Noi construim catedrala!

vineri, 5 februarie 2016

| | | 0 comments

Mesajul tendentios al mass mediei din ultimi ani, si-a atins de curand un scop precis: oprirea alocarii de fonduri de la bugetul de stat pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului.

Sigur ca parerile pe acest subiect sunt diferite si auzim des in mass media sume legate de costurile constructiei catedralei: 100 mil Euro... Totusi, catedrala aceasta in care tot lovesc unii, nu este mai scumpa decat, spre exemplu, marele Stadion National "Lia Manoliu" (care a costat peste 200 mil Euro): un loc in care eu si probabil multi dintre romani nu vom ajunge niciodata, pentru ca nu ne intereseaza in mod deosebit ceea ce se intampla acolo. Si chiar daca ne-am dori sa vizitam astazi aceast stadion "mai scump decat catedrala", este inchis...de ISU. Sportul are promotorii si sustinatorii lui, foarte iubiti de mass media, ceea ce a facut ca o astfel de investitie sa fie laudata si promovata ca fiind necesara si binevenita. Sustinatorii constructiei Catedralei se aud foarte rar in mass media si doar in situatia in care e necesara batjocorirea publica a celor care indraznesc sa spuna ceva "de bine" despre acest proiect.

Dar ce inseamna 100 milione euro pentru Romania ? Din sumele vehiculate de presa, am aflat cu totii ca totalul spagilor din dosarul "Microsoft" au fost ...cam cat o catedrala! Sunt publice sumele care reprezinta profit pentru mari companii care se imbogatesc din banutii nostri si din resursele Romaniei: OMV Petrom (petrolul Romaniei), E-on (distributia de gaz si energie electrica), Holzindustrie Schweighofer (prelucratorul lemnului din padurile Romaniei) sau BCR (cea mai profitabila banca din Romania). Oricare dintre aceste mari companii ar putea construi din profitul obtinut in Romania cate o catedrala in fiecare an si tot le-ar mai ramane bani suficienti pentru constructia palatelor actionarilor lor din Germania sau Austria. Si asta inseamna ca nu sunt bani in Romania pentru o singura catedrala? Ati auzit vreo mare companie straina dintre cele care fac mari profituri in Romania ca sustine macar la modul declarativ constructia catedralei, ca doneaza 1 E pentru activitatile sociale ale bisericii? Toate companiile au dreptul de a redirectiona 2% din profitul urias catre ONG-uri sau activitati sociale, dar sumele acestea raman de obicei tot "in curtea lor" caci isi infiinteaza propriile fundatii ca sa cheltuie banii ...eficient (va sunt cunoscute cutiutele de langa casele de marcat de la Lidl sau la Mc Donalds care va indeamna sa faceti o fapta buna prin intermediul fundatiei lor si mai nou, am aflat cu totii ca banii adunati de unele televiziuni pentru victimele de la Colectiv...n-au prea ajuns la victime). Si daca tot vorbim de "lupul moralist" al zilelor nostre - televiziunile care critica biserica si au mereu cate un subiect "incendiar" despre "afacerile bisericii"- stiti ca cifra de afaceri a ProTV-ului pe 2014 a fost ...ceva mai mare decat bugetul pentru catedrala? Stiti ca televiziunile mari din Romania au afaceri care insumeaza peste 200 mil euro anual? Sunt cifre publice. Sigur ca profitul lor este ceva mai mic: 3-7 milioane de Euro anual (dupa ce au scazut salariile si indemnizatiile mari ale crainicilor si moderatorilor care comenteaza veniturile modeste ale Bisericii). Si televiziunile au bineinteles fundatiile lor prin care realizeaza ...o fapta buna pe an sau diverse campanii prin care strang bani de la altii pentru o cauza nobila si ...pentru o buna publicitate, tot dupa regulile economiei de piata. Bineinteles ca dupa un discurs pe o tema sociala, care emotioneaza privitorul pana la lacrimi, orice moderatoare celebra se va afisa la luxoasa petrecere mondena - pentru care se cheltuie o buna parte din banii adunati din donatii - purtand o geanta "de firma" care costa cat masa pe 1 saptamana pentru 300 de copii la Valea Plopului si cat vreo 10 mantii arhieresti despre care tocmai a comentat "moralizator".

Daca sunt atatia bani in tara asta pentru afaceri extrem de profitabile, pentru pensii speciale foarte mari, chiar nu sunt bani pentru ca noi, ortodocsii platitori de impozite, sa avem o catedrala? Sigur ca nu mai e la moda sa construim ceva pentru "majoritari" din banii statului, totusi, sute de ani s-au jertfit pentru tara si biserica ei stramosi de-ai nostri majoritar ortodocsi; bunicii nostri ortodocsi au fost "majoritari" la Canal, la Gherla, la Aiud si pe fronturile din cel de-al doilea razboi mondial, fratii si copiii nostri "majoritar ortodocsi" au murit in '89! Macar jertfa inaintasilor nostri sa merite ca generatia aceasta sa construiasca in Bucuresti o catedrala mai mare decat cea pe care au putut-o construi romanii de acum 400 de ani pe cand plateau tribut Imperiului Otoman, iar coruptia functionarilor statului era ...probabil tot la nivelul celei de acum. Daca bugetul aloca mari sume de bani pentru constructia de autostrazi si stadioane la standardul vremurilor de astazi, macar sa avem si noi dreptul ca din impozitele platite de o majoritate ortodoxa sa se contruiasca o catedrala care sa spuna despre poporul roman ca "isi iubeste Biserica" si nu se zgarceste sa contruiasca cel mai frumos lacas pentru Dumnezeu! Cum credeti ca ar reactiona evreii din toata lumea daca li s-ar permite sa recontruiasca Templul din Ierusalim? Oare ar batjocori prin mass media pe cei care ar sustine acest proiect? Oare ar blama un intreg popor pentru ca s-ar intoarce la o maretie de acum 2000 de ani, intr-o lume in care vremea constructiilor religioase monumentale a trecut si nu mai e importanta religia unei majoritati? Dar parlamentul si guvernul turc, credeti ca va dezbate prea mult oportunitatea trimiterii de fonduri pentru constructia unei mari moschei in Bucuresti? 
 
Haideti sa luam un exemplu mai apropiat de tara noastra: Polonia, o tara UE cu o majoritate de 87 % catolici si o constitutie care respecta drepturile minoritatile religioase. In Polonia de astazi, presedintele si primul ministru sunt catolici practicanti si nu se sfiesc sa isi exprime public sustinerea valorilor traditionale ale bisericii lor. Si tot Polonia este o tara care a construit biserici mari in perioada de dupa caderea comunismului: in 2004 polonezii au construit la Lichen o biserica de 120 m lungime si 77 m latime (cam cat catedrala noastra acum in constructie) si se mandresc ca se numara printre cele mai mari biserici din lume, fara sa spuna cineva ca sunt deja prea multe catedrale imense...din perioada medievala. Si Serbia si Rusia si Ucraina, toate tarile din jurul nostru au construit catedrale mari si foarte scumpe, imediat dupa caderea comunismului. Toti cei care ati calatorit in lume, ati vizitat zeci de catedrale catolice, cele mai mari din lume, cu care se mandresc agentiile de promovare a turismului din tarile respective. La capitolul acesta si Bulgaria sta mai bine decat noi, si-au construit o catedrala mare si frumoasa acum 100 de ani.

Ce va ramane dupa generatia noastra? Cateva cladiri hidoase cu termopan, sedii de tribunale si institutii financiare? Sau manastirile frumoase, reconstruite si reinfrumusetate in ultimii 25 de ani, de care va bucurati in fiecare vacanta pe bani putini, prin tara noastra? Ce constructie minunata va ramane Bucurestiului sec XXI? Stadioane devastate periodic de fani nervosi sau doar renovate pe bani multi la 20-30 de ani, pentru ca nu mai corespund normelor? Si daca a ingaduit Dumnezeu ca multi dintre noi sa-si contruiasca locuinte mari, frumoase, scumpe si dupa standardele secololui XXI, oare n-ar trebui sa aducem si catedrala in secolul acesta XXI? O data la 400 de ani, oare nu-si poate construi un popor o catedrala?

Este timpul ca fiecare sa isi puna sincer niste intrebari legate de constructia catedralei, indiferent de antipatiile pe care le puteti avea in legatura cu oamenii care administreaza astazi averea bisericii noastre (fiecare va da socoteala lui Dumnezeu pentru ce face). Pe cine intereseaza astazi cine si cum a administrat "averea bisericii" cand s-a construit Curtea de Arges sau Putna sau Cozia sau Hurezi sau Agapia sau Bistrita sau Tismana sau Trei Ierarhi? Si n-or fi fost bisericile acestea, la vremea lor ... prea mari, prea scumpe? Sau n-or fi fost si atunci destui saraci care sa fi fost mai bine hraniti si sa fi stat intr-un bordei mai mare cu banii care s-au cheltuit pentru constructia acestor biserici? Ce spune Mantuitorul lui Iuda care isi facea griji pentru saraci atunci cand "s-a risipit" mirul cel scump al Mariei Magdalena? "Ca pe saraci intotdeauna ii veti avea cu voi, dar pe Mine nu Ma veti avea intotdeauna" (Ioan 12). Oare chiar nu merita sa "risipim" pentru Biserica lui Hristos? Daca nu vom mai avea timpul acesta de acum, in care sa se poata construi? Daca NOI nu contribuim la constructia catedralei, fara fonduri, va ramane doar o ruina trista si rusinea noastra in fata nepotilor nostri peste ceva ani.

Va dau cateva idei despre cum am putea contribui fiecare dintre noi, cei deja fii ai Bisericii sau fii "in devenire", la "mirul cel de pret" pentru Hristos, catedrala noastra!

Cat cheltuiti pentru un cadou de aniversare? 50-100 lei? Renuntati anul acesta la un cadou si indemnati prietenii pe care ii invitati sa va trimita cadoul sub forma unei certificat de donatie pentru construirea catedralei. Stiti ca, in Israel , un cadou de aniversare poate fi "un certificat de plantare a unui arbore"? Verisorul care traieste in SUA intra pe site-ul Fondului National din Israel si plateste un certificat intre 18$ si 5000$, dupa buget si dupa importanta prietenului aniversat. Asa s-a infrumusetat Tara Sfanta in ultimii ani si s-a facut gradina in desertul arid si neprimitor!

Hai sa facem si noi la fel, cu mijloacele pe care ni le ofera lumea moderna de astazi! Pe site-ul oficial al Patriarhiei exista un link pe care puteti face donatii online platind rapid cu cardul, adica tot atat de simplu precum cumparati online haine, cosmetice si alte lucruri minunate. Aveti posibilitatea de a plati cu cardul un minim de 5 E (adica echivalentul unei prajituri la mall sau a unei beri cu prietenii) dar faceti aceasta...lunar. Sigur ca buzunarul si-l deschide fiecare cat doreste si cat ii permite rangul, nu uitati ca Sfintii Parinti ne invata ca ceea ce dam cu dragoste, Dumnezeu inmulteste cu dragoste ...si celui care da, si celui care primeste. Platind online, e o modalitate mai usoara si mai discreta pentru cei care, din smerenie, doresc sa ramana anonimi in comunitatea lor pentru milostenia pe care o fac: http://www.construimcatedrala.ro/

Pentru cei care nu inteleg mecanismele economiei moderne, trebuie sa stiti ca peste jumatate din banii pe care ii donati la constructia catedralei, se vor intoarce tot la bugetul de stat (si vor fi probabil folositi pentru alte constructii "prioritare"), caci Patriarhia - ca fiecare dintre noi - plateste impozite mari pe salariile celor 250 de angajati care lucreaza la constructie si toate materialele de constructie achizitionate au TVA care imediat merge la bugetul statului. Aceasta este legea astazi, nu se pot face derogari de la lege, nu se poate lucra la constructia catedralei cu voluntari sau cu preluare de materiale de constructie din muntii patriei binecuvantate de Dumnezeu cu atatea bogatii; catedrala nu e considerata obiectiv strategic cum a fost candva Palatul Poporului in care "huzuresc" astazi parlamentarii si cu care se mandreste Romania in spoturile de promovare a turismului. Si nici interese legate de mari castiguri nu sunt, ca sa se aplice scutiri de taxe sau anulari de datorii ca la defunctele Regii Autonome din ultimii 25 de ani. Asa ca, simtul dvs. civic nu ar avea prea mult de suferit, cumva tot la stat ajung o parte din banii donati.

Se poate construi catedrala doar din donatiile noastre, nu e nevoie de bani de la buget. Un popor unit si demn, poate face asta! Totusi, bugetul Romaniei inseamna si banii nostri! Toti vorbesc de democratia perfecta din Elvetia, dar nu se face referendum pentru ceea ce ni s-ar parea noua prioritar: o catedrala sau ...orice alta constructie. Altii hotarasc pentru noi! Se apropie alegerile si toate televiziunele ne invata sa fim precum ...francezii, de exemplu, sa ne strigam drepturile, sa facem valuri, sa fortam mana alesilor nostri! Au dreptate, fratilor, sa fim europeni! Scrieti un email alesilor din zona dvs care sigur isi doresc foarte mult sa fie realesi (adresele lor sunt publice, le gasiti usor pe internet)! Presati-i cu mesaje si spuneti-le ca ii alegeti doar daca sustin constructia catedralei. Ei vor vota bugetul! Scrieti presedintilor de filiale de partide. Ei vor sa formeze viitorul guvern! Sigur ca sunt lucruri mult mai importante pe agenda tuturor politicienilor: spitale, scoli, pensii, locuri de munca, autostrazi si ...preturi mici la mancare. Minunat, dar n-au fost acestea "prioritatile" tuturor guvernelor din ultimii 25 de ani? Ce schimbari atat de spectaculoase mai asteptam? Asa ca, e timpul sa-i anuntam care ne sunt prioritatile: ne intereseaza constructia Catedralei Mantuirii Neamului! Nu va faceti griji, sunt destui promotori eficienti pentru celelalte domenii mai sus mentionate, sunt sume mari si interese financiare in jurul fiecarui domeniu "prioritar", iar politicienii se vor "înclina" ca de obicei, cuminti in fata acestor interese...straine omului de rand.

Haideti sa nu mai lasam sa treaca zeci de ani pana la terminarea unei constructii importante cum este Catedrala Mantuirii Neamului! Noi contruim catedrala! Prin donatii, prin sustinerea verbala si in scris a acestui proiect, noi facem sa fie "cool" sa postezi pe pagina personala o pictograma "Sustin constructia Catedralei"! Hai sa-i lasam pe cei care sunt impotriva sa se manifeste cum isi doresc, in mass media, pe paginile de socializare sau ...la piata. Avem dreptul la o parere, avem dreptul sa o sustinem si avem dreptul de a fi respectati pentru ea, fara sa raspundem provocarilor de cearta, disensiune sau scandal, asa... dupa indemnul unui mare iubitor de neam (demodat pentru unii): 

"Tu ramâi la toate rece, /De te-ndeamna, de te cheama: /Ce e val, ca valul trece, /Nu spera si nu ai teama; /Te întreaba si socoate /Ce e rau si ce e bine; /Toate-s vechi si noua toate: /

Vreme trece, vreme vine.." (Mihai eminescu, Glossa)

Acesta NU este un mesaj scris cu acceptul Patriarhiei, este doar opinia personala a unui simplu si neinsemnat cetatean al Romaniei care isi exercita dreptul de a se exprima liber si cu demnitate depre un subiect pe care il considera important.

Clara Râpan

30 ianuarie 2016, Sarbatoarea Sf. Trei Ierarhi

PS. Pentru cei care si-ar face cumva griji ca am fi uitat cumva de iubirea fata de aproapele si de cladirea "imparatiei lui Dumnezeu" cea dinlauntrul nostru, raspunsul meu este urmatorul: daca nu le-ati facut mai intai pe acestea, nici nu va ganditi sa va pese de constructia unei cladiri (desi poate fi un inceput pentru ca mai apoi sa incepi sa-ti pese si de suflet). Cred ca cel caruia ii pasa de catedrala aceasta atat de "huiduita" de unii, a inteles si un tel mai inalt al Bisericii prin constructia ei. E un manifest al unui intreg popor, care spune: "Suntem aici! Ne iubim, ne respectam si ne urmam stramosii, neamul si isoria. Catedrala aceasta e semnul continuitatii neamului nostru!" Si...da, va fi mare!!! Ca sa incapa toti romanii, indiferent de parerea si contributia lor, ....fara discriminare!

Extremisti din maghiarime au lansat un „Apel de recrutare în Armata Naţională Secuiască ” al „Ministerului de Interne al Guvernului Republicii Secuiești”

| | | 0 comments

Secuii, îndemnați să se înroleze în Armata Naţională Secuiască pentru eliberarea „Pământului Secuiesc”

Publicația în limba maghiară Szekely Ido, care circulă în județele din Transilvania, a publicat în numărul său din 9 ianuarie a.c. apelul de recrutare al Ministerului de Interne al „Guvernului Republicii Secuiești”.

Apelul, semnat de „ministrul Apărării”, Incze Gyula, îi îndeamnă pe secui să se înscrie în „Armata Naţională Secuiască”.

Scopul acestei armate este „eliberarea Pământului Secuiesc aflat sub ocupaţie română provizorie, iar în baza autodeterminării secuieşti, are ca scop apărarea Statului Secuiesc independent, ca viitoare provincie a Sfintei Coroane Maghiare”.


O harta a „Statului Secuiesc independent”?

Iata mai jos traducerea apelului:

„Apelul de recrutare al guvernului secuiesc emigrant

Guvernul Republicii Secuieşti – Ministerul de interne 1/2016
Bărbaţi secui!

Din cauza faptului că în ultimii ani, România a urgentat şi a făcut mai agresivă strategia naţională de asimilare împotriva locuitorilor maghiari indigeni, iar în momentul de faţă îi persecută, prin pretexte ridicole, pe patrioţii secui care luptă deocamdată prin instrumente legale pentru Autodeterminarea Pământului Secuiesc,

Din cauza faptului că nimeni din partea Guvernului Ungar nu are curajul să se ocupe de cauza autodeterminării poporului secuiesc şi maghiar, văzând aceste lucruri, statul terorist român colonizator recurge la instrumente mârşave şi ilegitime.

Noi, membrii Guvernului Secuiesc emigrant – înfiinţat în luna noiembrie a anului 2015- am hotărât să înfiinţăm Armata Naţională Secuiască, al cărei scop primordial este eliberarea Pământului Secuiesc aflat sub ocupaţie română provizorie, iar în baza autodeterminării secuieşti, are ca scop apărarea Statului Secuiesc independent, ca viitoare provincie a Sfintei Coroane Maghiare.

Divizia Secuiască, cea care a înfruntat în anii 1918-1919 zeci de supravieţuitori români, a apărat Patria Maghiară în faţa prădătorilor români nemernici!

Niciodată nu a pierdut o luptă! Bărbaţi secui! Trăim vremuri istorice! Poporul laş nu are patrie!

Înscrieți-vă în Armata Naţională Secuiască! Organizarea şi perfecţionarea armatei se petrec pe teritoriul actual al Ungariei ciuntite.

Înscrieri: e-mail: szekelynemzetihadsereggmail.com
Nyiregyhaza / 1 ianuarie 2016

În numele Guvernului Secuiesc emigrant: Incze Gyula, ministru al apărării

Nota redacţiei ziarului Szekely Ido:

– Atâta timp cât statul român îşi ignoră propriile-i legi şi arestează doi tineri secui – numiţi nevinovaţi pe bună dreptate.
– din cauza unor păcate fabricate, nu poate fi zadarnic nimic din ceea ce urmăreşte trecerea puterii române la sentimente mai bune;

– Considerăm că mai eficientă este aplicarea la maxim şi introducerea arsenalului nesupunerii civice, dar poate că greşim;

– Noi considerăm că drumul care trebuie urmat nu este cel al luptei armate, însă nu suntem posesorii exclusivi ai adevărului!

– Considerăm că acest lucru trebuie analizat pentru ca nu cumva să servească drept alibi pentru statul român terorist, pentru aplicarea unui tratament mai dur faţă de secui, mai ales în situaţia în care guvernul ungar nu se implică în cazul celor doi tineri arestaţi fără vină!

– Cert este că suntem de părere că importantă este asigurarea sprijinului din partea avocaţilor , deoarece are loc un proces-simulacru şi ştim din ce cauză se întâmplă acest lucru. Știm şi că este doar începutul! In opinia noastră, cei care trăiesc şi care dispun de cunoştinţe juridice necesare, să organizeze echipa de consilieri care să vină în ajutorul celor arestaţi, a familiilor acestora”.

Sursa: Szekely Ido nr. 2 din 09.01.2016 prin http://www.dantanasa.ro/

(traducere a Centrului European de Studii Covasna – Harghita)

Articol preluat de la: Cer și Pămînt Românesc

Ajută la înființarea unei biblioteci de carte românească în Basarabia

| | | 0 comments

Pr. Vadim Corostinschi, secretarul eparhiei Ungheni din Basarabia, doreşte să înfiinţeze o bibliotecă de carte românească.

Colectarea cărţilor o facem la Curtea Brâncovenească, str. Vasile Lupu nr. 43-45, Constanţa.

Vă mulţumim!

Patriarhul Ilia al II-lea al Bisericii Ortodoxe din Georgia a botezat 659 de copii

miercuri, 3 februarie 2016

| | | 0 comments

Pe 19 ianuarie 2016 de sărbătoarea Bobotezei în catedrala Sfânta Treime din Tbilisi a avut loc pentru a 42-a oara botezul în masă al bebeluşilor. Patriarhul Catolicos al Georgiei a devenit naşul de botez pentru 659 de copii.

În 2008 Patriarhul Ilia a anunţat că el va fi naşul pentru al treilea şi următorii copii din familiile în care părinţii trăiesc cununaţi.

Aceasta decizie a fost luată din cauza natalităţii scăzute din Georgia.

În legătură cu aceasta mulţi îşi amintesc o istorie pe care a povestit-o cândva părintele Gavriil (Urghebadze): „M-am rugat mult pentru înmulţirea poporului georgian. Noaptea am avut o vedenie: au venit la mine câţiva bărbaţi şi m-au dus într-o clădire albă. Camera era învăluită în întuneric, nu se vedeau nici măcar pereţii. Când ochii mi s-au obişnuit am văzut mulţi copii murdari de sânge! Erau aruncaţi pe jos. M-am ridicat pe vârfuri. Îndată s-a auzit un glas puternic: „Apropiaţi-vă! Apropiaţi-vă!” M-am gândit ca probabil se apropie conducătorul celor care mă duseseră acolo. S-a deschis uşa şi am văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu înconjurată de îngeri! Ea s-a apropiat de mine şi mi-a spus: Tu te rogi pentru înmulţirea poporului georgian? Apoi a arătat spre podea și cu un glas puternic mi-a spus: „Gavriil! Crezi că aşa se poate înmulţi poporul?” Apoi a plecat”.


După spusele Patriarhului mulţi bebluşi botezaţi de el sunt copii care au fost salvaţi de la avort.

Binecuvântarea patriarhului îi face pe mulţi să renunţe la ideea de a avorta. A te înrudi cu Patriarhul este o adevărată fericire pentru familiile din Georgia, dintre care multe ajung să fie numeroase.

În prezent se înregistrează o îmbunătăţire a natalităţii în ţară. Până în prezent, patriarhul Ilia al doilea a botezat peste 27.300 de copii.

Stareţul Efrem Katunakiotul - De tine depinde ca mintea să-ţi fie liniştită / Cuvinte despre bine și rău

| | | 0 comments
foto: владимир чуприков (OrthPhoto)

Să nu stai fără lucrare nicio clipă. În fiecare moment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti în regulă.

Dacă eşti un monah silitor şi nevoitor, te vei cerceta pe tine însuţi să vezi cum ţi-ai petrecut ziua.

Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci şi el însuşi se cercetează pe sine, să vadă dacă merge spre mai bine sau nu cu acele medicamente pe care i le-a dat medicul. Nu stareţul te va urmări pas cu pas, ci tu însuţi trebuie să te urmăreşti pe tine însuţi.

De multe ori l-am întrebat pe bătrânul Iosif cum a ajuns la această stare duhovnicească. Şi mi-a răspuns:

„M-am adâncit foarte mult în cunoaşterea de sine. Ce eşti tu? Nici măcar un vierme nu eşti. Nimic. A venit harul, te-a ridicat şi ai devenit înger. A plecat harul, iarăşi te-ai întors la starea ta de mai-înainte.”

Dar spune-mi, cum putem să atragem harul?

De tine depinde ca mintea ta să fie liniştită. Numai de tine depinde şi nu de ispititorul care vă atacă, nici de comportamentul împreună-nevoitorului vostru, al fratelui din obştea voastră. Tu însuţi vei fi pricina mântuirii sau osândirii tale. De tine depinde. Când tu îţi doreşti mântuirea şi te sileşti pe tine însuţi, le vei dobândi pe toate prin rugăciune.

Ieromonah Iosif Aghioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul
traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti

Sursa: Logos

“Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”: Păzind în inimă, întru nădejde, mângâierea harului, în așteptarea zilei celei mari. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legătura între Întâmpinarea Domnului și A Doua Venire. “Nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos”

marți, 2 februarie 2016

| | | 0 comments

Predică la odovania praznicului Întâmpinării Domnului 1


Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu din nou în mijlocul dumneavoastră. Nu este lipsit de însemnătate fap­tul că astăzi, de odovania praznicului întâmpinării Domnu­lui, slujim împreună Sfânta Liturghie, pentru că acesta este de fapt şi praznicul preoţiei împărăteşti a lui Hristos.

Data trecută când m-aţi invitat la întrunirea frăţiei cleri­cilor Bisericii Creştin-Ortodoxe Antiohiene am vorbit despre îndoita înfăţişare a lui Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Am spus că Hristos l-a îndreptăţit pe om înaintea lui Dumnezeu prin pilda Sa adevărată şi desă­vârşită, şi că, dacă vom urma pildei Lui, nu vom fi ruşinaţi, ci vom fi primiţi de Tatăl şi de Duhul Sfânt ca fii ai lui Dum­nezeu. De asemenea, Hristos L-a îndreptăţit şi pe Dumnezeu înaintea oamenilor pentru că ne-a iubit până la capăt, până la moarte, lucrând în felul acesta mântuirea noastră. Dar în­făţişarea Lui este şi începutul vădirii preoţiei Sale, care are mare însemnătate pentru noi, căci toţi suntem chemaţi să fim părtaşi la ea. Nu există decât o singură preoţie, preoţia împărătească a lui Hristos de care toţi creştinii au parte, însă noi, ca preoţi hirotoniţi, suntem îndoit părtaşi la ea.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra celor două persoane care L-au întâmpinat pe Hristos în templu: Sfântul Simeon, om „drept şi temător de Dumnezeu“, după cum zice Scrip­tura, şi Proorocița Ana. Amândoi erau înaintaţi în zile, însă amândoi purtau în inimă nădejdea mântuirii ce avea să vina şi aşteptau nestricăcioasa „mângâiere a lui Israel“ (Luca 2,25), adică pe Hristos. Aceasta înseamnă că se împărtăşiseră de Duhul proorocesc al lui Dumnezeu şi ţineau aprins în ei darul acesta al proorociei.

Preoţia este şi ea un dar proorocesc pe care trebuie să-l păstrăm viu şi însufleţit până la sfârşit. Şi vom izbuti să-l păstrăm dacă vom avea mereu în inimă mângâierea cea nestri­căcioasa a lui Dumnezeu. Iar când această mângâiere va prisosi în inima noastră, vom fi în stare să-i mângâiem şi pe ceilalţi, pe poporul lui Dumnezeu care caută ajutor de la noi. Drepţii Simeon şi Ana ne sunt pilde de viaţă, ei sunt oameni care în chip proorocesc s-au făcut părtaşi la preoţia împărătească a lui Hristos. Plini de nădejde, ei aşteptau mângâierea lui Israel la fel cum noi, poporul Noului Israel, aşteptăm ziua cea înfricoşată a celei de-a doua veniri a Domnului.

Domnul a „plecat cerurile şi S-a pogorât“ (cf. Ps. 143,5), iar întruparea Sa este în acelaşi timp şi proorocia celei de-a doua veniri a Lui. De aceea, cei care au iubit venirea Domnului în trup tânjesc şi după cea de-a doua venire a Lui, în slavă. Insă ei nu trăiesc într-o aşteptare pasivă, ci mai de­grabă aleargă spre cea de-a doua venire a Lui, atât de mare le este dorinţa de a-L vedea pe Domnul.

Când S-a întrupat, Hristos a devenit „semnul” lui Dum­nezeu pentru toate generaţiile, semn care avea să stârnească împotriviri, după cum citim în Evanghelia de astăzi (Luca 2,34). Aceasta înseamnă că nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos. Dacă ne predăm Domnului cu dragoste smerită, El ne va adumbri cu puterea Sa mântuitoare. Atunci Il vom purta în inimile noastre şi, asemenea Dreptului Si­meon, vom cânta o cântare de biruinţă. Însă de vom lăsa anii îndelungaţi ai vieţii să stingă în inimile noastre nădej­dea mântuirii, aceasta ne va duce la pierzanie. Dacă veşnicia va înceta să mai fie pentru noi însuflarea fără de care nu putem trăi şi prin care se împlineşte cu adevărat fiinţarea noastră pe pământ, atunci inevitabil ne vom face robi rea­lităţii întunecate a lumii căzute care ne înconjoară. Şi în aceasta constă toată tragedia omenirii.

Domnul ne-a încredinţat spre păstrare o moştenire sfântă şi aşteaptă ca noi să I-o înfăţişăm neîntinată în ziua aceea în care va veni să judece iarăşi lumea cu dreptate şi mare milă. După cum spuneam, o atitudine neutră nu este cu putinţă. Nu este zi mai măreaţă decât aceea în care ne vom întâlni cu Domnul, Ziditorul şi Mântuitorul nostru. Aceasta este nădejdea cea mare care ne ţine vii inimile în ciuda greutăţilor preoţiei. Trebuie să ne aducem aminte că suntem părtaşi la preoţia lui Hristos, iar preoţia Lui în această lume este una a suferinţei. De aceea, în încercări şi în năpaste să nu ne lăsăm pradă descurajării, ci să păstrăm vie în noi aceasta aşteptare plină de nădejde prin rugăciune şi slujire. Atunci darul pe care Domnul ni l-a dat la hirotonie se va reînnoi pururi în inima noastră, statornicind-o în nă­dejdea bunătăţilor viitoare.

Lumea în care trăim, oricât ar fi ea de frumoasă, este ca un văl care ne desparte atât de împărăţia lui Dumnezeu cât şi de împărăţia întunericului. Uneori împărăţia întunericului îşi întinde bezna ei peste noi, alteori ajung până la noi razele strălucitoare ale împărăţiei luminii, care ne mângâie şi ne întăresc. Însă noi să păstrăm darul lui Dumnezeu în inimă aşa încât să putem sta înaintea Domnului în ziua aceea când El va clătina cerurile şi pământul. Atunci toate cele zidite vor pieri şi numai cele pecetluite cu harul nezidit al Crucii şi al învierii Lui vor dăinui veşnic.

Chiar înainte de Patima Sa, Domnul a zis: „Acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12, 31) şi, cu adevărat, când Hristos atârna pironit pe Cruce, lumea era judecată. El tăcea, dar întreaga zidire vorbea în locul Lui. Ştim că soarele s-a întunecat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis şi alte lucruri minunate s-au petrecut. Iar cei care nu purtau în inimile lor lumina harului Său „se întorceau bătându-şi pieptul” (Luca 23, 48), căci nu puteau să rabde priveliştea răstignirii Lui. Singurii care au fost în stare să rămână la picioarele Crucii au fost Maica Domnului şi Sfântul Ioan Teologul. Căci Cel Ce era mort pe Cruce era viu în inimile lor şi El îi ajuta să rămână neclintiţi în ceasul acela înfricoşat, deşi erau copleşiţi de durere.

Dacă şi noi iubim întâia venire a Domnului şi dacă păs­trăm cu sfinţenie darul care ne-a fost dat, atunci o lumină minunată va străluci în inimile noastre, insuflând în noi aş­teptarea şi nădejdea celei de-a doua veniri a Lui. Şi această lumină, oricât de plăpândă ar fi ea, va fi o deschidere spre împărăţia cea veşnică a luminii, când Domnul va veni iarăşi cu slavă; şi atunci, împreună cu toţi sfinţii vom cânta precum Dreptul Simeon cântarea de biruinţă: „Binecuvântat este Cel Ce a venit şi iarăşi va să vină întru Numele Domnului.” Amin.

[1] Predică rostită în timpul Sfintei Liturghii care a incheiat intrunirea fratiei clericilor Bisericii Crestin-Ortodoxe Antiohiene.

(din: Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii (I Petru 3, 4), Editura Basilica, Bucuresti, 2014)

Să faci voia lui Dumnezeu - Sensul vieții

| | | 0 comments

”Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ” (Luca 11,2)

Cel mai bun lucru pe care poate să-l facă un om pe pământ este să facă voia lui Dumnezeu.Nu uneori, nu superficial, nu în silă, cum se mai întâmplă din când în când, ci așa cum se săvârșește în ceruri. Primele trei cereri ale Rugăciunii Domnești se referă direct la Tatăl – Numele Tău, Împărăția Ta, voia Ta. Hristos îi învață pe oameni să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc, cel ce i se cuvine. În primul cele cerești, apoi cele pământești, mai întți cele duhovnicești, apoi cele ale trupului, în primul rând cele ale lui Dumnezeu, apoi cele ale omului. Hristos abate privirile oamenilor, cele ațintite asupra celor înconjurătoare, îndreptându-le spre Tatăl și spre toate cele ce țin de El.

În cazul nostru lucrurile stau altfel. Punem pe primul loc ceea ce este al nostru. Grijile, nevoile, afacerile ne sufocă și nu alergăm la Dumnezeu decât atunci când ajungem în impas, în situații fără ieșire. S-ar putea ca El să nu-Și găsească loc în niciun fel în inima noastră. De aici rezultă nedreptatea, păcătoșenia, lipsa de finalitate a existenței noastre. Hristos recunoaște o singură ordine a lucrurilor, pe care o vestește în această minunată rugăciune: Dumnezeu pe primul loc.

Când omul va accepta din tot sufletul acest adevăr, atunci va începe pentru el o adevărată viață creștină. Căutând mai întâi voia lui Dumnezeu și împlinind-o, pe măsura luminii care i s-a dat, el pătrunde în Împărăția lui Dumnezeu și începe să cunoască și să preaslăvească numele Celui de la Care vine toată darea cea bună și răspunsul pentru toată nevoia. În sufletul lui apare atunci echilibrul, și atunci voia lui Dumnezeu este nu acceptată cu tristă supunere, ci împlinită cu deplină energie și cu încrederea iubirii devotate.

Într-o școală li s-a pus copiilor următoarea întrebare: ”Cum se îndeplinește voia lui Dumnezeu în ceruri?” . Mulți s-au grăbit să răspundă cam așa: ”Cu tragere de inimă!”, ”Cu bucurie!”, ”Îndată!”. În cele din urmă s-a făcut auzit și glăsciorul unei fetițe care a răspuns cu evlavie: ”Fără să te întrebi de ce trebuie să o faci!”. Da, cu acea încredere care nu pune întrebări, ci execută; așa fac voia Domnului cei care rostesc în mod conștient cea de-a treia cerere și care își pun de acord viața cu ea.

Fragment din carte ”Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu”, editura Sophia.

Liturghia neîntreruptă a minţii omeneşti / Cuvinte pentru tineri

luni, 1 februarie 2016

| | | 0 comments

Mintea omenească funcţionează neîntrerupt! Acesta este, probabil, caracteristica ei de bază. Uneori este posibil, e adevărat, să nu funcţioneze corect. Cum s-ar spune, are iluziile şi fantasmele în sânge. Jocul inevitabil de oglinzi al existenţei, însă, îi tulbură câmpul de vedere şi o înşeală, nu rareori, fără vindecare. Cu toate acestea, mintea funcţionează!

Dacă mintea şi-ar înceta funcţionarea, ne-am găsi în situaţia de moarte psihică, speţă aparţinând deontologiei psihiatrice. În acest caz, însă, este vorba de o excepţie.

De regulă, mintea umană funcţionează neîntrerupt. Acest fapt, pentru conştiinţa de sine creştină, înseamnă o neîntreruptă funcţionare liturgică a minţii!

Cu adevărat: dacă abordăm scopul funcţionării minţii prin prisma antropologiei creştine, ajungem la concluzia că mintea este organul cel mai reprezentativ al chipului lui Dumnezeu în om. Aşadar, funcţionarea ei are semnificaţie religioasă. Mintea funcţionează pentru a înfăptui consecinţa existenţială a faptului că suntem creaţi „după chip”, adică „asemănarea”! Din această cauză, în majoritatea textelor patristice neptice, mintea este considerată „biserică a lui Dumnezeu”, organ al unei neîntrerupte slujiri liturgice.

Înainte însă de a ajunge cineva în domeniul patrologiei neptice, pentru a vedea diapozitivele clare ale funcţiei liturgice a minţii, este necesară descoperirea originii chestiunii atributului religios al minţii pe tărâmul Evangheliei. Cuvântul Sfântului Apostol Pavel este limpede: „Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi […] Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos” (I Tesaloniceni 4:17-18, 23).

Acest text paulin este unul dintre cele mai importante texte evanghelice care au o legătură directă cu problema existenţială a vieţii omeneşti. În conştiinţa Apostolului Pavel, rugăciunea neîncetată constituie cea mai urgentă necesitate existenţială a creştinului care săvârşeşte permanent „lucrarea cea bună” universal valabilă, conform cu „voia lui Dumnezeu în Hristos Iisus”. Este adevărat că acest cuvânt al Apostolului pare greu şi dificil, mai degrabă ca o recomandare pedagogică utopică adresată creştinului raţional.

„Rugaţi-vă neîncetat!” Nu sunteţi de acord, va zice creştinul acesta, că este vorba de o exagerare care e contrazisă de bunul simţ?

Ce vrea să zică prin „rugaţi-vă neîncetat”? Un îndemn dat minţii omeneşti, fără nici o temelie, din moment ce mintea omenească poate face un singur lucru la un moment dat? Cu alte cuvinte, ar putea mintea să fie organul principal, aflat în contact direct cu realitatea imediată şi în acelaşi timp să se găsească în rugăciune? Nu cumva porunca paulină presupune ca mintea să aibă două funcţiuni calitativ opuse? O funcţiune orientată transcendent (către cele cereşti) şi cealaltă, imanent (către cele pământeşti)?

Creştinul raţional e de părere, după cum e şi firesc, că mintea poate avea doar o singură calitate funcţională, poate urmări doar într-una dintre cele două orientări (atât de opuse). Fie se va orienta spre cele cereşti, fie va sta de vorbă cu cele pământeşti. Aşadar, cum poate Apostolul să facă o astfel de povăţuire care în mod vădit are înlăuntrul ei justificarea derogării ei? Răspunsul este că, pur şi simplu, Apostolul nu este … raţional! Mintea lui nu funcţionează după principiile naturale ale logicii lumeşti. Apostolul are „mintea lui Hristos” şi, prin urmare, are un alt punct de vedere asupra vieţii omeneşti, nu acela al „veacului de acum”, ci al celuilalt. Apostolul vorbeşte limba perspectivei existenţiale, care îl voieşte pe om legat în întregime de Dumnezeu. Binecuvântarea lui, „Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul”, este o binecuvântare universală a schimbării în bine a omului. Elementul funcţional neîntrerupt al existenţei se împreunează aici, în mod existenţial, cu restaurarea universală a „omului celui nou”, „după Dumnezeu zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:24). Pentru Apostolul Pavel, fără activitate liturgică neîntreruptă, nu poate exista împlinire duhovnicească. Iar el nu spune absurdităţi! Nu cere ruperea minţii în două procese funcţionale diametral opuse. Din contră, cere armonizarea funcţionării minţii şi a curgerii existenţei. Dinamica eficace a minţii să pătrundă în şuvoiul acesta, să-i domine dinamismul funcţional şi să-l supună necesităţilor existenţiale ale „asemănării”! Acest lucru îl cere Apostolul. Iar o astfel de lucrare a minţii, e dovedit, doar ca lucrare liturgică poate fi înţeleasă.

Prin urmare, „lucrarea liturgică” este o lucrare de jertfă, în cel mai adânc sens al cuvântului jertfă, adică o procedură tainică, religioasă, o slujire care este împlinirea unirii dintre rugăciunea neîntreruptă şi curgerea existenţei „de toată vremea” şi de zi cu zi.

Trebuie subliniată ideea că îndemnul „rugaţi-vă neîncetat” nu se referă îndeosebi la monahi şi pustnici. Nu, Sfântul Apostol Pavel dă această poruncă omului care trăieşte în lume, aceluia care se luptă pentru bucata zilnică de pâine. În această realitate încurcată a vieţii, el întâmpină problemele stringente, vitale, ale existenţei. Apostolul ştie ce face şi ce spune. El rămâne credincios şi consecvent perspectivei luptei celei bune „în Hristos Iisus”.

Această ultimă idee trebuie să deconecteze duhul nostru de la influenţele pe care le primeşte în ultima vreme dinspre viaţa şi cultura monastică. Promovarea de către mediul monastic a trezviei prin intermediul rugăciunii neîncetate, facilitează evadarea unora dintre creştini din domeniul mentalităţii apostolice pe tărâmul unei cugetări lumeşti. Pentru că ei judecă astfel: „Bineînţeles, monahii şi pustnicii au doar o singură treabă: rugăciunea. Noi, însă, care trăim în lumea aceasta plină de confuzie şi stres, de absurd şi înstrăinare schizofrenică, nu putem adopta şi accepta un astfel de punct de vedere ca pe o învăţătură apostolică viabilă”. Astfel, „rugaţi-vă neîncetat” se închide în mănăstire cu scopul de a se însingura. De a deveni lucrare a conştiinţei monahale, ascetice. În ce ne priveşte pe noi, creştinii din lume, de cele mai multe ori, rămânem credincioşi (pe cât putem) în vremea Liturghiei duminicale şi a avântului religios din Vinerea Mare şi de Crăciun!

Nu este dificil să punem lucrurile de acord. Rezolvarea problemei relaţiei directe dintre „rugaţi-vă neîncetat” şi curgerea existenţei, în întreaga ei funcţionalitate, se găseşte în dimensiunile sensului rugăciunii pe care o cere Apostolul Pavel. Care este, deci, duhul apostolic al lui „rugaţi-vă”?

Sensul primar al cuvântului „rugăciune” este, bineînţeles, dialogul cu Dumnezeu. Dialogul acesta, de obicei, este înţeles ca dialog de slăvire, implorare sau mulţumire. Având în minte acest sens, rugăciunea înseamnă însă, să mărginim dialogul cu Dumnezeu la cuvinte care exprimă mai totdeauna relaţia ta cu Dumnezeu. Dar Apostolul nu cere doar cuvinte. Cere o extindere a funcţionării minţii înspre teritoriul infinit al prezenţei Lui prin cuvinte, dar şi prin dedicarea întregii noastre existenţe Aceluia!

Să ne aducem aminte iarăşi de „întru El trăim şi ne mişcăm şi suntem”. După Apostolul Pavel, fiecare om, dar mai ales creştinul conştiincios, are conştiinţa locului său existenţial în harul şi în prezenţa lui Dumnezeu. De aceea, Pavel stabileşte un principiu general valabil comportamentului uman: „Şi orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi” (Coloseni 3:23-24).

Propoziţia „şi orice aţi face, etc.” este concluzivă. După ce Apostolul Pavel expune sarcinile şi obligaţiile soţilor între ei, ale copiilor faţă de părinţi, ale părinţilor faţă de copii şi ale sclavilor faţă de stăpânii lor, el încheie expunerea acestor relaţii existenţiale exprimând printr-un singur cuvânt o noţiune nemărginită. Cuvântul „orice” reprezintă întreaga viaţă a omului. Nu doar relaţiile interpersonale, de unde derivă (în mod direct) cele mai importante probleme existenţiale, ci orişice altă situaţie sau formă de dialog a omului cu provocările şi cu restul problemelor mai puţin importante ale existenţei. În toate aceste instantanee existenţiale, creştinul „lucrează Domnului”. Chestiunile stringente, de zi cu zi, prilejuiesc o plată similară, zilnică, „în Hristos Iisus”, respectivului creştin care, din moment ce conştientizează această realitate, lucrează pentru plata aceasta „ca pentru Domnul şi nu ca pentru om”.

Porunca apostolică „aşa ca pentru Domnul” şi sensul conclusiv al expresiei „deci, Domnului Hristos lucraţi” ne dau o dimensiune şi o perspectivă a rugăciunii care depăşesc cadrele strâmte ale rugăciunii de doxologie, implorare şi mulţumire pe care le cunoaşte creştinul de rând. Acest creştin ştie că rugăciune înseamnă să te închizi în cămara ta şi acolo să vorbeşti cu Dumnezeu. Pentru Apostolul Pavel, însă, dialogul rugăciunii („rugaţi-vă neîncetat”) se extinde în hotarele întregii existenţe a omului. În fiecare moment, creştinul „lucrează pentru Domnul Hristos”. Acest lucru înseamnă rugăciune în fiecare moment, rugăciune neîncetată!

Această rugăciune neîncetată, ca acţiune şi viaţă a omului „întru Acela”, „întru Dumnezeu”, este, în cea mai mare parte, este o activitate a minţii care se găseşte în dialog cu Dumnezeu. O astfel de experienţă înfăţişează Cuviosul Nicodim Aghioritul, ajutându-ne să înţelegem sensul expresiei „rugaţi-vă neîncetat”, pe care l-am expus mai sus, şi adăugând expresia complementară „cu evlavie”.

Zice Cuviosul Nicodim: „Zic unii că Rugăciunea Minţii se spune chiar şi atunci când omul, adunându-şi toate puterile sufleteşti înăuntrul inimii, fără să zică vreun cuvânt, nici rostit, nici lăuntric, doar cu mintea cugetă şi gândeşte nemişcat că Dumnezeu este de faţă înaintea lui; şi că acesta stă înaintea Lui când cu frică şi cu cutremur, ca un condamnat, când cu credinţă vie că va primi ajutorul Lui, când cu dragoste şi bucurie că-I va sluji în veci. Iar aceasta este ceea ce zicea David, «văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea» (Psalmul 15:8)”.

Creştinul viu [„arzând cu Duhul” (Faptele Apostolilor 18:25) şi „slujind Domnului” (Faptele Apostolilor 20:19)] vorbeşte „în toată vremea” cu Dumnezeu. Îl vede înaintea lui „în veac”! Orice eveniment existenţial este un eveniment propice de dialog al acestui creştin cu Dumnezeu. Mintea lui lucrează „întru Domnul”, „neîntrerupt”!

Aşadar, porunca Sfântului Apostol Pavel („rugaţi-vă neîncetat”) nu este utopică. Nu este incompatibilă cu funcţionarea minţii şi cu relaţia dintre funcţionalitate şi realitatea cotidiană. Sciziunea fenomenologică dintre funcţiunea mentală şi capacitatea de rugăciunea a minţii este conciliată harismatic prin taina „Sfintei Liturghii existenţiale”. Diaconia minţii, ca „slujire hieratică”, reuneşte creativ aceste două puncte de vedere, întotdeauna, prin conlucrarea energiilor Duhului Sfânt. Astfel, porunca „rugaţi-vă neîncetat” nu este irealizabilă. Din contră, este realizabilă şi, ca o realitate imediată şi perpetuă, se exprimă ca fiind chintesenţa autenticei existenţe în cadrele energiei harismatice (hieratice) a minţii omeneşti.

Funcţionarea normală şi, prin urmare, existenţial posibilă, a minţii omeneşti este, realmente, aceasta: slujirea ei întru înfăptuirea poruncii „rugaţi-vă neîncetat”. Cu menţiunea că această posibilitate depinde de un Nume, „mai presus de orice nume”, numele lui Iisus!

Sursa: Ioánnis Kornarákis, I Theía Leitourgeía tis ypárxeos, ed, Kyriakídis, Thessaloníki, p. 104-112

Sursa: Pemptousia

„Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.” / Mărturii despre criza de sarcina, #3

| | | 0 comments

Mă numesc Georgiana, sunt din orașul […], Dâmbovița, și vreau să vă povestesc cum mi-a trecut prin cap riscul abandonării propriului copil din pântece, ispitită să aleg mai degrabă străinătatea și dragostea partenerului meu de viață (cu care nu sunt încă căsătorită) și chiar cu riscul uciderii propriului copil.

În 2015 aveam 23 ani, prietenul meu 26, lucram amândoi în Spania într-o făbricuță. Relația noastră împlinise aproximativ 6 luni și intenționam să ne căsătorim.

În iunie am aflat că sunt însărcinată. Plănuiam să ne căsătorim, dar sarcina a „electrocutat” aceste planuri, deși în mod normal ar fi trebuit să le însuflețească. Prietenul mi-a spus să fac avort, că el dorește să muncească, de asta a venit în Spania, nu să aibă copii. Eu mi-am dorit copilul cu orice chip, chiar cu riscul despărțirii, cu care mă amenința.

Numai gândul avortului îmi provoca nesomn și neliniște, sentiment transmis de fiecare dată copilului meu, care, la rândul lui, parcă îmi răspundea agitației mele.

Multă vreme m-am luptat cu acest gând, trecând ușor prin stări de bucurie și tristețe, care alternau una cu alta, situații psihice nemaiîntâlnite până atunci de mine și pe care nu și le dorește nimeni. Parcă simțeam la ureche glasul copilului meu cum îmi zicea: „Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.”

De-a lungul primei perioade de sarcină, între lunile 1-4, în mintea meu se derulau diverse scenarii despre cum ar fi mai bine să acționez astfel încât să nu am repercusiuni imediate ori remușcări pe viață. Uneori mă gândeam să țin sarcina, să dau naștere copilului și ulterior să-l părăsesc ori să-l dau spre adopție, alteori să nu o țin, în ciuda tuturor implicațiilor de ordin medical, fiind conștientă permanent de brutalitatea metodelor de chiuretaj.

Știam că riscurile și procedura avortului nu erau explicate niciodată de niciun doctor ginecolog din lume în mod serios, și că, în timpul intervenției, personalul medical folosea întotdeauna limbajul medical de specialitate, care pentru un om obișnuit e ca ceva codificat, pentru a nu sensibiliza pacientele.

Câteodată simțeam nevoia să închid ochii la tot și să mă duc la ușa ginecologului, doar- doar voi scăpa de gura mamei, a partenerului și a prietenilor mei, care, brusc, au devenit dușmanii mei și ai copilului meu. Astfel, mi-am dat seama că, la greu, toată lumea mă părăsește, numai Dumnezeu și pruncul meu din pântece mă mai pot iubi.

În perioada următoare, am decis să mă informez temeinic înaintea vreunei posibile intervenții ginecologice. După documentarea de pe internet, am ajuns și la Spitalul […], Dâmbovița, unde auzisem că există un asistent social care face dacă e solicitat consiliere legată de problemele avortului. Eram curioasă, în principal, de implicațiile medicale ale chiuretajului, apoi de cele psihologice și morale.

După câteva ore de explicații teoretice, dar și a unor proiecții video, eu și mama mea (căci intenționat am luat-o și pe ea la spital), plângeam fără oprire, încremenite, pline de fiori, înțelegând nenumăratelor complicații, pe termen lung și scurt, la care sunt supuse femeile care aleg avortul, singura operație „oarbă” din lume.


Într-un cuvânt, am constatat că avortul este un adevărat pericol, chiar de moarte, și nu reprezintă niciodată o soluție, ci întotdeauna va reprezenta un eșec uriaș, atât medical, psihologic, cât mai ales moral. Aici am înțeles clar că pruncul este o persoană vie încă din prima clipă a fertilizării ovulului de către spermatozoid, o nouă ființă umană, înzestrată de Dumnezeu cu suflet din această clipă a zămislirii, și având cod genetic propriu și unic.

În urma acestei ședințe de consiliere, în care toate simțurile mele materne, până mai ieri adormite, parcă au fost puternic resuscitate, am înțeles pe loc că Dumnezeu m-a ales gazdă perfectă pentru micuțul meu oaspete, ce avea să mă iubească pe vecie și să-mi spună „mamă”.

Pentru prima dată în viață, mama mea s-a hotărât să facă o pocăință sinceră, conștientă fiind de trecutul ei avortiv, „bogat” din păcate.

Am plecat de la Spitalul […] fericită că am ales cea mai nobilă cale, aceea de a păstra sarcina cu orice preț, în ciuda ispitelor materiale de tot felul și de posibila pierdere a partenerului meu de viață, care nu s-a gândit o clipă la viitoarea lui familie, la mine ori la viitorul lui copil.

Azi, când pruncul meu s-a născut și când am realizat pe deplin că orice copil nenăscut este viință vie și că trebuie să trăiască, pot mărturisi cu mâna pe inimă faptul că cea mai mare realizare în viață este nașterea pruncului, apărarea drepturilor lui, ale femeii însărcinate și ale familiei, nucleul de bază al societății noastre.

Acum pot spune că trăiesc cel mai frumos sentiment uman – dragostea mamei pentru copilul ei, sentiment care îmi era necunoscut în timpul sarcinii. Mă implic cu dragoste și interes în toate campaniile pro-viață, pro-familie, precum și în inițiativele legislative care protejează viața copilului nenăscut și sprijinirea femeii în criză de sarcină, prin care am trecut și eu, chiar dacă nu știam cum se numește.

Georgiana, orașul […], Dâmbovița

**************************

Dragi prieteni și colaboratori,

În 26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață” încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor care le pot sprijini:

101 femei fericite că au ales viața copiilor lor
101 oameni care au supraviețuit avortului
101 avorturi forțate
101 avorturi regretate

În viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.

Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea un element care să determine criza de sarcină.

De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe perioada a mai multor ani de zile.

În această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60% din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că e foarte bine!”.

De aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.


Vă rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe persoane.

Pe aceste bannere puneți link activ către postarea

http://studentipentruviata.ro/2016/01/marturiile-despre-criza-de-sarcina-pot-salva-vieti-scrie-da-like-distribuie/

Iată câteva dimensiuni:

728×90
728×90
1200×150
1200×150






Prin cele ce se văd

| | | 0 comments
foto: Michal Dziew (OrthPhoto)