„Dumnezeu ne lasă să descoperim prin știință”

Dr. Mircea Ioan Popa, profesor la disciplina microbiologie II, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”, le dovedește studenților săi, cu argumente științifice, că Dumnezeu este Creatorul lumii. „Nu pot să explic orice prin știință, iar faptul că poți să explici destul de multe utilizând argumente științifice este tot pentru că Dumnezeu ne lasă să le descoperim.”

Cum v-a demonstrat microbiologia, știința în general, existența și lucrarea lui Dumnezeu în lume?

Nu m-a ajutat dintru început, nu de acolo mi-am dat seama, dar m-a ajutat să mă întăresc. În sensul că nu am ajuns să cred în Dumnezeu descoperind ceva în microbiologie, ci microbiologia citită și văzută de mine ulterior, dar și alte lucruri m-au făcut să cred și mai mult, să-mi dovedească că nu mă înșel.

La început a fost partea de tradiție. În momentul în care bunicul meu spunea: „Mergem la Biserică!”, nimeni din familie nu avea nimic de comentat; ne îmbrăcam și plecam cu toții. Așadar, nu se discuta. Timpul a trecut și, la un moment dat, când eram prin anul II sau III de facultate, s-a întâmplat „un ceva” care m-a făcut să depășesc tradiția și să încep să văd lucrurile așa cum cred că trebuia să le fi văzut dintotdeauna. Și de atunci cred. Din momentul acela nu am mai avut îndoieli, doar confirmări și întărirea neîndoielii. M-a ajutat foarte mult și faptul că mi-am ales un duhovnic. Într-o gardă, un prieten și cadru didactic tot din Universitatea de Medicină, m-a întrebat: „Tu ai duhovnic?”. Răspunsul meu n-a putut să fie dat pentru că eu nu mergeam la un duhovnic, ci mergeam să mă spovedesc când la un preot, când la altul. Întrebarea sa m-a pus pe gânduri. Așa am ajuns, datorită lui, la părintele Nicolae Bordașiu de la Biserica „Sfântul Silvestru”. De atunci am înțeles și mai mult și din ce în ce mai bine ceea ce este de făcut. Pe de altă parte, nu trebuie să înțeleagă nimeni că eu știu tot ce este de făcut, pentru că sunt convins că îmi lipsesc încă multe și am foarte mult de învățat.

PUTEREA CU CARE VREAU SĂ-MI ÎMBRAC PRUNCII / Sfaturi pentru părinți

S-a mai scurs un an din viața mea. Un an în care am căzut până pe funduri de genune, de unde credeam că nu voi mai găsi drumul spre acasă, pentru ca apoi să mă ridic atât de sus, încât cu greu să mai pot privi de unde am venit și unde doruri tainice mă trăgeau spre mai înalt. Un an în care m-am întristat plângând pentru copiii altora, am jelit moartea unei generații întregi, am măsurat cu groază ura alteia, pentru ca apoi să regăsesc puterea de a zâmbi, de a râde și de a gusta din nou fericirea pentru chestiuni mărunte, inexistente pentru unii, dar esențiale pentru mine, chestiuni cu ochi căprui și obraji de măr tomnatic. Și, de fiecare dată, reușeam să găsesc urmele pașilor mei rătăciți printre atât de multe noduri cu care lumea din afară mă chema și mă rătăcea, pentru că cineva nu uita să lase picuri de dragoste călăuzitoare spre acasă…

„De ce nu m-am rătăcit niciodată?”

Athosul - pentru viață (2015)

Un documentar pe tema avorturilor
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC . 
 

Sursa: Sfântul Munte Athos

Ne întâlnim cu Domnul în spațiul virtual? - Transmisiune in direct pe ortodoxradio.ro, miercuri, 2 decembrie, de la ora 18:00

Miercuri, 2 decembrie, de la ora 18.00, vă invităm să îi ascultați în direct pe Pr. Constantin Sturzu și pe poetul Marius Iordăchioaia, care vor susține conferința Iesle electronică în satul global. Ne întâlnim cu Domnul în spațiul virtual?

Evenimentul este organizat de ASCOR Iași.

Sursa: Ortodox Radio

2 decembrie: Sfântul Porfirie Kafsokalivitul - Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos

Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică.

Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu. Suntem fericiţi atunci când îi iubim în taină pe toţi oamenii. Vom simţi atunci că toţi ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu trece prin oameni. Căci „cel ce nu-l iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?” (I Ioan 4, 20). Să iubim, să ne jertfim pentru toţi dezinteresat, fără să căutăm răsplată. Atunci se pune omul în rânduială. O iubire care cere răsplată este interesată. Nu este curată, adevărată, sinceră.

Să-i iubiţi şi să-i compătimiţi pe toţi. „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună… Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Corinteni 12, 26-27). Aceasta este Biserica: eu, tu, el, celălalt, noi – să simţim că suntem mădulare ale lui Hristos, că suntem una. Iubirea de sine este egoism. Să nu cerem „eu să stau, eu să merg în Rai”, ci să simţim pentru toţi această iubire. Aţi înţeles? Aceasta este smerenia.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 301-302)

Sursa: Doxologia

Pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou / Cuvinte despre bine și rău

Gândurile rele hărţuiesc sufletul mândru şi, cât timp el nu se smereşte, nu va cunoaşte odihnă de la ele. Când gândurile năvălesc asupra ta, strigă către Dumnezeu ca Adam: „Doamne, Făcătorul şi Ziditorul meu, Tu vezi că sufletul meu e chinuit de gânduri rele… Miluieşte-mă!” Şi când stai înaintea feţei Stăpânului, adu-ţi aminte cu tărie că El ascultă toate cererile tale şi, dacă îţi sunt de folos, le împlineşte.

A venit un nor, a ascuns soarele şi s-a făcut întuneric. Tot aşa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul şi îl năpădeşte întunericul. Dar, tot aşa, şi numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am încercat aceasta pe mine însumi.

Fragment din: Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 185

Sursa: Ortodox.md

Să reafirmăm preţuirea şi dragostea faţă de poporul român

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, rostit în Catedrala Patriarhală la finalul slujbei de Te Deum săvârşită cu prilejul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2015:

Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire a poporului român într-un stat român unitar, implicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere şi de mobilizare, dar şi prin călugări sau călugărițe care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate națională.

În timpul Războiului din perioada 1916-1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați. Peste 200 de călugări şi călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. În Transilvania, 150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române[1].

În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Constituantă au fost şi mulţi slujitori ai Bisericii.

Acum, la aniversarea a 97 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, dorim să exprimăm omagiul şi recunoștința cuvenite tuturor făuritorilor actului măreț al istoriei noastre pentru care au luptat moșii şi strămoșii noştri, ştiind că unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar a fost încoronarea multor eforturi jertfelnice, spirituale şi materiale, de afirmare a conștiinței naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.

Pentru toate binefacerile Marii Unirii, aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime şi pomenim cu recunoştinţă pe toţi eroii români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

De Ziua Naţională a României trebuie reafirmată în mod special preţuirea şi dragostea faţă de poporul român.

În aceste sens, trebuie să contribuim, prin rugăciune, solidaritate şi fapte bune, la alinarea suferinţei celor care au pătimit în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti. De asemenea, trebuie să contribuim mai mult la promovarea educaţiei spirituale şi intelectuale a copiilor şi a tinerilor, pentru ca ei să realizeze mai eficient legătura dintre cunoştinţele intelectuale şi viaţa concretă de zi cu zi.

Totodată, Biserica trebuie să contribuie la păstrarea şi cultivarea darului sănătăţii spirituale şi fizice a poporului, prin tratarea bolnavilor din aşezămintele ei medicale, prin extinderea programelor: „Donează sânge! Salvează o viaţă” şi „Sănătate pentru sate”, precum şi prin programele de medicină preventivă, care să-i ajute pe oameni să evite diferite boli.

O grijă deosebită trebuie arătată în continuare şi pentru păstrarea identităţii şi spiritualităţii româneşti în viaţa românilor aflaţi printre străini, în diaspora română.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013, p. 471-473.

Sursa: Basilica

Protos. Hrisostom, Mănăstirea Putna - Despre ziua națională a României

Protos. Hrisostom - Predică la Duminica a XV-a după Rusalii; Despre ziua națională a României (1 decembrie 2013)

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae: Neamul românesc - neam al comuniunii în credință

foto: Mănăstirea Putna

“Să iubim pe oameni și să iubim pe Dumnezeu. Asta să ne fie deviza noastră, de creștini adevărați și asta ne-ar vindeca și pe noi de boala dezbinărilor în care ne aflăm acum. Poporul nostru a fost un popor unit, unit prin credință și iubire, pentru că politicește am fost împărțiți în trei părți, dar limba era aceeași, cărțile sfinte erau aceleași. Unitatea noastră era perfectă, pentru că aveam credința în Dumnezeu și pentru că ne iubeam ca neam. Să ne iubim unii pe alții ca neam, dar să ne iubim prin identitatea credinței. Pentru că numai prin ea ne putem iubi, ca să refacem și unitatea noastră care este astăzi atât de suferindă. Dumnezeu să ne ajute la toată lumea!”

foto: Mănăstirea Putna

Sursa: Neamul românesc - neam al comuniunii în credință, Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae

George Enescu - Rapsodia Română / Prin cele ce se aud

Trist este omul ce rătăcește departe de patria lui

foto: Muzeul Virtual

Trist este omul ce rătăcește departe de patria lui.

Viața lui este lipsită de fericire ca a unui copil fără mamă. De multe ori am plâns cu lacrimi momentele în care mi-am adus aminte de frumoasele priveliști din patria mea. Cărăruile satului meu drag, căsuța cu ograda însorită și pomii bătrâni de ani... Le vedeam în visul de noapte care mă făcea fericit. Patria scumpă este leagănul în care atunci când ești micuț adormi, dulce legănat de mama sau sora ta când vrei să plângi. De multe ori am plâns și eu, dar leagănul era departe, mama și sora lipseau de mult, așa că nu mai eram legănat și încântat cu somnul dulce, ci eram zbuciumat de gânduri ca o barcă de furtună.

Aceasta este viața departe de patrie. Nimeni din oameni nu poate măsura suferința unuia înstrăinat departe de ai lui. Și nimenea nu poate cântări fericirea unuia reîntors iarăși în patria lui, în leagănul unde s-a născut. Mulți din străini și-au găsit fericirea în patria noastră, d-apoi cei ce s-au născut în ea nu o pot uita. Patria noastră scumpă are o frumusețe nebună, are o atracție fără sfârșit. Munții, dealurile, văile frumoase ale patriei noastre te încântă și te fac să fii fericit. Mult e frumos a spune despre patria ta. Primăvara când meleagurile înveselesc orice copil, când păsările cerului cântă în văzduh și printre ramuri, când viorelele înalbăstresc coastele pădurii, cucul voios își strigă numele alergând din pom în pom... Atuncea te simțesc cât de departe ești, o, țara mea!

Sursa: Vasile Gh. Baghiu, Prizonier în U.R.S.S, Fundația Academia Civică, 2012