Originea religioasă a dreptului, secularizarea lui şi nevoia actuală de dialog interdisciplinar

Prelegerea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, din partea Universității „Titu Maiorescu” din București (10 decembrie 2015):

Identitatea ştiinţei juridice în contextul paradigmei ştiinţifice actuale

În lucrarea Structura revoluțiilor științifice (1962), Thomas Kuhn lansează şi analizează implicaţiile conceptului de paradigmă, arătând că aceasta reprezintă o concepţie cuprinzătoare despre lume a oamenilor de ştiinţă într-o anumită perioadă. El arată că există o tensiune care generează un moment de criză declanşator al unui demers ce conduce la înlocuirea vechii paradigme cu una nouă. Kuhn arată că o teorie ştiinţifică nu poate fi disociată de comunitatea savanţilor, de contextul cultural şi ideologic în care este structurată.

În contextul actual se subliniază tot mai mult, plecându-se de la implicaţiile unor rezultate din diferite domenii ale cercetării ştiinţifice, că se conturează liniile de forţă ale unui cadru cultural care favorizează întâlnirea şi dialogul dintre diferite tradiţii culturale, religioase şi ştiinţifice. Ioan Petru Culianu, analizând criza spiritului ştiinţific modern, evidenţiază că în diferite domenii ale ştiinţei actuale sunt depăşite poziţiile dominate de pozitivism, empirism sau raţionalism. Inclusiv, în ceea ce presupune identitatea științei juridice actuale, sunt mai mulţi cercetători în filosofia dreptului şi în antropologia juridică, angajaţi în dezvoltarea unor poziţii cu deschidere faţă de relaționarea dreptului cu diferite tradiții, inclusiv cu cea religioasă.

Să reafirmăm preţuirea şi dragostea faţă de poporul român

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, rostit în Catedrala Patriarhală la finalul slujbei de Te Deum săvârşită cu prilejul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2015:

Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire a poporului român într-un stat român unitar, implicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere şi de mobilizare, dar şi prin călugări sau călugărițe care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate națională.

În timpul Războiului din perioada 1916-1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați. Peste 200 de călugări şi călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. În Transilvania, 150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române[1].

În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Constituantă au fost şi mulţi slujitori ai Bisericii.

Acum, la aniversarea a 97 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, dorim să exprimăm omagiul şi recunoștința cuvenite tuturor făuritorilor actului măreț al istoriei noastre pentru care au luptat moșii şi strămoșii noştri, ştiind că unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar a fost încoronarea multor eforturi jertfelnice, spirituale şi materiale, de afirmare a conștiinței naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.

Pentru toate binefacerile Marii Unirii, aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime şi pomenim cu recunoştinţă pe toţi eroii români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

De Ziua Naţională a României trebuie reafirmată în mod special preţuirea şi dragostea faţă de poporul român.

În aceste sens, trebuie să contribuim, prin rugăciune, solidaritate şi fapte bune, la alinarea suferinţei celor care au pătimit în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti. De asemenea, trebuie să contribuim mai mult la promovarea educaţiei spirituale şi intelectuale a copiilor şi a tinerilor, pentru ca ei să realizeze mai eficient legătura dintre cunoştinţele intelectuale şi viaţa concretă de zi cu zi.

Totodată, Biserica trebuie să contribuie la păstrarea şi cultivarea darului sănătăţii spirituale şi fizice a poporului, prin tratarea bolnavilor din aşezămintele ei medicale, prin extinderea programelor: „Donează sânge! Salvează o viaţă” şi „Sănătate pentru sate”, precum şi prin programele de medicină preventivă, care să-i ajute pe oameni să evite diferite boli.

O grijă deosebită trebuie arătată în continuare şi pentru păstrarea identităţii şi spiritualităţii româneşti în viaţa românilor aflaţi printre străini, în diaspora română.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013, p. 471-473.

Sursa: Basilica