Cuvânt de folos: Părintele Dumitru Stăniloae: „Mândria e tămăduită numai de smerenie”

Foto: Pravoslavie.ru

„Mândria e încăpăţânare în propria izolare, e învârtoşare; de aceea trebuie înmuiată prin încercări mai grele, pe când pofta de plăceri e slăbiciune şi, nefiind susţinută de încăpăţânare, e mai uşor de tămăduit. Mândria e tămăduită numai de smerenie. Iar smerenia se câştigă cel mai greu. Dar ea e împreunată cu adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu sau cu vederea luminii Lui, care nu poate fi dobândită până ce cineva e preocupat prea mult de sine.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 17 la Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, în Filocalia VI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 254)

Despre creștini și iubirea vrăjmașilor – Părintele Sofronie Saharov / Învăţături despre bine şi rău

Foto: Othphoto

Experienţa de zi cu zi ne arată netăgăduit că până şi cei ce primesc în suflet porunca lui Hristos pentru dragostea către vrăjmaşi, în viaţa lor nu o înfăptuiesc. De ce? Mai întâi de toate pentru că, fără har, noi nu putem a iubi vrăjmaşii; dar dacă cei ce înţeleg că aceasta le depăşeşte puterile fireşti ar căuta de la Dumnezeu ajutorul harului, precum zice Stareţul, fără îndoiala că l-ar primi.

Din nefericire precumpăneşte fenomenul contrariu: nu numai necredincioşii, ci şi cei ce se mărturisesc creştini se tem a se purta faţă de vrăjmaşi după poruncile lui Hristos. Ei presupun că aceasta va folosi numai vrăjmaşilor; că vrăjmaşii care, priviţi prin prisma neagră a urii, se înfăţişează de obicei ca neavând nimic bun, se vor folosi de „slăbiciunea” lor, şi vor răspunde iubirii fie prin a-i răstigni, fie prin a-i călca neruşinat în picioare şi a-i robi; iar atunci răul, a cărui personificare de obicei se închipuie a fi vrăjmaşul, va birui.

Gândul despre „slăbiciunea” creştinului este total greşit. Sfinţii au îndeajunsă putere spre a stăpâni asupra oamenilor, dar merg pe calea contrarie: ei înşişi se robesc fratelui, şi astfel dobândesc o dragoste ce în esenţa sa este nepieritoare. Pe această cale ajung la biruinţa care rămâne în veci, pe când biruinţa prin putere nu este niciodată statornică, fiind, prin firea ei, nu atât slava, cât ocara omenirii.

Arhimandritul Sofronie, “Cuviosul Siluan Athonitul”, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 244-245

Despre iubirea vrăjmaşilor - Duminica a XIX-a după Rusalii

APOSTOLUL

CORINTENI  11, 31-33; 12, 1-9;

Fraţilor, Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă. Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.

Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

EVANGHELIA

LUCA 6, 31-36;

Zis-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor tot aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânşii. Şi, dacă faceţi bine celor care vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de la care nădăjduiţi să luaţi, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, să faceţi binele, şi să daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră va fi multă, şi voi veţi fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.

PF Daniel - Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii - text

Părintele Constantin Galeriu - Predică despre iubirea vrăjmaşilor - audio 

Sfântul Siluan Athonitul - Cuvânt despre iubirea vrăjmaşilor - text