Paul Gherasim despre artă, credință, tineri, dragoste şi jertfă

A vorbi despre domnul Paul Gherasim este un lucru anevoios, chiar şi pentru cine îl cunoaşte. Taina tăcerii şi a puţinătăţii vorbirii sale nu este atât legată de faptul că este un om al exprimării prin desen şi culoare, ci se datorează vieţuirii în simplitatea profunzimii. Mai jos sunt câteva cuvinte despre artă şi viaţă, despre trecut şi prezent, dar şi responsabilitate. Toate însă vorbesc despre cum trăieşte omul viaţa în Hristos şi cu semenii săi, din toate generaţiile, cu Adamul întreg.

Cum aţi ajuns la Hristos?

A durat, a fost un timp de mari încercări. Oamenii vorbesc despre artă ca şi cum arta ar fi o religie. La Hristos se ajunge printr-o viaţă întreagă de încercări. Suntem într-o vreme în care peste încercările personale au venit încercările lumii acesteia, prin care trecem toţi.

Paul Gherasim, Logos

Pictura a ajuns în zilele noastre la un prag limită

Cum vă aşezaţi acum în vocaţia picturii?

Astăzi pictura trece printr-o mare criză. Pictorii au fost întodeauna în fruntea schimbărilor, pentru că pictura începe încă din peşteri. Pictura înseamnă şi scriere, din pictură s-au născut semnele folosite în toate domeniile, pentru că oamenii au văzut mai întâi. Aşa se poate înţelege cum Dumnezeu l-a lăsat pe om să pună nume tuturor făpturilor: pentru că mai întâi omul a văzut şi după aceea a putut să caracterizeze fiecare făptură.

Pictura a ajuns în zilele noastre la un prag limită. Nici nu mai este vorba de un chip al omului, de o vedere a naturii ca frumuseţe, ca poezie. Astăzi chipul omenesc este schimonosit. Este mult zgomot şi violenţă, chiar şi în pictură. Arta ca încercare este şi un mijloc de promovare a unei ideologii împotriva tradiţiei. E foarte greu să deosebeşti binele de rău. Nu înseamnă să descoperi numai contrariile. Contrariile adevărate nu sunt contrariile alb şi negru, ci e albul şi doar o pată pe alb, e începutul răului şi este greu de deosebit. E o pagină albă a conştiinţei pe care se aşează sufletul. Albul este lumina.

Ceea ce se întâmplă astăzi are în spate o istorie lungă, începând de la Renaştere, când omul nu a mai recunoscut măsura lui Dumnezeu în toate, ci a devenit el însuşi măsura.

Este de făcut o comparaţie în domeniul artei între tradiţia Bisericii Ortodoxe şi cea a Bisericii Catolice şi se vede cum, începând de la Renaştere, Biserica Catolică a fost îngăduitoare cu schimbările, s-a înstrăinat de dogmele şi de erminiile Bisericii. Aceste lucruri au evoluat până în zilele noastre. La noi, tradiţia picturii creştine s-a menţinut.

Acum, după model occidental s-au pus scaune în Biserică şi slăbiciunile oamenilor înclină unele către altele. Slujba se transformă într-un spectacol, cu aceste coruri pe voci, care sunt o urmare a secularizării. Cântarea bisericească se cunoaşte ca fiind adâncă, pentru că are o teologie, la fel ca şi icoana – despre care se vorbeşte prea mult. Trebuie lăsat să se vorbească, dar trebuie avut grija de a pătrunde printr-o simplitate adâncă. Prea mult vorbesc oamenii despre teologia icoanei şi despre cum să fie o icoană. Să ne gândim la începuturile icoanei. Primii creştini pictau câte un chip al Maicii Domnului într-o catacombă. Acolo era trăire şi nu o teologie pusă în tratate. Noi trebuie să revenim acolo, adică să cerem minţii să fie pregătită pentru a privi lucrurile în adâncul lor, pentru a avea din nou simplitatea lucrurilor, altfel ne pierdem în vâltoarea lumii de astăzi şi vorbim mult, dar sunt lucruri care trebuie tăcute. Ar trebui să vorbească tăcerea.

Paul Gherasim, Acuarelă şi purpură

Să-ţi dai seama că nu poţi mai mult şi să spui: Ajută-mă Doamne!

Vă rugăm să spuneţi un cuvânt către tineri.

Fiindcă mă întrebaţi despre tineri, vă spun că mă interesează ceea ce rămâne după mine. Viaţa este a lor de aici încolo. Noi trebuie să înţelegem încercările prin care trecem astăzi. Dacă le înţelegem, putem să vedem şi transparenţa unei vieţi personale, dar să plecăm de la „acum” – şi când spunem „acum” noi ne gândim şi la cei pe ale căror urme mergem. Noi suntem acum, dar suntem şi acum 2000 de ani pentru că plecăm de acolo. Dacă nu plecăm de acolo înseamnă că trăim într-o viaţă dezordonată a istoriei, deoarece acolo este începutul, Cuvântul lui Dumnezeu. Eu am trăit şi am cunoscut oameni cu adevărat trăitori.

Puteţi să ne daţi câteva exemple?

Ioan Alexandru era unul dintre acei oameni care a ars până la capăt. Am mai cunoscut un alt poet, pe Daniel Turcea. S-a tipărit la Iaşi o carte cu ultimele lui versuri, care sunt rugăciuni. Părintele Dumitru Stăniloae spune că a fost cel mai însemnat poet creştin ortodox. A murit la 33 de ani. Eu sunt apropiat de poezie în sensul acesta creştin... poezia este un prag al teologiei.

Cum se poate întoarce omul la simplitatea despre care vorbeaţi mai devreme?

Să recunoşti că eşti limitat şi numai cu ajutorul lui Dumnezeu poţi să ajungi la răspunsuri. Altfel, dacă nu ai ajuns să-ţi recunoşti limitele nu poţi să faci lucruri care să dea sens binelui şi frumosului. Nu e aşa cum ne închipuim noi: am ajuns artist, am învăţat şi acum tot ce fac eu e bun şi frumos. Ca să ajungi să-ţi dai seama cu adevărat unde te afli în experienţa ta trebuie să cauţi să înveţi toată viaţa. Viaţa este un studiu permanent, dar studiul acesta îl faci prin darul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Împlinirea acelui dar cere o experienţă de o viaţă. Acest lucru se întâmplă ca să-ţi dai seama că atunci când înaintezi spre bine se cere să ai cunoştinţă de neajunsurile tale. Adică să-ţi dai seama că nu poţi mai mult şi să spui: „Ajută-mă Doamne! Nu pot mai mult!”. Dar pentru asta trebuie să-ţi dai seama că ai ajuns la un prag al neputinţei, deoarece dacă ai modele şi ai luat un model de urmat, acela te ajută să vezi cum stai tu faţă de modelul respectiv.

Cum îşi pot găsi tinerii modele în zilele noastre?

Prin grija de a nu greşi, dar şi prin conştiinţa că are de descoperit viaţa, care nu e aşa cum i se pare că este. Descoperi viaţa prin ceea ce vezi în lume şi prin faptele tale, dar trebuie să vezi cum stai şi tu, cu ce contribui la îmbunătăţirea lucrurilor, să fii un mic exemplu de trezire. Însă nu poţi să ajungi să spui că Dumnezeu este măsura în toate şi că numai prin voia Lui şi voinţa ta de a o primi ţi se descoperă calea, decât dacă ţi-ai recunoscut limitele.

Cum erau părinţii dumneavoastră?

Eu sunt dintr-un sat din preajma Sucevei. Acolo oamenii erau credincioşi. Bunicii nu ştiau carte, dar aveau o învăţătură mult mai adâncă. Ei ţineau foarte mult la cuvânt. Aţi auzit cum se vorbeşte astăzi? „Da, da, da, da…” Şi asta o spun şi oameni care au o învăţătură mai adâncă, chiar teologică. Vedeţi ce uşor se iau cuvintele acestea... din aer.

În lumea de astăzi în care se vorbeşte mult. Vorbesc şapte oameni unul peste altul, vorbesc repede, nici nu ai timp să auzi ce cuvinte au rostit. Un cuvânt este rezultatul unui gând clar, iar atunci când ai rostit un cuvânt trebuie să se simtă că l-ai gândit, că l-ai trăit. Îi transmiţi şi celuilalt putinţa de a respira şi de a trăi împreună cu tine întrebarea şi răspunsul. Să ne ferim să dăm sfaturi fără răspundere. E nevoie de multă grijă pentru că un sfat este un răspuns, iar un răspuns este o răspundere. Un ţăran când spunea un „da” era „DA”. Am auzit odată un bătrân vorbind cu un ţăran şi spunea: „Am zis odată da, nu repet cuvântul. Înseamnă să anulez ce am spus.”

Dragoste fără milă nu se poate

Sunt mulţi tineri în zilele noastre care nu se mai căsătoresc, sau se căsătoresc la vârste târzii, chiar şi dintre cei din Biserică. Care credeţi că este cauza şi cum se poate depăşi această situaţie?

Dacă oamenii nu mai au încredere unii în alţii şi dacă un cuvânt nu mai e cuvânt, totul devine o convenţie şi atunci tinerii trăiesc într-o nesiguranţă. Şi ce exemple pot lua tinerii când văd cu câtă uşurătate se calcă peste rânduielile vieţii adevărate. Cum se căsătoresc unii de şapte ori şi lasă mai apoi soţii cu copii, cum se prezintă la televizor sfidarea celor săraci prin cheltuirea unor sume imense pentru de către cei bogaţi pentru spectacole televizate. Mai este un lucru important: se ajunge să nu se mai înţeleagă cuvântul iubire. Spunea cineva: „Nu vreau să mă iubească din milă”. Păi, dacă nu te iubeşte din milă, devii un obiect care îţi place, apoi îl arunci şi iei altul, prin urmare, iubire fără milă nu există. Mila are un înţeles adânc de tot, uneori îi cerem şi lui Dumnezeu milă: ”Doamne ai milă”.

Ioan Alexandru atunci când se ruga cu familia, după ce termina rugăciunea spunea: ”Doamne, ai milă de neamul şi de ţara aceasta”. Atunci când te rogi ceri mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Îndurarea înseamnă a fi prezent la durerea lumii, pentru că mila şi îndurarea au o legătură.

Paul Gherasim, Alfa şi Omega

Jertfa începe cu ceva aparent mărunt

Care este semnificaţia jertfei în viaţa omului?

Dumnezeu a rânduit toate atunci când a făcut lumea. A văzut că totul este frumos foarte şi a rânduit ca fiecare om să-şi aibă viaţa lui, care să cuprindă şi jerfa. Dumnezeu a rânduit ca fiecare să aibă un dar. Cuiva i-a dat o încercare mai grea, unuia prin artă, altuia prin ştiinţă, altuia prin filosofie. Ţăranul şi-a înţeles darul lui şi l-a împlinit, de aceea este un exemplu. Fiecare pe măsura credinţei şi a puterii lui.

Oamenii, în trecut, când aveau toţi câte ceva de făcut din ceea ce au învăţat şi moştenit de la înaintaşi, aveau un dar: să fii dascăl, tâmplar, pictor, pietrar, brutar, slujitor la altarul bisericii. Aşa era în trecut. Toţi îşi foloseau darurile prin meşteşuguri. Oamenii erau lăsaţi să slujească unii altora şi adesea dintre acei oameni au fost unii care au reuşit mai mult. Uneori lucrurile mici spun mai mult decât lucrurile care dau oamenilor sentimentul de a se înălţa.

Jertfa e de înţeles ca o urmare a darului pe care ţi l-a dat Dumnezeu şi trebuie să cauţi să îndepărtezi gândurile care sunt străine de împlinirea darurilor. Dumnezeu îndepărtează gândurile care sunt străine de împlinirea darurilor, nu le cere oamenilor să se jertfească la fel ca primii creştini. Aceia au avut darul acesta, dar mai târziu au fost oameni ai Bisericii care s-au ferit să se ducă direct să devină martiri. Dumnezeu nu ne cere jertfa în forma asta, ci o hotărâre mică, la fel ca un dar al Său. Pentru oamenii care vorbesc de rău unii despre alţii, jertfa este faptul că îşi revin şi îşi dau seama că nu e bine să vorbeşti de rău pe cineva. Jertfa începe cu ceva aparent mărunt, Dumnezeu nu ne cere lucruri mari, nu-i cere omului să-şi pună capul sub sabie. Despre cum se poate ajunge acolo rămâne o taină. Cine poate să vorbească? Noi trebuie să avem grijă şi când gândim şi când vorbim pentru că despre unele lucruri nu putem vorbi.

Spunea Părintele Sofian că vom da socoteală de fiecare cuvânt.

Pentru cuvânt vom da mare socoteală, chiar şi pentru gând. Pentru gând răspunzi în faţa lui Dumnezeu tot prin gând. Cu gândul nu e glumă.

Interviu realizat de Alexandra Nadane pentru Vremuri vechi şi noi

Horia Bernea / Prin cele ce se văd

„Iarnă”, de Ion Ţuculescu / Prin cele ce se văd

Expresivitatea discretă a lui Ion Dumitriu / Prin cele ce se văd

Ar fi împlinit în această primăvară 70 de ani, dar a plecat dintre noi în toamna lui 1998. O viaţă scurtată prematur, dar în intervalul căreia artistul a dat ce era mai bun din el, creând discipoli, atrăgând admiraţia publicului larg şi respectul criticilor de artă. Ion Dumitriu este un reper al artei noastre plastice contemporane, pe care-l aşezăm oricând alături de un Câlţia sau, bunăoară, Paştina.

În toamna anului trecut, Galeria Dialog de la Primăria sectorului 2 a găzduit o expoziţie reprezentativă a regretatului artist. Curator a fost ca întotdeauna neobosita Ruxandra Garofeanu, care s-a ocupat de selecţia lucrărilor pentru a le înlesni celor care vizitau expoziţia un contact intens cu opera lui Ion Dumitriu, cel care poate fi aşezat între Ştefan Câlţia şi Horia Bernea sau între Gheorghe I. Anghel şi Horea Paştina. La vernisaj au vorbit atunci un critic de notorietatea lui Pavel Suşară şi un romancier de anvergura lui Bedros Horasangian. Ion Dumitriu nu poate fi descris prin cuvinte, deoarece opera lui este chintesenţială, maxim comprimată, nu face concesii explicativului. Este de aceea ceva unic şi tocmai din acest motiv apropierea de tablourile lui presupune din partea celui care face aşa ceva fie o disponibilitate nativă remarcabilă, fie o cultură în domeniul artelor plastice de mare extensie. Nu ne încadrăm în nici una din aceste categorii, dar intuim ce înseamnă arta lui Ion Dumitriu. După cum spunea un critic tânăr, Mihai Plămădeală, el a folosit universul rural nu într-un mod naiv pitoresc etnografic, ci dimpotrivă, mergând parcă pe linia care a condus la crearea Muzeului Ţăranului Român, a decupat fiecare obiect care formează acest univers, pentru ca printr-o asemenea individualizare să poată identifica sensuri şi semnificaţii simbolice de o deosebită expresivitate. Expresivitatea discretă este marca acestui univers, care nu a vrut să epateze, deşi avea toate însuşirile pentru a face aşa ceva, dar nici nu a vrut să se resemneze într-o banalitate stearpă.

Opera sa, prin urmare, este vie şi austeră, evitând expresionismele facile, dar tensionând la maximum desenul din spatele căruia ţâşneşte flacăra unei idei biruitoare. Casele sale, peisajele, ţarinele, răsadurile sunt tăiate parcă cu un stilet de foc şi urcă ireversibil spre arhetip. Prispa ţărănească în opera sa nu se limitează la o simplă şi precară materialitate, ci vizează înălţimi ameţitoare. Aceasta nu înseamnă că el eludează terestrul şi, aşa cum procedează maeştri ca Paştina, Nicodim sau Gherasim, face din elementele pământeşti adevărate trambuline, spre cucerirea unui orizont metafizic. Vedem astfel un arbore, dar gândul se şi duce spre axix mundi, spre coloana care ţine cerul şi-l uneşte de pământ. Lucrările au o cinetică aparte, sunt dinamice, dar şi ancorate într-un fel de materie primordială, de unde nu le poate smulge nici o tălmăcire facilă. În faţa operei sale, vocile neaveniţilor tac şi parcă şi acestora li se face ruşine de platitudinile pe care le-ar putea îndruga. Ion Dumitriu, cum spuneam, impune respect şi nu se lasă terfelit de comentarii superficiale. Dur în tot ce a făcut, dar în acelaşi timp tandru; încleştat, dar şi serafic; tenace, dar şi graţios, el a dus arta la un punct inimaginabil, întrucât a diafanizat ceee ce este menit să rămână opac. Expoziţia retrospectivă din toamna anului trecut a însemnat un eveniment în viaţa simezelor noastre. A trecut, fireşte, cum trec toate, dar amintirea acelui moment a rămas întipărită în memoria celor care vor să distingă între perisabil şi adevărata artă. Dacă ar mai fi fost acum în viaţă, Ion Dumitriu s-ar fi aplecat asupra acestor cuvinte şi dintr-o respiraţie, ca o adiere, le-ar fi şters. Ar fi lăsat pagina albă asupra căreia s-ar fi proiectat umbra fiinţei sale unice învăluită de visele şi visările fiecăruia dintre noi.

Sursă: Ziarul Lumina

Paula Ribariu, pictura semnelor / Prin cele ce se văd

Peisaj cu căpițe, Ribariu Paula

 "Noduri şi semne" se intitula un volum de acum mai bine de trei decenii al lui Nichita Stănescu. Acelaşi lucru se poate spune şi despre marea artistă Paula Ribariu, tot septuagenară, dar a cărei operă reprezintă un fel de sfredel în inima timpului. Miza, ca în cazul tuturor celor mari, este atemporalitatea. Paula Ribariu lucrează împotriva timpului care le macină pe toate. Cine a vizitat expoziţiile ei de-a lungul vremii a fost cu siguranţă impresionat de suprarealismul de bună calitate care sfidează aleatoriul şi orice tentativă de a crea haotic. Aşa-zisul haos al artistei este un cosmos în continuă expansiune, pe cele mai imprevizibile serpentine ale creaţiei. Haosmos s-ar putea numi ce face ea, dacă ar fi în acest fel să folosesc titlul unui volum de poezie al Magdei Cârneci, tot din urmă cu mulţi ani. 

Coțofene, Paula Ribariu

Pavel Şuşară i-a intuit în comentariile şi analizele sale liniile de forţă, care nu se mai regăsesc în pictura noastră contemporană. Acest amestec de "funerar şi ludic", cum spune magistral eminentul critic, este efigia Paulei Ribariu, descriind astfel o sensibilitate a lumii de astăzi în care nimic nu mai este pur, dar în mintea unor oameni remarcabili până şi impuritatea capătă pregnanţă şi autenticitate. Mumiile pictate par dezgropate dintr-un mormânt egiptean de patru mii de ani sau sunt spectre dezincarnate ale societăţii abulice şi alienate care ne înconjoară. Recunoaştem, nu este uşor să stai cu ochii larg deschişi în faţa unei lucrări a artistei, deoarece te solicită la maximum şi determină un vertij magic în urma căruia simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare. Dar aceasta şi este calitatea marilor artişti care nu ne îngăduie să fim nepăsători în faţa operelor lor. Cu atât mai puţin în faţa a ceea ce produce Paula Ribariu. Spaimă şi extaz, acestea sunt stările sufleteşti dominante. Spaima ne îngheaţă, dar extazul ne eliberează din corsetul ego-ului, care la urma urmei este cea mai mare spaimă. Artista îşi provoacă vizitatorii şi lasă în inima lor dâra unei întâlniri cu alte lumi. O altă lume sau lumea dinăuntru este dezvăluirea supremă. Uneori, privindu-i lucrările, am avut senzaţia că mă aflu în faţa unei catapetesme uriaşe zugrăvind nivelele increate ale universului la care, evident, nimeni nu a avut acces. Viziunea şi conceptul se completează şi formează scara spre Nevăzut.

Sursă: Ziarul Lumina

Prin cele ce se văd: Horea Paştina, un pictor al luminii înţelegătoare

 

Orizontul Bernea - Expoziţie de pictură la Palatul Mogoşoaia

„ADNOTĂRI III – PICTURĂ”/ A.S.E. BUCUREŞTI / 27 martie 2014, ora 18

COMUNICAT  DE  PRESĂ

       

ACADEMIA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

Piața Romană 6, București 010374, Romania, Tel.+40 21 319 1900, www.ase.ro

organizează  JOI, 27 martie 2014, de la ora 18

în Sala Cecilia Cuţescu Storck (clădirea Angelescu, et. 1),

Expoziția:

ADNOTĂRI III – PICTURĂ

Grupul NOIMA și invitați săi:

Constantin FLONDOR

Liliana MERCIOIU POPA

Ieromonah PANTELIMON ȘUȘNEA

Robert KOTELES

Sorin SCURTULESCU

Andrei ROSETTI

Dan GHERMAN

Sorin NEAMȚU

Cuvânt de deschidere Ileana PINTILIE

Martie – Aprilie 2014

Pictură – Desen - Fotografie

Adnotări

Proiectul Adnotări, finalizat în 2011 printr-un impresionant volum, adună laolaltă un grup de tineri discipoli în jurul maestrului lor, Constantin Flondor. De fapt este un proiect deschis, reluat periodic în diverse forme – expoziţii, dialoguri, întâlniri profesionale şi camaradereşti între pictorul Flondor şi Dan Gherman, Robert Köteles, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Neamţu, Părintele Pantelimon, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu. Dialogurile dintre ei, pe teme majore ale creaţiei, începute în anii studenţiei şi continuate şi în prezent, mărturisesc despre o anume disponibilitate spirituală şi intelectuală, ca şi despre o anume solidaritate de generaţie.

În cursul acestor întâlniri, discuţii sau dezbateri publice, temele propuse vin dinspre „lecţiile de pictură” din timpul studenţiei, dar se transformă curând în problematici legate de reprezentare, de figuraţie sau de abstracţie, de căutările intelectuale din spatele actului de a picta, de dilemele şi de bucuria atingerii unei certitudini, greu cucerite.

Această pedagogie subtilă - căci începe cu un act de autoformare, de construire proprie – este transmisă de Constantin Flondor prin propriul lui model artistic şi pare într-un fel moştenirea unui spirit de cercetare din perioada grupul Sigma. Dezbaterea, argumentul şi contraargumentul făceau parte din metoda de lucru a artiştilor grupului timişorean, pe atunci profesori la Liceul de Artă din oraş. Flondor a experimentat cu succes o relaţie cu totul specială între maestru şi discipoli, o relaţie durabilă în care profesorul se apropie fără orgoliu de tânărul discipol, ridicat astfel în postura unui egal, tratat ca un partener de dialog. Invitaţia deschisă discipolilor de a-l urma în meandrele cercetărilor vizuale a primit un răspuns pozitiv din partea celor mai sensibili şi aflaţi pe aceeaşi „lungime de undă”.

Expoziţia Adnotări, ce urmează să se deschidă în 27 martie la Academia de Studii Economice din Bucuresti, în Sala Cecilia Cuţescu Storck (clădirea Angelescu, et. 1), reuneşte astfel creaţiile recente ale artiştilor amintiţi, într-o apropiere şi totuşi o diversitate stilistică, aducând la lumină tonul comun, dar şi descoperirile proprii, variaţiile tematice şi conceptuale. Acest eveniment are meritul, în opinia mea, de a aduce în faţa publicului o generaţie de talente, bine conturate şi articulate, orientate mai mult spre aspectele intelectuale ale creaţiei şi mai puţin spre modele trecătoare sau spre aspectele comerciale, atât de pronunţate astăzi în pictura românească contemporană.

                                                                                    Ileana Pintilie

 

5 concursuri pentru viață la Marșul pentru viață 2014

Dragii noștri fotografi și scriitori,

Cunoașteți sentința „o imagine valorează mai mult decât 1000 de cuvinte”. Folosită și de către alții mai înainte, în diferite forme, ea face carieră internațională atunci când Fred R. Barnard scrie, în 1921, în Printers’ Ink, „One picture is worth a thousand words”. Alții au replicat că un text de 1001 cuvinte valorează mai mult decât o imagine.

Textele și imaginile vorbesc despre viață. Fiecare în felul lui, un text ori o imagine, pot sprijini viața.

Vă adresăm invitația de a participa la cinci concursuri, menite a sprijini viața prin frumos. Pentru a oferi o soluție care să nu supere nici pe cei ce iubesc să scrie, nici pe cei ce iubesc imaginea, fiecare concurs are premiile lui.

Desenul Marșului pentru viață 2014 – „Adopția, o alegere nobilă”

Desfășurare:

Îi invităm pe copii să facă desene pe tema Marșului, despre copilărie, despre părinți și frați. Pot intra în concurs desene care au fost folosite ca pancarte în timpul Marșului și desene care reprezintă ceva legat de Marș, realizate ulterior. Fotografiați ori scanați desenul și îl trimiteți pe adresa studentipentruviata@gmail.com . Vă rugăm să păstrați desenul în bune condiții, pentru a putea fi folosit într-o eventuală expoziție.

Data limită de trimitere:

31 martie 2014

Premii:

Toți copii participanți vor primi cărți pentru copii, culori și creioane colorate și 5 reviste Pentru viață, nr. 2.

Fotografia Marșului pentru viață 2014 – „Adopția, o alegere nobilă”

Desfășurare:

Puteți participa cu oricâte fotografii doriți, realizate în timpul Marșului pentru viață ori la una din manifestările din cadrul Săptămânii pentru viață din acest an.

Trimiteți fotografiile pe adresa studentipentruviata@gmail.com .

Data limită de trimitere:

31 martie 2014

Premii:

Locul I: 50 euro, 100 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul II: 30 euro, 80 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul III: 20 euro, 60 reviste Pentru viață, nr. 2

Videoclipul Marșului pentru viață 2014 – „Adopția, o alegere nobilă”

Desfășurare:

Puteți participa cu oricâte videoclipuri doriți, realizate în timpul Marșului pentru viață ori la una din manifestările din cadrul Săptămânii pentru viață din acest an.

Trimiteți videoclipurile pe adresa studentipentruviata@gmail.com .

Data limită de trimitere:

31 martie 2014

Premii:

Locul I: 50 euro, 100 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul II: 30 euro, 80 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul III: 20 euro, 60 reviste Pentru viață, nr. 2

Povestirea Marșului pentru viață 2014 – „Adopția, o alegere nobilă”

Desfășurare:

Puteți participa cu orice tip de text litarar – eseu, interviu, dialog, narațiune, poezie etc. – despre marș, o întâmplare de la marș, o persoană de la marș etc. Trimiteți textele pe adresa studentipentruviata@gmail.com .

Data limită de trimitere:

31 martie 2014

Premii:

Locul I: 50 euro, 100 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul II: 30 euro, 80 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul III: 20 euro, 60 reviste Pentru viață, nr. 2

Posterul Marşului pentru viaţă – „Adopția, o alegere nobilă”

Iar pentru cei cărora le place atât arta fotografică, cât şi să scrie, am introdus şi al cincilea concurs, în care vă invităm să daţi frâu liber imaginaţiei, realizând postere în format electronic, care să conţină mesaje pro-adopţie.

Data limită de trimitere:

31 martie 2014

Premii:

Locul I: 50 euro, 100 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul II: 30 euro, 80 reviste Pentru viață, nr. 2

Locul III: 20 euro, 60 reviste Pentru viață, nr. 2

Sursă: Ştiri pentru Viaţă

Horia Bernea: „Porţi împărăteşti" / Prin cele ce se văd

Prin cele ce se văd: Mihai Sârbulescu-„Cununa"

Prin cele ce se văd / Lucian Grigorescu: „Peisaj cu biserică roşie"

Prin cele ce se văd: Margareta Sterian-„Flori"

Prin cele ce se văd: Pictând la Sfântul Munte - Spiru Papalukas

Spiru Papalukas

Prin cele ce se văd- Marin Gherasim: "Absida"

În anii în care la noi se dărâmau biserici, pictorul Marin Gherasim a avut curajul să le reconstruiască în tablourile sale. Simbolic, prin abside, cetăţi, tronuri, scuturi, porţi.

Prin cele ce se văd: „Interior de biserică"-Horia Bernea

„Interior de biserică"-Horia Bernea

“Şi iată-mă cum stau şi îl reproduc: un gest pleonastic, dacă a fost vreodată unul. A fost o provocare, într-un fel. Dar nu cred că acesta a fost motivul pentru care am abordat acest subiect. Cred în continuare că este un subiect de o dificultate aproape de neînvins. În 1969, 1970, 1971, tot ce mi-am dorit a fost să confer o dimensiune sacră  gestului de a picta şi de a privi. Să ajung la un mod de a privi care să nu fie nici plictisit, nici obosit.  Am observat că din momentul în care pui ceva în mişcare, arta devine o formă de comunicare. Părea, la acea vreme, foarte important pentru mine să reconstruiesc sacrul pictând orice în afară de  biserici într-un mod care este absolut impersonal, care nu are nimic de-a face cu subiectul. În timp, lucrurile au luat o altă turnură. Pe de o parte, chiar şi pictatul copacilor  necesita o conotaţie a dragostei, o licărire sacră, în afară de gestul propriu-zis al  picturii, iar pe de altă parte am fost forţat să îmi reafirm credinţa. Asta am simţit.”

Horia Bernea

2 iunie, Palatele Brâncovenești: Expoziție „Grădina cu îngeri” - Silvia Radu

Sursă foto: Artindex

Centrul Cultural Palatele Brancovenești vă invită la vernisajul expoziției „Grădina cu îngeri” - Pictură, sculptură - Silvia Radu.

Prezintă Dan Hăulică, Președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă.

Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 2 iunie 2013, ora 18:00.

Expoziția este deschisă în perioada 2 iunie-2 iulie.

Sursă: Blog - Să nu uităm