Mama sfătuită de doctori să avorteze cvadrupleţi le sărbătoreşte prima aniversare

de Kirsten Andersen

Bristol, UK, 4 martie 2013: O mamă englezoaică presată de doctori să avorteze doi dintre cei patru copii tocmai a sărbătorit prima aniversare a cvadrupleţilor.

Doctorii i-au spus Emmei Robbins de 31 de ani să avorteze doi dintre copii pentru a le oferi celorlalţi doi o şansă mai mare de supravieţuire, după ce a avut şansa de 1 la 750 000 să conceapă cvadrupleţi pe cale naturală.

În ciuda a ceea ce descrie drept ”o imensă presiune” din partea doctorilor ei, Robbins a refuzat cu statornicie să avorteze vreunul din copiii săi. Acum, ea sărbătoreşte aniversarea lui Zachary, Joshua, Reuben şi Sam, care s-au născut pe 29 februarie 2012 şi sunt copii în vârstă de un an, fericiţi şi sănătoşi. Cei patru copiii minune care au avut şanse infime să fie concepuţi natural de la bun început s-au depăşit pe sine prin data naşterii, sărbătorită o dată la patru ani – şansa unei astfel de dăţi este de una la 3,5 milioane.

Robbins spune că s-a consultat prima dată cu doctorii în săptămâna a zecea de sarcină deoarece luase proporţii mult mai mari decât în timpul singurei sarcini pe care o avusese înainte. De asemenea, suferea şi de puternice greţuri de dimineaţă. Era îngrijorată că ceva nu e în regulă, aşa că doctorii au cerut o ecografie.

”Doctorul s-a uitat la noi doi cu nişte ochi miraţi, ne-a arătat ecranul şi ne-a spus că vede trei saci amniotici şi nu doar doi copii, ci patru”, îşi aminteşte Robbins. ”Şi nu doar cvadrupleţi, ci de asemenea şi o pereche de gemeni identici.”

Robbins spune că soţul ei Martin, de 39 de ani, ”a rămas stupefiat şi a început să râdă”.

Doctorii ”au spus că aveam trei opţiuni”, a spus Robbins pentru Daily Mail. “Puteam întrerupe sarcina, o puteam reduce prin eliminarea unor embrioni sau o puteam continua.”

Sugestia avortului a înfricoşat-o pe Robbins. “Mi-am apucat pântecele instinctiv,” spune ea. “Un sentiment copleşitor de iubire m-a cuprins şi i-am spus că îi vom păstra pe toţi patru.”

În ciuda convingerii familiei Robbins de a păstra copiii, doctorii nu au renunţat la presiuni pentru a avorta o parte din ei sau pe toţi.

La 12 săptămâni, spune Robbins, “am fost scanată şi mi s-a spus că totul arată bine, dar apoi îmi menţiona riscurile din nou şi mă ruga să iau în considerare să avortez gemenii de dragul celorlalţi doi. Începeam să mă simt presată şi nu mi se părea corect. Deja luasem o decizie.”

Robbins adăugă: ”Toţi copiii noştri erau bine. Le-am văzut formele micuţe pe ecran şi deja începusem să ne gândim la ei în mod individual.”

La 16 săptămâni de sarcină, cuplului i s-a spus din nou să ia în considerare avortarea gemenilor, avertizând-o că săptămâna 20 este ultima în care se poate efectua un avort.

”Îndată ce a terminat,” spune Robbins, ”i-am spus că avortul nu este o opţiune şi că asta e decizia finală.”

Robbins spune: ”nu ştiam cum ne vom descurca din punct de vedere financiar şi practic, dar am simţit că totul s-a întâmplat cu un motiv anume. Am decis să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a aduce pe lume patru copii sănătoşi.”

Şi tocmai asta a făcut. Pe 29 februarie, cu două luni înainte de termen, Robbins a intrat în travaliu şi a născut toţi cei patru bebeluşi prin cezariană. Ruben a fost primul, cântărind 970 de grame. A urmat Zachary de 1.27 kg şi geamănul său identic Joshua, cântărind 1.40 kg. Ultimul a fost Sam, cântărind 966 de grame.

Băieţii au stat în spital timp de două luni, până au fost suficient de mari şi puternici să meargă acasă cu mama lor, care a luptat din răsputeri pentru supravieţuirea lor.

Robbins spune că a creşte cvadrupleţi este greu, dar merită.

“În fiecare noapte bebeluşii se trezeau unul după celălalt şi începeau să ţipe, trezindu-l pe fratele lor mai mare, Luke,” spune ea. “A trebuit să transformăm salonul în camera copiilor şi dormeam cu rândul acolo. Cu patru copii care trebuiau verificaţi la fiecare patru ore, zi şi noapte, împreună cu sticle, 30 de scutece de schimbat şi băi infinite, viaţa era extenuantă.”

Cu toate acestea, îşi numeşte băieţii fericiţi şi sănătoşi, în vârstă de un an, “micile ei minuni Peter Pan.”

Traducător: Diana Lois

Sursă: http://www.lifesitenews.com

Am fugit din clinica de avorturi iar Dumnezeu ne-a salvat pe amândoi

Următoarea relatare este o mărturie personală primită de la filiala din Letonia a organizaţiei Human Life International (HLI), Kustība “Par dzīvību!” (Mişcarea „Pentru Viaţă!”):

Mă numesc Vilma şi am patru copii. Cei mari sunt adolescenţi. Cei mici sunt Gatis, care va împlini 6 ani în septembrie şi Reinis, care va împlini 3 ani în mai. În prezent, soţul meu este şomer deci am rămas cea care aduce majoritatea banilor în casă. În ciuda dificultăţilor, sunt fericită că Dumnezeu mi-a dat nişte copii minunaţi.

Aş vrea să împărtăşesc experienţa pe care am avut-o cu doctorii care au asistat la naşterea băieţilor mei Gatis şi Reinis. Am avut parte de o naştere foarte epuizantă fizic în cazul lui Gatis, care a fost diagnosticat şi cu sindromul Down. Ne-a luat tuturor ceva timp ca să-i înţelegem nevoile, modul de gândire şi comportamentul. Graţie dragostei dumnezeieşti şi dragostei noastre pentru Gatis, a reuşit să înveţe o mulţime de lucruri în ciuda handicapului său.

Când Gatis avea 2 ani, Dumnezeu m-a binecuvântat cu încă o sarcină. Când m-am dus la doctor, ginecologul mi-a zis că trebuie să fac avort pentru că deja aveam trei copii, dintre care unul cu nevoi speciale. Doctorul m-a întrebat: „Nu conştientizaţi că acest copil nenăscut ar putea suferi şi el de sindromul Down?”

Doctorul mi-a explicat că existau o mulţime de riscuri şi complicaţii la această sarcină. Eram disperată şi derutată şi nu mai ştiam ce să fac.

După următoarea consultaţie la ginecolog, acesta m-a trimis să fac avort la un spital. Mi se strângea inima de durere. Mă tot gândeam: „Cum aş putea omorî această viaţă nouă din mine?” şi L-am rugat pe Dumnezeu să ne salveze. Într-un moment de disperare înainte să aibă loc avortul, am primit putere, mi-am luat hainele şi restul lucrurilor şi am fugit afară din clinica de avorturi. Fugeam şi-i ziceam copilului meu nenăscut: „Dumnezeu ne-a salvat!”

Aşa a fost salvat fiul meu Reinis. Am căutat ajutor la biserică şi la filiala HLI din Letonia am dat peste nişte oameni care credeau în Hristos şi care au fost gata să mă ajute. Am mers la întâlnirile lor cu familiile şi am vorbit des la telefon.

Şi naşterea lui Reinis a fost dificilă, dar slavă Domnului că a ieşit cu bine!

Mult timp Reinis a stat la secţia de terapie intensivă. Doctorii nu mai sperau că va supravieţui. Chiar l-au neglijat pentru că erau absolut convinşi că oricum va muri. Este o minune de la Dumnezeu că trăieşte! 

La spital un preot l-a botezat şi după ce ne-am întors acasă starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit neaşteptat de mult.

Pe 21 mai, Reinis va împlini 3 ani. Este un băiat sănătos, isteţ şi minunat. Îi place să aibă grijă de Gatis şi chiar are grija ca acesta să nu dea de bucluc. Când intră în vreo belea, Reinis mă sună imediat. Reinis este ca un înger păzitor pentru fratele lui mai mare care are nevoi speciale.

Sunt recunoscătoare Domnului că m-a salvat din acel moment teribil în care mi-aş fi putut ucide copilul. Sunt foarte fericită că-i am pe amândoi băieţii!

Acest articol a apărut iniţial în HLI Worldwatch şi a fost republicat cu permisiunea lor.

Sursa: LifeSiteNews