„​Îmi iubeam soția și copilul” / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (8)

Mărturia lui  David

Mi-am dorit să fiu un bărbat adevărat, viril, dar eram sigur că acest lucru este imposibil. Nu arătam ca un bărbat, nu mă simțeam ca un bărbat şi nu mă comportam ca un bărbat. Mai mult, nu mă simţeam bine între bărbați. Îmi era frică de bărbați. Eram suspicios pe bărbați. Și nu mă puteam abţine să nu mă uit la bărbaţi!

Pe de altă parte, îmi placeau fetele și chiar mă excitaseră în câteva ocazii. Dar dacă arătau bine mă simțeam slab și insuficient de bun. Iar dacă nu erau atractive, îmi plăcea prietenia lor, dar desconsideram interesul lor romantic pentru mine. Toate acestea erau o enigmă pentru mine. Îmi puneam întrebări, știind că ceva era în neregulă.

În primăvara lui 1984, am rezolvat acest conflict. Mi-am mărturisit în sfârșit mie însumi că atracția mea faţă de alți bărbați era de natură sexuală – lucru pe care îl negasem ani de-a rândul. Aveam 22 de ani. Solemn și hotarât, mi-am zis că dacă mi-aș da voie aș putea fi homosexual.

Dar am ramas fizic, deși nu și mental, credincios căsătoriei mele. Prima mea linie de apărare împotriva comportamentului homosexual era frica și ignoranța. (Imaginați-vă aceste două caracteristici ca pe o binecuvântare!) Nu știam cum să găsesc un partener homosexual, iar pe de altă parte îmi era frică să aflu unul. A doua mea linie de apărare era probabil mult mai importantă. Valorile și credințele mele erau în totală contradicție cu homosexualitatea. Credeam în Dumnezeu. Credeam în sfințenia căsătoriei. Îmi iubeam soția și copilul. Cum putea să se potrivească homosexualitatea cu toate acestea?

Chiar și așa, eram destul de  aproape de margine când l-am întâlnit pe Dan Grey, un asistent social care se specializase în lucrul cu barbați homosexuali. Dan avea un aspect masculin dar și blând, ceea ce însemna că era atractiv, dar nu înfricoșător. Puteam suporta să fiu deschis cu el. În câteva săptămâni, întreaga mea viziune despre mine însumi s-a schimbat complet.

Am lucrat împreună timp de doi ani, concentrându-ne pe capacitatea mea de a construi relații cu alți bărbați, de a trece peste rușinea față de corpul meu și a dezvolta o identitate puternic masculină. Primele mele prietenii le-am legat cu alți bărbați pe care i-am întâlnit la „Evergreen”, un grup de sprijin pentru bărbații care voiau să-și rezolve sentimentele homosexuale într-un mod care sa fie compatibil cu credința lor religioasă. M-am împrietenit și cu bărbați de la serviciu. Vreo câțiva ingineri. Și, spre marea mea uimire, erau toleranți, chiar agreabili. Și mă plăceau. „Marea diferență” din viața mea, între mine și ceilalți bărbaţi, a început să dispară.

M-am apucat de cele trei sporturi esențiale ale americanilor: baschet, baseball și fotbal. Nu le practicasem în timpul adolescenței. Am început să ridic greutăți cu cea mai mare seriozitate. Și am vorbit aproape neîncetat cu prietenii mei de la Evergreen despre viețile, sentimentele și relațiile noastre. Am vorbit cu soția mea destul de sincer despre ceea ce făceam, gândeam și simțeam. Am început să mă schimb.

Totuși, ștergerea distanței dintre mine și restul lumii masculine era doar o parte din ceea ce aveam nevoie pentru ca tranziția mea către heterosexulitatea matură sa fie completă. A trebuit, de asemenea, să îmi înfrunt frica de lucruri ca mânia, intimitatea, deschiderea către ceilalți – să-mi dau drumul de pe un deal cu un mountain bike! Nu realizasem cum frica îmi schilodise viața. La câţiva ani după ce „terapia reparatorie” se încheiase am început să fac „psihoterapie intensivă” ca să rezolv această problemă.

Când mă gândesc la tratamentul terapeutic pe care l-am făcut în acei ani, văd foarte clar că nu era vorba despre schimbarea genului preferinței mele sexuale. Era vorba despre a scăpa din robia unor probleme mai profunde – anxietate, rușine și frică. O bună parte din viața mea am fost copleșit de anxietate în prezența bărbaților puternici și inteligenți. Fusesem apăsat de o rușine intensă deoarece îmi simțeam corpul necorespunzător. De asemenea, fusesem schilodit de frica de a-mi exprima emoțiile cele mai profunde.

Munca pe care am depus-o în toți acei șapte ani m-a ajutat să fac alegeri care m-au eliberat treptat din robia acestor probleme profunde. Au urmat recompense grozave –prietenii cu alți bărbați, o sănătate mai bună și o încredere mai mare în corpul meu, libertate emoțională și putere. Și da, orientarea mea sexuală s-a schimbat. Dar astăzi, în viaţa mea, heterosexualitatea este ca sarea în aluatul pentru prăjituri – este un element important, dar nu principalul ingredient. Vedeți, m-am zbătut atât nu pentru a merge „drept”, ci pentru a mă elibera.

Sursă: Voices of change

 Traducere: Iuliana Onea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Pedofilii vor aceleaşi drepturi ca şi homosexualii

E greu de crezut că pot exista oameni de știință sau personalități ​publice care să dorească normalizarea pedofiliei. În articolul de mai jos sunt câteva exemple care din păcate nu sunt ultimele, ci datează de acum doi ani. Ele sunt urmarea firească a acceptării homosexualității ca stare de normalitate. Cei care promovează pedofilia susțin că demersul lor pentru drepturi este acolo unde a fost cu 40 de ani în urmă mișcare homosexuală și nu este decât o problemă de timp momentul în care sexul cu copii va deveni ceva acceptat. Din păcate, dacă degradarea morală contiună, nu va trece mult timp și se va vedea că au reușit să schimbe mințile oamenilor, așa cum au reușit să le schimbe promotorii homosexualității.

de Jack Minor, 3 iulie 2011, Northern Colorado Gazette  

Folosind aceleaşi tactici ca şi activiştii pentru drepturile homosexualilor, pedofilii au început să solicite un statut similar argumentând că atracţia faţă de copii este o orientare sexuală cu nimic diferită de cea heterosexuală sau de cea homosexuală.

Criticii stilului de viaţă homosexual au afirmat permanent că imediat ce va deveni acceptabil să se identifice homosexualitatea cu o simplă “alternativă de stil de viaţă” sau cu o orientare sexuală, în mod logic, nimic nu va mai avea limite. Susţinătorii homosexualilor s-au arătat deranjaţi de o astfel de poziţie insistând că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Totuşi, psihiatrii încep acum să susţină redefinirea pedofiliei în acelaşi fel în care a fost redefinită homosexualitatea cu ceva timp în urmă.

În 1973, Asociaţia Psihiatrică Americană a scos homosexualitatea de pe lista ei de dereglări mentale. Un grup de psihiatri de la B4U-Act au ţinut recent un simpozion la care au propus o nouă definire a pedofiliei în Manualul de diagnostic şi statistică al dereglărilor sănătăţii mentale al APA.

B4U-Act îi defineşte pe pedofili ca “oameni atraşi de minori”. Site-ul web al organizaţiei îşi afirmă că scopul său este acela de  “a ajuta pe profesionişii din sănătate să înţeleagă mai mult despre atracţia faţă de minori şi să ia în considerare efectele stereotipizării, stigmatului şi al fricii”.

În 1998, APA a produs un raport în care pretindea că “potenţialul negativ al sexului adulţilor cu copii a fost supraestimat’ şi că ‘marea majoritate atât a bărbaţilor cât şi a femeilor nu au raportat niciun fel de efecte sexuale negative ca urmare a experienţelor de abuz sexual din copilărie.”

Pedofilia a obţinut deja un statut de protejare din partea guvernului federal. Legea pentru împiedicarea delictelor provocate de ură, enumeră “orientarea sexuală” ca pe o clasă protejată; totuşi, nu defineşte acest termen.

Republicanii au încercat să adauge un amendament care să specifice că “pedofilia nu are acoperirea unei orientări”; totuşi, amendamentul lor a fost respins de către democraţi. Democratul Alcee Hastings a afirmat să toate alternativele de stil de viaţă sexuală trebuie să fie protejate de lege. “Legea corectează decizia noastră de a se pune capăt violenţei bazată pe prejudecată şi de a garanta tuturor americanilor, indiferent de rasa, culoarea, religia, originea naţională, genul, orientarea sexuală, identitatea de gen, sau handicap, că precumpănitoare este nevoia de a nu mai trăi în frică din cauza a ceea ce eşti. Îi îndemn pe colegii mei să voteze în favoarea acestei reguli.”

Casa Albă a binecuvântat legea spunând: “La bază, nu este vorba numai despre legile noastre; este vorba despre cine suntem noi ca popor. Este vorba despre dacă ne apreciem unii pe alţii, dacă ne acceptăm diferenţele în loc să le lăsăm să devină o sursă pentru animozitate.”

Nu de mult în acest an, doi psihologi din Canada au declarat că pedofilia este o orientare sexuală la fel ca homosexualitatea sau heterosexualitatea.

Van Gijseghem, psiholog şi fost profesor al Universităţii din Montreal, le-a spus membrilor parlamentului că: “Pedofilii  nu sunt nişte oameni obişnuiţi care comit o mica infracţiune din timp în timp, ci mai curând sunt prizonierii unei orientări sexuale la fel cum oricare individ poate să fie prizonierul heterosexualităţii sau al homosexualităţii.”

El a continuat spunând că “Adevăraţii pedofili au o preferinţă exclusivă pentru copii, ceea ce este acelaşi lucru cu a avea o orientare sexuală. Unei astfel de personae nu i se poate schimba orientarea sexuală. El poate, totuşi, să fie abstinent.”

Atunci când a fost întrebat dacă el ar compara pedofilii cu homosexualii, Van Gijseghem a replicat “Dacă, de exemplu, aţi trăi într-o societate în care heterosexualitatea ar fi proscrisă sau prohibită şi vi s-ar spune că trebuie să faceţi terapie pentru a vă schimba orientarea sexuală, aţi spune, probabil că este o nebunie. Cu alte cuvinte,  nu aţi accepta absolut de loc acest lucru. Folosesc această analogie pentru a spune că, da, cu adevărat, pedofilii nu-ţi schimbă orientarea sexuală.

Dr Quisey, professor emerit de psihologie la Queen’s University in Kingston, Ontario, a fost de acord cu Van Gijseghem. Quinsey a spus că interesele sexuale ale pedofililor preferă copii şi că “Nu este nicio dovadă că acest tip de preferinţă poate să fie schimbat prin tratament sau prin orice altceva.”

În iulie 2010, Harvard health Publications spunea: “Pedofilia este o orientare sexuală şi nu pare posibil să se schimbe. Tratamentele au ca scop să permit cuiva să reziste la a acţiona după impulsurile sale sexuale”.

Linda Harvey, de la Mission America, a spus că presiunea pentru ca pedofilii să aibă drepturi egale va deveni tot mai obişnuită pe măsură ce grupurile LGBT vor continua să-şi afirme drepturile. Totul este parte a unui plan de a introduce sexul la copii la vârste tot mai mici; de a-i convinge că prietenia normală este de fapt atracţie sexuală.”

Milton Diamnond, professor la Universitatea din Hawai şi director al Pacific Center for Sex and Society, a afirmat că pornografia cu copii poate să fie benefică pentru societate pentru că “potenţiali infractori sexuali folosesc pornografia sexuală ca un înlocuitor al sexului cu copii.”

Diamond este un distins colaborator al Institute for the Advanced Study of Human Sexuality din San Francisco.  IASHS a susţinut în mod deschis eliminarea interdicţiei ca homosexualii să servească în armată.

IASHS listează, pe site-ul său, o listă a “drepturilor sexuale de bază” care include “dreptul de a te angaja în acte sau activităţi sexuale de orice fel, cu condiţia ca ele să nu implice acte neconsimţite, violenţă, constrângere, coerciţie sau înşelăciune.” Un alt drept este acela de “a nu suferi persecuţii, condamnări, discriminare sau intervenţia societală în comportamentul sexual privat” şi “libertatea oricărei concepţii, fantezii sau dorinţe sexuale.” Organizaţia spune, de asemenea, că nimeni nu trebuie să fie “dezavantajat din cauza vârstei.”

Legile infracţiunii sexuale care protejau copii au fost contestate în mai multe state, printre care California, Georgia şi Iowa. Infractorii sexuali pretend că legea care îi împiedică de la a trăi lângă şcoli sau parcuri sunt nedrepte pentru că îi pedepsesc pe viaţă.

Sursă:  Northern Colorado Gazette

traducere preluată de pe blogul Paul Ghiţiu