Arhiepiscop Justinian Chira - Despre rugăciune (V)

 

foto: jurek iwacik (Orthphoto)

Azi-noapte am deschis o carte, deși mă culcasem decis ca să nu mai citesc. După miezul nopții mi-am zis: „Totuși, hai să deschid cartea asta, numai două pagini să citesc". Și m-am pomenit că s-a făcut ora 7 dimineața. De două-trei nopți citesc dintr-o carte celebră, unde scrie cum unei femei credincioase i-a murit copilașul, iar femeia era disperată și plângea. Și a trecut pe acolo o femeie desfrânată, care a văzut-o pe mama aceea și i s-a făcut milă de ea când a văzut-o cum suferea. Și a început să se roage: „Doamne, tu știi cât îs de păcătoasă Dar, te rog, de data aceasta să mă asculți, cel puțin o dată ascultă-mă și pe mine: învie copilul acestei femei!" Iar copilul a înviat.

Iată, deci, că rugăciunile făcute pentru alții, dacă sunt spuse cu pocăință și cu dragoste, ajung la tronul lui Dumnezeu, indiferent de ce păcate am făcut.

Uneori ne rugăm, dar nu vedem rezultatul. Spune apostolul Iacov: „Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri" (Iac. 4, 3). Uneori cerem ceea ce este în dauna noastră sau a semenilor noștri, și Dumnezeu nu ne ascultă, așa cum un tată nu-și ascultă copilul care îi cere: „Tată, dă-mi să mă joc cu șarpele ăsta". 

Cât despre rugăciunea inimii, m-au întrebat și niște mari învățați din America, în urmă cu doi ani. Și le-am răspuns: „Părintele Cleopa a fost întrebat și el: Vorbiți‑ne despre Rugăciunea lui Iisus. Ce-a răspuns Cleopa? Eu nu știu ce‑i aia". Rugăciunea neîncetată nu este o lucrare prea ușoară. Dar fiecare o poate face la măsura lui și este bine ca toți creștinii să încerce să spună rugăciunea minții. Există o rânduială, dar eu nu merg la rânduială. Le-am spus și celor din America și vă spun și vouă: întotdeauna când pomenim numele lui Iisus, fug toți dracii, pentru că demonii se cutremură când aud numele Domnului Iisus Hristos.

Poate că întreaga rugăciune - „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul" - e mai dificilă. Poți să zici doar: „Iisuse, mântuiește-mă pe mine, păcătosul". Sau cum se spune în Acatist: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă". Satana e de acord ca să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă" el nu suportă să audă niciodată.

Într-o mănăstire, unde era program foarte precis, la miezul nopții se trăgeau clopotele pentru Miezonoptică.

Dar, de câteva ori, înainte de miezul nopții cu o oră, începeau clopotele să sune. Și era o gâlceavă Ieșeau călugării de la chilii să meargă la Miezonoptică, dar biserica era închisă. Și atunci îl certau pe clopotar:

- Măi, de ce-ai sunat mai repede?

- Dar eu n-am sunat!

- Nu ai tras tu clopotele!?

Și atunci, un cuvios, un frate curat și curajos, și-a zis în gând: „Lasă că văd eu ce se întâmplă!" Și s-a ascuns undeva, în clopotniță. A stat acolo pitit. Cu o oră înainte de miezul nopții, au început iarăși clopotele să sune. Și-a ieșit fratele și a spus celui care trăgea clopotele: „În numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, îți poruncesc ție, duhule necurat, să rămâi pe loc!" Și, deodată, au încetat clopotele; era satana care încurca treburile Atunci părintele i-a zis diavolului: „Nu-ți dau voie să pleci de aici, până ce nu cânți și tu Sfinte Dumnezeule". Și a început să cânte demonul, că satana a rămas cu vocea aceea de înger, nu a pierdut-o. Cânta satana, încât clocoteau toți munții, așa de puternic cânta: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte", iar apoi se oprea. „Termină cântarea!", îl îndemna călugărul. Și iar începea: „Sfinte Dumnezeul, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte". Iar se oprea. A treia oară la fel. Pentru că nu voia nicidecum să zică „miluiește-ne pe noi". Asta nu voia să zică satana. Nu voia să-I ceară lui Dumnezeu ca să-l miluiască. Și, atunci, a început diavolul să-l roage pe călugăr: „Dă-mi drumul, că vine ziua și mă prinde aici". E o istorioară cu un mare înțeles.

Rugăciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfințești. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (cf. Marc. 16, 17). Dacă nu poți să o zici în forma dezvoltată, zi cel puțin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă" sau doar „Doamne, miluiește-mă". Poți începe să o rostești mai întâi mecanic, doar cu buzele: „Iisuse, Doamne, miluiește-mă; Iisuse, Doamne, miluiește-mă". După un an, doi, te-ai obișnuit și această rugăciune scurtă îți vine de la sine. După aceasta n-o mai zici cu buzele, o zici numai în minte. Apoi, dacă te-ai obișnuit și cu aceasta câțiva ani, vine de la sine. Și, când mintea se încălzește, iar inima tresare de bucurie la numele lui Hristos, atunci e bine. Dar puțini ating această performanță.

Iisus în celulă - de Radu Gyr

 

foto: Orthphoto

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce trist şi ce-nalt părea Crist !

Luna venea după El, în celulă

şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,

ochii adânci ca nişte păduri.

Luna-L bătea cu argint pe veştminte

argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:

- De unde vii, Doamne, din ce veac ?

Iisus a dus lin un deget la gură

şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:

- Pune-mi pe răni mâna ta!

Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină

parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase

pe rogojina mea cu libărci.

Luna lumina, dar zăbrelele groase

lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână

şi mişunau păduchi şi guzgani.

Am simţit cum îmi cade capul pe mână

şi-am adormit o mie de ani...

Când m-am deşteptat din afunda genună,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

numai Iisus nu era nicăiri...

Am întins braţele, nimeni, tăcere.

Am întrebat zidul : niciun răspuns !

Doar razele reci, ascuţite-n unghere,

cu suliţa lor m-au străpuns...

- Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zăbrele.

Din luna venea fum de căţui...

M-am pipăit... şi pe mâinile mele,

am găsit urmele cuielor Lui.

„Pe aici este drumul!” / Povestiri cu tâlc

Într-o insulă aridă era un far, iar păzitor al acestui far era un om sărac, familist, care primea o plată mică pentru aceasta, dar și pescuia, iar peștele pe care-l prindea îl ducea să-l vândă la o insulă vecină. Mergea regulat acolo, dar de multe ori întârzia să se întoarcă. Câteodată banul îl ispitește pe om și-l face să greșească. De fiecare dată mergea la o cârciumă și acolo își cheltuia banii. Femeia și copilul lui îl așteptau acasă, neliniștindu-se de multe ori.

Femeia era credincioasă și adeseori se ruga cu fiul ei, rugându-se lui Dumnezeu să-l ocrotească pe bărbatul ei și să-l izbăvească de patima sa, însă fără nici un rezultat.

Într-o noapte de iarnă, bărbatul iarăși întârzia să vină acasă. Ningea și furtuna începea să se dezlănțuie. Neliniștea mamei și a copilului era mare, văzând că tatăl nu mai apărea. Și-au făcut rugăciunile amândoi și au mers să se culce. Însă mama nu a închis un ochi. Dar nici copilul. Cunoașteți desigur dramele acestor familii, ai căror bărbați se îmbată, joacă cărți și se abat de la buna cuviință.

Copilul însă nu se putea liniști. Pe ascuns, fără să observe mama lui, a luat felinarul, l-a aprins, a ieșit din casă și a pornit spre cărarea pe care știa că avea să treacă tatăl său. Mergea cu felinarul ridicat deasupra capului și striga:

- Tată!… Tată!… Vino! Pe aici este drumul.

Copilului i s-a părut că a auzit de departe izbiturile bărcii de valuri și s-a gândit că tatăl său este pe undeva pe aproape. Dar nu s-a înșelat. Amețit de băutură, tatălui i s-a părut că a auzit glasului copilului său și s-a trezit. A întors barca și s-a îndreptat spre locul unde a văzut o lumină și a auzit glasul copilului său. Trăgând din greu la vâsle, în cele din urmă a ajuns la mal. A legat barca și, clătinându-se, a început să meargă. Zăpada acoperise cărarea. După ce a mai mers o bucată, s-a împiedicat de ceva și a căzut. Încercând să se ridice, a văzut că se împiedicase de copilul său. Din pricina frigului și a zăpezii mari, copilul a leșinat și și-a dat sufletul.

Moartea copilului l-a trezit din beție. L-a luat pe umăr și a urcat spre casă. Ajungând acasă vă puteți închipui ce a urmat. Supărare mare și pentru tată și pentru mamă. Înaintea copilului mort tatăl a făcut o făgăduință:

- Fiule, moartea ta mi-a deschis drumul. De astăzi înainte nu voi mai pune băutură în gură nici nu voi mai merge pe drumul păcatului. De astăzi înainte voi deveni un om al lui Dumnezeu.

Și s-a pocăit cu adevărat, îndemnându-l la aceasta moartea copilului său.

Aceasta este o întâmplare care ne duce cu mintea la alt fapt mare și cutremurător, în care un alt felinar, nu de un copil, ci de Însuși Dumnezeu-Omul a fost aprins sus pe Golgota, și a strigat din vârf spre toate marginile lumii:

- Fiilor, frații Mei, veniți! Pe aici este drumul.

Și Iisus Nazarineanul și-a dat ultima Sa suflare și ne cheamă pe toți să mergem pe calea Ortodoxiei. Uniți sub turlele sfintelor noastre Biserici, uniți în credință, uniți în dragoste, uniți în hotărârea de a mergea pe calea pe care a deschis-o Hristos. Căci El a spus: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața”.

 (†) Arhim Teofil Zisopulos, Puterea inimii, Editura Lydia 

Sursă: Sfântul Munte Athos

Foto: Far în Gytheiou, Lakonia, Grecia

Sfântul Ioan Botezătorul - Despre bărbăţie şi moleşeală / Ierom. Ioan Buliga

Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan:

Ce aţi ieşit să priviţi în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? (Luca 7, 24)

Multe pasaje din Sfânta Scriptură sunt foarte dificil de tâlcuit, însă Sfântul Ioan Gură de Aur ne lămureşte pe deplin în toate. Şi aici ca şi în multe alte locuri Hristos se adresează iudeilor ştiind gândurile lor. La nivelul de gândire de atunci al iudeilor, bărbăţia însemna să fii tare cu trupul şi considerau că mântuirea este ceea ce vedeau cu ochii, adică aşteptau un Mântuitor plin de putere şi de slavă omenească, nicicum nu se aşteptau la un Mântuitor smerit. Astfel, cei smeriţi şi slabi cu trupul, gândeau ei a fi nişte oameni slabi de caracter, molateci, schimbători şi plângăreţi. De aceea îi întreabă Iisus, ştiind felul iudeilor de a gândi, de ce au mai bătut atâta drum, ce să vadă aici în pustie: „Trestie clătinată de vânt”? Adică un om uşuratic, molatic, schimbător şi plângăreţ? Şi vrând apoi să le corecteze modul eronat de gândire îi întreabă:

„Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor”.

Adică cei molatici sunt cei ce petrec în desfătări şi dezmierdări şi nicidecum Ioan care petrecea în pustie cu animalele sălbatice şi dormea cu capul pe bolovani. Şi cu aceasta îi loveşte în gândire pe iudei: da, iată că bărbăţia nu înseamnă să fii mare cu trupul şi tare la războiul lumesc, ci se arată o formă nouă de bărbăţie şi un nou război: bărbăţia sufletească, care este o virtute, şi războiul cu patimile.

Apare la orizont o nouă redută: sfinţenia; şi aparnoi luptători care duc o luptă crâncenă cu duşmanul cel mai de temut al omului: omul însuşi. Cine nu ştie atâtea exemple în jurul nostru cu ditamai oamenii care nu se pot înfrâna în post de la o bucată de cârnaţ, sau de la împreunarea cu femeia? Sunt ei cu adevăraţi bărbaţi, oameni în toată firea târâţi de nişte patimi care nu le găseşti nici la copiii cei mici? Nu! Şi aici trebuie să ne deschidem ochii şi să înţelegem: bărbăţie nu înseamnă tăria muşchilor, ci o tărie de caracter într-o gândire matură, o gândire conştientă de lupta sufletului pentru mântuire.

Astfel, îi găsim pe adevăraţii luptători în cei ce se luptă cu viaţa păcătoasă, cu păcatul, cu nedreptatea, cu minciuna. Prin Ioan avea să se deschidă această formă de luptă, de dăruire totală, de dedicaţie a vieţii doar lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul era modelul bărbatului desăvârşit, acea dăruire totală care s-a lepădat de viaţa din lumea aceasta, lumea care se găseşte în noi înşine cu pofta trupului şi a ochilor, cu trufia vieţii.

Astăzi se vede cu ochiul liber că adevărata moleşire este alta; adevărata moleşire este astăzi atunci când oamenii se lenevesc în a face ceva bun, când le plac desfătările şi dezmierdările, când se lenevesc chiar şi în a gândi sau se lenevesc în a fi atenţi la ceea ce li se spune; este o suprasaturaţie de lene, de moleşeală.

Oamenii devin tot mai nestatornici. Nestatornicia este o mare slăbiciune; dacă este slăbiciune, nu mai este bărbăţie.Oamenii nu mai au statornicie în ceea ce fac – în căsnicie, în serviciu. Călugării nu mai au statornicie în mănăstire.

Nestatornicia este o stare de nemulţumire, de cârteală cauzată de dorinţele proprii, care, fiind trupeşti, nu se vor împlini niciodată. Dorinţă proprie este atunci când este o gândire lumească, adică atunci când gândirea nu este trecută prin prisma Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi; ea se mai numeşte trufia minţii sau pofta trupului şi a ochilor.

Sursă: Război întru cuvânt

Jucătorul creştin, star al echipei New York Giants, cunoscut drept „Black Tim Tebow”, relatează unei reviste despre mândria de a fi virgin la vârsta de 24 de ani.

New York, 23 septembrie 2013 (LifeSiteNews.com) – Este posibil ca iubitorii creştini ai fotbalului american care îl admirau pe Tim Tebow pentru comportamentul său exemplar şi deschiderea cu privire la credinţă să fi fost dezamăgiţi de plecarea sa din sport, însă aceştia se poate să fi găsit un înlocuitor în persoana Prinţului Amukamara.

Amukamara, al cărui nume este, de fapt, un titlu – tatăl său fiind şeful unui sat Nigerian, iar el următorul în ierarhie – are rolul de jucător în defensivă (cornerback) în echipa New York Giants. El şi-a ajutat echipa să câştige, ca şi jucător începător, campionatul Super Bowl din anul 2012. 

Creştinul în vârstă de 24 de ani dezvăluie în mod public revistei Muscle and Fitness, ediţia din Octombrie, că nu numai că nu a gustat vreodată alcoolul, dar este încă virgin şi plănuieşte să rămână astfel până ce se căsătoreşte cu logodnica sa, Pilar Davis, la începutul anului viitor. El atribuie atât abstinenţa faţă de alcool, cât şi cea faţă de sex, educaţiei sale în stil catolic şi credinţei sale creştine, iar glumele făcute la adresa vieţii sale personale nepătate, împreună cu tendinţa de a îngenunchia şi a se ruga pe terenul de fotbal, i- a făcut că unii să îl numească „Tim Tebow de culoare”.

„Tim Tebow a dezvăluit în mod public că era virgin”, a afirmat reporterul Matt Tuthill. „Tu eşti? Eşti dispus să vorbeşti despre asta?”

„Da, sunt virgin,” a răspuns Amukamara.  „Nu îmi este ruşine să spun asta.”

„Am fost crescut în credinţa catolică,” a afirmat Amukamara, „şi totul a pornit de la asta. Mă gândeam: «Dacă fac asta, poate ajung în Rai», aşa că am spus nu băuturii, sexului şi tuturor lucrurilor majore. Pe măsură ce am crescut, am realizat că nu despre asta era vorba. Este vorba de a avea o legătură cu Iisus. Nu este vorba despre «Nu fă asta. Nu fă aialaltă.» Totuşi, este vorba de unul din acele lucruri pe care nu le-am făcut, pentru că nu văd niciun beneficiu în a-l face.”

Amukamara i-a explicat lui Tuthill că el crede că este mai uşor să eviţi tentaţia decât să suporţi eventualele consecinţe. „Mereu citim despre oameni care sunt surprinşi la volan în stare de ebrietate”, a spus el. „Multe lucruri rele se întâmplă din cauza alcoolului şi apar în ziar, deci dacă nu beau, îmi fac mie, echipei mele, şi familiei mele un mare bine.”

„Dacă nu bei şi nu faci sex”, l-a întrebat Tuthill, „cum reuşeşti să te descarci cât de cât?”

 „De exemplu, îmi place să ies în oraş,” a răspuns Amukamara. „Îmi place să dansez, şi mă «îmbăt» cu bună dispoziţie a celorlalţi. Dacă cineva se simte bine, asta mă face să mă distrez mai mult, deşi nu este nevoie ca toţi cei din jur să se bucure pentru mine, pentru ca eu să fiu fericit, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.” 

Amukamara şi-a întâlnit actuala logodnică într-un club, după victoria împotriva echipei Green Bay Packers în etapele playoff din 2012.

„Pur şi simplu m-am simţit atras de ea”, acesta i-a spus lui Tuthill. „Stătea lângă bar. Am întrebat-o: «Aştepţi pe cineva?» Iar ea a răspuns: «Da». Aşa că nu am ştiut ce altceva să mai spun după aceea, şi am început să mă îndepărtez.”

Totul se putea termina acolo, dacă nu interveneau coechipierii săi, care „m-au făcut să mă întorc”, a adăugat Amukamara. „Ei ziceau ceva de genul: «Du-te spune-i ceva!» Şi mă aclamau. Ea a crezut că noi eram scandalagii şi beţi şi nu ne-a băgat în seamă. Apoi, mai târziu, îl aşteptăm pe Ahmad, iar ea a venit lângă mine şi am început să conversăm. I-am cerut adresa de e-mail, pentru că, atunci când cineva îţi cere numărul de telefon, ar fi ceva prea personal şi poate că nu ai dori să îl dai. Dar dacă ceri adresa de e-mail, o vei primi. Am avut dreptate.”

Amukamara a afirmat că i-a spus lui Davis că s-ar putea să guste prima oară alcool la petrecerea burlacilor ce urmează să fie organizată, dar nu este întru totul decis.

Deci, ce părere au coechipierii lui Amukamara despre comportamentul său anti-alcool şi cast? 

„Când am auzit prima oară, am zis «Wow»”, declară Jayron Hosley, jucător în defensivă, pentru New York Post. „Însă fiecare provine de altundeva. Nu suntem la fel... El are motivele lui pentru care o face, este ceva în care crede, ceva ce el crede că i se potriveşte. Eu respect acest lucru.”

Hosley a adăugat: „Există mai mulţi tipi de genul acesta decât credeţi. Publicitatea negativă ocupa prima pagină a ziarelor, dar există o mulţime de băieţi buni care fac multe lucruri măreţe”.

Jucătorul defensiv, Ryan Mundy declară ziarului Post: „Este o reflecţie a ce fel de persoană este el şi a ceea ce crede şi a felului în care acest lucru l-a ajutat să ajungă departe.”

Jucătorul în defensivă Aaron Ross adăugă: „El a fost crescut puţin mai diferit de restul jucătorilor în defensivă, însă asta este ceea ce îl face special. Este ca şi fratele nostru mai mic.”

Însă se pare că angajamentul lui Amukamara de a rămâne pur din punct de vedre sexual l-a transformat în ţinta femeilor promiscue aflate în căutarea unei provocări. Mai multe femei tinere din zona Times Square, New York City au descris ziarului New York Post ce ar fi dispuse să facă pentru a-i răpi fecioria lui Amukamara. 

Dar orice fată ce spera să-l abată pe Amukamara de la calea cea dreaptă vă avea multă bătaie de cap. Amukamara afirmă că, în ceea ce îl priveşte, a fi un creştin adevărat reprezintă chiar o aventură mai mare decât aceea de a câştiga Super Bowl-ul. 

„[Super Bowl, ediţia XLVI] a fost una din cele mai incredibile experienţe din viaţa mea”, a declarat Amukamara pentru Beliefnet anul trecut. „A fost uimitor să particip la aceasta. Însă sentimentul de a fi câştigat Super Bowl-ul s-a evaporat destul de repede. Nu mă gândesc aşa de mult la asta, decât dacă oamenii îmi amintesc. Însă sunt conştient de faptul că sunt creştin în fiecare zi din viaţa mea.”

Amukamara a adăugat: „A fii parte din Trupul lui Hristos este ceva etern. Asta-i pentru totdeauna. Şi să câştigi Super Bowl-ul este ceva măreţ. Nimeni nu îmi poate nega această reuşită. Dar să fii creştin este ceva zilnic şi este lucrul la care mă gândesc cel mai mult.”

Sursă: LifeSiteNews

Traducere de Andreea Dancu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com