Mesajul Regelui Mihai I de Crăciun 2015

Sursa: România Regală

Cuvântul IPS Teofan în ziua de Craciun - „Astăzi în zi de Crăciun se cuvine să ne oprim la Betleem”

Învăţături despre bine şi rău: Cum ne pregătim pentru sărbătoarea Naşterii Domnului?

IPS Bartolomeu Anania

Oricine va admite că o sărbătoare presupune şi un strai sărbătoresc: costumul de Duminică e un costum de Duminică, haina de nuntă e o haină de nuntă, ţinuta de recepţie e o ţinută de recepţie, şi aşa mai departe. În cele mai multe cazuri, dobândirea straiului sărbătoresc este rezultatul unor renunţări - şi chiar sacrificii, împletite însă cu bucuria anticipată de a avea ceea ce-ţi doreşti şi cu care vei fi în stare să cinstesti momentul festiv la care eşti chemat să iei parte (fiindcă, să ne înţelegem, orice sărbătoare e un fenomen social; ea nu este niciodată a unuia singur). În părţile - din ce în ce mai puţine - unde încă se mai păstrează tradiţia portului popular, tinerele fete se adună în postul Crăciunului la o vecină sau alta, în grupe mici, şi cu mâinile lor îşi cos sau împletesc straiele cele noi, în seri lungi, ca nişte şezători ale hărniciei şi cântecului. Aşa se petrecea şi în vremea copilăriei mele. Straiele vechi par din ce în ce mai ponosite, vrednice de aruncat, locul lor luându-l cele noi, cu toate împlinirile şi făgăduinţele lor.

Mântuitorul Hristos ne spune într-o parabolă că un împărat a invitat oaspeţi la nunta fiului său. Cum însă aceştia n-au vrut să vină, el i-a adunat pe toţi nevoiaşii de pe drumuri şi i-a silit să intre la ospăt. Văzând însa ca unul din ei nu purta haină de nuntă, l-a dat afară şi l-a pedepsit. La suprafaţă, întâmplarea pare de domeniul absurdului: de vreme ce omul se pomenise luat pe sus, pe nepregatite, şi adus cu sila, cum de i se pretindea strai de sărbătoare?... 

În realitate, împăratul i se uitase în suflet şi constatase că, deşi i se făcuse o mare şi neaşteptată cinste, insul se mulţumea să mănânce şi să bea, fără ca inima lui să participe la bucuria casei. Aceasta înseamnă, dragii mei, că pe lângă straiul sărbătoresc de care v-am vorbit, văzut, materialnic, făcut pentru trup, există şi un strai al sufletului, menit să-i asigure omului participarea la sărbătoarea lăuntrică. 

Din păcate, există încă destui creştini care cred că sărbătorile de iarnă se reduc la un pom împodobit, la sarmale, caltaboşi, cârnaţi şi băutură, uitând că înaintea ospăţului de acasă li se îmbie ospăţul euharistic, al sfintei cuminecări, care e incomparabil mai important decât belşugul de bucate. Ei bine, pentru acest ospăţ duhovnicesc se cere strai duhovnicesc, iar straiul acesta, cu toate podoabele virtuţilor lui, nu poate fi pregătit decât prin post, adică prin renunţările şi jertfele acestuia. Postul nu este un scop în sine, ci mijlocul prin care sufletul leapădă de pe el zdrenţele păcatelor şi se primeneşte, încetul cu încetul, prin pocăinţă, mărturisire şi fapta bună. Postul cuprinde în el nu numai renunţare, dar şi o bucurie a renunţării, ca o pregustare a bucuriei finale.

Sursă: ASCOR Moldova

Foști locuitori sârbi din Ðakovica (Kosovo) împiedicați să sărbătorească Crăciunul în biserica lor

Manifestanți kosovari, scandând „UCK”, „Kosovo ne aparține”, „plecați de aici”, s-au adunat în fața bisericii ortodoxe din Ðakovica în data de 6 ianuarie. Foști locuitori sârbi ai orașului, expulzați de către albanezi în 1999, s-au reîntors cu două autobuze pentru a sărbători Crăciunul în biserica ortodoxă a orașului. Poliția, din motive de securitate a manifestației a întors din drum cele două autobuze, unul dintre ele fiind atacat cu pietre.

Este pentru prima oară când refugiații se întorc la Ðakovica pentru a sărbători Crăciunul. Au plecat apoi la mănăstirile din Dečani și din Peć. Înainte de 1999 trăiau 12.000 de sârbi în Ðakovica, dar astăzi nu mai sunt decât patru femei mai în vârstă sârbe, devenite monahii și care trăiesc pe lângă biserică.

Ministrul Republicii Serbia, Alexandre Vulin, care ar fi dorit să sărbătorească Crăciunul cu refugiații, a văzut de asemenea că i se interzice intrarea în Dakovica.

Biserica orașului a fost arsă în întregime și distrusă de kosovari în martie 2004, apoi reconstruită în 2010. Acum a devenit mănăstire închinată Adormirii Maicii Domnului. Din 1999 niciun sârb n-a mai putut reveni în oraș și toate casele sârbilor au fost distruse.

Sursă: Drum european

Traducere:  Geta Vlaicu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

O fetiță își surprinde părinții surzi cândându-le la serbarea de Crăciun în limbajul semnelor

Claire Koch, o fetiță în vârstă de cinci ani din orașul Clearwater, Florida a luat parte la serbarea de Crăciun din școala ei. Deoarece părănţii eu sunt surzi, le-a făcut surpriza de a traduce cântecele din cadrul serbării în limbajul mimico-gestual folosit în America.

Limbajul și cântecele ei, ambele atât de entuziast interpretate, au captat atenția întregului public, eclipsând mișcările de dans ale colegilor ei.

Mama lui Claire, Lori Koch, a postat pe You Tube acest video luni și deja devine viral acumulând în acest moment mai mult de 6.500.000 vizualizări. Koch a declarat pentru Yahoo News că fata ei a luat contact cu limbajul mimico-gestual încă de la naștere și este prima ei limbă.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Andreea Rusanovschi 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Crăciun Fericit? Anul acesta copiii belgieni găsesc eutanasia sub brad

de Michael Cook, 13 decembrie 2013

Rezultatul era de aşteptat, dar observatorii de peste ocean au fost stupefiaţi în faţa victoriei. Pe data de 12 decembrie, cu un vot de 5 la 17, Senatul belgian a aprobat eutanasia copiilor. După ce va intra în vigoare legea – lucru care pare acum destul de sigur – nu va mai exista o limită de vârstă în privinţa opţiunii de a muri în spitalele din Belgia. Următorul pas este un vot în Camera deputaţilor, lucru care probabil că se va întâmpla în luna mai.

Condiţiile în care se poate recurge la eutanasie sunt vagi. Copiii sub 18 ani care sunt în deplinătatea facultăţilor mintale pot solicita moartea dacă se află într-o situaţie „lipsită de speranţă din punct de vedere medical” şi dacă trec prin „dureri fizice de nesuportat, care în viitorul apropiat le vor cauza moartea”.

Susţinătorii legii au afirmat că vor exista numai 10-15 cazuri pe an şi au argumentat că, din moment ce copiii în stadiu terminal deja sunt eutanasiaţi în Belgia, este mai bine ca această practică să fie şi reglementată.

Pe 16 noiembrie, 16 medici pediatri au solicitat Parlamentului să aprobe legea printr-o scrisoare deschisă publicată în presă. „De ce să le răpim minorilor această ultimă posibilitate? Din experienţa noastră vă putem spune că în cazurile de boală gravă şi moarte iminentă, minorii ajung rapid la un înalt grad de maturitate, fiind capabili să reflecteze şi să se pronunţe în aspectele privitoare la viaţă adesea mai bine decât oamenii sănătoşi.”

Conducătorii religioşi creştini, iudaici şi musulmani au respins această argumentaţie. Ei au afirmat într-o declaraţie comună:

„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la riscul ca un subiect atât de serios să devină din ce în ce mai trivializat. Eutanasia persoanelor gingaşe, fie că sunt copii sau iresponsabili, vine în contradicţie cu condiţia lor de persoane umane. Nu putem accepta o argumentare care va conduce la surparea temeliilor societăţii.”

Un avocat britanic şi specialist în etică medicală, Charles Forster, a enumerat patru concepţii greşite implicate în extinderea practicii eutanasiei şi la copii. A criticat în mod special problema consimţământului informat.

„Moartea, din ce ştim până acum, este îngrozitor de irevocabilă, iar dacă optezi pentru ea, trebuie să fii sigur că asta vrei. Acest lucru implică înţelegerea unei serii de factori complecşi (precum prognoza – cum va evolua boala sau starea medicală – şi opţiunile terapeutice şi paliative disponibile) şi evaluarea semnificaţiei lor. Este greu pentru orice om şi aproape imposibil pentru copii.

„Există omultitudine de dovezi care arată că atunci când suntem puşi în faţa unor situaţii de care ne-am temut cel mai mult (de exemplu,  invaliditate gravă) ne dăm seama că acele situaţii nu sunt atât de greu de suportat precum ne-am imaginat anterior. Când suntem privaţi de multe, apreciem cu atât mai mult ce ne-a mai rămas. Încercaţi să explicaţi acest lucru unui copil.”

Din păcate, se pare că nu există nimic care să frâneze popularitatea eutanasiei în Belgia. Chiar în ultimul an, câteva revelaţii înspăimântătoare nu au reuşit să diminueze entuziasmul pentru eutanasie în rândul parlamentarilor şi alegătorilor.

În luna decembrie a anului trecut, doi fraţi surdo-muţi de 45 de ani au optat pentru eutanasie pentru că urmau să orbească. În februarie, o femei de 44 de ani suferind de anorexie nervoasă a ales eutanasia după ce a fost abuzată sexual de către psihiatrul ei (care încă mai deţine un cabinet particular). În septembrie, o femeie de 44 de ani, nemulţumită de viaţa şi înfăţişarea ei fizică ca bărbat transsexual a ales eutanasia.

Au existat pacienţi care s-au oferit să fie eutanasiaţi pentru ca rinichii lor şi alte organe să poată fi folosite. Cel puţin un deţinut a fost eutanasiat în mod voluntar, iar alţii au făcut cerere pentru asta.

Institutul Europeanpentru Bioetică (IEB) a dat publicităţii un raport extrem de critic la sfârşitul anului trecut despre cum s-a extins practica eutanasiei după intrarea ei în legalitate în 2002.

Tema centrală a fost lipsa de eficacitate şi de imparţialitate a instituţiilor guvernamentale care monitorizează şi controlează eutanasia. După 10 ani şi circa 5.500 de cazuri, nici măcar unul nu a fost trimis la poliţie. IEB spune că este o naivitate să aşteptăm ca doctorii să se auto-denunţe când fac o greşeală.

Mai mult, aproape jumătate dintre cei 16 membri statutari ai Comisiei pentru Control şi Evaluare sunt şi membri sau asociaţi ai principalei asociaţii belgiene care susţine dreptul la moarte. Acest fapt justifică, potrivit IEB, „lipsa oricărui control efectiv şi interpretarea tot mai extinsă pe care Comisia urmăreşte să o facă legii eutansiei.” După ce că o lege care permite eutanasia este un rău prin ea însăşi, susţine IEB, statul nici măcar nu se ocupă de punerea ei în aplicare.

„Ca în cazul tuturor legilor penale, această lege trebuie să fie de strictă interpretare, ca nu cumva să fie lipsită de orice conţinut. Nu este treaba Comisiei, care a fost desemnată să controleze şi să evalueze legea, să dea o interpretare tot mai extinsă termenilor legali până la a ajunge să nege spiritul cu care legea a fost dată şi să se suprime controlul asupra unor criterii legale cruciale.”

În consecinţă, se comit în prezent abuzuri în diferite zone. Mai jos sunt enumerate de către IEB câteva exemple cu titlu de critică:

- Cu toate că este obligatorie o cerere scrisă prin care se solicită eutanasia, redactată de pacient ori de un reprezentant legal, în practică Comisia trece adesea peste această obligaţie.

- La început, pacienţii trebuiau să sufere de o boală incurabilă cu risc letal. În prezent, boala trebuie doar să fie gravă şi să producă neputinţă.

- Durerea provocată de boală trebuie să fie insuportabilă, persistentă şi fără putinţă de a fi atenuată. Totuşi, pacientul poate refuza medicamentaţia menită să-i uşureze durerile. Potrivit IEB, Comisia „a luat hotărârea să nu-şi îndeplinească misiunea – prevăzută în lege – de a verifica dacă suferinţa este insuportabilă şi fără putinţă de a fi atenuată.”

- Sfera „suferinţei psihice” este în continuă expansiune.

- Cu toate că sinuciderea asistată medical nu este permisă de legislaţia din 2002, Comisia a ignorat acest lucru şi aprobă tacit, în mod repetat, această practică.

- Dacă un pacient urmează să fie eutanasiat la domiciliu, doctorul însuşi trebuie să procure medicaţia letală de la un farmacist autorizat şi să returneze rămăşiţele din serul letal. În practică, medicaţia este adesea procurată de către membrii familiei, este pusă la dispoziţie de către personal necalificat şi nu au fost făcute niciodată controale cu privire la surplusul de medicamente.

Într-o asemenea atmosferă, vor putea oare face faţă copiii presiunilor făcute de părinţi că să-şi dea consimţământul pentru eutanasie în caz de boală terminală? Puţin probabil. Iar în cazurile în care sistemul eşuează, este puţin probabil că vom afla vreodată ce s-a întâmplat.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Gabriela Coşereanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Predica la Duminica dinaintea Naşterii Domnului: Despre vindecarea arborelui genealogic / PS Sebastian, Episcopul Slatinei

APOSTOLUL

Fraţilor, Avraam, prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.

Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care, prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

EVANGHELIA

 MATEI 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; şi de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.

 

PS Sebastian, Episcopul Slatinei: Despre vindecarea arborelui genealogic

Dreptmăritori creştini, 

Pentru două motive cred că au socotit Sfinţii Părinţi că este bine ca astăzi, înainte de Crăciun, să fie subliniată umanitatea Mântuitorului Iisus Hristos. Întâi, spune Sfântul Apostol Pavel: „Într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat” (Evr. 2, 16), arătând astfel că Mesia Hristos nu a fost înger după cum în mod greşit credeau unii, dar nici numai Dumnezeu, după cum, la fel de greşit, au crezut alţii. Nu a voit Dumnezeu să mântuiască lumea printr-un înger, căruia foarte lesne i-ar fi putut porunci să se supună, cu firea sa nematerială, tuturor suferinţelor pe care viaţa aceasta pământească I Le-a rezervat Mântuitorului întrupat. Nu a voit, de asemenea, să mântuiască lumea nici prin Fiul doar ca Dumnezeu, ci a dorit ca Acesta să ia asupra Sa firea cea omenească, adică să Se întrupeze. Evanghelia de astăzi ne atrage atenţia, aşadar, că Iisus Hristos a fost nu numai Dumnezeu, ci şi Om. Şi pentru aceasta ne arată concret care sunt strămoşii Săi: că provine din neamul lui Avraam, Isaac, Iacov, David, Solomon şi ceilalţi, de trei ori câte patrusprezece neamuri. De ce atâtea? Pentru că patrusprezece înseamnă de două ori şapte, iar şapte este număr sfânt; este simbolul sfinţeniei. Şi S-a născut Iisus Hristos pe acest pământ atunci când de trei ori câte patrusprezece neamuri au „plinit vremea” (Gal. 4, 4). Acesta este unul din motivele pentru care pericopa evanghelică de astăzi ne enumără toate aceste neamuri ale Domnului – pentru a ne convinge că El a fost şi Om, şi deopotrivă ca Om şi Dumnezeu a pătimit, a suferit bătăi şi ură, a fost răstignit, iar după aceea S-a ridicat din morţi, înviind tot neamul omenesc. 

În al doilea rând, evanghelia de astăzi vrea să ne mai spună şi că Iisus Hristos S-a născut dintr-un neam anume, aşa după cum şi noi oamenii ne naştem dintr-un anumit neam. Nu ne creează Dumnezeu ca pe Adam, fără strămoşi, ci fiecare dintre noi ne tragem dintr-un neam anume; avem strămoşi, părinţi şi, la rândul nostru avem copii, nepoţi şi strănepoţi. 

Iată-l aşadar pe om ca o za în acest lanţ al creaţiei, căci Dumnezeu nu creează suflete din nimic, ci deopotrivă din fiinţa părinţilor şi strămoşilor lor şi din darul Său. De aceea la un moment dat Dumnezeu, în Vechiul Testament, a spus:

„Ascultă, Israele: Eu Domnul Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii, pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5).

Dumnezeu însuşi priveşte omenirea în această legătură de zale ale unui singur lanţ, pentru că El a creat un singur cuplu de oameni, din care ne-am născut apoi toţi.

Ce înseamnă că pedepseşte pe copii până la al treilea şi al patrulea neam pentru vina părinţilor lor? Este oare Dumnezeu nedrept ori răzbunător? Vi-L imaginaţi, oare, stând undeva la un „birou” şi calculând: „Vasăzică, acesta a făcut atâtea păcate, înseamnă că voi avea de-a face cu fiii, cu nepoţii, cu strănepoţii şi stră-strănepoţii lui…” Priviţi oare faptul acesta, de a purta vina părinţilor noştri în noi atât de „exterior” şi de „contabil”? V-aţi gândit vreodată la asta? Credeţi că se apucă Dumnezeu să ţină socoteală păcatelor noastre, împărţindu-le pe nepoţi şi pe strănepoţi în mod atât de „matematic”? Nu, dragii mei, este vorba despre un rău pe care ni-l facem singuri! Cum aceasta?! A pus Dumnezeu în noi, în „lanţul” acesta al omenirii, legea potrivit căreia ne putem ridică unii pe alţii, ispăşind unii pentru alţii, dar şi „afectându-ne” unii pe ceilalţi, pentru că lanţul este unul şi se îndreaptă către acelaşi Dumnezeu.

Fiecare dintre noi, am spus, ne naştem dintr-un anumit neam; trup din trupul părinţilor noştri şi, ceea ce este şi mai interesant, suflet din sufletul lor. E adevărat că Dumnezeu adaugă partea Sa şi darul Său la crearea şi la „înfiinţarea” fiecărui suflet, însă în bună măsură fiecare dintre noi moştenim pe înaintaşii noştri pe linie genealogică. Această este o realitate cât se poate de evidenţă: copiii seamănă cu părinţii şi bunicii lor nu numai fizic, ci şi spiritual. Moştenesc darurile sufleteşti ale părinţilor, ale strămoşilor şi moşilor lor. Poartă în ei atât frumuseţea şi urâţenia fizică şi spirituală, cât şi păcatele şi virtuţile lor. 

În mod cu totul excepţional, Dumnezeu intervine totuşi, uneori, înzestrând oameni deosebiţi pentru misiuni deosebite. În mod normal însă şi, în general, fiecare tragem după noi acest lanţ al părinţilor şi strămoşilor noştri. Sufletul lor curat sau întinat contribuie deopotrivă la curăţirea ori întinarea sufletului nostru. Iată o pricină în plus ca fiecare dintre noi – şi mai cu seamă cei care aveţi familie – să va puneţi problema la modul cel mai responsabil. Daţi naştere la copii. Să luăm aminte, însă, că relele pe care le săvârşim noi, viaţa dezordonată sau necredinţa noastră afectează sănătatea fizică şi spirituală, şi deci fiinţa copiilor noştri! Într-un fel sau altul, datorită iresponsabilităţii noastre, ne facem duşmanii – atât fizic, dar mai ales spiritual – copiilor care iau fiinţă din noi. Aşadar, purtăm în noi virtuţile şi păcatele părinţilor şi strămoşilor noştri, iar cei de după noi vor purta în ei virtuţile şi păcatele noastre. Şi aşa după cum Adam a născut spre păcat şi spre blestem întregul neam omenesc, Iisus Hristos trage astăzi după Sine acelaşi neam, începând cu Avraam – socotit Părintele neamului lui Israel şi al omenirii întregi; trage după Sine întregul neam pământesc şi mântuieşte lumea.

Hristos Domnul nu S-a născut pe pământ pentru Sine – pentru că nu avea nevoie să Se nască, deoarece Se născuse deja din veci din Tatăl, după cum spunem de fiecare dată în Crez - ci S-a întrupat pentru strămoşii Săi după trup: pentru Avraam, Isaac, Iacob etc, mântuind tot neamul pământesc, căzut prin cel ce a atras asupra lui blestemul. Există, deci, şi fenomenul invers. Copiii poartă în ei vina părinţilor lor, dar pot şi stopa această perpetuare a păcatelor şi a slăbiciunilor în cadrul neamului lor. Şi, la modul acesta, fiecare dintre noi suntem datori să ne vindecăm propriul arbore genealogic, pentru ca răul să nu se mai perpetueze în neamul nostru.

Îmi aduc aminte şi ce mi-a spus un părinte: Eu m-am făcut călugăr, zice, pentru că am citit într-o carte aşa: Cel care se face călugăr îşi mântuieşte neamul până la a şaptea generaţie. Cum adică? Prin nevoinţa lui, prin asceza lui, prin viaţa lui de sfinţenie, prin viaţa lui curată, prin rugăciunea pentru părinţi şi pentru strămoşi îşi vindecă arborele genealogic îmbolnăvit adesea de păcat.

Iubiţi credincioşi,

Se spune despre Vespasian, împăratul Romei că, prin anii 70 d.H., a adunat într-o zi senatul şi a făcut sfat căutând un nume mai potrivit pentru zeitatea lor supremă. Şi, luând senatorii cuvântul pe rând, unul a susţinut că numele zeului lor ar trebui să exprime numaidecât puterea şi stăpânirea, pentru că prin putere, prin vitejie şi victorii măreţe romanii au făcut atât de întins imperiul lor. Altul, luând cuvântul, a spus: Nu, zeul nostru suprem trebuie să poarte însemnele bogăţiei şi bunăstării, având în vedere faimoasele drumuri pe care le-au construit romanii, apeductele, amfiteatrele şi celelalte clădiri grandioase, rămase celebre până astăzi. Altul a zis: Nu, ci zeitatea noastră supremă ar trebui să se distingă prin înţelepciune şi cultură, pentru cultură creată de Imperiul Roman. A fost însă şi o voce care a arătat că mai presus decât puterea ori bogăţia, mai mare decât înţelepciunea şi cultura, şi mai preţios decât orice dar de pe acest pământ este unul care le întrece pe toate: iubirea. 

 Şi a argumentat: Dacă vom hotărî ca zeitatea noastră supremă să poarte expresia puterii, nu toţi oamenii vor fi puternici. Dacă vom face pe zeul nostru simbol al bogăţiei, nu toţi oamenii vor fi bogaţi. Asemenea, dacă ar fi întruchiparea culturii, nu toţi vor avea cultură. Însă, dacă vom face din zeitatea noastră supremă zeul iubirii, cunoaştem cu toţii prea bine că nimeni niciodată, în lumea această, nu va putea trăi fără iubire…
 

Ce înţelept cuvânt! Dumnezeul nostru, al creştinilor, oare cum se numeşte? Va amintiţi cuvântul „Apostolului iubirii” – Sfântul Evanghelist Ioan – , care spune că „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire“? (I În. 4,8).

 

Este lucru învederat, potrivit învăţăturii noastre de credinţă că, fără iubire faţă de Dumnezeu, fără iubirea Lui faţă de noi şi fără iubirea noastră întreolaltă şi „bunăvoire”, cum cântau îngerii la naşterea lui Hristos, nu ar putea trăi nimeni.

De aceea, este cazul acum, la Crăciun, mai mult că oricând, să ne aducem aminte de cuvintele acestea:

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară...” (În. 3, 16),

precum şi de frumosul irmos:

„Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit“ [1].

Este imnul cu care Biserica noastră se străduieşte de aproape o lună de zile, prin intonarea lui la sfintele slujbe, să atragă atenţia că în curând Se va naşte Hristos. Că Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât şi-a dat pe propriul Său Fiu din iubire – supremul sentiment ce călăuzeşte şi însufleţeşte omenirea, nepieritorul sentiment ce se identifică cu Dumnezeu însuşi.

Dragii mei,

Ascultăm de câteva zile bune frumoasele colinde închinate acestui măreţ eveniment din viaţă omenilor. Am început deja să trăim sensibilitatea şi frumuseţea acestei sărbători. Am intrat în atmosfera celei mai plăcute perioade a anului. Am început să respirăm deja aerul şi mireasma deosebită a colindelor şi a gingăşiei Micului Hristos ce Se va naşte peste numai câteva zile în ieslea Betleemului. Vă întreb, însă, ne-am hotărât noi să întâmpinăm acest praznic frumos al creştinătăţii aşa cum se cuvine? Ne-am decis să-L primim noi pe Micuţul Prunc, abandonat atunci într-o peştera, pentru că nu s-a găsit nimeni în stare să-L primească în casă sa? Şi dacă da, ne-am gândit să-L primim cu suflete calde, mai calde decât răceală ieslei din Betleem? Am început să ne schimbăm făptură noastră, să o facem mai binevoitoare decât atitudinea bătrânului Crăciun, care nu a putut oferi Fecioarei Maria şi bătrânului Iosif alt sălaş să-L nască pe Hristos, decât numai peştera rece? Ne-am propus să primim Crăciunul acesta cu inima mai curată decât albeaţa zăpezii care învesmântează natura întreagă şi o face atât de frumoasă? Am început, dragii mei, să simţim în fiinţă noastră că Hristos Se naşte?… Peste câteva zile, aşadar, Hristos Se naşte. Tu cum Îl vei primi? Tu ce ai făcut ca El să Se nască şi pentru tine? Să Se nască şi în sufletul tău? Să fie şi în sufletul tău sărbătoare şi praznic, aşa cum a fost acum două mii de ani în Betleem, când S-a născut Hristos? Tu ce eşti gata să faci pentru asta?…“

[1] Irmosul Cântării I de la Catavasiile Crăciunului

(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Sursă: Război întru cuvânt

Colind ”Asta-i casa cea frumoasă” - corul Tronos

Colind basarabean