Actriţa Cristina Stamate: „Mi-au rămas în minte cuvintele că primul meu copil era băiat”

joi, 6 iunie 2013

| | |



Cristina Stamate, cunoscută actriţă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, este una dintre puţinele persoane publice cărora nu le-a fost teamă să recunoască că au făcut avort. După o viaţă plină de suişuri şi coborâşuri, actriţa ar schimba multe dintre alegerile pe care le-a făcut, dacă ar putea să o ia de la capăt. În anii ’60, când era la începutul carierei sale, ea a ales, din lipsă de informaţii, să renunţe la viaţa pe care o purta în pântece, pentru a-şi putea face meseria şi pentru a-şi continua planurile de viitor.

În luna august a acestui an, la Conferinţele pe teme ProVita, organizate de departamentul ProVita Iaşi din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală, Cristina Stamate a participat la una dintre conferinţele pe tema salvării, protejării şi cultivării vieţii, cu speranţa că va face cât mai multe femei să înţeleagă că un copil nu este o piedică reală în faţa dezvoltării profesionale. Lucrând într-un domeniu în care aspectul fizic şi diponibilitatea sunt esenţiale, a avea un copil era de neconceput şi încă mai este, şi astăzi, un motiv pentru care multe femei renunţă la binecuvântarea de a fi mămici.

Regretul unei mame a cărui copil a murit înainte de a se naşte

În urmă cu mai bine de 40 de ani, în România era o situaţie mult mai dificilă şi precară din punct de vedere informaţional în ceea ce priveşte femeia însărcinată. Din acest motiv, actriţa a intitulat prelegerea pe care a ţinut-o „Eu, Eva”, spunând că „fiecare dintre tinerele domnişoare din România era echivalentul primei femei, care trebuia să rezolve toate lucrurile care decurg dintr-o căsnicie într-un mod original şi primitiv”.

De aici nu putem înţelege decât faptul că o sarcină nedorită nu era pe atunci decât problema femeii, nicidecum o problemă de familie, lucru care, de altfel, nu ne este foarte străin nici în ziua de azi.

Actriţa a mărturisit, în cadrul conferinţei susţinute de ea, că motivul principal al avortului a fost lipsa aparaturii medicale necesare unei investigaţii în timpul sarcinii şi a medicilor disponibili să explice că în pântecele femeii este viaţă încă din prima clipă a concepţiei. În anul 1967 s-a dat un decret prin care întreruperea de sarcină era împotriva legii, consecinţele fiind foarte grave atât pentru mamă cât şi pentru medic, ducând până la închisoare.

„Povestea mea începe în anul ’67, când m-am măritat la 19 ani. Pentru o tânără mireasă care a reuşit să se mărite domnișoară, virgină, în anul 4 de Facultate de Teatru, în acel timp în care religia era un domeniu ascuns, trebuia să te fereşti să te duci la un preot; erau vremuri ateiste.”, a mărturisit Cristina Stamate.

„Nu aveam nici un sentiment că acolo e cineva, e om, nu e om...”

Într-o proporţie copleşitoare, femeile care se îndreaptă spre cabinetul ginecologic pentru a face avort, nu conştientizează că îşi omoară propriul copil. Într-o lume în care accesibilitatea informaţiilor este maximizată de evoluţia tehnologică şi dezvoltarea socială, anumite informaţii precum cele despre viaţa din pântecele mamei încă sunt considerate tabu. Liberul arbitru este prost înţeles, iar uşurinţa cu care se iau deciziile a dus la situaţia dramatică în ceea ce priveşte avorturile.

Când a aflat că este însărcinată, Cristina Stamate era într-o lună destul de avansată a sarcinii. Drama situaţiei nu e dată doar de decizia de a face avort, ci este amplificată de motivele „prosteşti”, cum le spune însăşi actriţa: „Am realizat că sunt însărcinată foarte târziu, pentru că nu ştiam nici măcar care este data de la care trebuie să socoteşti. Aveam examenul de diplomă. Aveam planuri de viitor.

Nu aveam nici un sentiment că acolo e cineva, e om, nu e om... Nici nu mă întrebam nimic, pentru că era ceva care mă încurca foarte tare. Am început să caut cu disperare un medic. Asta era o incursiune aproape demnă de James Bond, pentru că rezultatul putea fi pedepsirea amândurora. Am găsit un medic a cărui specializare erau operaţiile pe creier. Şi operaţia, ca să zic aşa, s-a întâmplat pe masa din sufragerie, acasă la mama mea”.

„Coană mare, vino încoace să-ţi iei nepotul!”

Pe cât de impresionantă este pentru noi, publicul, descrierea unui avort, pe atât de marcant este pentru o femeie să treacă prin aşa ceva. Potrivit unui studiu al Ministerului Sănătăţii, între anii 1958 şi 2008, în România s-au făcut peste 22 de milioane de avorturi. 22 de milioane de copii ucişi, printre care s-a numărat şi un băieţel, al Cristinei Stamate.

„Când s-a sfârşit intervenţia, după ce am fost uşor ameţită de o injecţie, i-a spus doctorul
mamei mele: „Coană mare, vino încoace să-ţi iei nepotul!”. Atunci nu am luat în seamă foarte tare. Scăpasem de ceea ce mă încurca, dar mi-au rămas în minte cuvintele că primul meu copil era băiat”. Pentru artistă, activitatea într-un teatru de muzică, înconjurată fiind de frumuseţe şi libertinaj, a fost decisivă în alegerea ei.

Semnele de întrebare, urmate de revoltă şi regret au apărut câţiva ani mai târziu, povesteşte actriţa, când o colegă de-a sa, cântăreaţă, a ales să-şi pună mai presus copilul faţă de propria carieră. „Am avut la un moment dat o colegă cântăreaţă, atât de frumoasă... eu spuneam tot timpul că atunci când trecea făcea potecă. Era şi frumoasă şi egocentrică şi la un moment dat s-a căsătorit şi a plecat în America, venind înapoi peste doi sau trei ani, cu un copil de 2 ani. Un băieţel superb.


Nu mi-aş fi imaginat niciodată că fata aia tânără, frumoasă şi cu atâta succes ar fi renunţat la trupul ei minunat şi la succesul ei ca să facă un copil. Am întrebat-o cum de s-a întâmplat asta şi ea mi-a spus: <...>. Atunci, pentru prima oară, m-am gândit absolut disperată la neşansa existenţei în România mea a unui medic şi a unui aparat cu ultrasunete, care m-ar fi îmbogățit pe mine cu un fiu pe care l-am pierdut prosteşte”, a mărturisit Cristina Stamate.

De câţiva ani, actriţa îşi dedică o mare parte din timp copiilor. Chiar dacă nu-i are pe ai ei, activitatea pe care o desfăşoară la o şcoală de teatru pentru copii o ajută să treacă într-o oarecare măsură peste frustrarea de a nu avea propriul copil, dăruindu-le acelor elevi din experienţa şi învăţăturile sale. După 40 de ani de carieră în teatru, o carieră strălucită, încununată de foarte multe succese şi de o mare recunoştinţă din partea publicului, viaţa artistei rămâne umbrită de acel păcat din tinereţe, care o va bântui până la sfârşitul vieţii.

Foarte multe avorturi sunt cauzate de credinţa falsă a femeilor cum că un copil te privează de libertate şi te împiedică în a-ţi dezvolta o carieră. Aceasta este, în general, gândirea femeilor tinere, iar Cristinei Stamate i-au trebuit ani buni ca să conştientizeze ceea ce este cu adevărat important în viaţă, moment după care și-a convins sau încurajat mai multe multe colege și prietene să nu facă greşeala pe care a făcut-o ea.

Sursă: doxologia.ro