„This Time” - melodie „dedicată soției mele, pentru curajul de a renunţa la avort"

Este vorba despre cântecul pe care, în semn de recunoștință, cântăreţul şi compozitorul american, John Elefante, l-a dedicat soţiei sale, pentru decizia pe care aceasta a luat-o, de a nu avorta. O melodie care a cunoscut un succes excepțional. „This Time” este numele cântecului și spune povestea fiicei muzicianului și a soției sale. Este povestea unei vieți salvate, care astăzi salvează mai departe multe alte vieți. „Reacţiile pe care le-a declanşat această piesă sunt incredibile şi pentru mine. Distribuiţi-o mai departe cunoscuţilor.”

Clipul a fost postat pe Youtube în septembrie anul trecut şi a fost accesat de atunci de aproape 400.000 de ori. „This Time” relatează povestea unei tinere de 19 ani care a rămas însărcinată şi nu doreşte copilul. Legea existentă îi permite să se îndrepte spre clinica de avorturi şi astfel „totul va fi ca mai înainte”. În timp ce se află în clinică şi îşi aşteaptă rândul, are o viziune cu o fetiţă de trei ani care-şi serbează ziua de naştere, suflând în lumânările aprinse de pe tort. Tânăra realizează atunci brusc gravitatea situaţiei, că este pe cale să săvârşească o crimă.

Povestea unei tinere curajoase de 19 ani, care nu acceptă să-şi avorteze copilul

Cântecul povesteşte disperarea fetei şi cum aceasta îşi doreşte să discute cu cineva. Asistentul îi spune însă: „Trebuie să începem procedura”. Tânăra doreşte să telefoneze acasă, dar personalul clinicii face eforturi să o liniştească: „Nu te îngrijora. După aceea îţi va fi mai bine. Eşti încă tânără. Este doar o operaţie de rutină.” Tânără, în disperarea ei, îl cheamă pe Dumnezeu şi-L roagă să-i dea putere. Astfel, reuşeşte să-şi contacteze telefonic mama şi să evadeze din această clinică a morţii.

Autorul acestui cântec este John Elefante, care semnează atât textul cât şi melodia. El relatează prin intermediul cântecului povestea adevărată despre curajul de care a dat dovadă soţia sa, care, fiind însărcinată şi nedorindu-şi iniţial copilul, a renunţat totuşi la avort, iar astăzi ea şi soţul ei sunt căsătoriţi şi fericiţi, neputându-şi imagina o viaţă fără fiica lor. „Nu putem fi îndeajuns de recunoscători că am fost feriţi de un lucru atât de îngrozitor, de a avea pe conştiinţă moartea propriului nostru copil”, mărturiseşte Elefante şi drept mulţumire, muzicianul a compus acest cântec. 

El declară că a primit peste 300 de mesaje pe Facebook şi peste 600 de mesaje semnate de femei care au trecut prin situaţii asemănătoare şi care şi-au expus povestea lor şi a copiilor lor. Erau femei care se aflau pe marginea „prăpastiei” şi doreau să-şi arunce proprii copii în ea, fiind ispitiţi de mirajul unei rezolvări „comode” a situaţiei prin intermediul avortului. Acestea, în urma vizionarii clipului, s-au hotărât să nu apeleze la uciderea propriilor copii.

Sute de mesaje din partea femeilor care, prin intermediul video-ului, au hotărât să păstreze copilul

O femeie povesteşte, de exemplu, că tocmai o însoţise pe o deţinută la o ecografie, când, în urma verificării poştei electronice, a primit de la o prietenă un link spre clipul acesta. După ecografie, deţinuta i-a mărturisit că se gândeşte să avorteze copilul. „Atunci i-am arătat clipul. După ce l-am privit împreună, tânăra fată mi-a spus că ar dori să păstreze copilul şi că ar trebui să-l aduc şi în închisoare pentru a fi vizionat şi de colegele ei.”

„Altcineva povestea că i-a arătat clipul verişoarei ei de 15 ani, care era însărcinată şi dorea să soluţioneze problemă prin avort pentru ca “totul să fie ca mai înainte”. „Când am privit împreună clipul, verişoara mea a început să plângă şi s-a decis să nu avorteze.”

Elefante relatează că el însuşi a fost realmente surprins de ecoul enorm pe care l-a înregistrat cântecul său, de nenumăratele aprecieri pe Internet şi în special de mesajele primite. O poveste de succes, povestea unei femei curajoase, care nu a acceptat să avorteze. A cărei inima de mamă a fost mai mare şi mai puternică decât ispita avortului. Deşi posibilitatea de a avorta i-a fost prezentată într-o manieră atractivă, femeia a realizat că nu reprezintă altceva decât uciderea unui om şi anume a propriului său copil. Salvarea fiicei ei mobilizează şi alte femei şi le îndeamnă să se împotrivească avortului şi să-şi asume rolul de mame.

„Este povestea fiicei mele, care avea dreptul să trăiască şi care astăzi salvează viaţa altora”

Elefante a fost între timp invitatul unei emisiuni de televiziune la canalul Fox News, unde a discutat despre acest clip şi despre reacţiile pe care el le-a produs. Astfel, de pildă, a primit un telefon de la o tânără de 20 de ani, a cărei familie o constrângea să-şi avorteze copilul. Autorul cântecului a reuşit, cu ajutorul prietenilor, să-i găsească o familie care să o găzduiască pentru a-şi duce sarcina până la capăt, în linişte şi siguranţă. „Ceea ce s-a întâmplat atunci este şi pentru mine de necrezut”, ne mărturiseşte astăzi John Elefante. Şi datorită reacţiilor pe care acest cântec le-a declanşat şi care denotă faptul că poate salva vieţi, autorul ne îndeamnă pe toţi: 

„Distribuiţi clipul mai departe tuturor celor pe care îi cunoaşteţi”.

John Elefante, născut în anul 1958, este un cântăreţ şi compozitor american. A făcut parte din formaţiile „Kansas” şi „Mastedon”, dar a înregistrat şi albume solo. Elefante şi-a lansat cântecul „This Time” în mod gratuit pe internet. 

Cântecul ar trebui să fie distribuit la cât se poate de multe persoane, în special la femeile însărcinate care se afla într-o situaţie conflictuală.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Elena Jurcă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

O mamă adevărată

Evdochia este o tânără plină de viaţă şi cu o mare credinţă în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, şi, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puţin timp înainte.

„Eram în anul trei la medicină şi vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere şi eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, şi aşa o să ne căsătorim peste puţin timp. La început l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insistenţe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbaţi. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aş putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control şi mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng şi m-am dus la Teodosie ca să-i spun. Atunci el a scos bani din buzunar şi mi-a spus: "Du-te şi fă avort!" Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac şi pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-şi continue studiile şi că nu va recunoaşte că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lungesc vorba şi m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinţii, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de ruşine. Nimeni nu dorea să mă sprijine în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinţii m-au acceptat, dar numai cu condiţia ca, după ce se naşte, să dau copilul la cineva spre adopţie.

Am mai mers o perioadă la şcoală până să închei anul trei, apoi, în ultimele luni de sarcină am plecat cu mama la Atena, unde părinţii au cumpărat o garsonieră ca să pot sta până se năştea copilul. Mama şi-a luat concediu şi a stat cu mine. Când a venit timpul să nasc, m-am dus la spital, iar doctorul cu care vorbisem mă şi întinsese pe masă ca să-mi facă cezariană. Le-am spus la toţi că vreau să nasc normal şi am fugit de acolo. Toţi mi-au zis că sunt nebună. I-am lăsat vorbind singuri şi am plecat de acolo. În cele din urmă, m-am dus la alt doctor şi am născut normal. Mi-am văzut copilul doar câteva minute după naştere, apoi l-a luat familia aceea care voia să-l înfieze. Acele câteva clipe mi-au fost de ajuns; am simţit că nu mai pot trăi fără el. După lege, trebuia să am timp de gândire o săptămână, în care aveam dreptul să mă răzgândesc şi să-mi iau copilul înapoi. Dar acea familie mi-a dat timp de gândire doar trei zile, zicându-mi că după aceea nu mai am drepturi asupra copilului. A doua zi am luat avionul şi am venit la Tesalonic, dar nu puteam accepta ideea că trebuie să mă despart de copil pentru totdeauna. Eram ca nebună. După ce am coborât din avion, am luat primul avion care mergea înapoi la Atena.

Când am ajuns, m-am dus direct la familia căreia îi dădusem copilul. Fără prea multe cuvinte, mi-am luat copilul în braţe şi i-am lăsat fără grai. Când am ajuns acasă la părinţi, a început calvarul. Tata nu a fost de acord cu ideea de a rămâne cu copilul acasă şi m-a trimis la oamenii care voiau să-l înfieze. Atunci, ca să-l mai îmbunez, i-am zis că am pe altcineva la Tesalonic care vrea să-l înfieze. Fără să mai aştepte alte cuvinte, mi-a zis să urc cu copilul în maşină şi să mergem la omul acela. Nu mai ştiam ce să fac; mă rugam, plângeam.

Când am trecut pe lângă o biserică, l-am rugat să oprească puţin. Am luat copilul în braţe şi m-am dus la icoana Maicii Domnului, şi, îngenunchind, i-am zis: "Preasfânta mea, ţie îţi dăru-iesc acest copilaş. Tu ştii că nu pot trăi fără el. Te rog să ai grijă de el şi să întorci inima tatălui meu ca să nu-l alunge".

Apoi am pus copilul în faţa sfintelor icoane şi m-am rugat mult timp, plângând în hohote. Între timp, tatăl meu se întâlnise cu preotul bisericii şi îi povestise tot necazul, iar preotul l-a sfătuit după cum îl luminase pe el Dumnezeu şi Preasfânta Sa Maică.

După vreo oră de plâns, am lut copilul în braţe şi am ieşit afară. Tata mă aştepta şi părea liniştit. Când am ajuns lângă el, mi-a zis: "Ştii ce m-am gândit, Evi, că dacă vrei aşa de mult să păstrezi copilul, eu nu te mai silesc să-l dai".

Atunci am început să plâng de bucurie, am strâns copilul în braţe şi i-am spus tatei să întoarcă maşina şi să mergem acasă. Maica Domnului şi-a făcut datoria şi mi-a ascultat rugăciunea. Mi se părea că merg la rai şi nu la iad, cum aveam impresia cu câteva clipe înainte. Rudele şi ceilalţi, care au văzut copilul, ştiau de la părinţii mei că mama l-a născut, nu eu”.

În clipele în care Evdochia îmi povestea aceste lucruri minunate, copilul se juca în jurul nostru; avea deja un an. Era un copil frumos şi cuminte, bucuria familiei.

„De când a intrat în casă, a readus viaţa, a continuat Evdochia. A devenit slăbiciunea bunicului, care la naştere voia să-l alunge. De multe ori îi vedeam jucându-se şi rostogolindu-se pe jos, de credeai că sunt de aceeaşi vârstă”.

Îmi spunea acest bunic: „Părinte, nu cred că aş putea trăi fără acest copil; el este viaţa mea, el m-a întinerit şi m-a învăţat să trăiesc”. Iar bunica îl adoarme întotdeauna cântând Paraclisul Maicii Domnului. La botez a fost numit Panaghioti, care vine de la Panaghia şi înseamnă "Preasfânta". Evdochia şi-a continuat studiile, iar acum este căsătorită şi are al doilea copil.

Iată un model de mamă, care şi-a pus sufletul pentru copilul ei.

Sursă: Sfaturi Ortodoxe

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citiți aici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.

Rupe tăcerea! / 2 - Ana Maria: Am simţit totul foarte acut, pe lângă durere, mă mai mustra şi conştiinţa

Ştiam că fac un păcat, dar nu ştiam că este un păcat atât de mare, pentru că nu ştiam că este o crimă, credeam că este o crimă mai mică. Ştiam că are doar o lună, sau cât o fi avut, şi nici nu-mi închipuiam că este un copil, îmi închipuiam că încă nu este o fiinţă, şi atunci am zis că nu e un păcat, mai ales că e legal.

 Imediat cum am ieşit din operaţie am început să plâng, până atunci nu putusem, îmi era teamă să nu mi se întâmple ceva mai grav pe masa de operaţie.

După 7 zile am putut ieşi din casă şi am mers să mă spovedesc, atunci am văzut pentru prima oară cum arată un copil şi am început să plâng ... .

Când a aflat mama mi-a spus: "Oricum erai prea tânără să-l păstrezi", dar eu mă gândesc în fiecare an: acum ar fi avut 2 ani, acum ar fi avut 3 ani,  cred că urma să fie fetiţă, pentru că de fiecare dată visez o fetiţă.

Dacă adjectivul eroic are grade de comparație, atunci "Rupe tăcerea" este cu siguranţă proiectul cel mai eroic al României ultimelor decenii.

Eroii, de această dată, nu sunt soldații de pe câmpul de luptă, ci mame care spun celorlalţi să nu repete greșeala lor de a-și fi avortat fii şi fiicele.

Purtaţi strigătul lor mai departe şi veţi salva de la moarte milioane de copii români care sunt trimiși, fără arme, fără vină, fără apărare, spre moarte.

Campania „Rupe Tăcerea” este derulată de Asociația Pro-Vita pentru Născuți și Nenăscuți, filiala București, în parteneriat cu organizația britanică CareConfidential și este parte a campaniei internaționale de conștientizare Silent no More Awareness.

Mai multe detalii pe www.rupetacerea.ro .