Adopţia unui bebeluş considerat blestemat

                        

De Nanncy Flanders, 30 august 2013

Până în ziua în care s-a născut, Adam a stat în siguranţă în pântecele mamei sale. Însă, la scurt timp de la naştere, într-un spital din Alipur, India, a fost abandonat. Se născuse cu grave malformaţii fizice. Era un copil a cărui viaţă, mulţi dintre cei care trăiesc în aceste State Unite ale abundenţei, nu ar fi considerat-o demnă de trăit.

În ciuda insistenţelor cadrelor medicale, familia lui a refuzat să îl ia acasă. Nimeni nu îl dorea. Nici unul dintre ei nu şi-a deschis porţile inimii sau ale casei pentru a-l primi. Ba mai mult, s-a aflat că cei din satul în care locuiau părinţii, doreau să îl otrăvească în cazul în care copilul ar fi fost dus acolo.

Aşa că, Adam a rămas în spital aşteptându-şi adevărata familie. Şi nu a trebuit să aştepte mult.

În acelaşi spital în care se născuse Adam, lucra un cuplu de tineri, căsătoriţi doar de şase luni: Raja Paulraj, psihiatru, şi Jessica Cooksey Paulraj, asistentă medicală şi profesor de asistenţă medicală. Au auzit despre acest bebeluş abandonat şi s-au dus la el.

S-au îndrăgostit de el de cum l-au văzut. Deşi doctorii le-au spus că Adam va trăi cel mult câteva săptămâni, totuşi, cei doi l-au adoptat. Jessica a scris pe blogul ei:

„Aşa cum găsim scris în epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, capitolul 8, noi ne confruntăm cu propria noastră adopţie, ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Iar atunci când Adam a fost abandonat la spitalul în care lucram din cauza severelor malformaţii fizice, am fost treziţi la realitatea propriei noastre neputinţe spirituale de dinaintea  adopţiei, neputinţă de la care Dumnezeu ne-a salvatt prin dragostea Sa nemărginită, tocmai prin intermediul adopţiei.”

Adam a fost diagnosticat cu Bartsocas-Papas, o afecţiune rară ce aduce cu ea anomalii fizice. S-a născu fără pleoape şi nas, având o fisură severă pe cerul gurii şi buze, cu deformări majore ale mâinilor şi cu picioarele lipite. Creierul, plămâni şi inima îi erau însă sănătoase. Cei care suferă de această boală mor înainte de a se naşte sau la scurt timp după aceea. În lume există doar 24 de cazuri cunoscute. Celor doi soţi li s-a spus că pur şi simplu trebuie doar să îi asigure lui Adam confortul.

Însă ei nu s-au mărginit doar la asta, luând legătura cu toţi prietenii lor. Şi iată că, de la un astfel de prieten, ce lucra la UNCHospitals din Chapel Hill, au primit vestea cu privire la miracolul pe care ei îl căutau. La două luni de la naştere Adam era în Carolina de Nord suferind primele intervenţii chirurgicale. Una pentru a-i fi reconstruite pleoapele, prevenind astfel pierderea vederii, şi una pentru reconstrucţia buzei.

Însă operaţiile sunt foarte scumpe. Cu toate acestea, în câteva zile a fost înfiinţat Fondul Bebeluşului Adam şi peste 140.000 de dolari au fost adunaţi rapid pentru a-i ajuta pe Raja şi Jessica să-i ofere lui Adam îngrijirea medicală de care avea nevoie. De fapt, în ciuda prognosticurilor pesimiste ce i s-au acordat lui Adam, el va împlini doi ani peste câteva săptămâni. De asemenea, între tim, a devenit frate mai mare.

Chiar săptămâna aceasta, Adam a suferit o operaţie de reconstrucţie a cerului gurii. Aceasta aduce cu sine speranţa că Adam va putea mânca şi vorbi. În viitor, el va folosi proteze atât pentru mâini cât şi pentru picioare. Dar, chiar şi fără aceste daruri, Adam - un copil pe care familia lui l-a văzut ca pe un  blestem - are parte de dragoste şi bucurie. Este plin de energie, se hârjoneşte cu fratele lui şi este la fel ca orice alt băieţel.

Într-un interviu acordat postului de local de ştiri, ABC, Raja a declarat:

„Pur şi simplu îl văd pe Adam atât de  frumos. De multe ori observăm doar lucrurile anormale dar le ratăm pe cele frumoase ce se ascund după acest aşa-zis anormal.”

  

Jessica şi Raja sunt oameni obişnuiţi ce au urmat chemarea lui Dumnezeu. Ei au văzut un copilaş ce avea nevoie de dragoste, de o casă, de o familie, iar ei i-au oferit-o. Prin fapta lor, cuplul este exemplul perfect al unor oameni ce susţin cu adevărat spiritul pro-viaţă. Un spirit ce consideră viaţa ca fiind preţioasă , demnă şi frumoasă.

Fiecare este dorit de cineva.

Adam va avea nevoie de multe alte operaţii, dar din moment ce el nu este încă cetăţean american, nu are asigurare de sănătate. Pentru a-i ajuta pe Jessica şi Raja să-i ofere în continuare asistenţa de care are nevoie, puteţi să donaţi în Fondul Bebeluşului Adam.

Prelucrare după: LiveActionNews

      Traducere: Maria Chiribeş

                                                                                                                                                                                                          

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

                                                                       

Povestea Anei

Daniela Bălinişteanu

Din când în când, Dumnezeu ne mai dă câte o lecţie. Nu ca să ne arate cât de mare este El, nici ca să ne lase să suferim, ci ca să ne dăm seama cât de puternici suntem noi. Într-o lume a vitezei şi a instabilităţii, omul modern rareori reuşeşte să-şi asume conştient libertatea care îi este dată.

Povestea Anei începe în urmă cu 10 ani şi este un exemplu viu al iubirii părinţilor pentru Dumnezeu şi a dragostei Lui faţă de oameni. În vara anului 2002, părintele Ştefan era în concediu împreună cu soţia Lidia şi cei trei copii ai lor. „Ştiam că soţia, preoteasa Lidia, are probleme de sănătate prin expunerea la soare, de aceea a evitat aceasta pe cât posibil. Cu toate acestea, a început să se simtă rau şi tot mai rău din zi în zi, încât a trebuit să întrerupem concediul şi să ne întoarcem acasă mai devreme decât programasem“, ne-a povestit părintele. La revenirea în Iaşi, au urmat investigaţiile medicale fireşti, la Spitalul Clinic de Urgenţe, iar rezultatele au fost foarte clare: hepatita C, o boală infecţioasă care afectează ficatul. Au urmat alte serii de analize, radiografii şi tratamente medicamentoase şi nici vorbă de ameliorarea stării de sănătate.

Încurcate sunt căile Domnului…

După vizite la numeroşi medici şi la diferite spitale, au ajuns la Maternitatea Cuza Vodă, unde medicul de la secţia de ginecologie i-a dat vestea mamei că este însărcinată. Trecuseră 14 ani de la ultima naştere. „Am arătat ginecologului analizele precum şi tratamentul făcut anterior, la care doctorul ne spune că din cauza virusului hepatic C, a razelor X la care a fost expusă mama, precum şi a medicamentelor luate, contraindicate sarcinii, nu este recomandat ca sarcina să fie dusă până la capăt, în caz contrar se va naşte un copil cu handicap, cu probleme grave de sănătate şi ne vom chinui toată viaţa noastră“, ne-a mărturisit părintele Ştefan.

Avortul terapeutic este indicat de medici atunci când fătul are malformaţii severe sau există risc de retard mintal. Din punct de vedere legal, avortul terapeutic este permis pe parcursul primelor 24 de săptămâni de sarcină. Medicii recomandă avortul, în general, în astfel de cazuri, pentru a-i feri pe copil şi pe părinţi de chinul prin care vor trece o viaţă întreagă.

Potrivit învăţăturii creştine, omul este om din momentul concepţiei. Însă, în libertatea lor, „adulţii“ aleg ce se întâmplă cu fiinţa nenăscută, dacă merită sau nu să trăiască. Ştiinţa şi militanţii pro avort promovează ideea falsă că embrionul este „ghem de celule“, probabil pentru a mai salva din conştiinţa celor care fac avort, deopotrivă medici şi mame. La opt săptămâni fătul deja se mişcă, dar nu poate fi simţit de mamă pentru că este prea mic. La 12 săptămâni apar reflexele, membrele fiind deja formate. La 24 de săptămâni copilul poate sughite şi îşi poate suge degetul. La opt săptămâni, cele mai multe mămici care nu-şi doresc sarcina merg la controlul ginecologic. La 12 săptămâni, mama încă mai poate solicita un avort fără a avea vreun motiv întemeiat. La 24 de săptămâni, copilul care are anomalii sau malformaţii de orice fel poate fi omorât. Atât de simplu stau lucrurile.

„Am avut foarte mari emoţii la naştere“

Desigur că prima reacţie a părinţilor a fost refuzul avortului, cu atât mai mult cu cât erau slujitori ai Bisericii. A urmat o perioadă plină de tensiune, stres şi îngrijorare. Din momentul în care medicii au recomandat avortul, nu au mai mers la medici, la nici un spital, punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu, prin post şi rugăciune. „Am alergat pentru sfat la duhovnic, la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, la părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, precum şi la colegi preoţi. Peste tot am primit acelaşi hotărât răspuns: nu avortului! Am decis să ne luăm ca ocrotitori pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, precum şi pe Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, şi am citit împreună, pe toată durata sarcinii, în zilele cu soţ, acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, iar în zilele fără soţ acatistul Sfântului Stelian, făgăduind că dacă pruncul va fi de parte bărbătească să se numească Stelian, iar de va fi de parte femeiască să se numească Ana“, ne-a explicat părintele.

Au urmat luni nesfârşite de rugăciune şi speranţă că Dumnezeu va avea grijă de copilul din pântece. A venit şi momentul sorocului, pe 24 martie 2003, în ajunul marii sărbători de Buna Vestire, când s-a născut Ana. „Nu vă ascundem faptul că am avut foarte mari emoţii la naştere. Prima grijă a mamei a fost să întrebe doctorii dacă e sănătoasă, dacă are toate membrele: mâini, picioare, nas, gură, urechi“, ne-a mărturisit preotul. Însă s-a născut un copil perfect sănătos, cu excepţia unui hematom la buza inferioară, puţin sesizabil, „aceasta ca să ne aducem aminte de minunea ce s-a făcut în familia noastră“, după cum spune părintele, care adaugă: „Cuvintele sunt neputincioase pentru a exprima bucuriile ce au venit în casa noastră prin Ana“.

Dincolo de şansele extrem de reduse ca Ana să fie un copil normal, riscul pe care şi l-a asumat mama ducând sarcina până la capăt fără a mai face nici un tratament pentru virusul hepatic C a fost enorm. Povestindu-ne despre minunea Anei, părintele Ştefan, probabil din dorinţa de a nu atrage atenţia de la firul poveştii, a „omis“ aspectul acesta. Potrivit statisticilor medicale, virusul hepatic C provoacă infecţie cronică în 50-80% dintre cazuri. Cel mai optimist prognostic dă un procent de 40% dintre pacienţi vindecaţi după tratament, iar cazurile în care virusul dispare fără nici un tratament sunt extrem de rare. Peste 350 de mii de persoane mor în fiecare an din cauza unor afecţiuni induse de hepatita C. După naşterea Anei, mama a reluat investigaţiile, dar nici urmă de vreun virus hepatic.

Povestea Anei nu se va sfârşi niciodată

Acum, Ana are 10 ani, este în clasa a III-a şi, după cum spune tatăl, „este prinţesa casei, toţi o iubesc, este un copil cuminte, chiar prea cuminte după cum spune doamna învăţătoare, este isteaţă şi inteligentă, întotdeauna pe podium. Ana merge în fiecare duminică la Sfânta Biserică, cântă la Sfânta Liturghie, posteşte toate zilele de post, poate prea mult pentru vârsta ei, îi plac rugăciunea şi mai ales acatistele, îi place să citească din cărţile sfinte, pildele şi istorioarele biblice, suntem mândri de ea, ca de toţi copiii noştri“.

Mulţumită părinţilor iubitori şi cu credinţă în Dumnezeu, povestea Anei nu se va sfârşi niciodată. În urmă cu 10 ani, părintele Ştefan şi preoteasa Lidia au fost puşi la o încercare pentru care majoritatea părinţilor ar fi găsit imediat soluţia: avortul. Cu sănătatea mamei pusă în pericol, cu şansele înclinând spre un copil cu dizabilităţi, îndrăznim să spunem că avem de-a face cu nişte părinţi eroi, care au avut curajul să-şi pună viaţa în bunătatea fără limite a lui Dumnezeu.

Câţi părinţi, vrând să scape de o viaţă de chin, nu-şi omoară copilul din pântece? Dar, fără să ştie, dau cu piciorul la o mare binecuvântare. Aşa cum ne-a povestit părintele Ştefan, nu ştii niciodată ce-ţi rezervă Cel de Sus: „A fost eroare medicală sau minune dumnezeiască? Concluziile lăsăm să le tragă fiecare, citind cele de mai sus, iar noi, privind la Ana, vedem minunea făcută de Dumnezeu în viaţa noastră prin Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi Sfântul Stelian“.

Sursă: Doxologia