Următoarea redefinire a căsătoriei? Primul triunghi de lesbiene „căsătorite” aşteaptă primul lor copil

de Ben Johnson, LifeSiteNews.com,

Trei lesbiene „căsătorite” între ele în statul american Massachusetts au anunţat că aşteaptă primul lor copil.

Apărătorii căsătoriei naturale avertizează că aceasta confirmă panta alunecoasă pe care au pornit statele care au ales să redefinească noţiunea de căsătorie pentru a include şi cuplurile de acelaşi sex. Dacă incluzi în noţiune caracteristici legate de auto-identificarea persoanelor, s-ar putea să te trezeşti legalizând nu numai căsătoria între persoane de acelaşi sex, dar şi cea între persoane care pretind că şi relaţiile poligame trebuie luate în consideraţie.

Cele trei americane, Doll, în vârstă de 30 de ani, Brynn, de 32 şi Kitten, de 27 au organizat ceremonia de nuntă în care şi-au jurat credinţă fiecare celorlalte două, cu toate că aşa ceva nu este prevăzut în nicio lege a statului Massachussets.

Din punct de vedere legal, căsătoria oficiată este valabilă între Brynn şi Kitten. Doll le-a jurat doar credinţă celorlalte două. „Am avut avocaţi specializaţi care au făcut toate documentele pentru ca averea noastră să fie împărţită în mod egal”, a explicat Brynn.

Ele îşi caracterizează relaţia drept „throuple”, echivalentul englezesc al noţiunii de cuplu, cu excepţia faptului că se aceasta cuprinde trei persoane.

Fiecare mireasă a fost condusă la altarul în aer liber de către tatăl ei. A fost ideea lui Kitten, care a declarat că ideea de modul tradiţional în care a fost crescută a făcut-o să vadă căsătoria drept „un simbol important de angajament”.

Brynn, web designer, va munci 40 de ore pe săptămână pentru a aduce bani în casă, Doll va găti, iar Kitten va face curăţenie şi va naşte copii.

La data filmării interviului publicat de revista dailymail.co.uk, cea din urmă anunţa că este deja însărcinată în cinci luni cu un copil conceput prin inseminare artificială cu sperma de la un donator anonim. Ea speră să nască trei copii, câte unul pentru fiecare din cele trei membre ale acestui „comitet romantic”, după cum l-a caracterizat Brynn.

Apărătorii căsătoriei între persoane de acelaşi sex au respins argumentul că, odată îndepărtată cerinţa complementarităţii sexuale din definirea acestei realităţi, se va deschide uşa către alte tipuri de definire, ruinând şi trăsătura monogamă a căsătoriei. Dr. Jennifer Roback Morse, fondatoarea Institutului Ruth din SUA, care se dedică sprijinirii familiei naturale şi ajutării a ceea ce ei numesc „victimele revoluţiei sexuale”, a declarat pentru LifeSiteNews.com: „De mult timp am spus că, odată îndepărtată cerinţa complementarităţii sexelor în căsătoriei, nu va mai exista niciun motiv pentru care aceasta să se limiteze şi la numărul de doi membri ai relaţiei conjugale”.

Ca şi mişcarea pentru drepturile homosexualilor, această cascadorie mediatică face apologia drepturilor persoanelor cu preferinţe sexuale poligame.

Brynn spune: „Polifidelitatea nu este ceva promiscuu, care trebuie ascuns. Poate fi o opţiune perfect acceptabilă şi funcţională de viaţă şi de iubire”. Ea a mai fost căsătorită cu alte două femei şi vrea ca acum societatea să recunoască acelaşi statut şi pentru tipul de relaţie pe care şi-a oficiat-o cu celelalte două femei: „suntem pur şi simplu nişte oameni care încearcă să trăiască viaţa despre care simt că e cea mai bună pentru ei şi merităm toate drepturile de care se bucură şi ceilalţi”, spune ea.

La fel cum au făcut şi activiştii homosexuali când au cerut redefinirea căsătoriei, poliarmonicii par să se prezinte ca persoane a căror preferinţă sexuală pentru mai mulţi parteneri este înnăscută.

Dr. Jennifer Roback Morse de la Institutul Ruth spune însă că orientarea sexuală este o categorie la care oamenii se definesc ei înşişi ca aparţinând şi din care pot oricând să se autoexcludă. De aceea, „nu e nevoie ca juriştii să creeze o clasă protejată pentru o trăsătură pe care o defineşti tu însuţi” în mod absolut subiectiv.

Robert P. George, profesor de jurisprudenţă la Universitatea Princeton, a declarat că asta se întâmplă deoarece uniunea conjugală între persoane de două sexe (bazată pe realităţi verificabile şi vizibile) a fost redefinită ca uniune de iubire (criteriu neverificabil şi subiectiv). Dacă definim căsătoria pe baza sentimentelor, nimic nu ne mai opreşte să legiferăm şi căsătoria între mai multe persoane. „Ideile au consecinţe”, avertizează el.

De altfel, lobby-ul LGBT a semnat un manifest intitulat „Beyond Same-Sex Marriage (Dincolo de căsătoria între persoane de acelaşi sex)”, care-şi propune să obţină sprijinul guvernului şi al instituţiilor private pentru diverse tipuri de parteneriat de viaţă. Cu alte cuvinte, semnatarii recunosc că lupta pentru „căsătoria” gay e doar parte dintr-un efort cu bătaie mai lungă. Şi mai largă.

Ei cer aceeaşi recunoaştere şi aceleaşi beneficii acordate cuplurilor heterosexuale căsătorite, pentru tipuri de relaţii precum:

„cămine angajate şi iubitoare formate din mai mult de doi parteneri conjugali”
„cupluri queer care se decid să crească un copil împreună cu altă persoană queer sau alt cuplu queer, în două cămine separate”

De altfel, în 2012, la Festivalul Scriitorilor de la Sidney, scriitoarea lesbiană Masha Gessen a recunoscut faptul că mişcarea pentru dreptul la căsătorie pentru persoane gay a minţit şi manipulat pentru a distruge înţelegerea generală cu privire la noţiunea de căsătorie: „Lupta pentru căsătoria gay înseamnă să minţim în legătură cu ce vom face când o vom obţine – fiindcă minţim atunci când pretindem că instituţia căsătoriei nu se va schimba. Aceasta se va schimba, aşa cum şi trebuie. Eu nici nu cred că ar trebui să existe”, a mărturisit ea.

În privinţa trio-ului din Massachusetts, dr Morse de la Institutul Ruth face o predicţie: „În termen de cinci ani de la naşterea copilului, această relaţie va fi pe butuci. Toată lumea ştie ce se întâmplă când pui un copil în braţele unei mame. Multe lucruri se schimbă în mod imprevizibil”.

Dr. Morse a mai explicat: „Am citit multe cazuri de cerere a custodiei pentru un copil de către o mamă lesbiană. Printre rânduri am observat că mama nu poate accepta ideea ca copilul ei să-i spună mamă şi unei alte femei. Mama crede că trebuie să fie unică şi are mai multe probleme decât s-ar fi aşteptat să împartă îngrijirea copilului cu o altă femeie”.

Din păcate, o altă previziune făcută de dr. Morse este că, la un eventual proces de custodie, legea le va da dreptate celor două femei care nu sunt mamele biologice ale copilului. (n.red. – în primul rând pentru că, aşa cum s-a precizat mai sus, deocamdată legea din Massachusetts nu recunoaşte decât parteneriatul dintre Brynn şi Doll. Kitten, cea „însărcinată” cu treburile gospodăreşti şi literalmente cu copilul, va rămâne pe dinafară) „În detrimentul copilului”, remarcă dr. Morse.

Traducere: Ştefana Totorcea

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

O relaţie vizează doar propria noastră persoană?

Când am văzut titlul aticolului „Căsătoria nu este pentru tine”, însoţit de fotografia unui fericit cuplu în ziua nunţii lor, am fost deosebit de intrigat. Scris de Seth Adam Smith, articolul reflectă temerile şi anxietăţile normale ale unui bărbat ce urma să se căsătorească. Acesta i le-a împărtășit tatălui său sub forma unor întrebări precum: „Sunt pregătit de acest pas? Oare voi fi fericit? Este ea potrivită pentru mine?”

Pentru că răspunsurile sunt uimitoare, am să scriu mai jos exact ceea ce a spus tatăl său:

                                    

„Seth, eşti un mare egoist. Aşa că o să-ţi spun direct: căsătoria nu este pentru tine. Nu te căsătoreşti ca să fii fericit, ci te căsătoreşti pentru a face pe altcineva fericit. Mai mult decât atât, căsnicia nu este doar pentru tine, ci pentru formarea unei familii. Nu te căsătoreşti doar pentru a fi rudă cu cineva, ci pentru copii care vor apărea. Cine vrei să te ajute să îi creşti? Cine vrei să îi îndrume? Căsătoria nu este pentru tine sau despre tine. Căsătoria presupune şi are ca scop persoana cu care te-ai căsătorit.”

Răspunsul este simplu şi profund. Este exact aspectul pe care majoritatea oamenilor îl omit în zilele noastre, explicându-se astfel numărul divorțurilor în permanentă creștere. Am devenit atât de absorbiți de noi înșine încât am ajuns, în mod curios, la concluzia că orice tip de relație, la fel ca și căsătoria, vizează doar propria noastră persoană. În loc să ne dăruim întru totul celeilalte persoane, noi ținem un calcul cu ceea ce a făcut celălalt pentru noi ca răsplată pentru cele făcute de noi pentru acesta.

Nu ar trebui să fie așa. O relație durabilă – cu familia, prietenii, partenerul de cuplu etc. – înseamnă să dorești binele celeilalte persoane și să faci tot ce-ți stă în puteri ca să te asiguri că va fi așa.

Astfel, toate acestea se întorc ulterior către noi, pentru că devenim mult mai fericiți atunci când dăruim, decât atunci când primim.

Sunt convins că merită să medităm un pic asupra întrebării: atitudinea ta față de propria relație este centrată asupra propriei  persoane sau asupra celui de alături?

 Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Olesea Jechiu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Nici un copil lăsat în urmă. Un cuplu adoptă toţi cei patru fraţi aflaţi într-o situaţie de „risc ridicat"

02 octombrie 2013 (LifeSiteNews) – Soţii Onufer ştiau că îşi doresc să facă o adopţie. Ştiau acest lucru de multă vreme, însă nu s-au aşteptat să primească spre adopţie patru copii aflaţi într-o situaţie de mare risc...şi toţi deodată.

După ce au vizitat China și au văzut copii trăind într-o în sărăcie extremă, Ryan și Erica au fost convinşi de faptul că adopţia făcea parte din chemarea lor ca şi cuplu.

„Ne-am dorit să adoptăm înainte de a avea proprii noştri copii biologici, astfel încât copiii adoptaţi să se simtă „aleşi”, nu ca și când ar fi fost vorba doar de un gând ulterior."

Pe măsură ce se apropia aniversarea de cinci ani a căsătoriei lor, au contactat o agenție de adopție și au început stresantul proces de completare a documentelor. Însă după doar două luni, s-au simțit conduşi într-o direcție diferită. Ei optaseră anterior atât pentru adopţia internă cât şi externă, dar speranțele s-au ruinat atunci când Haiti a închis porțile pentru adopțiile din afara ţării. Erica a sunat atunci la o agenție locală de plasament spre îngrijire sau adopţie și, curând după aceea, au semnat actele pentru începerea cursurilor de formare.

„Am decis că ne dorim să înfiem doi fraţi, sau cel mult trei”, a declarat ea pentru LifeSiteNews.

Cinci luni după ce demaraseră procedurile și înainte ca pregătirea lor să se fi încheiat, agenția de adopţie i-a lăsat Ericăi un mesaj vocal:

„Știm că nu aţi terminat pregătirea și ar trebuie să mai aşteptaţi aproape un an pentru a primi spre adopţie, dar simțim ca acești copii se potrivesc perfect familiei voastre. Sunt patru copii.”

Mesajul le mai transmitea că acei copii au 1, 2, 3 și respectiv 6 ani și au nevoi speciale. Era vorba despre un regim de urgență. Un caz de mare risc.

„Am simţit imediat că trebuie să spun da”, ne-a spus Erica, „dar am fost îngrijorată de faptul că soţul meu nu ar fi simțit la fel. Aveam o camionetă și o mașină sport şi locuiam într-o casă mică. Nu aveam nimic din cele necesare creşterii a patru copii mici, cu atât mai mult a unor copii cu nevoi speciale”.

Ryan nu a ezitat. „Știam că aceştia sunt copiii noștri. Știam că trebuie să spunem da. Dumnezeu urma să descopere apoi cum!”

Patruzeci și cinci de minute mai târziu, patru copii au ajuns la ușa lor. Trei dintre ei nu puteau vorbi iar altul refuza să o facă. Cel mai tânăr, un băieţel de 12 luni, avea capul spart şi de abia putea să meargă de-a buşilea. El fusese găsit întins pe treptele de beton ale apartamentului în care locuia mama sa naturală. Cele două fetiţe, în vârstă de doi și trei ani, au fost găsite la o băcănie aflată la câteva blocuri distanţă de casa lor, mâncând ceea ce furaseră.

În următoarele două ore, agenția a finalizat evaluarea împreună cu Erica, în timp ce Ryan urmărea copiii prin casă, având grijă de ei, până când, în cele din urmă, au adormit, la aproape două dimineața.

Următoarele zile le-au petrecut făcând vizite de evaluare la mai mulţi doctori, tratând rana de la capul celui mic, malnutriţia şi dermatita de scutec a celei mai mici fetiţe, făcând drumuri la frizerie pentru a scăpa de păduchi şi nodurile din păr şi cumpărând o dubă. Au făcut, de asemenea, mai multe drumuri pentru a cumpăra haine noi, încălțăminte și lenjerie de pat, în entuziasmul tuturor celor patru copii.

Erica și Ryan știau că peste trei luni, instanța de judecată va decide dacă copiii se vor întoarce la mama lor naturală.

„Ne-am rugat pentru ea în fiecare zi, știind că Dumnezeu ne va ajuta să ne luăm rămas bun de la ei în cazul în care nu ar fi rămas la noi”, a declarat Erica, „însă în tot acest timp soțul meu spunea: „Aceștia sunt copiii noștri. Ei nu se vor duce acasă.  Ai încredere în mine.”

Două luni mai târziu, Erica a primit un apel telefonic. Era un funcţionar cu care nu mai vorbise niciodată. O ședință de judecată neașteptată avusese loc și drepturile părintești fuseseră reziliate.

„Pur și simplu! L-am sunat pe soțul meu și am rămas amândoi fără cuvinte, sărbătorind nouă şansă la viaţa a copiilor, dar, de asemenea, părându-ne rău pentru mama lor naturală şi rugându-ne ca Dumnezeu să îi ofere pace."

„Ultimii trei ani au fost cei mai grei din viața noastră", recunoaşte Erica. „Șaisprezece diagnostice de boli psihice pentru patru copii, trei boli cronice, terapeuţi, educarea lor , internări. Nervozitate. Piedici ...”

„Și multă, multă bucurie...mai multă decât am crezut vreodată că este posibil.”

Cel mai mic dintre copii a reuşit să meargă până în braţele lui Ryan, a vorbit la 18 luni și a învăţat să folosească oliţa înainte de vârsta de doi ani, iar astăzi este fericit și sănătos. Fiica lor cea mai mică a stigat-o pe Erica, "Mami", din a doua zi și în termen de trei săptămâni era sănătoasă și bine hrănită, atașându-se cu ușurință de noua familie. Fiica lor cea mare, diagnosticată în spectrul autist, a primit un premiu pentru cel mai amabil copil din grupa ei și a terminat grădiniţa cu rezultate foarte bune.

Și cel mai mare dintre copii, care suferise abuzuri grave şi trecuse prin patru centre de plasament și șapte familii diferite, fiind deja familiarizat cu armele și bandele, se străduieşte în fiecare zi a fi „un om al lui Dumnezeu."

„Nu vom subestima niciodată darurile mari ce ne-au fost date. Suntem atât de binecuvântați. Spiritul de adopţie este atât de frumos și ne simțim atât de recunoscători pentru că îi putem iubi și îngriji pe copiii noștri „aleşi”, la fel cum și Tatăl nostru are grijă de noi.”

Un argument obişnit în favoarea avortului sună astfel: „Atât de mulți copii „nedoriți” sunt bătuți, abuzați, neglijați de către părinții lor sau ajung în centrele de plasament unde se întâmplă la fel sau mai rău. Asta este ceea ce vă doriţi? Nu ar fi fost mai bine că acei copii să nu se fi născut?”

Soţii Onufers stau ca o mustrare vie la adresa acestui argument. Niciunul dintre noi nu poate ști vreodată ce viața va avea un copil, indiferent de circumstanțele în care se naşte.

Miracole există şi se întâmplă în fiecare zi. Nici un copil nu este „nedorit”.

Prelucrare după LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Trăind în casa mamelor-surogat

În fiecare zi, nenumărate femei apelează la avort pentru a scăpa de sarcinile nedorite, alte femei folosesc tehnici de reproducere invazive, în timp ce altele aşteaptă ca uterul lor să fie ales pentru a purta copilul, în stadiul de embrion, preţios pentru altcineva, sau pentru a i se recolta ovule pe care le va vinde.

Trăim într-o lume în care singurul standard moral este: „Tot ceea ce vreau este bun şi trebuie să îl obțin.”. Indiferent de mijloace și consecințe. Nu mai contează că prin avort punem capăt unei vieţi inocente, că prin tehnicile de reproducere asistată sunt creaţi embrioni dintre care doar foarte puțini sunt folosiți și urmează creșterea firească, iar restul sunt distruși imediat ori congelaţi şi decongelaţi după bunul plac al aparținătorilor, practic în jur de 97-98% dintre copiii concepuți murind înainte de a fi născuți. Totul este bine pentru că aşa vrem noi, pentru că aşa ne dorim, pentru că de asta credem că avem nevoie. Doar NOI contăm. Şi atât.

Atunci de ce să ne mai mirăm că într-o țară ca India, în care sărăcia este cuvântul de ordine, industria mamelor surogat a căpătat o asemenea amploare. O nouă formă de sclavie, care aduce o anumită bunăstare mamelor-incubator – dar cu ce preț? Moartea atâtor copii prin FIV, încetarea funcționării normale a familiei pentru o perioadă, cu consecințe încă necercetate, degradarea simbolică a maternității, a legăturii unice între mamă și copil.

Iată doar câteva din aceste realități, conform articolului jurnalistei Lucy Wallis de la BBC, publicat în 30 septembrie 2013.

 

Se estimează că în India, cifra afacerilor cu mame-surogat se ridică la mai mult de 1 miliard de dolari pe an.

O serie de motive fac ca India să fie „patria mamelor-surogat”. Tehnologia medicală bună este disponibilă, costul este relativ scăzut, iar situația juridică este, de asemenea, favorabilă. Mama surogat nu are niciun drept sau obligaţii legate de copil, ceea ce face lucrurile mai uşoare, întrucât în lumea occidentală, mama care naşte copilul este considerată ca fiind mamă și numele ei este trecut în certificatul de naștere.

India are o treime din numărul celor mai săraci oameni din lume și criticii susțin că sărăcia este un factor major în decizia femeilor de a deveni mamă surogat.

Pe perioada sarcinii, unele mame surogat locuiesc în cămine pe care criticii le numesc „fabrici de făcut copii”. Ele dau cuplurilor fără copii familiile dorite, dar cum se simt aceste femei ce aleg în schimbul banilor să poarte în pântece copilul altcuiva?

„Am devenit mamă-surogat pentru a vedea cum copiii mei au tot ceea ce am visat eu vreodată”, declară Vasanti, o femeie de 28 de ani.

Vasanti este însărcinată, dar nu cu propriul ei copil. Ea poartă copilul unui cuplu japonez. Pentru aceasta ea va fi plătită cu 8.000 dolari, suficient pentru a-şi construi o casă nouă și trimite cei doi copii, în vârstă de cinci și șapte ani, la o școală de limbă engleză - ceva ce ea nu a crezut că ar putea fi vreodată posibil.

Ei i-a fost implantat embrionul și va petrece următoarele nouă luni într-un cămin din apropierea orașului Anand din Gujarat, cu aproximativ alte 100 de mame surogat, toate pacientele doctoriţei Nayna Patel.

Sunt până la 10 mame surogat în fiecare cameră. Femeilor le este servită masa şi primesc vitamine, fiind încurajate să se odihnească.

Regulile casei interzic femeilor să întreţină relaţii sexuale în timpul sarcinii, și este subliniat faptul că nici medicul, nici spitalul, nici cuplul al cărui copil este, nu sunt responsabili de o eventuală complicaţie.

În cazul în care mama poartă gemeni ea primește o taxă mai mare, de 10.000 de dolari. Dacă ea pierde sarcină în primele trei luni, primeşte 600 $. Cuplurile plătesc în jurul a 28.000 dolari pentru o sarcină care se finalizează cu o naştere încununată de succes.

Dr. Nayna Patel, ce conduce clinica IVF şi căminul pentru mame, a adus pe lume sute de copii în ultimul deceniu. Ea recunoaște că mulți oameni găsesc munca ei jignitoare şi că centrul este privit ca o „fabrică de făcut copii”.

Unii spun că mamele surogat sunt exploatate, dar Patel susţine că lumea marilor afaceri, a luxului și politica sunt dure, considerând că în societatea în care trăim toată lumea se foloseşte de toată lumea. În opinia sa, mamele încheie o afacere echitabilă, căci depun un efort fizic şi sunt compensate pentru asta, ştiind că nu există nici un câștig fără durere. Iar banii pe care îi câștiga sunt foarte mulţi după standardele locale.

Unele mame se întorc din nou după ce au dat naștere o dată. De trei ori este de maximul de sarcini permis în clinică.

 Regulile căminului, în care locuiesc mamele-surogat, sunt:

• Este obligatoriu ca mamele surogat să trăiască în casă

• Ele nu au voie să aibă relații maritale în timpul sarcinii

• Cuplul, spitalul sau medicul nu sunt responsabili pentru orice riscuri sau complicaţii

• Căminul are o matroană care are grijă de femei și le dă medicamentele

• Duminica este ziua în care soţii şi copiii mamelor-surogat le pot vizita

• Femeile pot deveni mame-surogat de maxim trei ori sub controlul dr. Patel

• Unele dintre femei sunt angajate după naştere de către cuplurile pentru care au născut pentru a avea grijă de copil sau pentru a fi doici pe perioada de timp cât ei rămân în India pentru pregătirea documentelor și a vizelor de imigrare necesare pentru a putea lua copilul acasă.

Vasanti a născut prin cezariană un băieţel despre care povesteşte cu lacrimi în ochi că nu a apucat să îl vadă decât pentru câteva secunde. Copilul a fost dus direct la un spital de nou-născuți de unde părinții îl vor putea lua şi duce în Japonia.

În timpul în care micuţul băiețel pe care ea l-a purtat în pântece pentru nouă luni îşi începe noua sa viață, Vasanti şi-o începe pe a ei. Ea locuiește acum într-o casă nouă, împreună cu familia și copiii ei merg acum la o școală de limbă engleză.

„Copiii mei cresc și ne dorim un viitor mai bun. De aceea am făcut acest lucru și nu vreau ca fiica mea să fie o mamă surogat”, spune Vasanti.

(„House of Surrogates” se difuzează pe 1 Octombrie la ora 21:00 BST pe BBC Four. Se poate viziona mai târziu pe BBC iPlayer)

Sursă: bbc.co.uk

  Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com