Scurtă întâlnire cu Maica Magdalena de la mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex / Sfaturi pentru părinţi

Maica Magdalena de la Essex

Ucenică a Părintelui Sofronie, la rândul său ucenic al Sfântului Siluan Athonitul, Maica admiră şi respectă mult părinţii, iar prin cărţile sale („Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă” şi „Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi”) încearcă să-i indrume pe uneori anevoiosul drum de a creşte copii creştineşte. Maica spune că tot ce a avut de spus important lumii e deja în aceste două cărţi ale ei, din care prima a fost scrisă mai mult ca „dictare” după Pr. Sofronie.

Maica dă câteva exemple de întâmplări adevărate, cu iz pedagogic, cu care s-a confruntat:

·     Când un copil vine la părinţi şi le spune ceva drăgălaş, părinţii se întorc unul spre celălalt şi schimbă priviri înduioşate, uitând să interacţioneze propriu-zis cu copilul. O fac, bineînţeles, din dragoste şi bucurie, însă aceasta îi poate îndepărta în timp de copil, fiindcă omuleţul nu se simte luat în seamă, valorizat, tratat cu seriozitate, ci doar ca sursă de „uimire şi încântare”.

·     O fetiţă iese din biserică ţinând strâns la piept o păpuşă Barbie. Maica Magdalena o vede şi-i spune: „Ce drăguţă e rochiţa păpuşii tale! Barbie s-a îmbrăcat aşa de frumos la biserică.” Îndată intervine mama fetiţei, cu reproş în glas: „Spuneţi-i, Maică, că nu trebuie să iubească păpuşa asta atât, ci pe Hristos!”. În afara greşelii evidente de a vorbi astfel de faţă cu copilul, Maica Magdalena explică sfâşierea interioară pe care o asemenea reacţie a mamei o produce în inima copilului. Fetiţa nu are capacitatea, încă, de a înlocui o dragoste „superficială” pentru păpuşă cu cea desărvârşită pentru Dumnezeu, dar nu trebuie să îi dăm impresia că Dumnezeu e în contradicţie cu tot ceea ce ei îi place sau iubeşte. Rugându-se, Maica a primit de la Dumnezeu un răspuns frumos, care a aşternut pacea în sufletul fetiţei: „Inima fetei dumneavoastră e aşa de mare, încât încape în ea şi dragostea pentru păpuşă şi pentru Hristos”.

Maica ne mai sfătuieşte să nu forţăm copiii să se roage, să stea la slujbă nemişcaţi etc. Şi pe noi ne îngăduie Dumnezeu când căscăm, ne uităm pe pereţi în timpul slujbelor, nu-i aşa? Copiii trebuie să simtă că dragostea noastră e necondiţionată, că nu depinde de câte rugăciuni turuie sau alte lucruri care ne-ar place nouă să le facă. Altfel, treptat, ei se vor îndepărta de noi şi vor căuta alte surse de iubire... „necondiţionată” în viziunea lor.

Copiii vor simţi dacă în casă există un spirit autentic de rugăciune, nu unul ”de faţadă”. Ei nu trebuie împovăraţi cu rugăciuni lungi şi complicate, cât încă nu pot duce, ci trebuie învăţaţi să se roage sincer, să vorbească cu Dumnezeu cu inima curată, fără ascunzişuri (de exemplu, să spună Domnului: „Uite, Doamne, stau în faţa Ta, dar nu prea am chef să mă rog...”). Până la urmă, dacă copiii tot nu cooperează, cel mai sănătos e să vorbim lui Dumnezeu despre copii, nu invers. Să ne rugăm Domnului să le atingă inimile şi să-i cheme la El cu delicateţea pe care doar El o are.

În încheiere, Maica Magdalena ne spunea să nu ne simţim împovăraţi că avem de crescut copii în vremuri aşa tulburi, căci Dumnezeu zămisleşte şi botează copii tocmai fiindcă şi astăzi se pot ridica dintre aceştia sfinţi.

Sursă: blogul Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnul din Namur, Belgia

Sfânta Mare Muceniţă Ketevan - regina Georgiei

Sfânta Mare Muceniţă Ketevan era descendentă din familia imperială Bagration şi era strănepoata împăratului Constantin din Kartalin (1469-1505). Devenită soţia lui David, urmaşul împăratului Alexandru al II-lea din Kakheti (1577-1605), ea însăşi a condus imperiul. Pietatea profundă a împărătesei se manifesta în atenţia ei deosebită faţă de nevoile Bisericii Georgiene, în zidirea de biserici, adăposturi şi case pentru călători sau cei fără de acoperis. După moartea soţului său, Sfânta Ketevan s-a instalat în singurătate.

Constantin (numit Okayan), frate al soţului ei, a acceptat Islamul şi, urmând instrucţiunile şahului Abbas I, a trimis asasini să îl ucidă pe tatăl său care era pe moarte, împăratul Alexandru II, şi fratele său George. După ce crima a fost înfăptuită, Constantin a dat ordine să fie puse corpurile victimelor pe cămile şi să fie duse împărătesei Ketevan. Îngrozită în faţa faptei de cruzime, împărăteasa i-a jelit pe nevinovaţii suferitori şi i-a îngropat la catedrală Alaverdsk. În plus, necredinciosul Constantin-Okayan a depăşit buna cuviinţă în faţa respectabilei ei văduvii şi i-a cerut mana, ameninţând cu forţa în caz de refuz.

Împărăteasa Ketevan şi-a adunat poporul din Kakheti şi a mers împotriva lui Constantin, învingând pe necuviinciosul apostat. El a avut parte de o moarte lipsită de glorie împreună cu mulţi din armata persană. Sub conducerea înţeleaptă a împărătesei Ketevan, pacea şi dreptatea au fost restabilite în Kakheti. Şahul Abbas I i l-a înapoiat pe fiul ei Teimuraz, care, desi trăise mai multi ani la curtea şeicului ca ostatic, îsi păstrase credinţa ortodoxă neîntinată.

După aceea, şahul Abbas, ameninţând Georgia cu distrugerea, a constrâns autorităţile feudale din Kakheti să predea o sumă de ostatici de seamă. Printre ei, ca voluntar, se afla împărăteasa Ketevan. Vrând să prevină dezastrul pentru naţiunea georgiană şi Sfânta Biserică, ea a ajuns în Ispahan. Şahul Abbas a îndemnat-o pe împărăteasă să accepte credinţa mahomedană, dar a primit un refuz hotărât.

Apoi împărăteasa Ketevan a fost aruncată în închisoare, unde a petrecut zece ani, plini de suferinţele martiriului. Nici josnicia curtenilor perşi, nici propunerile viclene ale şahului de a o ridica la rangul de împărăteasă a ţinutului pers, nici propunerile de mari bogăţii, nici implorările şi rugăminţile stăruitoare ale curtenilor şi nobililor perşi - nimic nu era în stare să o ademenească să pronunţe chiar şi o singură vorbă blasfemitoare împotriva lui Hristos. Nimic nu era în stare să o mişte pe cea care suferea întru Hristos.

Au atârnat-o răstignită pe un copac în formă de cruce şi au torturat-o cu cleşti încinşi. I-au pus pe cap un coif încălzit la roşu, a fost lovită cu vergi de otel şi i-au împuns trupul cu unghiile. Fumul gros din părul şi capul său arzând s-a ridicat în sus, şi binecuvintata martiră şi-a dat sufletul întru Dumnezeu în ziua de 13 septembrie 1624.

Trei coloane strălucitoare au coborât asupra trupului Sfintei Ketevan, semnificând izbânda ei spirituală. Osemintele sfintei împărătese au fost aduse la Roma la catedrala sfântului Apostol Petru, de către călugări ai ordinului Augustinilor care fuseseră martori la martiriul ei. O parte din moaşte (cinstitul cap şi mâna dreaptă a martirei) au fost date de către călugării Augustini împăratului Teimuraz I şi puse sub masa altarului din catedrala Alaverdi a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Kakheti. Patriarhul-katolikos Zaharia (1613-1630) a numărat pe marea Martiră Ketevan printre sfinţi şi i-a rânduit Sărbătoarea pentru 13 septembrie.

Procesiune - Fotograf: Levan Gabechava

Sursă: Ortodoxie şi viaţă

Sursă foto: OrthPhoto