de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă
Pe 2 aprilie 2014
la Palatul Parlamentului, a avut loc conferinţa internaţională „Traficul
de persoane ca ameninţare la adresa valorilor familiei”, care a beneficiat
de girul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi de participarea
mai multor deputaţi români şi a actorilor români implicaţi în combaterea
traficului de persoane.
La conferinţă au
venit şi reprezentanţii celor mai puternice asociaţii europene care apără
valorile familiei. Printre aceştia, şi preşedinta mişcării franceze La Manif
pour Tous („Mişcarea pentru toţi”), Ludovine de la Rochère, care a prezentat
felul exemplar în care anul trecut, societatea civilă franceză a reuşit în
câteva luni de zile să se mobilizeze pentru a combate proiectul guvernamental
„Le Mariage pour tous” („Căsătorie pentru toţi”), care viza legiferarea
căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi implicit redefinirea familiei
naturale.
Într-un interviu
exclusiv, saitul Stiripentruviata.ro a vorbit cu Ludovine de la Rochère despre
provocările cu care se confruntă familia azi, despre drepturile inalienabile
ale copilului şi practica adopţiei, despre ruptura politicului de realitatea
cotidiană – ruptură care se oglindeşte în faliile de limbaj – şi despre faptul
că astăzi suntem puşi în situaţia de a apăra realităţi fundamentale care nu
sunt o chestiune de opinie sau interpretare şi pe care le presupuneam de la
sine înţelese.
Rep: Este căsătoria între persoane de acelaşi sex o chestiune de
egalitate?
Ludovine de la Rochère: Situaţia cuplurilor de acelaşi sex este foarte diferită de cea a cuplurilor
formate din sexe diferite. Un astfel de cuplu poate face copii, pe când un
cuplu de persoane de acelaşi sex nu poate. De aceea, trebuie să acceptăm
realitatea că e nevoie de un bărbat şi o femeie pentru a procrea, a se iubi şi
pentru a pune bazele unei familii în care copilul să fie educat. Nu putem pune
semnul egalităţii între situaţii complet diferite.
Egalitatea evocată
fără încetare nu are nicio bază. Aş vrea să vorbim mai degrabă de drepturi
egale pentru copii. Copiii au fiecare dreptul de a li se recunoaşte statutul de
vlăstar al unui bărbat şi al unei femei, au toţi dreptul de a fi crescuţi de
tatăl şi de mama lor. Dacă ulterior apar accidente în viaţă, e altă chestiune.
Dar noi nu putem decide să privăm copiii de tată sau de mamă. S-ar crea o
inegalitate majoră între copiii care au tată şi mamă şi cei care sunt privaţi
de tată sau de mamă. Iar acesta este un lucru foarte grav.
Rep: Credeţi că UE face destul pentru a proteja familia?
Ludovine de la Rochère: Bineînţeles că nu. De fapt, UE nu se ocupă de familie. Aceasta cade
în sarcina fiecărui stat-membru. Dar, în realitate, există destule texte
(n.red. – legislative europene) care privesc familia şi nu ar trebui să fie
cazul. De aceea, viitorii europarlamentari trebuie să respecte principiul
subsidiarităţii în acest domeniu (n.red. - Principiul subsidiarităţii
stabileşte care competenţe ţin de UE şi care de statele membre, la nivel
naţional sau local: UE poate interveni numai dacă este în măsură să acţioneze
mai eficient decât statele membre). Este o regulă europeană care trebuie
respectată.
Rep: Se mai aude vocea creştină în Europa de azi, cât de respectată mai
este?
Ludovine de la Rochère: Pentru chestiunile care ne preocupă şi despre care vorbim, desigur că
credinţa dă o dimensiune imensă, dar chestiunea căsătoriei şi cea a filiaţiei
sunt fapte care ţin de realitate, nu de opinie sau de sensibilitate religioasă
ori politică.
Desigur că
persoanele cu credinţă, printre care mă număr şi eu, sunt şi mai şocate de
astfel de proiecte şi legi. Dar şi o mulţime de alte persoane, care nu sunt
religioase sunt la fel de şocate şi se opun acestora.
Rep: Care a fost experienţa dumneavoastră cu presa din Franţa pe acest
subiect, al dezbaterii din jurul proiectului căsătoriei între persoane de
acelaşi sex şi al adopţiei de copii de către astfel de cupluri?
Ludovine de la Rochère: O mare majoritate a presei au fost mai degrabă favorabilă acestor
legi. În cele din urmă a fost un pic ca şi în Croaţia (n.red. – anul trecut, în
Croaţia, în ciuda boicotului media, societatea civilă a iniţiat un referendum
care s-a pronunţat zdobitor împotriva redefinirii familiei naturale şi a
căsătoriei tradiţionale).
Marea majoritate a
mijloacelor de comunicare în masă au fost împotriva mişcării La Manif pour
Tous. Au fost şi câtva care ne-au ascultat, dar prea puţine. Neutralitatea la
care ne-am fi aşteptat din partea lor nu a existat. Este de-a dreptul aberant,
căci jurnaliştii ar trebui să le ofere în mod egal cuvântul ambelor părţi.
În realitate, la
dezbaterile televizate la care am participat, apăream singură împotriva tuturor
celorlalţi invitaţi, care erau toţi aleşi astfel încât să se opună ideii pe
care o susţineam. Nu este normal. Nu acestea sunt regulile jurnalismului. Şi
nici ale democraţiei, evident.
Rep: Ce mai înseamnă demnitatea umană azi în Europa?
Ludovine de la Rochère: Înainte să vorbim de demnitatea fiinţei umane, marea dificultate
constă în faptul că însuşi cuvântul „demnitate” este folosit într-un mod cu
totul diferit, la fel ca şi cuvintele „egalitate”, „libertate”. Multe astfel de
cuvinte extrem de importante se folosesc fiecare cu cele mai diferite sensuri
posibile. Au fost deturnate. De exemplu, în chestiunea eutanasiei, avem în
Franţa o asociaţie Droit de Mourir dans la Dignité, adică „Dreptul de a Muri cu
Demnitate”. Ei militează pentru dreptul de a muri fără suferinţă şi degradare
fizică, promovând eutanasia. Dar alţii folosesc cuvântul în alt sens, spunând
că fiinţa umană este întotdeauna demnă şi că această demnitate trebuie
întotdeauna respectată, indiferent de starea, vârsta persoanei şi aşa mai
departe. Demnitatea este o trăsătură inalienabil umană, este esenţa însăşi a
fiinţei noastre ca oameni şi trebuie să o respectăm indiferent de circumstanţe.
Rep: Avem de a face cu un dublu limbaj, unul paralel, al ideologilor?
Ludovine de la Rochère: Da. Cuvintele sunt deturnate şi mă tem că ne-am uitat şi cunoştinţele
filozofice. Mai ales presa nu mai are fundamente filozofice solide şi foloseşte
cuvintele răstălmăcindu-le după bunul plac, până nu se mai recunoaşte sensul
lor iniţial. De altfel, îmi amintesc că Vaticanul a publicat şi un studiu
major, intitulat Dicţionar de termeni ambigui şi controversaţi, dedicat tocmai
acestor aspecte de… vocabular.
Rep: În România copiii aşteaptă mulţi ani în cămine înainte de a li se
oferi posibilitatea de a fi adoptaţi. Cum vedeţi adopţia? Cum ar trebui să fie
o lege a adopţiei?
Ludovine de la Rochère: Cred că este foarte trist. Copiii au nevoie de Tati şi Mami. Ei şi-au
pierdut părinţii şi au nevoie cât mai repede să fie primiţi de alţi tătici şi
mămici. Eu cred că adopţia trebuie să fie în mod natural rezervată cuplurilor
căsătorite formate dintr-un bărbat şi o femeie. Nu ar trebui autorizată pentru
persoanele celibatare, deşi în Franţa se permite aceasta. Nu este, însă, logic
şi normal.
Un copil care şi-a
pierdut părinţii are nevoie să regăsească o familie adevărată, formată din tată
şi mamă. Şi mai cred că e important ca adopţia să le fie permisă doar
familiilor formate din cupluri care şi-au exprimat un angajament de durată,
prin intermediul căsătoriei. Trebuie să poată face dovada asumării
responsabilităţii şi a unui angajament real unul faţă de celălalt şi de
familie. În mod evident, aceasta este cel mai favorabil pentru un copil.
Din nefericire,
sunt multe cupluri afectate de sterilitate, aşa că nu înţeleg care sunt
motivele practicii pe care o pomeniţi. Le face rău copiilor înşişi.
Rep: Acum este aşa pentru că au fost în anii 1990 o mulţime de adopţii
internaţionale prea facile, iar copiilor li s-a pierdut urma…
Ludovine de la Rochère: Înţeleg. Cu toate acestea, sunt enorm de multe cupluri care vor să
adopte. Printre ele trebuie să existe destui părinţi potriviţi. Sigur că e
dificilă decizia în fiecare caz, dar poate că dosarele ar trebui procesate astfel
încât copilul să fie primit cât mai repede de o familie. Nu e uşor, dar în mod
evident ar fi mai bine atât pentru părinţi, cât şi, mai ales, pentru copii.
Rep: De ce conferinţa internaţională „Traficul de persoane ca
ameninţare la adresa valorilor familiei” s-a ţinut anul acesta în România? Ce
lecţii ar avea România de învăţat din dezbaterile şi expunerile făcute?
Ludovine de la Rochère: Am expus la conferinţă experienţa Franţei şi pe cea a Croaţiei
(n.red. – în apărarea familiei naturale). Croaţia a repurtat un succes enorm,
magnific şi îmbucurător. Toate ţările se vor confrunta mai devreme sau mai
târziu cu astfel de proiecte legislative trebuie să se protejeze cât mai rapid.
România are în proiect să transcrie în Constituţie definiţia căsătoriei ca
uniune între un bărbat şi o femeie. Este formidabil şi sunt convinsă că există
multe instrumente şi metode de comunicare pentru a favoriza această lucrare.
În ceea ce mă
priveşte, aş zice că ar trebui mers chiar şi mai departe, înscriind (n.red. –
în legi) şi alte principii complementare, nu doar cel referitor la căsătorie.
De exemplu, faptul că un copil nu poate fi lipsit de tată sau de mamă, şi, de
aceea, în cazul cuplurilor homosexuale, nu poate fi vorba de adopţie, nici de
procreare asistată medical sau de mame surogat.
Dacă stabilim că
un copil nu poate fi în mod deliberat privat de tată sau de mamă, nu vom
deschide calea către filiaţie pentru cuplurile de acelaşi sex, deoarece ar fi o
deturnare a înseşi naturii filiaţiei.
În plus, copilul
nu este proprietatea cuiva, de aceea el nu poate deveni obiectul unui contract de gestaţie cu
o mamă surogat.
De asemenea,
educaţia este determinată de tată şi de mamă, iar statul trebuie să respecte
acest lucru. Altfel ne vom trezi cu multă ideologie în şcoli, în special cu
ideologia genului.
Rep: Cum este acum în Franţa din acest punct de vedere?
Ludovine de la Rochère: La ora actuală, în Franţa există o programă şcolară, care se cheamă
ABCD de l’Egalite (n.red. – Abecedarul egalităţii – manual pentru clasele primare
şi grădiniţă), care prezintă ideologia de gen, în ciuda faptului că guvernul
neagă asta. Noi ne opunem puternic acestei programe, care din septembrie 2014
ar trebui introdusă în toate şcolile franceze. În acest scop, în săptămânile
următoare vom organiza noi acţiuni ca să determinăm retragerea acestui proiect
din învăţământ. Pe moment, el este difuzat în 600 de clase, dar nu ne dorim să
fie generalizat.
Trebuie să
construim constant diguri de apărare şi obstacole în calea ideologiei. Şi va
trebui să reuşim să introducem în legea fundamentală a Franţei principiile
inalienabile care respectă realitatea bărbat-femeie a fiinţei umane şi
consecinţele care decurg din aceasta.
Rep: Am fi văzut Franţa ca o ţară a libertinajului, a toleranţei
maxime, dar iată că lucrurile nu stau tocmai aşa. Iată că lumea regăseşte
valorile tradiţionale. Are loc o… contra-revoluţie?
Ludovine de la Rochère: Pentru o parte din francezi prima parte a afirmaţiei este adevărată.
Dar cred că fiecare cetăţean din orice ţară cunoaşte prea bine în adâncul său
acest adevăr perceput cu inima, cu mintea, cu viscerele: căsătoria implică un
bărbat şi o femeie. Iar un copil are nevoie şi de tată, şi de mamă.
Toată lumea spune
asta. Când susţinem contrariul, ne rupem de realitate şi intrăm pe tărâmul
ideologiei. Dar trebuie să ajutăm cetăţenii să conştientizeze problema actuală
şi să reflecteze asupra ei. Poate că asta ne lipseşte cel mai mult: informarea
şi reflecţia asupra acestor probleme.
Citeşte şi: Ludovine de la Rochère: Secretele
succesului La Manif pour Tous, o mişcare în apărarea familiei
