E
noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n
faţă, stă un copil şi scrie.
Dar
lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte
o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum
copilu-şi pune creionul între dinţi.
"...Șopârlele-s
frumoase...şi-s repezi...şi-s cuminţi."
Uşor
el dă o foie. Şi alta...Şi-ncă una.
Apare
papagalul...păunul şi păuna..
şi
un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi
un...Dar stai...afară...cine-a scâncit la uşă?
Băiatul
stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se
duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba
nu. E-un glas subţire. Auzi? -Mi-e frig...îngheţ...
Copilule,
deschide pentr-un sărman drumeţ!
-Dar
cine eşti? Mi-e frică. -Sânt mic... -Să-ntreb pe tata!
-Nu-l
întreba! Deschide că plouă cu găleata!
-Dar
cine eşti? -Un vierme... -O, viermii nu prea-mi plac.
-Dar
eu sunt mic...o scamă...Şi, când mă fac covrig,
abia
mă vezi. Hai trage zăvorul că mi-e frig!
Şi
i-a deschis băiatul: -Noroc şi seara bună!
-Noroc...Dar
unde-i ploaia? -A stat...Nu vezi că-i lună?
Hi-hi!...A
fost o glumă ca să mă laşi pe prag...
Dar
stai, nu-nchide uşa, că după mine trag
un
vechi şi bun prieten, un şoricel din pod...
-Sânt
eu! Dar cartea unde-i! Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi
o să dăm fuga prin mese şi prin blide
să
facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că
trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
-O
bufniţă? Mi-e frică! -Dar bufniţa e blândă...
-Sânt
bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum
să umblii noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să
fii ascuns de mama, de tata...Stai puţin.
Ia
mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin...
-Eu!
Mă cunoşti. Sânt vulpea. Şi cred că mă iubeşti...
-Eu
ştiu că vulpea strică... -Ce? -Viile?... -Povești!
Dacă
asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
-Dar
e păcat... -N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că
apele furate mai dulci sânt, mai plăcute?...
Şi-acum...deschide-n
lături, că vine...vine iute...
o
zâna fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei
caracatiți!...încolăcimii sale!
-Nu,
n-o primesc! Mi-e frică! Afară!...Prea târziu...
Căci
bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau
uşa de perete. Şi umede ventuze
se
prind în rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce
rece-mbrățișare! Cum i se frânge trupul!...
-Așa!
Sunt desnădejdea! Acum apare lupul!
Vai!
în chenarul uşii doi ochi de foc se-arată...
E
lupul ce rânjeşte...şi vine...vine..."Tată!"
Ca
trăznetul loveşte o flacără pe lup.
Iar
umedele braţe de pe copil se rup.
-Tu
dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce
bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost...vis...
"Minciuna
nu-i o crimă", se spune câteodată.
"E-un
vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată..."
Nu
floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia
ta minciună aduce pe a doua.
Întâi
e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea
trage lenea,şi lenea lăcomia.
Apare
băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi
când desnădejdea, trecând în grabă pragul,
te
face să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a
deschis zăvorul? Doar o minciună...Prima.
Minciuna
e o crimă! E-o crimă orice pată!
Când
vine micul vierme, tu strigă-n grabă: "Tată!"
Prin
sângele salvării loveşte-l pe duşman!
Alungă
primul oaspe, căci ultimu-i Satan!
