Sonet - de Alexandru Vlahuță / Poezie

foto: Heger (OrthPhoto)

Din nou coboară-Te-ntre noi, Isuse

Căci iarăşi turma Ta e rătăcită

Şi iar se-ntinde noaptea cea cumplită

A vechii uri, de Tine-atunci răpuse.

De-abia se mai zăreşte ca prin sită,

A mântuirii stea. Dar cât de sus e!

Se îndepărtează parcă... Cine spuse

Căci stingerea ni-i singura ursită?

O, vino, iubitorule de oameni,

În sufletul bătrânei lumi să sameni

Din nou credinţa cea nemuritoare...

Cunoaşte-L vom? Pleca-vom fruntea oare

Când întinzându-Şi mâinile amândouă

Asupră-ne, va zice: ”Pace vouă!”?

Vasile Voiculescu - Crucea-Jug / Poezie

foto: OrthPhoto

Tu, Cruce, dulce jug al lui Christos,

De Tine-n veci acuma nu mai fug,

Adânc cerbicea inimi-mi plec jos

Şi sub povara Ta cerească mă înjug.

Stau să mă mîne Domnul unde-o vrea

Cu biciul Său de Duh atât de drag;

Şi nici o muncă nu-mi mai pare grea

Când ştiu că brazda mântuirii trag.

(luni, 27 septembrie 1954, Bucureşti )

Am auzit cântecul păsării unice - Sandu Tudor / Poezie

foto: Tudor Codre Isac (OrthPhoto)

Dimineața, la ceasul rugăciunii,

când pe ramuri stă încă proaspătă roua,

am auzit lângă mine cântecul păsării unice.

Iată! se înalță așa de minunat, așa de limpede,

și răsună în atâta ecou încât pare că lumea,

marea și larga Lume, toată îl ascultă,

firea toată îl aude și îi răspunde,

îl aude și-l însoțește până sus de tot,

la Dumnezeu.

Privesc, pe mlădița unei ramuri,

într-o picătură limpede de rouă

și ascult cântecul de lumină al păsării.

În liniștea lungă a clipei acesteia atât de înalte,

fără voie îmi închipui bucuria cerească;

fără de voie o descopăr acum,

în pacea stării de rugăciune la care mă aflu

și care mă stăpânește deplin.

O descopăr nu ca o oprire și înecare în simțire,

nu ca o pierdere a uitării de sine în extaz,

ci ca o ascuțime de înțeles trăit, limpede și curat,

ca o necurmată și nemărginită suire, tot mai

apropiată,

tot mai crescută – la inima cea tainică și sfântă

a Domnului.

(Ultima poezie a lui Sandu Tudor) 

Sursa: Poezie creștină

Rugăciunea - Vasile Voiculescu / Poezie

foto: Marian S. (OrthPhoto)

Ceresc bumerang al sufletelor noastre,

Fulger ţintit de inimă spre Dumnezeu,

Tu, rugăciune, biruitoare mereu

Peste orice înfrângeri, orice dezastre

Străbaţi genuni, la Domnul te sui

Şi de-L atingi te întorci îndată

Înapoi la cei ce te-au trimis, încărcată

De toate bogăţiile milelor Lui.

Sursa: Versuri și creații

Învaţă - de Kostas Varnalis

Foto: fr. Seraphim (Orthfoto)

Învaţă de la apă să ai statornic drum.

Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.

Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi.

Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.

Învaţă de la vântul ce adie pe poteci

Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori,

Cum treci frumos prin viată,

Cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat …

Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la flăcări ce-avem de ars in noi.

Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.

Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.

Învaţă de la soare că vremea să-ţi cunoşti.

Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi.

Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei.

Şi du-te la furnică şi vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.

Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.

Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.

Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci

Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!

Sursă: Poezie creştină

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi - de Traian Dorz

Foto: Zoran Nikolic (Orthphoto)

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

de parcă nici n-a fost vreun ieri

şi parcă nici n-ar fi vreun mâine

ci-i numai Astăzi-de-dureri

sau numai Astăzi-de-plăcere

de încântare şi belşug

uităm de Ieri cel ca un leagăn

şi Mâine, cel ca un coşciug…

Uităm de Ieri, uităm de Mâine

cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi

şi stăm robiţi de Astăzi numai

de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm… Dar şi-Astăzi trece

ca alte zile mii şi mii

ce pierdem azi, sau credem veşnic

sunt mâini păreri de rău târzii.

…O, nu fi prea robit de Astăzi

nici prea zdrobit, nici prea-ncântat

Prezentu-i scurt, iar Viitorul

necunoscut şi neaşteptat.

Ci pleacă-ţi inima, mai bine,

smerindu-ţi-o spre Dumnezeu

că-n El e liniştea deplină

dincolo de uşor sau greu.

Sursă: Poezie creştină

Cum trece roua - de Costache Ioanid

foto: Orthphoto

Cum trece roua,
sorbită-n crin,
cum sboară norii
și alții vin,
cum piere-un sunet
pe-aripi de vînt,
așa trec toate
pe-acest pamînt.

Cu cât în lume
aduni comori,
cu cât vrei slavă
și strîngi splendori,
cu cât în viață
ai tot ce-ai vrea,
cu-atât plecarea
e și mai grea.

Fiori și patimi
și trai slăvit,
au toate-o cale
și un sfârșit.
Căci toți pleca-vom,
lasând ce-am strâns;
dar unii-n pace
iar alții-n plâns.

Sursă: poezie-crestina

„Oricine iubeşte o floare” de Costache Ioanid

Foto: Orthphoto

 

Oricine iubeşte o floare

e-aproape de-un sacru mister.

Oricine se-oprește-n cărare

s-asculte un glas de izvoare

e-aproape,

aproape de cer …

 

Oricine iubeşte seninul,

când soarele urcă-n eter,

oricine-şi înalță suspinul,

când licăre-n mare rubinul,

e-aproape,

aproape de cer …

 

Oricine pe munţii albaştri

priveşte granitul sever,

oricine pe căi de sihastri,

străbate păduri de jugaştri,

e-aproape,

aproape de cer …

 

Dar cine-a primit îndurarea

din rănile blândului Miel,

acela e frate cu floare,

cu râul, cu munţii, cu marea,

şi-orunde îl duce cărarea,

tot cerul,

tot cerul e-n el.

 

Sursă: Poezie creștină

Unde-s nebunii? de Demostene Andronescu

 

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?

E, Doamne, lumea plină de cuminţi,

E plin pământul de martiri şi sfinţi

Atinşi de filoxera-nțelepciunii.

 

Tăcuta-i gloata de-nțelepți ca sfinxul

În faţa lumii şi-a nemărginirii

Şi-ascultător de rânduiala firii,

Cu un plăvan în jug trudeşte insul.

 

Scâncesc cuminții-n chingile durerii

Şi, sângerând din răni adânci blândeţe,

Lângă neveste mor de bătrâneţe,

Necutezând să tragă spada vrerii.

 

Boleşte omenirea ca o juncă

Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sânge;

S-a-mpotmolit istoria şi plânge,

Cu prora-nfiptă într-un colţ de stâncă.

 

Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne

Cu bâta de la spate, ca pe-o vită,

Acestui veac să-i pună dinamită

Şi evu-nțelepciunii să-l dărâme.

 

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijotii?

E lumea plină de-alde Sancho Panza

Ce nu-ndrăznesc să mânuiască lanza,

Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

 

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii

Să tragă spada şi să taie nodul?

Tânjeşte după glorie norodul

Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

 

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,

S-o răvăşească şi să o răstoarne,

Ca un berbec să ia pamîntu-n coarne

Şi-acestui veac să-i surpe temelia!

 

Sursă: Poezie creștină