Prin cele ce se aud... Bach, Ich Habe Genug (Mi-e de ajuns)

marți, 11 decembrie 2012

| | |
Partea I



Partea II


Partea III


Ich Habe Genug („Mi-e de ajuns”) are ca temă trecerea în veşnicie. Compusă pentru voce şi orchestră, a fost scrisă în cinstea sărbătorii „Întâmpinarea Domnului”, când bătrânul Simeon întâmpină Sfânta Familie şi-I spune Domnului că de acum poate să moară. Bach a dat o expresie tulburătoare setei omului pentru împărăţia cea cerească, pentru a merge dincolo de această „vale a plângerii”. Baritonul cântă trei arii, cuvântând sufletului, pe melodii simple, de o frumuseţe negrăită. 

Prima arie este un suspin de uşurare că sfârşitul vieţii este aproape: „Mi-e de ajuns! L-am primit în braţele mele chinuite de dor pe Mântuitorul, nădejdea celor credincioşi. Mi-e de ajuns! L-am văzut! Credinţa mea l-a îmbrăţişat pe Iisus şi chiar astăzi m-aş lepăda bucuros de această lume. Nu am altă nădejde decât că Iisus va fi al meu şi eu al Lui. Mă prind cu credinţă de El şi întocmai ca Simeon, aproape că şi văd bucuria celeilalte vieţi. Să ne lipim inima de el! De-ar fi acum vremea plecării mele de aici, cu bucurie aş spune lumii, ‘Mi-e de ajuns’.”

În partea a doua, muzica devine liniştitoare şi blândă ca un cîntec de leagăn, iar sufletul este îndemnat să-şi închidă ochii pe vecie în faţa vieţii: „Adormiţi acum, ochi obosiţi – închideţi-vă uşor în pace. Lume, nu mai zăbovesc. Plec de la tine, ca sufletul meu să poată spori. Aici totul este în suferinţă, dar acolo voi vedea pace dulce şi odihnă desăvârşită.” Între timp se aude o rugă fierbinte: „Doamne, Dumnezeul meu! Oare când mă vei chema, ca în pace să vin la Tine, să stau în pământul rece şi să mă odihnesc în Tine?!” Sufletul moare lumii şi îşi ia rămas bun: „Lume, noapte bună!”

Melodia se opreşte, lăsând să se audă doar acordul slab al unei orgi, semnificând trecerea morţii. În partea a treia, sufletul eliberat de legăturile pământeşti, iese din trup şi intră în veşnicie. Muzica înseamnă uşurarea, libertatea şi avântul păsării în zbor: „Cu bucurie îmi întâmpin moartea.”

“Ich habe genug” este o piesă care l-a influenţat profund pe tânărul Eugene Rose, ajutându-l să se apropie de Dumnezeu. Mai târziu, ca monah, avea să renunţe să asculte muzica clasică, fie chiar şi piesa care l-a impresionat atât de adânc, fără a nega insa rolul muzicii clasice în educaţia şi formarea tinerilor.

Unul dintre fraţii din mănăstire relatează o întâmplare din timpul unui pelerinaj din vara anului 1982:
 „În încheierea pelerinajului, când s-a aşezat peste tot un sentiment de uşurare ca pentru o lucrare bine făcută, a venit un moment de şovăire liniştitoare înainte ca pelerinii să-şi ia rămas bun. Era încă plină zi, vremea era răcoroasă, vânt, simţindu-se în aer o mireasmă de toamnă. Razele de soare strălucitoare se mişcau ritmic prin mulţimea idilică a turmelor de căprioare care hoinăreau, veveriţe gri şi păuni, care treceau în paradă prin împrejurimile naturale dinaintea pelerinilor liniştiţi, aducându-i involuntar într-o stare de contemplare calmă. Iată cum a exprimat Părintele Gherman în câteva cuvinte solemne ceea ce era în inimile tuturor: Care este scopul teologiei şi al vieţii creştine pe acest pământ frumos împodobit? Nu este dulceaţa morţii care încununează năzuinţele noastre pământeşti?

În acest moment au răsunat acordurile emoţionante ale Cantatei nr. 82 de J. S. Bach, descriind starea dreptului Simeon primitorul de Dumnezeu, când ia în braţele sale Viaţa Însăşi Întrupată, pregustând fericirea dreptului om care moare:
Am destul. L-am primit pe Mântuitorul.
L-am văzut; văd deja bucuria vieţii celeilalte…
Dormiţi acum, ochi obosiţi; Lume, renunţ la tine,
Că duhul meu poate spori … Mă bucur de moartea mea …

Când sunetele muzicii răsunau prin pădure şi se topeau în defileul adânc de dedesubt, Părintele Serafim a încheiat, spunând ce bucurie trăieşte sufletul omului sporind întru Hristos cel ortodox, şi cum cultura creştină, atât de degradată de subumanitatea timpurilor noastre poate forma şi înălţa sufletul, ducându-l până în pragul raiului. Totuşi, el nu a spus că în anii formării sale, această Cantată îl încânta şi îl învăluia în mister atât de intens şi de aici îl ducea la ideea de a muri pentru lume. ”


Prelucrare după "Viaţa şi opera Părintelui Serafim Rose" - Ierom. Damaschin
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu