O scrisoare a Părintelui Arsenie Papacioc păstrată în Arhivele Securității și dezbaterile pentru viață

Detaliu din grădină, Mănăstirea Agapia

Fotograf: Eduard Despinoiu 

Mai jos este o scrisoare a Părintelui Arsenie Papacioc despre viața monahală, despre scopul ei şi modul în care acesta poate fi atins. Textul nu este neobişnuit față de alte texte despre viața monahală. Ce este neobişnuit este faptul că el a fost cules dintr-o scrisoare interceptată şi păstrată în Arhivele Securității.

Scrisoare a fost publicată de către Adrian Nicolae Petcu, în articolul „Epistolar monahal în vremuri de prigoană: Duhovnicul Arsenie Papacioc către o maică de la Agapia” din ziarul Lumina, pe care îl redăm în continuare. Reacţia ofiţerilor de Securitate faţă de viaţa monahală seamănă izbitor de mult cu reacţia celor care neagă dreptul la viaţă al copilului nenăscut.

Se întâmplă adeseori să fim întrebaţi despre motivele pentru care susţinem dreptul la viaţă al copilului nenăscut şi să ni se ceară foarte multe informaţii, argumente şi dovezi ştiinţifice. Dar la finalul discuției unii oamenii rămân tot în punctul iniţial, acela în care nu au ochi să vadă un lucru evident: faptul că un copil este viu indiferent de stadiul de dezvoltare şi că orice intervenţie asupra lui conduce la curmarea unei vieţi omeneşti.

Acelaşi lucru s-a întâmplat cu viaţa monahală pe timpul comunismului: mulţi monahi români au fost închişi şi persecutaţi, fiind acuzaţi de lucruri care n-aveau legătură cu viaţa duhovnicească pe care o duceau sau cu ceea ce ei vorbeau sau scriau. Au fost ani grei, de durere, de lacrimi şi de jertfă, ani întregi de persecuţii şi anchete, în care ofiţerii de Securitate nu aveau ochi să vadă ceea ce era evident: există o viaţa monahală, cu toate rânduielile ei, cu cărţile de învăţătură în care sunt scrise scopurile acestei vieți şi cum pot fi ele atinse. Pentru ei monahii nu erau monahi, ci duşmanii. Oricâte explicații au dat monahii că scopul vieții monahale este dobândirea Împărăției Cerurilor, unii ofițeri de Securitate nu au vrut să accepte niciodată aşa ceva.

Dacă efortul de a înțelege chemarea monahală este, într-adevăr, dificil de făcut, pentru un om care nu crede în Dumnezeu, faptul că un copil aflat în burta mamei sale este viu ar trebui să fie mai uşor.

Oare cât va mai dura până când românii îşi vor deschide ochii? Oare cele 21 de milioane de prunci avortaţi nu sunt un preţ prea mare pentru indiferenţa noastră care acceptă că adevărul este al celor orbi?

*

Încă de la ieşirea din închisoare, ca urmare a condamnării pentru participarea în activitatea Grupului "Rugul Aprins", părintele Arsenie Papacioc a fost urmărit permanent de Securitate. Responsabili din Securitate erau ferm convinşi că părintele Arsenie se călugărise ca urmare a unui ordin dat de lideri legionari după 1945, marotă vehiculată chiar până astăzi de adversari ai Ortodoxiei româneşti. Părintele a fost urmărit pe vremea când era paroh la Filea de jos, judeţul Cluj (din iulie 1965), în eparhia mult-rugătorului episcop clujean Teofil Herineanu. Cu sprijinul patriarhului Justinian a revenit în lumea monahală, mai întâi la Mănăstirea prahoveană Cheia, apoi, din ianuarie 1972, la Căldăruşani.

Deoarece permanent era căutat de pelerini, situaţie care deranja pe responsabilii "de la Culte", în septembrie 1972, patriarhul Justinian a găsit, ca o soluţie temporară, numirea părintelui Arsenie ca duhovnic la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din Eparhia Râmnicului. Peste tot, părintele Arsenie era atent urmărit informativ de către Securitate, la Căldăruşani numindu-l "Bărbosul", iar pe când vieţuia la "Dintr-un Lemn" dându-i pseudonimul de "Izolatul". De asemenea, i-a fost interceptată corespondenţa. Multe dintre scrisorile trimise de părintele Arsenie sunt exemple de simţire autentică monahicească, de experienţă mistică şi mai ales de o puternică capacitate de înţelegere şi vindecare a problemelor duhovniceşti.

În rândurile de faţă redăm dintr-o scrisoare trimisă în decembrie 1973 unei maici de la Agapia şi interceptată de Securitate:

"Scumpă măicuţă Emiliana, o, câtă bucurie ai făcut la înalta bunătate a lui Dumnezeu şi prin aceasta şi mie că nu-ţi descurajezi viaţa! Ce mireasmă liniştitoare vine dinspre inima smerită săraca! Ce luptă frumoasă şi deschisă duci numai şi numai să trăiască Hristos întreg în tine! Cum trebuie să te conving că Dumnezeu te iubeşte şi te poartă numai cu drag, acum, pe umerii lui! Ce bine ai făcut că ai strigat, că ai ţipat tainic şi atunci şi după aceea, mereu! "Nu vreau, nu mai vreau Doamne să Te supăr!" Iată măicuţă scumpă, aceasta este Bunavestire din scriptura inimii tale! Înainte cu drag, înainte cu nădejde, dar mai ales înainte cu o smerită smerenie!

Am simţit că te va ajuta bunul Dumnezeu şi vei pune începuturi mari şi hotărâte, umblând frumos prin locurile Domnului Iisus Hristos pe pământ. Te-am iubit ca un părinte mereu. Nu puteam să cred că vei fi cândva altfel, adică împotriva fericirii tale cu îngerii şi mai ales cu Maica Domnului. Dacă ne vom întâlni, le vom pune pe toate în ordine. Ce va fi ars, vom arde şi ce va fi frumos, vom face să fie mai frumos. Iară dacă crezi că toate, toate pot fi arse de altcineva, s-o faci fără amânare. Să rămâi într-o mare bucurie şi nu cumva inima sfinţiei tale, cândva, să uite şi să nu poftească, în casa ta, pe scumpa Maica Domnului.

Orice frumuseţe se poate împlini de noi, oamenii, pe pământ, scumpă măicuţă. Orice gând rău, oricât ar fi de nărăvaş, poate fi respins şi ars cu dorul de Ierusalim. Să începi serios să te împarţi tuturor care vor înviere că, dacă inima bate în pieptul nostru, nu înseamnă că nu-i şi pentru altcineva inimă.

Ţi-am scris repede, grăbit de dragostea de a nu amâna bucuria ce mi-ai făcut-o şi pe care o anticipam. Cu o mare nădejde aş vrea să fie ultimul meu cuvânt: rămâi binecuvântată. Îţi mulţumesc sincer, mult pentru tămâie, de care eu am mare ne-voie de evlavie, ca preot, pentru Altar şi Icoane".

Părintele Nicoale Steinhardt, 100 de ani de la naștere / 1

"Din copilărie m-au atras clopotele şi obiceiurile creştineşti"

Sunt născut în anul 1912 într-o margine de Bucureşti, unde tatăl meu, inginer, conducea o fabrică de mobile şi cherestea (comuna suburbană Pantelimon). Din copilărie m-au atras clopotele şi obiceiurile creştineşti. Părinţii mei erau în bune relaţii cu preotul Mărculescu de la biserica locală, Capra, unde am mers şi eu. Clasele primare le-am urmat parte acasă, parte la Şcoala Clementa, în răstimp ne mutaserăm în centrul oraşului. La Liceul Spiru Haret am fost singurul dintre patru elevi israeliţi care nu am venit cu certificat de la rabin, ci am învăţat religia creştină, avându-l drept dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu, de la biserica Sfântul Silvestru, om de ispravă, care mă simpatiza şi-mi da note mari.

„Mă nasc din nou din apă viermănoasă şi duh rapid"

Catehizarea a luat sfârşit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: întoarcerea de la «aer», când caralii sunt mai ocupaţi, când agitaţia e maximă. Trebuie să lucrăm repede şi să acţionăm clandestin în văzul tuturor. Conspiraţia în plină zi a lui Wells. Eu unul nu voi ieşi la plimbare. Lucru uşor, deoarece m-a ros bocancul şi am o umflătură purulentă pe laba piciorului drept. (...) Rămân deci singur vreun sfert de oră cât durează „aerul" - adică aproape singur, căci mai sunt câţiva scutiţi de plimbare pentru felurite pricini. Pustiită de zarvă şi forfotă, camera ia un aspect şi mai ciudat, ca o scenă goală în care grămezile de recuzite îşi găsesc sălaşul la nimereală. Dar mai ales deosebirea sonoră faţă de camera plină este atât de izbitoare, încât am impresia unei tăceri absolute - tăcerea devine, vorba lui Cervantes, un spectacol - şi mă pot linişti, reculege niţel.

Când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, ducând în rând de câte doi balia, ciubărul, tineta şi un „rezervor" cu apă, părintele Mina, fără a-şi scoate mantaua, dă buzna la singura căniţă din cameră - e o căniţă roşie, cu smalţul sărit, năclăită şi respingătoare - şi o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în «rezervorul» purtat de el şi de un alt deţinut. Vin la patul meu şi cei doi preoţi greco-catolici şi naşul. Naş l-am ales cu vreo câteva zile înainte pe Em. V (...)Doi dintre deţinuţi, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum când celulele, pe rând, sunt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puţin probabil. La repezeală - dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stânjeneşte dicţia desluşită - părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap şi pe umeri tot conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De spovedit m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou din apă viermănoasă şi din duh rapid.

Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce înseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. O fericire care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge... Linişte. Şi o absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, în muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine... Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei.

În noaptea următoare adorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea, sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă - albă şi strălucitoare - şi mă simt nespus de fericit. Eu sunt, îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte. Şi înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd, ci şi vieţuiesc în mijlocul ei. Mai presus de orice, sunt fericit, fericit, fericit. Fericirea creşte mereu; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, iar cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, fericirea mă înalţă, mă leagănă, şi în cele din urmă, fără menajamente - mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atât de puternic încât nu mă recunosc. De atunci îmi este nespus de ruşine. De prostii, de răutăţi, de scârnăvii. De toane. De viclenii. Ruşine.

"Samarineanul n-a fost numai un om bun, ci şi atent: a ştiut să vadă"

Altminteri însă, elementara deşteptăciune e o îndatorire. Iar prostia este cel mai mare păcat. Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai un om bun, ci şi atent: a ştiut să vadă.

"Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar există soluţia (mistică) a credinţei"

Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar - şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului - există soluţia (mistică) a credinţei.

*

Nicolae Steinhardt was born July 12, 1912. He was jewish and mostly known for his “Happiness’ Diary”. His father was the architect and engineer Oscar Steinhardt. In 1934 he graduated from the Law and Literature School of the University of Bucharest. In the same year he published under the pseudonym of Antisthius the parody novel “The same way as Cioran, Noica, Eliade…”. He refuses to join and to agree with the communist ideas and becomes a truck driver for a food shop during the communist regime until he has a serious car accident. Following his friends’ pleads he re-enters the literary activity again. In 1980 he becomes a monk and he dies in March, 1989 before he got to witness the Romanian revolution against communism.

"I went in prison blind and go out with my eyes wide open"

Indeed I was to be released the very last day: my name begins with an S, I haven’t had any kind of wangles, I haven’t been an incurable sick man, I have been “insincere with the inquest”, I wasn’t present on their lists of squeak informers (…) and couldn’t have been counted amidst the re-educated individuals.

But the event of my release is coming and may happen every minute now. Alone, in my little cell from Zarca, I am kneeling and making a sum.

I went in prison blind (with vague flashes of light, not on reality, but inner ones, autogenous flashes of the dark, which split the darkness without dispelling it) and go out with my eyes wide open; I got in spoilt, pampered, I go out cured of fuss, smirks, whims; I got in discontented , and go out knowing Happiness; I got in impatient, grumpy, sensitive to trifles, and go out indifferent; little told me the sun and life, now I know to taste the thin slice of bread; I go out admiring above all the Courage, dignity, honor, heroism; I go out reconciled: with those to whom I was wrong, with my friends and my enemies, even with myself.

I stay thus on my bended knees and thank to Christ the Lord and promise Him to do my best to behave from now on as a gentleman, cold in the face of all adversities, obstacles, discomfitures, merely blithe, always grateful for every joy, every good word which would not be curse or oath; and I rather choose death than doing clamant sins.

Sursă fotografie: Blog Părintele Nicolae Steinhard

Consilierea în criza de sarcină ajută femeia, copilul și familia / 10 / Un fost furnizor de avorturi vorbeşte

Bani însângeraţi – mărturisirea lui Carol Everett despre industria avortului 
Titrarea în limba română se activează selectând Română la CC

Între 1973 şi 1983, Carol Everett, după ce a născut doi copii, a făcut trei avorturi. Între 1977 şi 1983, ea a fost patroana a 4 clinici de avorturi, unde s-au făcut 35.000 de avorturi, o femeie murind în urma greşelilor medicului care îi făcea avortul.

Din 1983 şi până în prezent Carol Everett a scris câteva cărţi, a depus mărturii în legislativele diferitelor state americane, a participat la documentare, a susţinut mii de speach-uri, a fondat organizaţia The Heidi Group – totul pentru a arăta adevărul despre avort. Cuvintele ei sunt ale omului din sistem, care dezvăluie ceea ce industria avortului încearcă mereu să ascundă şi să nege: avortul este o crimă care aduce banii şi distruge copii şi femei.

*

Fragmentul de faţă este din filmul documentar Blood Money.

 *

Pusesem la punct un întreg plan de vânzare a avorturilor: se numea „educaţie sexuală”.

Ideea era să le anihilăm tinerilor pudoarea firească, să-i separăm de părinţi şi de valori şi să devenim specialiştii sexologi din viaţa lor, în aşa fel încât să apeleze la noi, iar noi să le dăm o doză mică de anticoncepţionale (din cauza căreia fetele să rămână însărcinate) sau un prezervativ defect – pentru că noi nu cumpăram prezervativele cele mai scumpe, ci pe cele mai ieftine.

Obiectivul nostru era de 3 până la 5 avorturi pe persoană, la fetele cu vârsta între 13 şi 19 ani.

Le dădeam o doză mică de pastile anticoncepţionale, care, pentru a avea o eficienţă minimă, trebuia să fie luată la aceeaşi oră în fiecare zi.

Fata nu le lua în mod corect - iar dacă omiteai să le ia, nu mai era protejată. Iar dacă activitatea sexuală ajunge de la 0 sau una pe săptămână la 5-7 pe săptămână şi dacă fata nu mai ia pastila cum trebuie, rămâne însărcinată. Şi pe cine sună când e însărcinată?

Pe noi. Noi suntem ”specialiştii”. 

Iar noi eram pregătiţi. Foloseam un scenariu [după care se ghidau angajaţii noştri], întocmit în aşa fel, încât să reuşeşti să anihilezi orice obiecţie a clientului (a vinde înseamnă a elimina obiecţiile) şi obţineai ”comanda”: în acest caz, avortul.

  

Atunci când sună, prima întrebare care i se punea era: „Eşti sigură?”. 

Fata spune: „Cred că sunt însărcinată.”, iar cel numit de noi consultant (de fapt un agent de „telemarketing” pe care tot ce îl interesa era să vândă prin intermediul telefonului) spunea:

„Putem să ne ocupăm noi de problema ta; nu trebuie să ştie nimeni”.

Iar următoarea întrebare era: „Care a fost prima zi din ultimul ciclu de menstruaţie normal?”

Ea îi spunea aşa-zisului consultant data, iar acesta îi spunea: „Eşti însărcinată în opt săptămâni”.

Nu-i spunea: „E posibil să fii însărcinată”, sau: „S-ar putea să fii însărcinată”; îi spunea: „Eşti însărcinată în opt săptămâni”.

Consultantul sădea astfel „sămânţa” pentru vinderea produsului nostru… Iar lucrul cel mai trist este că în mintea fetei respective, consultantul era ”specialistul”; el era ”specialistul” în materie de sarcini. 

Iar următoarea întrebare era: „E o veste bună sau proastă?”

Dacă ar fi fost veste bună, fata n-ar fi sunat la o clinică de avorturi. Era o veste proastă. Iar când ea răspunde: „Veste proastă”, consultantul acţiona imediat, localizând şi folosind frica fetei la fiecare semn de ezitare… pentru a o determina să facă avortul.

Iar dacă spunea: „Poate că trebuie să mă mai gândesc la asta”, îi spunea: „Ai tăi te omoară dacă aud; o să ratezi participarea la echipa de majorete; trebuie să faci avort”.

Avorturile se fac în orice moment al celor 9 luni de sarcină, nu din cauza cazului Roe v. Wade, ci a cazului Doe v. Bolton, care spunea că pentru „sănătatea” mamei, avortul poate fi făcut în orice moment al celor 9 luni.

Dar „sănătatea” era definită acolo de fapt ca sănătate MENTALĂ. Iar noi o întrebam pe această tânără speriată: „Dacă ar fi să duci sarcina până la capăt, ai avea probleme din cauza acestei sarcini, nu-i aşa?”

Ea spunea: „Da”, iar noi îi „cartografiam” foarte atent starea emoţională.

Ştiam câţi consultanţi erau sunaţi şi de câţi oameni şi care era procentul de îndeplinire a ţintei, iar măririle de salariu se făceau pe baza procentului de avorturi efectuate. Şi primeau prime ş.a.m.d.

În scurt timp, n-a mai fost vorba de-a vinde avorturi altor femei – era vorba de bani.

Ne-am dat seama că se putea face o mulţime de bani din asta.

Primeam apelurile la telefon şi acasă, noaptea, ca să nu ratăm nici un avort.

Fetei îi era permis să-şi vadă rezultatul testului de sarcină, atât pe cele pozitive, cât şi negative; şi îi arătau pe un grafic de pe perete care era rezultatul: pozitiv sau negativ.

Dacă era pozitiv, îi învăţam pe angajaţii noştri să ia persoana de cot şi să strângă, spunând: „Eşti confuză, suferi; tocmai ai primit această veste că eşti însărcinată şi eşti cam tulburată.”

Deci, o apuca de cot, o strângea pentru a-i capta atenţia şi-i spunea: „Dacă ai avea banii, ne-am ocupa de problemă chiar acum.”

Ştiam că dacă se duce acasă şi vorbeşte despre asta, cei din jur ar putea să o sprijine şi să-i spună că avortul nu este o soluţie. Dar ideea era că dacă se decidea atunci, imediat, totul era rezolvat.

Însă un anumit procent din rezultatul acelor teste este negativ. Nu sunt toate pozitive.

Şi reţineţi că plăteai aceeaşi sumă de bani, indiferent dacă testul era negativ sau pozitiv. Deci dacă testul era negativ, aveam o altă tehnică de vânzare. Îi spuneam aşa: 

„Testul acesta este negativ, însă nu e suficient de sensibil ca să detecteze o sarcină în stare incipientă. Ai putea fi, totuşi, însărcinată, chiar dacă testul ăsta este negativ. Iar tu vrei să ştii sigur… astăzi, nu-i aşa?”

Iar ea spunea „Da”.

Iar noi spuneam: „Uite, mai avem un test pe care-l putem face; o să facem o sonogramă”. Şi o aşezam pe o masă - la fel cum ai putea aşeza orice altă femeie, sau un bărbat sau un copil pe masa aceea - şi apoi îi „căutam” o sarcină. Tot ce trebuie era să găseşti o proeminenţă - şi fiecare dintre noi avem o proeminenţă la nivelul abdomenului; iar fata habar nu are cum arată uterul unei femei însărcinate faţă de al unei femei neînsărcinate. Aşa că găseşti o proeminenţă în abdomen, mai palpezi, mai te învârţi şi-i spui: „Uite, vezi? – eşti însărcinată”.

Ea e şocată, tu o prinzi de cot şi-i spui: 

„Dacă ai banii, putem să ne ocupăm de asta chiar azi”.

Făceam 20-30 de avorturi pe oră dacă puteam; cel puţin 20.

Aveam doar 21 de truse de instrumente – asta era tot ce aveam –, aşa că nu aveam cum să le scoatem din sala de operaţie, să le curăţăm, să le sterilizăm, să le sterilizăm 20 de minute la temperatură înaltă şi apoi să le răcim.

Complicaţiile - chiar spre sfârşitul perioadei în care am lucrat acolo, în ultimele 18 luni - au constat în faptul că una din 500 de paciente avea o operaţie chirurgicală care-i schimba viaţa într-un mod decisiv, sau deceda. Am avut o femeie care a murit.

Dar pentru că nu se ţineau nişte statistici reale - şi dacă poţi să acoperi, nu raportezi… (noi n-am declarat niciodată nici un caz) -, nu se ştie cu adevărat ce s-a întâmplat.

Am avut odată o fetiţă de 12 ani care a venit mestecând gumă; era aşa de lipsită de griji...

A avortat, a venit peste 2 săptămâni la control. Nu ieşea din cameră; am deschis uşa, iar ea era acolo - îşi adusese o bucată de geam spart şi îşi tăiase venele. Avea 12 ani...

Nu am fost de faţă pe tot parcursul avortului acela; altcineva era înăuntru cu doctorul, dar am intrat spre sfârşit. Nu mai văzusem niciodată atâta sânge. Pur şi simplu, numai sânge, peste tot.

Am dus-o în camera de recuperare, iar ea pur şi simplu a umplut patul de sânge.

Am schimbat aşternuturile de câteva ori; avea tensiunea neregulată.

După ce a plecat medicul... Eram foarte îngrijorată din cauza ei şi am încercat să-l sun... Prietenul fetei spunea întruna că vrea să o ducă acasă. Tensiunea i se stabilizase un pic, dar aveam acel sentiment că ceva nu e în regulă.

La ora 10, prietenul ei îmi spune: „Uitaţi ce e; dacă se întâmplă ceva, o să vă sun imediat.”

La 4:30 a chemat doctorul. Acesta nu s-a uitat pe istoricul medical, a dat indicaţii să fie pusă într-o cadă cu apă fierbinte, unde i s-a scurs şi ultima picătură de sânge din corp.

Şi m-a sunat pe la ora 6 şi mi-a spus: „A murit.”.

Şi a început imediat să-mi spună cum o să muşamalizeze totul.

Cum-necum, totul a mers: la autopsie nu s-a observat nimic; nu s-au adus acuzaţii, nu s-a întâmplat nimic, n-a sunat nimeni de la vreun ziar şi n-a venit nimeni să se intereseze de ce s-a întâmplat.

Noi am omorât-o pe femeia aceea: şi apoi am făcut avorturi, în dimineaţa următoare.

De obicei, familiile sunt atât de afectate de ceea ce li se întâmplă şi le e atât de ruşine că fiica lor a făcut un avort şi a murit din cauza asta sau cine ştie ce altceva i s-a întâmplat, încât nu ies niciodată în faţă să spună ceva.

Am avut o fată, 22 ani – manechin – a intrat dansând, s-a urcat sprintenă pe masă, râzând la medic că nu purta lenjerie intimă.

Era însărcinată în 22 săptămâni. Am pus-o pe masă. Există o mişcare numită „manevra Hansis”, pe care o face fie doctorul, fie altcineva – cel care îl asistă. Am făcut-o eu (îl asistam eu, fiind unul dintre cei doi doctori ai noştri pentru copiii din sarcini avansate); am ţinut fătul - şi spui aşa: aici e capul, aici sunt picioarele, aici e funduleţul şi împingi uşor fătul în jos, spre instrumente.

Prima dată când doctorul a intrat înăuntru, a scos omentumul (epiplonul, „căptuşeala” intestinelor – ligamentul peritoneal care uneşte viscerele).

Practic i-a perforat uterul şi îi trăgea intestinul prin uter din prima intervenţie cu instrumentele.

La a doua intrare, i-a scos afară intestinul şi i l-a băgat înapoi.

Copilul era viu. A trezit femeia din anestezie, a pus-o în maşina mea… O ambulanţă în faţa clinicii de avorturi înseamnă o publicitate teribil de proastă. Eviţi aşa ceva cu orice preţ.

Aşa că am pus-o în maşina mea. şi n-am dus-o la cel mai apropiat spital de noi. N-am dus-o la spitalul care ar fi avut cel mai bine grijă de ea; ci la celălalt capăt al oraşului, la un spital care să ne ajute să muşamalizeze ce făcusem noi.

Chirurgul a luat această fată cu intestinul scos prin vagin şi cu un copil perfect şi complet dezvoltat înăuntrul ei şi a dus-o sus, în sala de operaţii.

Şapte doctori au operat pe acel copil şi pe acea fată. Au trebuit să-i facă o colostomie, să-i resecţioneze intestinul şi să-l golească într-o pungă.

A scos bebeluşul şi l-a înfăşurat în prosoape de unică folosinţă şi l-a pus în incineratorul spitalului. Toţi cei şapte doctori au falsificat documentele.

Aşa am omorât noi bebeluşul acela. Doctorii au falsificat documentele şi fetei i-am spus că a avut o sarcină abdominală.

S-au zbătut foarte mult să obţină fonduri medicale şi vor să crească finanţarea prin impozite în acest domeniu la 700 milioane de dolari pe an.

Avortul este un produs comercializat cu abilitate, vândut unor persoane foarte speriate, aflate într-un moment de cumpănă al vieţii lor.

Aceste persoane cumpără acest produs aşteptându-se la un remediu şi constată că e defect.

Am afişat un anunţ la clinică în care anunţam acoperirea cheltuielilor încă din prima lună. Era un centru de profit şi eram hotărâţi să deschidem mai multe clinici.

De fapt, planul nostru era să deschidem 3 clinici de avorturi în 1983, astfel încât să ajung milionară în 1984.

Cei care operau veneau la clinică pentru 2 sau 3 ore, pentru câte 20 sau 30 de avorturi. Veneau să-şi facă banul şi să plece. Nu-i interesa dacă instrumentele nu erau curate, dacă nu erau răcite; tot ce-i interesa era să-şi ia banii, să-şi facă ziua de lucru şi să plece!

Pe orar erau chitanţele; le ridicau la intrare, le aduceau la ghişeu la sfârşitul zilei; îi plăteam în bani gheaţă. Fără formulare de impozit gen 1099 sau W2.

Dar sunt sigură că oamenii care-şi câştigă existenţa din omorârea bebeluşilor raportează asta Fiscului...! Nu credeţi?...

Doctorii pot să vă spună că au văzut sau văd tot timpul avorturi făcute de mântuială.

Unul dintre motivele pentru care am putut să reglementăm clinicile de avort din Texas au fost cazurile de medici avorţionişti neprofesionişti raportate.

Odată, o fată a murit... S-au dus să examineze clinica şi au constatat că foloseau instrumente ruginite, nu aveau sterilizator, nici apă caldă. Dar nimeni nu vorbeşte despre ce se întâmplă într-o clinică de avorturi. Toată lumea se ceartă, este cel mai haotic loc pe care vi-l puteţi închipui. Medicii se ceartă; asistentele se ceartă; toată lumea consumă droguri, toată lumea bea, au relaţii amoroase.

Am recunoscut că am fost implicată în moartea a 35.000 de bebeluşi, în omorul unei femei care a decedat în urma sângerării de la un avort făcut în al doilea trimestru de sarcină, în operarea a 19 femei cărora li s-au făcut histerectomii sau colostomii - şi nici una nu a apărut în vreun ziar şi nici nu s-a intentat nici un proces.

Dar lucrul cu care nu mă pot împăca este… avortul meu… faptul că i-am luat viaţa propriului meu copil.

Nu poţi să ai de-a face cu moartea şi minciuna în fiecare zi fără să nu fii afectat într-o mare măsură de ele.

Şi n-a lucrat nimeni în acea clinică care să nu meargă în spate şi să nu adune părţi din corpuri de bebeluşi laolaltă. Şi chiar dacă nu făceai asta, treceai pe acolo şi le vedeai pe un prosop...

Să scoţi un cap este foarte, foarte greu chiar şi la 20 de săptămâni. Am avut un avorţionist care a ţinut o fată pe masă timp de şase ore, încercând să-i sfarme capul copilului. N-a putut.

„Îi simţeam cum scot bucăţi dinăuntrul meu. Am încercat în ultimii 25 de ani să nu-mi mai amintesc asta. Dar îmi amintesc.”

Linkuri utile: 
Biografie Carol Everett 
Mărturie Carol Everett 
Organizaţia Heidi Group
O recenzie la cartea: The Scarlet Lady: Confessions of a Successful Abortionist 

Traducere de Andreea Tănase şi Mihaela Mihăilă (www.valahia.wordpress.com, http://cuvantdinrasarit.wordpress.com) pentru http://vremurivechisinoi.blogspot.ro. 

*

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citiți aici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.

Duminica a VIII-a după Rusalii - Înmulţirea pâinilor

Înmulţirea pâinilor – mozaic, Mănăstirea Chora, Istanbul

APOSTOLUL

I CORINTENI, 1, 10-17

Fraţilor, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere; căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit ştire că la voi sunt certuri. Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaius, ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu. Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.

EVANGHELIA

MATEI 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi şi I-au zis: locul acesta este pustiu şi iată e târziu; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare. Iisus însă le-a răspuns: nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Dar ei I-au spus: nu avem aici decât numai cinci pâini şi doi peşti. Atunci El a zis: aduceţi-le aici la Mine. După aceea a poruncit oamenilor să şadă pe iarbă şi, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei care mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Îndată după aceea, Iisus a silit pe ucenici Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

*

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica a VII-a după Pogorârea Sfântului Duh - text

Sursă Evaghelie şi Apostol: Doxologia

Sursă icoană: Kariye Müzesi 

Tabără internaţională de creaţie contemporană la Mănăstirea Dervent

Mănăstirea constănţeană Dervent găzduieşte în aceste zile Tabăra internaţională de creaţie contemporană 'Dunărea şi Dobrogea creştină', eveniment ajuns la a VII-a ediţie, informează „Ziarul Lumina”. Tema taberei este 'Peisaj la Dervent' şi reuneşte 17 artişti români şi basarabeni pasionaţi de peisagistică. Vernisajul expoziţiei Taberei 'Dunărea şi Dobrogea creştină' va fi mâine, la ora 08:00, la Mănăstirea Dervent.

Frumuseţea meleagurilor dobrogene atrage de mulţi ani numeroşi artişti plastici care doresc ca prin lucrările lor să descopere şi să recompună locurile, pentru a rămâne mărturie peste veacuri, dar şi să îmbogăţească patrimoniul cultural al Mănăstirii Dervent cu 'peisaje ce povestesc într-un limbaj propriu despre lumina şi ambianţa inconfundabilă a incintei, despre vecinătăţile dealurilor şi apelor, despre continua rugăciune transmisă cerului printr-un ritm bine controlat arhitectural prin intermediul volumelor şi culorilor acestei aşezări monahale', după cum a precizat criticul de artă Alice Dinculescu, din cadrul filialei Constanţa I a Uniunii Artiştilor Plastici din România. 

Astfel, cea de-a VII-a ediţie a Taberei internaţionale de creaţie contemporană 'Dunărea şi Dobrogea creştină' a fost dedicată picturii şi, întrucât participă şi artişti basarabeni, aflaţi pentru prima oară pe meleagurile dobrogene, în prima zi, luni, 9 iulie, au vizitat diferite locuri cu semnificaţii deosebite pentru istoria, cultura şi credinţa noastră: monumentul şi cetatea de la Adamclisi, ansamblul monahal de la Basarabi, Peştera Sfântului Andrei, noi lăcaşuri de cult, martirii de la Niculiţel şi Adamclisi, ghid fiindu-le părintele Arhim. Andrei Tudor, stareţul Mănăstirii Dervent. 'Toate aceste întâmplări ale unei tabere de creaţie artistică au făcut vizibilă o zonă a României încărcată de istorie şi semnificaţii, premieră absolută în viaţa celor invitaţi, aşa cum s-au exprimat cu plăcere şi drag. Considerăm că aici, la Dervent, piatra de temelie pusă în urmă cu şapte ani pentru fiinţarea acestei tabere de creaţie contemporană, aparte premiera ei în peisajul naţional al activităţilor de specialitate, a găsit capacitatea de comunicare, nu întâmplător, cu sufletul celui care creează. Experimentul, considerat aşa la începuturile sale, a devenit un eveniment asumat, ale cărui trăiri sunt încărcate de rezonanţa unor redescoperiri ale adevărurilor care contează. Fiecare ediţie a oferit participanţilor contactul cu gânduri, sentimente şi creaţii ale celor care s-au străduit pentru definirea estetică a acestui aşezământ', a apreciat criticul de artă Alice Dinculescu.

Tabăra internaţională de creaţie se desfăşoară sub egida Arhiepiscopiei Tomisului, prin organizarea directă a Mănăstirii Dervent în colaborare cu filiala Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Sursă articol: Basilica. 

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

APOSTOLUL

IACOV 15, 10-20

Fraţilor, luaţi pildă de suferinţă şi de îndelungă-răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-Milostiv este Domnul şi Îndurător. Iar înainte de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi sub judecată. Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului, şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Ilie era om cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă, şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat, şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa. Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, şă ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.

EVANGHELIA

MATEI 4, 22-30

În vremea aceea se mirau toţi de cuvintele harului care ieşeau din gura lui Iisus şi se întrebau: oare, nu este Acesta feciorul lui Iosif? Atunci El a zis către ei: fără îndoială, îmi veţi spune această pildă: doctore, vindecă-te pe tine însuţi. Câte am auzit că ai făcut în Capernaum, fă şi aici, în patria Ta. Apoi le-a zis: adevărat vă spun vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. În dreptate vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât s-a făcut foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât numai la o femeie văduvă, din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele lui Elisei proorocul, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât numai Neeman sirianul. Însă toţi în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie şi, sculându-se, L-au scos afară din oraş şi L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidit oraşul lor, ca să-L arunce în prăpastie; dar El, trecând prin mijlocul lor, s-a dus de acolo.

PF Daniel – Predică la Sfântul Proroc Ilie – audio

Părintele Nicolae Tănase – Predică la Sfântul Proroc Ilie – audio

*

The Holy, Glorious Prophet Elias the Thesbite

                                                    *

Surse icoane: Vatopaiedi, Wikipedia, Come and see icons.

Sursă pentru Evanghelie şi Apostol: Doxologia. 

Brâncuși, alegerea României pentru Biblioteca Digitală Europeană

În data de 5 iunie a.c., pe pagina web a Bibliotecii Digitale Europene, a fost publicat editorialul semnat de doamna Irina Sanda Cajal Marin, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin care se promovează opera lui Constantin Brâncuşi, Somnul.

Alianţă inedită între noile tehnologii şi fenomenul cultural, Biblioteca Digitală Europeană este o şansă unică de a depăşi graniţele geografice şi lingvistice şi de a ne face vizibili în lume. Este un proiect de anvergură care-şi propune să instituie cooperarea între sute de instituţii culturale din statele membre ale Uniunii Europene, să permită comparaţii între opere aflate în cele patru colţuri ale lumii şi să dezvolte servicii personalizate în cele 23 de limbi oficiale ale UE.

Editorialul despre Brâncuşi se înscrie în continuarea unui eveniment de mare amploare organizat de Comisia Europeană în data de 9 mai a.c., cu ocazia căruia reprezentanţii la nivel înalt au avut minunata ocazie de a-şi alege, de pe rafturile virtuale ale Bibliotecii, o operă preferată. Opţiunile exprimate au accentuat ideea că acest proiect este de fapt ilustraţia concretă a bine cunoscutei devize europene unitate în diversitate. De la Michelangelo la bisericile din Cipru, de la Tratatul de pace anglo-irlandez la imaginile cu John Logie Baird – creatorul televiziunii, Biblioteca Digitală Europeană şi-a etalat bogăţia şi varietatea.

Opţiunea României a fost Constantin Brâncuşi – românul a cărui valoare universală s-a impus elitelor culturale de pretutindeni şi care e necesar să fie asimilată şi la nivelul altor categorii de iubitori ai artei; creatorul care a modificat canonul estetic al sculpturii şi al artelor plastice la începutul secolului al XX-lea; artistul ale cărui opere concretizează, cu măiestrie şi graţie, esenţa eternă a lucrurilor şi a fiinţei.

Somnul, Constantin Brâncuşi

Brâncuşi este, nu numai în opinia mea, un român universal, artistul ale cărui sculpturi exprimă, cu măiestrie şi graţie, esenţa eternă a lucrurilor şi a fiinţei. Opera sa ne-a re-construit identitatea, ca naţională şi europeană, prin lucrări care, indiferent de locul în care au văzut lumina zilei, poartă în ele vibraţia spiritului românesc, dar şi universalitatea întrebărilor, îndoielilor sau bucuriilor omeneşti.

L-am ales pe Brâncuşi din două motive simple: în primul rând, el este artistul meu preferat; în al doilea rând, lucrările sale reflectă o coordonată esenţială a proiectului Europeana, şi anume promovarea valorilor naţionale şi justa lor aşezare alături de celelalte valori marcante ale culturilor europene. Biblioteca Digitală Europeană este prin definiţie spaţiul în care alăturarea operelor accentuează influenţe şi confluenţe, instituie formula miraculoasă a unei arte deopotrivă locale şi universale.

Am ezitat asupra alegerii unei anumite opere, întrucât toate marile creaţii ale lui Brâncuşi au marcat arta abstractă, în general, şi sculptura secolului al XX-lea, în particular. M-am oprit, în cele din urmă, asupra lucrării Somnul, o lucrare care marchează desprinderea tânărului Brâncuşi de anii de ucenicie şi de influenţele artiştilor vremii, o lucrare pe care eu o asociez cu reveria poetică, perfecţiunea estetică, puritatea formei şi logica eternei frumuseţi. Somnul este o lucrare în care se mai observă influenţa lui Rodin, dar în care prevalează o abordare personală a temei, prin forţa expresivă care se desprinde din contrastul dintre suprafaţa perfect şlefuită şi cea nefinisată, sugerând o stare între vis şi realitate, între noapte şi zi. În acest fel, Somnul devine un punct evocator, în care se unifică realul şi imaginarul, trecutul şi viitorul, identitatea şi, dacă putem spune asta, non-identitatea.

M-am bucurat foarte mult să văd că Muzeul Naţional de Artă al României a furnizat Bibliotecii Europeana o copie digitală a operei Somnul, oferindu-mi astfel posibilitatea de a admira foarte des această frumoasă sculptură.

Brâncuşi spunea: „Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut…”

În realitate, Brâncuşi făcea subtila distincţie între „a şti” şi „a descoperi”. Iar „a descoperi” presupune întotdeauna o participare, un efort de creaţie.

Proiectul Europeana are tocmai menirea de a-i invita pe europeni – şi nu numai – în minunata aventură a descoperirii creaţiei.

The Sleep, Constantin Brâncuşi

Brâncuşi embodies, not only for me, but for anyone acquainted with his work, the universal Romanian. He is the artist whose sculptures gracefully and ingeniously convey the ever-lasting essence of matter and spirit. His art re-shaped both our national and European identity, through works that, irrespective of their creation place, bear within themselves not only the vibrant Romanian spirit, but also the universal human questions, doubts and joys.

I have chosen Brâncuşi for two simple reasons: first of all, he is my favourite artist; secondly, his works reflect one of the central characteristics of Europeana, namely the promotion of national values and their rightful place next to other important values of the European cultures. The European Digital Library is by definition a space bringing together different works that outline their mutual influences and similarities and create the magic formula of an equally local and universal art.

It took me a long time to decide which work I should choose, given that all of Brâncuşi’s masterpieces had a great influence on the abstract art in general and on the twentieth century sculpture in particular. I have finally selected The Sleep, a work that marked the moment when Brâncuşi found his own artistic maturity, detaching himself from the years of apprenticeship and the influence of his fellow contemporary artists. I have always associated this work with several concepts such as: the poetical dreaming, the aesthetic perfection, the purity of forms, as well as the logic of eternal beauty. While we can still notice some of Rodin’s influence, what prevails is a personal approach of the theme given by the expressive force of the contrast between the perfectly polished surface and the raw one. This suggests a state between dream and reality, night and day. In this way, the Sleep becomes an evocative landmark which blends together the real and the imaginary, the present and the past, the identity and the non-identity.

I was extremely happy to see that the National Museum of Art of Romania supplied Europeana with a digital copy of Brâncuşi’s Sleep, thus offering me the possibility to often admire this beautiful sculpture.

Brâncuşi used to say: “I wish that my works would rise in parks and public gardens so that children can play on them, as if they were playing on rocks and monuments emerged naturally from the ground, without anyone knowing what they are or who created them”. In fact, Brâncuşi made a subtle distinction between „to know” and „to discover”. In order „to discover”, one needs to participate, to engage in a creative effort.

Europeana is precisely meant to invite the Europeans – and not only – in the wonderful adventure of discovering the creation process.

Surse articol: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Blog Europeana.

Post Scriptum la această împlinire culturală

Faţă de valoarea mondială a operei sale, biografia lui Brâncuşi, în ceea ce priveşte începuturile vieţii sale pământeşti şi încheierea ei, a rămas cumva în umbră.

Ştiaţi că el a fost al şaselea copil în familia părinţilor săi, Nicolae şi Maria Brâncuşi?

Ştiaţi că în 1957, înainte de a muri, Brâncuşi îl cheamă pe Arhiepiscopul Teofil Ionescu, de la Biserica Ortodoxă Română din Paris? Se spovedeşte şi se împărtăşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare “cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.

De altfel, legătura interioară cu România şi cu spiritualitatea ortodoxă îl făcea să spună despre atelierul său din Impasse Ronsin că este un metoc al mănăstirii Tismana, cea în jurul cărei gravita viaţa duhovnicească a satului natal, Hobiţa.