A fi mămică în virtual

Articol preluat de pe Familia ortodoxă

Nevoia de Facebook, de afirmare, de „altceva”…

„Să văd… Au răspuns mămicile de pe «Alăptează!»? Am deja câteva notificări, dar de pe «Alăptează!» încă nu. Și chiar aveam nevoie urgentă de un răspuns!”.

Crește adrenalina, crește și nu mai am răbdare. Internetul se încarcă greu… „Abia aștept să văd, să văd odată! Gata! E bună conexiunea. Văd că au răspuns și cele de pe «BLW», și cele de pe «Poartă-mă – ajutor în BW», și cele de pe «DIY Scutece Textile», câteva și de pe «OT BLW OT». Interesante răspunsuri pe «OT BLW OT». De la «Mămici Suceava», încă nici o notificare! Mai aștept… Uite, chiar acum a răspuns cineva. Mamele de pe «Wiki Mama» sunt cele mai matinale. Au răspuns repede. Pe grupul «Parenting prin iubire» o să scriu mâine. Să văd cum rezolv problema cu fetița. Să văd ce spune psihologul grupului.

Provocările familiei cu mulți copii

de NINA ARHIPOVA, pravmir.ru

Copilul dumneavoastră se comportă urât? Vă consideră o mamă rea? Nu aveți timp și nu înțelegeți ce se întâmplă cu viața dumneavoastră? Acestea și multe alte întrebări actuale despre nașteri și despre ce trebuie făcut vă prezintă Nina Arhipova, mamă cu mulți copii. Trebuie spus încă de la început: nu există răspunsuri!

Mama lucrătoare cu mulți copii față de cea care nu lucrează

Deși acum se întâlnesc destule familii cu mulți copii, acest lucru poate stârni încă o oarecare senzație.

Uneori mi se pare că cea mai mare realizare a vieţii mele este că sunt mamă cu patru copii. Asta chiar dacă am multe alte realizări, care ar putea fi menționate separat, pentru că, totuși, eu nu sunt numai părinte.

Eu am și alte preocupări, alte interese, planuri, vise, speranțe înfrânte, experiențe neasimilate și altele, despre care se discută în șoaptă în bucătărie. Pentru spațiul social este interesant, în special, statusul meu familial. Poate că omul are o dorință profundă de a fi fascinat de aventurismul altora? Mie personal îmi plac foarte mult reprezentațiile acrobaților sub cupola circului – îmi stă inima în loc.

Dunia este fiica cea mică (de fapt avem două fete cele mai mici, gemenele luliana și Evdokia, dar Dunia este cea mai mică) a găsit pe raftul cu pantofi un pantofior vechi. Timp de o jumătate de oră, vecinii au ascultat urletele și suspinele ei ca să i se dea și cel de-al doilea pantofior pentru ca să meargă elegant încălțată la grădiniță.

Nu exagerez deloc – Dunia chiar plângea în hohote, își smulgea hăinuța de pe ea, căciulița, se tăvălea pe podea. Iuliana zâmbea binevoitoare. Ea tocmai își schimbase căciulița călduroasă cu o pălăriuță drăguță cu pampon. Vania, cel mijlociu, a demonstrat că cei mici pot scoate sunete foarte stridente, dacă le interzici să ia cu ei la grădiniță jucăriile noi. Masha, cea mare, speranță și sprijin, striga mai tare decât ceilalți, întrebând unde este cartea ei de engleză.

Până atunci, s-au spălat pe dinți. Înainte de a se spăla, i-am trezit. Iar seara îi băgasem în pat. Și așa, zi după zi, dimineață după seară, să binecuvânteze Dumnezeu grădinițele, școlile și cercurile ocupaționale, pe elevi și pe dascăli.

Trebuie să scriu o rubrică, un articol, să prelucrez fotografiile, să mă duc la câteva lecții din cursul la care m-am înscris. Intenționez, de asemenea, să mă duc cu o prietenă la expoziția lui Serov. Apoi trebuie să-mi duc copiii la activitățile extrașcolare. Trebuie să pregătesc apoi cina, să-i hrănesc și să-i duc la culcare. Să fii o mamă lucrătoare cu mulți copii, nu este deloc ușor.

Am încercat să fiu o mamă cu mulți copii care nu lucrează – acest lucru este și mai greu. Asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, îți vin în minte gânduri despre anii tăi cei mai buni. Eu nu doresc deloc să mă transform într-o femeie care are pretenția tot timpul ca cei apropiați să-i compenseze tinerețea, frumusețea, sănătatea. Da, sunt oameni, care ar fi putut să facă asta, numai că numărul lor este de dimensiunea unei erori statistice.

Cu un an în urmă, conducătorul principal în rutina de dimineață a fost Iuliana. Ea avea propriile idei despre cum trebuie să te porți cu ea. De exemplu, pe vreme geroasă ea voia să iasă din casă fără geacă. Vara, însă, își punea șalul și mănușile cu un deget. Aceste probleme le puteți rezolva, veți zice voi, lăsând-o pe încăpățânată să iasă la ger așa cum vrea ea. Mai mult, eu însămi sunt de acord cu această testare în frig când vorbim despre altcineva, cu excepția Iulianei. Această fetiță disprețuiește condițiile externe, dacă acestea nu coincid cu dorințele ei de a arăta minunat. Ca și colonizatorul alb, care transpiră în junglele Indiei, Iuliana își menține părerea ei tot timpul.

Când copiii merg la culcare, ea le face zgomotos observație numai pentru simplul motiv că ea este cea mai mare. Masha, care are 8 ani, mi se plânge de uzurpatoarea de trei ani și buza de jos îi tremură. Singurul mod de a o potoli pe Iuliana este să fii de acord cu ea. Lumea se învârte în jurul Iulianei, lumea i se supune și atunci ea are o stare de spirit veselă. Ne împarte îmbrățișări și săruturi. Pune peste pălărie o căciuliță cu pampon și merge la grădiniță. Căciulița, pălăria, geaca, fularul, mănușile, periuța de dinți și tricoul – roz. Tricoul – neapărat cu desen. Fusta – verde. Are două. În caz de cutremur sau tsunami.

Familiile cu mulți copii au gratuitate (în fiecare a treia marți din lună)

Nu vreau să mă ocup cu calcule meschine privind cheltuielile pe tărâmul maternității. Dar nici nu poți trece peste ele dacă vrei să ai mulți copii.

Este dificil să treci peste calculul biletelor la mare. Sau peste calcului cheltuielilor cu doctorii – asta pentru că eu nu cred în îngrijiri medicale bune și gratuite. Copii merg la patru cercuri, fiecare la câte unul; fiul merge la logoped, fiica cea mare la un centru de formare culturală și socializare pentru adolescenți. Toate acestea trebuiesc plătite. La fel și mersul la teatru, muzeu, film. Practica biletelor promoționale pentru muzee nu a fost agreată de guvern și de aceea se acordă bilete gratuite familiilor cu mulți copii. Acest lucru se întâmplă o dată pe lună. Astfel a fost stabilită a treia marți a fiecărei luni. Unele muzee mai practică biletele promoționale, dar ele sunt din ce în ce mai puține.

Îmbrăcămintea. Despre asta pot să scriu adevărate legende. Unele lucruri trec de la unul la altul, pentru cei mari trebuie să cumpăr când, unde și cum pot (le cumpăr din timp, mai ales când sunt reduceri). De două ori pe an trebuie să umblu în lucruri, să văd ce și cui i se potrivește, ce nu mai trebuie, arunc sau le dau altor copii. Migrația încălțărilor din depozit în dulap și invers, în funcție de anotimp, mă ajută să le triez. Am acumulat deja experiență în această privință.

Dunia trece prin faza critică de trei ani. Ieri s-a îmbrăcat pentru grădiniță cu un sarafan din material de blugi, pe cap și-a pus o diademă, mănuși lungi pe ambele mâini. Alaltăieri – s-a îmbrăcat în pantaloni scurți galbeni peste un dres gri-închis. Săptămâna trecută a vrut neapărat costum de baie ca să se spele pe cap. Periodic îmbracă două rochii atunci când nu se hotărăște la una dintre ele.

Îi este ușor, oare, patinatorului?

Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să nu pun întrebări suplimentare. Pe copii trebuie să-i informezi. Fraza: „Puiule, uite ce rochie simpatică, nu-i așa?” – este o greșeală. Fără trucuri retorice. Nu le dați copiilor motive să se gândească la asemenea întrebări. Riscați să vi se răspundă altfel decât v-ați fi dorit.

Atenția cu care formulezi frazele în această situație este cheia succesului. Nu trebuie spus: „Dacă nu încetezi cu urlatul, nu-ți mai cumpăr înghețată”. Este mai bine să formulezi: „Dacă te liniștești, îți iau o înghețată”.

Tot timpul trebuie respectat echilibrul între exigență și îngăduință. Dacă se interzice ceva, iar acel ceva este foarte dorit de către copil, părinții riscă aiureala să continue să interzică, deși ei înșiși nu prea știu de ce. Această neîncredere interioară este simțită imediat de către copii și cerința lor trece progresiv în isterie cu tăvăleală pe podea. În aceste momente îmi amintesc despre ierarhia lumii. Devin posomorâtă și fac o pauză. Apoi îi permit binevoitoare. De obicei, bunăvoința este foarte agreată. Chiar dacă par un despot, aș face asta în fiecare zi. Ca un dictator înțelept, trebuie să mă rezum la argumente raționale.

Noi îi învățăm pe copii să vină la noi cu toate conflictele, problemele lor. N-am văzut niciodată ca cei mici să aplaneze conflictul spre satisfacția tuturor. Deși nu putem să rezolvăm conflictul, putem, mai degrabă, să fim intermediari, să avem rolul de supraveghetor și să-i mângâiem. Nu le permitem să se bată. Această activitate a părinților ocupă mult timp și atenție, dar, se pare, aduce rezultate.

Vania – este singurul băiat. Este foarte bun și tandru. El preferă acțiunea în locul discuțiilor. Când urmările acțiunii sale ies la iveală, Vania primește cu stoicism loviturile soartei. Este un cavaler galant. Dacă fetele îi cer insistent ceva, el le dă. Și, în general, le face voia, le menajează. El este alături de ele, le ajută pe cele mici și are admirație pentru cea mare. Își trăiește viața lui de băiat în regatul feminin care-l înconjoară. Chiar dacă pare ciudat, fetele sunt foarte atașate de el și îi cer să se joace cu ele. Vania este aproape întotdeauna într-o stare de spirit bună și se mâhnește rar. Eu cred că cel mai bun mijloc împotriva plictiselii este să facă exerciții sub cupola complexului sportiv.

Strategiile de educare s-au schimbat de la un copil la altul. Strategia actuală – să creez și să întăresc relațiile bune dintre copii. Aceasta este, fără îndoială, prioritatea numărul unu. Poți să observi adesea cum părinții manipulează copiii, folosind gelozia și concurența. Este o tactică comodă, eficientă. Din păcate aceasta funcționează pe termen scurt.

Este greu să păstrezi echidistanța față de copii și, de fapt, nici nu este necesar – necesitățile și perioadele critice fiind diferite. Părintele dintr-o familie cu mulți copii este asemenea unui patinator: când face secvență de pași sau elemente puternice sau balans pe patine. Privindu-l, exercițiul arată frumos și ușor. Dar cât îl costă pe patinator această ușurință nu știe nimeni. Greșelile părinților sunt un lucru normal. Nu reușesc dintr-odată și repede să prindă ritmul copilului, să înțeleagă ce-i trebuie la un moment dat: să-l mângâie sau, dimpotrivă, să fie sever. Rezolvarea problemei referitoare la recompensă sau pedeapsă, astfel încât să fie eficientă pentru ambii părinți, poate dura ani de zile. Sistemul ar trebui să fie clar pentru copii – altfel ei îl pot submina.

Maria, Masha – este cea mare. Este o fată subțire și vulnerabilă, dar în același timp lovește precum o sabie în mâna samuraiului. Viața n-o răsfață, dar îi oferă multe posibilități de dezvoltare interioară și de perfecționare a abilităților de organizare și disciplină. Ea are simțul umorului și uneori spune bancuri amuzante. Domnișoara este independentă, poate să gătească, îi aduce pe cei mici de la activitățile extrașcolare, face cumpărături. Făcutul temelor este treaba ei, încă se descurcă. Mashenka are simț artistic și noi privim cu interes ce o să iasă din asta. Masha îmi amintește de mine și de aceea, probabil, îmi este cel mai greu. Dar este și interesant, în același timp.

Mama poate să țipe la copii, să-i priveze de anumite lucruri, să fie nervoasă. Mama este și ea un om, care nu poate să fie reținută în orice situație. Să zicem că poți să îmbraci de două ori un copil gata îmbrăcat, pentru că el s-a răzgândit, dar a treia oară îl iei de mână și îl bagi în mașină cu forța. Și pentru asta nu, nu pot să-mi cer scuze, deși eu pot să mă scuz, atunci când consider că nu am dreptate.

Dans pe sârmă

O mamă cu mulți copii suportă destul de liniștită țipetele copiilor. La urma urmei, veșnic în această lume cineva este nemulțumit. Odată, Vania, care avea trei ani, și-a dorit cu ardoare o sabie de lemn cu care i-a lovit pe copiii de lângă noi. Nici nu se poate exprima dezamăgirea lui despre cele întâmplate. Am rămas fără cuvinte atât eu, cât şi el. Apoi Vania a început să plângă. L-am mângâiat pe spate și s-a potolit.

În decurs de o oră s-au apropiat de noi câțiva bărbați, care ne-au spus cu autoritate că băieții n-ar trebui să plângă. Acești oameni buni și atenți s-au depărtat de noi cu fețele gânditoare atunci când le-am spus că: „Toți oamenii plâng dacă sunt profund supărați. Dumneavoastră nu plângeți atunci când aveți o mare supărare?”

Tema comunicării cu oamenii este inepuizabilă: „O, sunt toți ai dumneavoastră?”, „Dar cum vă descurcați?”, „Veți mai face copii?”, „Nu semănați a familie cu mulți copii.”, „Nu te mustră conștiința că lucrezi?” Mi se pare că, în aceste momente, oamenii vorbesc singuri.

Bineînțeles că nu toți sunt mulțumiți. Vecinii mă judecă: „Au făcut o droaie de copii și-i mai cheamă și pe alții în vizită”. Probabil că ei consideră că au dreptul la musafiri numai familiile cu unu sau doi copii.

Când s-au născut gemenele, a apărut o problemă de logistică: Masha avea aproape 5 ani, Vania – aproape 1 an și jumătate. Eram în ianuarie. Eu eram cu gemenele în eșarfă port-bebe, una în față, cealaltă în spate, iar pe ceilalți doi i-am luat de mână și am plecat să-i plimb. S-a oprit lângă mine o mașină de teren din care a scos capul șoferul și mi-a zis: „Bravo!” și a aplaudat.

Este posibil ca acest șofer să meargă la circ și să se delecteze cu salturile artiștilor la trapez, sub cupola circului.

Traducere: Nicoleta Macovei

Sursa: Știri pentru Viață

POT SĂ INTRU ÎN CASĂ?: Un experiment îngrijorător care demonstrează cât de uşor pot fi păcăliți copiii

Mamelor, copiii voştri ştiu că nu trebuie să deschidă uşa necunoscuţilor ? Sunteți sigure că nu o vor face?

Joe Salads, care a realizat diferite experimente sociale pe Youtube , a încercat să demonstreze cât de ușor deschid copiii ușa necunoscuților, iar rezultatul te lasă fără cuvinte.

Astfel, Joe s-a înţeles cu cunoscuţi de-ai lui care aveau copii şi, după ce-au instalat camere de luat vederi, a mers să bată la uşa întrebând :”Mama ta e acasă ?”

Când copilul răspunde că mama este acasă, dar este la duş, Joe întreabă dacă poate intra şi să o aştepte în camera de zi.

Cu un alt copil s-a întâmplat acelaşi lucru. Odată intrat, Joe o chemă pe mamă, care îşi ceartă copilul.

Mama le aminteşte ce ar trebui să facă când un necunoscut se află la uşa casei. Când copilul răspunde că n-ar trebui să-l lase să intre, mama îl întreabă: “Atunci, tu de ce l-ai lăsat să intre ?”

Copilul răspunde: ”Pentru că Joe mi-a spus că este un prieten.” Mama îi răspunde :”De unde ştii că e un prieten? Dar dacă nu este? Dacă ar fi fost un nebun?”

Cu două fetiţe, Joe nici măcar nu a trebuit să spună că era un prieten de familie. L-au lăsat să intre, fără nici o explicaţie.

Şi în acest caz, mama le-a ţinut o prelegere, dar în timp ce una dintre fete nu părea să înţeleagă gravitatea celor întâmplate, cealaltă o asigură pe mamă că data viitoare când un necunoscut bate la uşa lor o să o anunţe.

Sursă: universomamma.it

Traducere: Monica Fărcaș

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Cum să te apropii mai mult de copilul tău / Sfaturi pentru părinţi

foto: www.freedigitalphotos.net

Fiecare om își construiește viața, ghidându-se după anumite valori și principii pe care el însuși le alege. Când devenim părinți, astfel de lucruri se dovedesc a avea o deosebită influență asupra comunicării noastre cu copiii. Ce fel de principii sunt acestea, cum ne influențează viața și cum acționează în relația cu copilul? 

Săptămâna trecută, într-o zi oarecare, Yael, mama Lenorei, o fetiță de 5 ani și jumătate, muncea din greu la desertul pe care se gândise să-l ofere oaspeților. În timp ce gătea, i-a dat fiicei sale să guste o prăjiturică. Peste câteva minute, Yael a observat că mai dispăruse încă o prăjiturică din tavă. A întrebat-o pe Lenora dacă nu cumva a luat ea acea prăjitură. Fata a răspuns că nu. Supărându-se de-ndată, Yael a certat-o foarte tare și i-a spus că ceea ce a făcut a dezamăgit-o foarte rău, deoarece a mințit. Lenora s-a supărat și ea și, plângând, a fugit în camera ei. 

După ceva timp de la acest incident, Yael îi povestea unei prietene că, din punctul ei de vedere, în educația copiilor, cele mai importante două lucruri sunt: sinceritatea și respectul. Iar ca urmare a combinării lor reiese că un comportament sincer e acela prin care fiecare îl respectă pe celălalt. 

Să fii părinte e o sarcină destul de grea, care implică multe lucruri, fiind o sarcină mereu în schimbare, mereu mai solicitantă. Copiii cresc, iar odată cu ei cresc și problemele noastre. Adesea, părinții simt că se pierd în căutările căii celei mai bune pentru educația copilului, mai ales când vine vorba despre copiii cu probleme de învățare sau cu sindromul atenției deficitare. 

În multe dintre situații, când părinților le e greu să ia o decizie, cauza constă în conflictul dintre principiile si valorile pe care ei le consideră importante, așa cum am văzut în cazul relației dintre Yael si Lenora. De asemenea, în multe alte situații, părinții acționează fără să-și măsoare propriile intenții. 

Sistemul nostru de valori depinde de cultura în care trăim: fiecare societate este bazată pe idei și norme de comportament, valabile pentru toți și care se transmit din generație în generație. Valorile înrădăcinate într-o anumită cultură stabilesc ceea ce este moral sau imoral, ceea ce se cuvine și ce nu, ceea ce este corect și ce nu este corect. Aceste principii ne conduc modul în care ne comportăm și ne ajută să alegem modul în care să acționăm în diferite situații.

Când alegem între două variante de comportament, provocate de două sisteme de valori diferite, oricare dintre variante pe care am refuza-o va fi strâns legată de refuzul unuia dintre aceste sisteme. 

Nevoia de a alege o singură variantă din două, știind că acestea au la bază aceleași principii, îi creează părintelui un conflict interior. De exemplu, când mama îi spune fiului să meargă să-și facă temele imediat după ce se întoarce de la școala, provoacă un conflict. Pe de o parte, ea se gândește la responsabilitatea ei de părinte și la viitorul copilului ei. Pentru ea e foarte important ca el să aibă rezultate bune, să deprindă abilități și calități, care să îl ajute în viață. Dar pe de altă parte, ea nu se gândește la empatia cu fiul său și la libertatea acestuia de a alege. 

Una dintre mame povestește: „Când îi dau voie fiicei mele să meargă la culcare când vrea ea, îmi arăt răbdarea, înțelegerea și o atitudine calmă față de ea, îi recunosc libertatea de a alege. Cu toate astea, înțeleg destul de bine că încalcă ora de culcare și că nu va mai dormi cât trebuie ca să se trezească devreme pentru școală și să fie astfel atentă și receptivă la ore. În plus, simt că pun prea mult accent pe autoritatea mea de părinte.” 

Pentru a ajunge la o înțelegere între ceea ce e important pentru părinți și ceea ce e important pentru copii e nevoie să creăm condițiile unui dialog deschis. Prin discuțiile cu copilul, părinții vor putea să înțeleagă ce lucruri și ce idei consideră el ca fiind utile pentru el și cum se reflectă asupra comportamentului său. Trebuie să se lămurească și după ce principii se ghidează ei, ca părinți, și de ce le consideră importante. Într-o astfel de discuție se poate da dovadă, prin exemplul propriilor părinți, de respect reciproc și de o iubire sinceră, care să construiască poduri peste toate neînțelegerile și să stabilească un contact puternic și pozitiv între părinți și copil. 

Sursa: www.matrony.ru 

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Traducere: Emanuel Vârdol 

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com 

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici. 

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Ce aţi fi dispuşi să faceţi pentru a avea o căsnicie fericită? Aţi renunţa la a face sex înainte de căsătorie?

foto: www.freedigitalphotos.net

Înainte de a protesta vehement, vă rugăm să citiţi mai departe şi restul articolului.

A aştepta până la căsătorie să îţi începi viaţa sexuală poate părea o simplă afirmaţie de pe vremea bunicilor sau chiar o glumă foarte bună. Deși, dacă erau tineri prin anii `60, e posibil ca același lucru să îl fi zis și ei. Iar dacă bunicii bunicilor trăiau în București prin anii ’20, tot cam așa e posibil să fi considerat.

Din moment ce un număr considerabil de tineri încep să facă sex înainte de 18 ani, cine ar mai crede în aşa ceva? Şi până la urmă, de ce să crezi? De ce să nu îţi începi viaţa sexuală atunci când îţi doreşti şi cu cine îţi doreşti? E vorba de trupul tău, de alegerea ta.

Da, fiecare este liber să facă ce vrea cu trupul său. Aşa cum fiecare este liber să mănânce oricâte dulciuri vrea, să fumeze oricât de mult vrea, poate să şi facă sex aşa cum vrea. Şi, totuşi, suntem atenţi la sănătatea noastră. E drept, unii mai mult, alţii mai puţin, dar cu toţii suntem de acord cu ceea ce spun specialiștii pe baza studiilor: zahărul, grăsimea şi sarea în exces dăunează sănătăţii, iar nicotina e periculoasă în orice cantitate și cu cât e mai multă, cu atât e mai periculoasă.

Strict științific: „Pentru a vă creşte şansele de a avea o căsnicie mai bună, aşteptaţi până la căsătorie începerea vieţii sexuale.”

Atenţie, nu am citat-o pe stră-stră-stră-bunica, ci este vorba despre rezultatul studiilor de mai jos și al altora pe care vă lăsăm să le căutați pentru a vedea cât de multe sunt.

Kahn and London, 1991

Datele provenite de la National Survey of Family Growth indică faptul că „femeile care sunt active sexual înainte de căsătorie se confruntă cu un risc considerabil mai ridicat de dezmembrare a familiei în comparaţie cu cele care au fost mirese virgine.”

Sursă: Joan R. Kahn and Kathryn A. London, “Premarital Sex and the Risk of Divorce,” Journal of Marriage and the Family, 53 (1991): p 845-855

Laumann, Gagnon, Michael and Michaels, 1994

National Health and Social Life Survey este un studiu de amploare, realizat de Universitatea din Chicago, fiind primul studiu complet despre comportamentul sexual în America. Acesta a constatat o legătură marcantă între sexul premarital și riscul crescut de divorț. Autorii explică:

„În cazul ambelor sexe, constatăm că cei care şi-au păstrat virginitatea au primele căsătorii în mod considerabil mult mai stabile”, confirmând totodată şi rezultatele raportate de Kahn şi London: „cei care nu şi-au început viaţa sexuală până la căsătorie se confruntă cu rate mult mai mici de separare sau divorţ”.

În plus, „În cazul celor care nu mai sunt virgini la căsătorie, probabilitatea ca aceştia să fie necredincioşi pe parcursul căsătoriei este mult mai mare decât în cazul celor căsătoriţi virgini.”

Sursă: Edward O. Laumann et al., The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, Chicago: University of Chicago Press, 1994, p. 503-505)

Heaton, 2002

Într-un studiu care analizează factorii care afectează stabilitatea căsătoriilor, sociologul Tim Heaton a examinat cum experiența sexuală premaritală, copiii concepuţi înaintea căsătoriei, coabitarea și căsătoria cu cineva de o altă credință religioasă au fost toate asociate cu un risc mai mare de divorț. Heaton explică: „rata de destrămare a căsniciilor este substanțial mai mare în rândul celor care inițiază activitatea sexuala înainte de căsătorie.”

Sursă: Tim B. Heaton, “Factors Contributing to Increasing Marital Stability in the United States,” Journal of Family Issues, 23 (2002): 392-409, p. 401, 407.

Teachman, 2003

Sociologul Jay Teachman a examinat modul în care atât sexul înainte de căsătorie cât şi coabitarea au impact asupra riscului de divorţ. El a descoperit că „femeile care au mai mult de o relaţie premaritală au un risc crescut de destrămare a căsătoriei”

Sursă: Jay Teachman, “Premarital Sex, Premarital Cohabitation, and the Risk of Subsequent Marital Dissolution Among Women,” Journal of Marriage and Family 65 (2003): 444-455, p. 454.

Paik, 2011

Acest nou studiu se referă în special la prima experienţă sexuală din adolescenţă şi a fost realizat de profesorul Anthony Paik de la Universitatea din Iowa. El explică: “studiul arată că activitatea sexuală din adolescenţă şi sexul premarital sunt asociate cu destrămarea căsătoriei”, un factor important fiind dat de experiența sexuală din adolescenţă a fetelor. Astfel, “debutul sexual al adolescentei care nu este complet dorit este legat, atât în mod direct, cât şi indirect, de destrămarea căsătoriilor”, de fapt, acesta fiind tipul de debut pe care majoritatea adolescentelor îl experimentează.

Sursă: Anthony Paik, “Adolescent Sexuality and Risk of Marital Dissolution,” Journal of Marriage and Family 73 (2011): 472-485, p. 483, 484)

Paik, de asemenea, a constatat ca femeile care au avut prima relaţie sexuală în adolescenţă au avut o rată de divorţ dublă în comparaţie cu femeile care au avut prima lor experienţă sexuală premaritală în perioada adultă.

Brigham Young University, 2010 

Studiu a fost realizat pe 2.035 persoane căsătorite, cu scopul de a determina care factori contribuie la o căsnicie “fericită”. Una dintre întrebările sondajului a fost “Când ai devenit activ sexual în această relație?”. Interesant, studiul a constatat că şansa de a avea o căsătorie mai bună creşte cu cât perioada de aşteptare înainte de începerea relaţiilor sexuale este mai mare. Acele cupluri care au așteptat până la căsătorie pentru a face sex au avut şi cele mai reuşite căsnicii.

Sursă:psycnet.apa.org

Potrivit rezultatelor studiului, cuplurile care au aşteptat până la căsătorie pentru a face sex au avut următoarele avantaje …

•  stabilitate a relației cu 22% mai mare
•  satisfacție în  relație cu 20% mai mare
•  o calitate a relaţiilor sexuale cu 15% mai mare
•  comunicare cu 12% mai bună

Acestea fiind zise, sperăm să vă convingeți că nu bunicile au inventat sfatul păstrării castității înainte de căsătorie, ci el reprezintă o lege a firii umane. Castitatea înainte de căsătorie nu garantează împlinirea și fidelitatea în căsătorie, dar lipsa ei duce practic la infidelitate în căsătorie.

(Apropo, când cineva îți aruncă în nas vorba „de pe vremea bunicii”, să vă fie clar că vrea să vă intimideze pentru a obține ceva.)

V-am prezentat care sunt rezultatele unor studii, dar ce pot face cei care-și zic „Dacă știam dinainte…”?

1. Dacă nu sunt căsătoriți să trăiască de acum înainte aşa cum trebuie

2. Dacă sunt căsătoriți, să se lupte atunci când tentația infidelității va veni, cu conștiința că un comportament greșit odată conștientizat (spovedit dacă este cazul unei persoane credincioase) are mai puține șanse să ne afecteze în continuare.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă