Se afișează postările cu eticheta natura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta natura. Afișați toate postările

Papa Francisc: Salvarea bebeluşilor este cea mai importantă componentă a păstrării mediului înconjurător

marți, 23 iulie 2013

| | | 0 comments


de Thaddeus Baklinski
Vatican, 6 iunie 2013: Papa Francis a vorbit cu hotărâre despre respectul şi grija pentru „ecologia omenească”. El a sugerat că aşa numita „cultură a risipei” a condus la o mentalitate materialistă, tot mai răspândită, a renunţării cu uşurinţă nu doar la lucruri, ci şi oameni.
„Această cultură a risipei tinde să devină mentalitatea de zi cu zi care îi infectează pe toţi. Viaţa oamenilor nu mai este percepută ca o valoare primară ce trebuie respectată şi protejată, în special dacă este a săracilor sau bolnavilor, sau a celor nefolositori – precum copiii nenăscuţi – sau a celor care nu mai sunt de folos – precum bătrânii”.
La audienţa generală din Roma de pe 5 iunie, care a coincis cu Ziua Mondială a Mediului Înconjurător, Papa Francis a spus că “papii au vorbit despre ecologia omenească, legând-o strâns de ecologia mediului înconjurător.”
„Trăim într-o vreme de criză”, a adăugat el. “Vedem asta în mediul înconjurător, dar, mai presus de toate, o vedem în omenire. Omul este în pericol. Acest lucru este sigur, omul este în pericol astăzi. Aceasta este urgenţa ecologiei umane: nu este doar o problemă de economie, ci de etică şi antropologie.”
În semn de apreciere faţă de Ziua Mondială a Mediului Înconjurător, Papa Francis a reamintit de primele pagini ale Bibliei, Geneza, care spun că Dumnezeu i-a pus pe bărbat şi pe femeie pe pământ pentru a-l cultiva şi a avea grijă de el. „Şi aşa îmi vine în minte o întrebare: Ce înseamnă să cultivi pământul şi să ai grijă de el?”.
A răspuns la întrebare prin cuvintele Papei Benedict al XVI-lea, care a spus că trebuie „să prindem ritmul şi logica creaţiei” pentru a continua sarcina dată omenirii de către Dumnezeu Creatorul.
„Dar suntem deseori conduşi de mândria dominării, a posesiunii, manipulării şi exploatării; nu ne „pasă” de ea (natură), nu o respectăm, nu o considerăm un dar gratuit de care trebuie să avem grijă. Ne pierdem atitudinea de admiraţie, contemplare, de a asculta creaţia... ne-am îndepărtat de Dumnezeu, nu Îi mai citim semnele.”
„Omul nu mai conduce astăzi”, spune Papa Francis. „Banul este la conducere. Banul conduce. Dumnezeul nostru nu a dat banilor sarcina de a se îngriji de pământ, ci nouă, bărbaţilor şi femeilor: noi avem această sarcină! În schimb, bărbaţii şi femeile sunt sacrificaţi pentru idoli precum profitul şi consumul. Este cultura risipei.”
„Şi totuşi, lucrurile acestea devin normă. Că unii oameni fără adăpost mor din cauza frigului de pe străzi nu e o noutate. În schimb, o scădere cu 10 puncte la bursa unor oraşe este o tragedie. O persoană murind nu e o noutate, dar dacă bursa scade cu 10 puncte, este o tragedie! Aşadar se scapa de oameni ca şi cum ar fi nişte gunoaie.”
Traducător: Diana Lois
Sursă: LifeSiteNews

De unde vine mişcarea şi cine a făcut legile materiei?

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

| | | 0 comments

Părintele Dimitrie Bejan este unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi mărturisitori din perioada comunistă. Viaţa de sfinţenie a părintelui reiese şi dintr-un scurt cuvânt de-al său, când, întrebat fiind cum priveşte în urmă, spre greutăţile vieţii sale, părintele a răspuns: "Aceasta a fost crucea bucuriei! Asta vreau să scriu. Pentru cine primeşte bucuria ca din mâna lui Dumnezeu, crucea vieţii se transformă în bucurie. Bucuria mântuirii! Simţi o bucurie, mai ales când suferi pe nedrept."

Părintele Dimitrie Bejan, prin cele câteva cărţi scrise, ne-a lăsat unele dintre cele mai profunde şi mai cutremurătoare mărturii din perioada comunistă. Mai jos este redat un fragment din cartea “Bucuriile suferinţei“:

Anchetatorul: “- Te trimit la carceră!”
Pr. Dimitrie Bejan:“- Şi acolo-I Dumnezeu!
-Mă, tu crezi în Dumnezeu?
- Desigur!
- Păi, nu-i Dumnezeu!
- Dar ce este?
- Materie.
- Şi în spatele materiei?
- Mişcarea.
- De unde vin mişcarea, ordinea în univers, legile materiei? Să vă spun eu: de la “Dominus Dei” – stăpânul spiritual al forţelor.
- Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni! Nu există!
- Vi-l arăt eu, chiar acum. Iată, aici, la fereastră un fulg de zăpadă. Este ca o perfectă crenguţă de brad, altul, că o steluţă ieşită din peniţa unui bun desenator; al treilea, ca o inimioară. Cum se explică asta? Îmi veţi răspunde: norii încărcaţi cu vapori întâlnesc în calea lor un curent rece. Se petrece un proces chimic sau fizic, iar picătura de apă plesneşte. Devine fulg îngheţat, Aşa-i? Fulgul e rezultatul unor legi, aceleaşi, inevitabile pe care le cunoaştem. Dar fulgul – priviţi-l – până ce nu se topeşte, reprezintă un perfect desen. Cine a pus legile? Ce mână a croit desenul? Răspundeţi dumneavoastră?
- Natura.
- Foarte bine. Dar natură e raţională? Se creează şi-şi dă singură legi raţionale? În cazul acesta, natura este Însuşi Dumnezeu. Fiind cauza ultimă şi raţională a lucrurilor.
- Nu-i Dumnezeu!
- Dar celularul este?
- Desigur. Îl văd.
- Natura este?
- Fără îndoială.
- Celularul este în spatele unui inginer care l-a construit?
- Ce mai întrebi?
- La fel e şi cu natura. În spatele ei stă inginerul creator, care nu doarme. Creează mereu, supraveghează, duce spre perfecţiune. Ba chiar şi-a luat pe pământ şi un colaborator, pe om, căruia i-a dat natura de creator, spunându-i: “Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul”.
- Ştiinţa e categorică! Omul se trage din maimuţă.
- Am auzit asta mai demult. Totuşi, admiţând că ipoteza lui Darwin este exactă, explicaţi-mi dumneavoastră: materia aflată în veşnică cugetare – a reuşit să se ridice în două picioare şi să construiască tehnica, civilizaţia şi cultura de care ne bucurăm noi astăzi? Cum se face că omul a zidit şi a scris, a inventat maşini, a domesticit animalele şi a pus stăpânire pe natură – chiar împotriva legilor naturii, în timp ce restul animalelor n-au fost în stare de absolut nici un progres? Chiar!

Băgaţi la instrucţie câinii şi caii, care sunt consideraţi din punct de vedere al inteligenţei imediat în spatele omului. Boul a rămas bou şi va  trage-n jug până la sfârşitul lumii. Nu va fi niciodată în stare să-şi facă singur grajdul. Iar calul nu se va putea potcovi niciodată fără ajutorul fierarului. Maimuţele şi papagalii imită, cotcodăcesc. Doar atât. Nici un progres. Fiind ale naturii, trăiesc, fără abatere, conform legilor fixate de marele Creator. Dar omul? Omul a făcut grajd pentru boi şi potcoavă pentru cal. A făcut chiar şi bomba atomică, cu care se joacă. Va merge cu racheta către alte planete.

Creatorul acestei forme de viaţă i-a dat o altă zestre decât mamutului şi leului; i-a dat sufletul raţional, după chipul şi asemănarea – în spirit – a Creatorului. Şi i-a spus: “în numele Meu, stăpâneşte pământul”…”

"Bucuriile suferinţei" Părintele Dimitrie Bejan – pag. 45-47