Rețeta de mântuire a părintelui Paisie pentru toți cei osteniți și împovărați / Cuvinte despre bine și rău

foto: Apologet(Orthphoto)

Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.

Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.

Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.

Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.

Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.

Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.

Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.

Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.

Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.

Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.

Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.

Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.

- Și care sunt nevoile sufletului, părinte?

- Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.

Sursă: Doxologia

Lepădarea de sine - marea taină a vieţii creştine / Sensul vieții

foto: Apologet(Orhphoto)

De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie. Un cugetător spunea că aceste cuvinte sunt grele ca aurul, aspre precum cremenea, tulburătoare ca bulgării de pământ aruncaţi pe un sicriu coborât în mormânt. [...]

Iisus nu cere nimicirea eului, căci el reprezintă entitatea omului prin care Dumnezeu l-a creat Persoană. Iisus cere renunţarea la „sinele” bolnav, la eul identificat cu trupul păcatului şi încadrarea lui în Dumnezeu. Să nu mă mai iubesc pe mine pentru mine, să nu caut să lucrez, să realizez ceva numai după mintea şi voinţa mea. Prin aceasta cad din nou în ispita din paradis. Să ţin seama în toate de Dumnezeu şi de voinţa Lui. Prin Dumnezeu eul meu poate deveni cu adevărat de mare valoare. Marii creatori, gânditori, artişti ai lumii, în măsura în care au fost înrădăcinaţi în Dumnezeu au creat lucrările lor nemuritoare.

Lepădarea de sine ne este accentuată şi prin ierarhia stabilită de Iisus: să iubeşti întâi pe Dumnezeu şi în Dumnezeu să te iubeşti pe tine, în Dumnezeu să iubeşti pe ai tăi, ţara ta şi neamul tău. „Cine iubeşte pe mamă, tată, fraţi, fiu, fiică mai mult decât pe Mine, nu-i vrednic de Mine”, a spus El. Aceasta este marea taină a vieţii creştine. Mai presus de toţi să-L iubim şi ascultăm pe Dumnezeu. Apoi, în Dumnezeu să ne iubim pe noi înşine, familia, neamul. Noi călcăm de obicei această ierarhie. Totuşi să nu uităm că Dumnezeu este izvorul vieţii noastre. Un râu oricât de mare ar fi, dacă îi tai izvorul, seacă. Tot aşa şi noi, în afara lui Dumnezeu rămânând ne uscăm... Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.  Dacă cineva nu rămâne în Mine, se usucă ca mlădiţa şi se aruncă în foc (In. 15, 5-6).

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 131-133)

Sursă: Doxologia