CEDO declară ilegală legea greacă care limitează uniunile civile ale heterosexualilor

14 noiembrie 2013

O lege promulgată în Grecia şi care permite parteneriatele civile, însă fără a face referinţă la partenerii de acelaşi sex, a fost declarată ilegală la CEDO.

Când o ţară adoptă o lege prin care este recunoscută uniunea civilă a heterosexualilor, spune CEDO într-o decizie judecătorească din 7 noiembrie, partenerii de acelaşi sex trebuie să profite şi ei de aceasta.

Într-o hotărâre judecătorească în cazurile reunite Vallianatos şi Mylonas contra Statul Grec, Marea Cameră a CEDO a decis că legea greacă violează Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce a devenit practica de succes a grupurilor de interese să răstoarne legile naţionale, activiştii acestora au adus cele două cazuri reunite în fata CEDO, cerând ca guvernul să recunoască parteneriatul persoanelor de acelaşi sex.

Şase din cei şapte reclamanţi, a menţionat instanţa, «trăiesc împreună» ca şi cuplu în Atena sau «sunt într-o relaţie», dar «din motive profesionale sau sociale nu locuiesc împreună».

«Al şaptelea reclamant este o asociaţie non profit, a cărei scop este oferirea de servicii psihologice şi morale homosexualilor de ambele sexe», se menţionează în deciziile Curţii.

Legea intitulată «Reforma privind familia, copiii şi societatea» a intrat în vigoare în 2008. Reclamanţii, cu ocazia unei audienţe în ianuarie 2013, se plângeau de faptul «ca pactul de viaţă comună destinat doar cuplurilor hetero îi lezează în dreptul lor la viaţa privată şi familială şi îi discriminează nejustificat doar pentru că au altă orientare sexuală decât cea heterosexuală»

Legea a fost promulgată pentru protecţia femeii şi copilului născut în cadrul uniunii libere şi fusese susţinută în parlament prin argumentul că trebuie legiferat ceea ce se petrece în «realitatea socială», şi anume înmulţirea fără precedent a legăturilor heterosexuale libere, deci a cuplurilor  de sex diferit care nu sunt căsătorite legal dar care trăiesc împreună. Această lege era destinată «unor astfel de persoane şi pentru ca ele să beneficieze de-un cadru legal mai flexibil decât cel al căsătoriei clasice, în urma înregistrării legăturii lor». Din astfel de uniuni civile «de facto» a rezultat în 2008 o natalitate evaluată la 5% din toţi copiii născuţi în Grecia.

Un raport explicativ asupra acestei legi, raport depus la Curte, menţiona că ea era destinată să ajute femeile şi copiii care ar fi fost abandonaţi «fără nici un sprijin după o lungă coabitare, fenomenul familiilor monoparentale generalizându-se». Raportul sublinia, de asemenea, că statutul căsătoriei religioase rămânea «fără egal» în legea greacă şi că, «alături de mariajul civil, această căsătorie religioasă reprezenta cea mai bună opţiune pentru cuplurile care voiau să întemeieze o familie, pentru că aducea maximul de siguranţă legală, financiară şi socială». Conform aceluiaşi raport, uniunile civile erau rezervate adulţilor de sex diferit, concluzionând că acestea sunt o nouă formă de parteneriat şi nu un fel de «căsătorie flexibilă». Mai mult, amintitul raport considera că instituţia căsătoriei n-ar putea fi slăbită prin noua legislaţie, pentru că era oricum condusă de un ansamblu diferit de legi.

În timpul acestei dezbateri din parlament, ministrul grec al justiţiei ar fi declarat:

«Nu trebuie să includem aici cuplurile de acelaşi sex. Noi suntem convinşi că nevoile şi cererile societăţii greceşti nu depăşesc această linie; în calitate de legislator, partidul politic de la putere este responsabil în faţa poporului grec; noi avem credinţa şi convingerile noastre şi, de altfel, alte negocieri pe această temă sunt în curs în acest moment. Cred că asta e drumul pe care trebuie să-l urmăm noi în ţara noastră».

Instanţa a permis intervenţiile terţilor provenind din partea grupărilor homosexuale, printre care Federaţia Internaţională a Ligilor Drepturilor Omului (FIDO) şi ILGA-Europe (Internaţional Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association).

Livio Zilli, consilier legal principal pe lângă Comisia Internaţională a Juriştilor, unul din grupurile de activişti care a adus cauza pe rolul tribunalului, a spus că decizia arată că această Convenţie asupra drepturilor omului este «un instrument viu care trebuie interpretat în condiţiile actuale». Statul este «obligat în cadrul Convenţiei să ţină cont de evoluţia societăţii, ca şi de faptul că nu există decât un singur mod privind exercitarea şi beneficierea de un drept ca cel al dreptului la o familie şi la o viaţă privată».

Sursă: Ştiri pentru viaţă 
Traducere: Alina Daringa

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

18 octombrie 2013 - Prima adopţie homoparentală din Franţa

Deşi lentă şi cu tribunalele suprosolicitate, justiţia franceză a reuşit ca în două luni, prin Tribunalul Înaltei Curţi al oraşului Lille, să acorde „soţiei” unei femei, mamă a doua fetiţe, adopţia acestora.

Copiii, Laure şi Lise, sunt născute ca urmare a inseminării artificiale cu donator necunoscut, procedură totuşi ilegală în Franţa, de vreme ce aceasta este rezervată cuplurilor căsătorite sau celor aflate în concubinaj, ce convieţuiesc de cel puţin doi ani şi la care s-a constatat medical infertilitatea sau o maladie gravă ereditară.

La ora actuală, se pare deci că „soţiile” lesbiene nu pot accede la inseminare artificială în Franta, cu excepţia cazului în care, iar astăzi totul pare posibil, fertilitatea intrinsecă a relației homosexuale să poată fi considerată eligibilă pentru tehnologii de reproducere asistată pentru femeile care o cer. Dar, pentru moment, nu s-a ajuns aici şi astfel, adoptarea copiilor de către „soț" se sprijină, acum ca şi în viitor, ori de câte ori copiii se nasc în urma inseminării cu donator, pe recunoaşterea unui drept ce are la bază o practică ilegală.

Nu cred că se mai poate spune de acum înainte că în Franţa, maxima juridică „Nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă” este încă de actualitate.

Chiar dacă Laure şi Lise pot afla identitatea tatălui lor, toate legăturile – familiale, juridice, de autoritate, de indemnizaţie alimentară – sunt de acum înainte rupte, iar copii sunt consideraţi, prin ficţiunea juridică a adopţiei, ca neavînd alţi părinţi decât cele „două mame”.

Cine dintre Caroline şi Pascale A., cele două femei „căsătorite” în iunie, va fi mama biologică? Cuplul nu a vrut să răspundă acestei întrebări, ele lăsând de altfel publicitatea făcută cazului lor să fie gestionată de asociaţia homosexualilor si lesbienelor din care fac parte. Aceasta a aşteptat decizia Curţii Constituţionale din 18 octombrie, care a respins cererea la dreptul la obiecţia din motive de conştiinţă, pentru a alerta mass-media.

Cererea de adopţie a fost depusă la Tribunalul Districtual din Lille de către cele două două femei „imediat” după „căsătoria” lor din iunie și a primit un răspuns pozitiv într-un timp extrem de scurt - mai puțin de două luni - de la judecătorul pentru Afaceri familiale. Asociațiile de lobby sunt nespus de bucuroase: odată pentru rapiditatea deciziei, dar şi pentru că este o premieră, iar apoi pentru că este o decizie cu „un impact enorm”, aşa cum arată Doan Luu, responsabil media al APGL (Association des Parents et Futurs Parents Gays et Lesbiens – Asociația Părinților și a Viitorilor Părinți Gay și Lesbiene). LGBT vorbește, de asemenea, de un „mare pas înainte”.

Chiar şi aşa, asociaţiile nu sunt satisfăcute pentru că venirea înaintea judecătorului rămâne obligatorie pentru soţ(ie), în vederea adopţiei.

„APGL regretă că această primă formă de recunoaștere a familiilor de același sex se stabileşte printr-o cerere la finalul unei proceduri care a implicat procurorul republicii şi în care o anchetă socială poate fi solicitată de către judecător. Copiii noștri nu au nevoie de o hotărâre judecătorească ca să știe cine sunt părinții lor!”

Asociaţia reclamă, prin urmare, mereu ceea ce nu a obţinut de prima dată prin cerinţele legii Taubira: extensia „prezumţiei de paternitate”, care face din soţul legitim căsătorit tatăl legal al tututor copiilor născuţi de femeia sa, a cărei maternitate este întotdeauna certă (afară de substituirea de copil, dar să nu mergem în prea multe amănunte, să nu tăiem firul în patru).

Prezumţia de paternitate avea ca scop să protejeze familia legitimă şi să asigure stabilitatea acesteia în societate, lăsând câţiva copii adulterini să se strecoare şi să fie consideraţi ca şi legitimi, deşi nu erau.

Dar se ştie că drepturile prioritare recunoscute copiilor legitimi au fost demontate succesiv până când au ajuns să nu mai însemne mare lucru.

Chiar şi aşa, presupunînd că partenera unei femei poate fi „adevărata mamă” a copilului născut de „soţia sa”, totuşi se impinge un pic mai departe butonul de răstălmăcire a dreptului (să nu mai vorbim de ceea ce poate fi în realitate).

Ce va fi, vom vedea.

În ceea ce priveşte cuplurile căsătorite de bărbaţi, aşteptăm să vedem ce se inventează.

Sursă: leblogdejeannesmits.blogspot

Traducere: Ştefan Daniel Todor

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com