Farmacistă concediată pentru „infracţiunea” de a fi refuzat să vândă pilula de a doua zi

 

1 decembrie 2013, Franța

Sunt Jacqueline F., farmacistă. Mi-am obţinut diploma acum doi ani şi de atunci lucrez ca farmacist. Studiile universitare constituie o etapă importantă în viaţa profesioanală, dar de-a lungul lor eşti învăţat că atunci când începi să profesezi trebuie să renunţi la ceea ce eşti, la convingerile tale, la conștiința ta, pentru ca mai apoi, când ieși pe ușă, să reîmbraci cămaşa propriei conştiinţe. 

Dar, cu cât conştiinţa mea se forma luminând în mintea mea toate întrebările referitoare la viaţă, cu atât mai numeroase deveneau conflictele mele interioare atunci când era vorba despre vânzarea de contraceptive, avortive (contracepţie de urgenţă, sterilete, etc…), ca şi despre vânzarea de medicamente pentru PMA (concepţie in vitro). 

Cu ocazia evenimentului numit Universitatea vieţii, organizat de  Alliance Vita în ianuarie 2013, oala sub presiune care clocotea în mine a explodat. Atunci am luat decizia de a discuta cu angajatorul meu despre această nemulţumire a mea faţă de toate medicamentele contra vieţii. Şi, surpriză, am descoperit că el remarcase drama mea interioară pe care o exteriorizam fără să-mi dau seama. Desigur, el a dorit îndată să înţeleagă de ce se întâmplă asta cu mine. Am discutat liber cu el şi i-am spus fără ocolişuri că în fiecare seară mă întorc acasă spunându-mi că am mai lucrat o zi contra conştiinţei mele şi că, în loc să servesc viaţa prin meseria aleasă, eu o distrug! În acel moment, mi-a propus ca atunci când în farmacie apar astfel de cereri şi prescripţii medicale să fac schimb de post cu el sau cu celălalt coleg şi, drept urmare, l-a chemat imediat pe colegul meu pentru a-l informa. Nu pot să vă descriu bucuria şi uşurarea pe care am simţit-o. Puteam acum să merg să lucrez în pace și cu zâmbetul pe buze. 

Asta a durat fără incidente până în luna iulie 2013. Desigur, au existat unele neînţelegeri din partea unor colegi, dar nici o rezistenţă concretă. Totul funcţiona «simplu» : când eram pusă în faţa unor  astfel de cereri, răspundeam «vă las să discutaţi cu colegul  meu despre asta». 

În iulie s-a pus problema ca eu să părăsesc farmacia aceea pentru o alta (aceasta aparţine, împreună cu alte farmacii, unui grup). După această schimbare lucrurile au început să se complice pentru mine pentru că noul meu şef nu înţelegea refuzul meu şi nu voia să îmi substituie niciun alt farmacist în situaţiile acestea. 

Am lucrat acolo două zile în cursul cărora n-am avut nicio cerere de acel fel, apoi am plecat în vacanţă. Vacanţă mi-a dat ocazia de a reflecta  mult asupra poziţiei mele. Reîntoarsă la serviciu, mi-am reformulat cererea şi am accentuat neputința mea de a livra produse contra vieţii. Şi atunci el a acceptat! Bucurie şi sărbătoare iar! Doar că a fost scurtă de data asta. Curând mi-a adus o scrisoare de avertisment, spunându-mi că o pacientă s-a plâns că, în calitate de farmacistă, n-am vrut să-i ofer pilula de a doua zi. La data respectivă faptul ăsta nici nu era posibil, deoarece îi tranferasem chiar  lui personal  cererile de sterilet, în afară de cele pentru pilula de a doua zi : aşa că el nu avea cum să aibă o posibilă plângere din partea unei paciente pe acest subiect. Mi-a mai spus şi că această scrisoare de avertisment îi va permite să se apere contra Ordinului Farmaciştilor. În cazul în care va primi de la Ordin vreo scrisoare,  le va răspunde că e la curent cu incidentul. Ceea ce era total fals şi constituia în realitate o primă etapă din procedura de concediere. Douăsprezece zile mai târziu sunt din nou convocată, de data aceasta pentru a fi anunţată ca în două săptămâni trebuie să părăsesc locul de muncă, pentru că o clientă le-a trimis un mesaj de ameninţare şi o plângere în acelaşi timp către Ordin pentru că am cerut unei colege să răspundă cererii de pilulă de a doua zi, în loc să o servesc eu însămi. 

Şi de atunci sunt în această procedură, mereu aşteptând decizia lor finală, știind că ei și-au exprimat clar dorinţa de a pune punct colaborării cu mine. De altfel au şi procedat la angajarea unei alte persoane în locul meu,  chiar în ziua în care m-au dat afară pe mine. 

Nu-mi rămâne decât să caut farmacii în care patronii, fără să împărtăşească neapărat poziţia mea (deşi ideal ar fi ca asta să le trezească conştiinţa în legătură cu gravitatea luptei contra vieţii), să mă lase să lucrez potrivit conştiinţei mele. Lucru  care nu-i deloc simplu! 

 

Notă:

Acum două zile, Jacqueline F. a primit scrisoarea de concediere pentru grava eroare de a rămâne fidelă conștiinței sale.

 

Sursă: Știri pentru viață 

Traducere: Alina Daringa

 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Mamă, tată, sunt pro-viață!

Mărturia de mai jos este a unei tinere crescute într-o familie liberală în care în care avortul ori homosexualitatea erau considerate ca dezirabile. Surpriză, când fiica se face mare, constată că ea nu mai este de acord cu acestea. Explicația este foarte simplă: fiecare om are șansa dialogului cu Dumnezeu prin care se poate încredința de adevăr, dincolo de ceea ce a fost învățat să gândească. Așa se face că din ce în ce mai mulți adolescenți abandonează poziția pro-avort a părinților lor, fiindu-le clar că avortul înseamnă moartea unui copil. Al unui copil ca James, pe care chiar bunicii lui o forțau să îi ia viața.

În ziua în care am spus asta ultra-liberalei mele familii a fost de groază. Pentru că tata și mama au fost oamenii care, practic, au încercat să mă forțeze să avortez pe fiul meu (aka nepotul lor), atunci, în 2011. Dumnezeu știe că îi iubesc, dar atunci chiar m-am gândit serios că am terminat-o cu ei.

Trebuie să știți că în familia mea eu am fost întotdeauna cea care-mi păstram părerile pentru mine. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am făcut asta când am aflat la 17 ani că sunt însărcinată.

Sierra și soțul ei

 Îmi amintesc de câteva probleme dezbătute în familie în care am plecat capul și m-am dus în camera mea ca să nu spun ceea ce gândeam. Dar atunci gândurile parcă erau țipete, iar urechile îmi ardeau.

Este foarte interesant că de data asta am procedat altfel. Părinții mei ne-au încurajat mereu pe fratele meu și pe mine să spunem ce gândim. Și, pentru a fi sinceră, uneori am făcut-o. Am fost la un club gay-straight în liceu. M-am implicat într-un miting de pace. Dar să fiu împotriva convingerilor familiei mele?

Știu că transformarea mea spirituală s-ar putea să pară cu totul străină membrilor familiei mele, dar de fapt nu ar trebui să fie așa. M-au dus la biserică, m-au lăsat acolo și apoi m-au luat acasă. Iar eu am iubit Biserica. Întotdeauna L-am iubit pe Dumnezeu. Am iubit întotdeauna mesajul lui Iisus Hristos.

Acum, la 19 ani, iau aceste lucruri mult mai în serios și încerc să trăiesc ca un creștin în fiecare aspect al vieții mele. Am observat că Dumnezeu mi-a darurile pe care i le-am cerut de atât de mult timp. Am o voce. Am folosit mereu această voce în muzică, iar părinții mei au fost mereu uimiți de versurile mele, uneori foarte adânci și întunecate.

La un moment dat, urechile tale ard atât de tare încât simți că pocnesc! Ei bine, acum îmi folosesc vocea mea.

Le place să creadă că aceasta este o „etapa de la 20 de ani” și că eu cred că avortul este greșit doar pentru că sunt creștină. Oh, și că ar avea de-a face cu faptul că locuiesc în Texas, în Bible Belt.

Îmi pare rău că v-am șocat, oameni buni. Dar sunt pro-viață pentru multe, multe motive. Da, este adevărat că eu cred că Biblia este clară cu privire la această problemă. Dar nu e numai asta. Multă vreme mi-a fost greu să-mi impun să ignor datele științifice. Mi-a fost greu să-mi impun să cred că mărturiile oamenilor care au lucrat în industria avortului și au părăsit-o sunt „false”. Acum știu că acele fotografii ale copiilor avortați nu sunt photoshop-ate. Știu nenumărate femei care regretă avorturi lor. Soacra mea ieșea cu Norma McCorvey, adică cu Jane Roe din Roe vs. Wade, procesul prin care s-au legalizat avorturile. Ei bine, Norma, care a contribuit la a face avortul legal, este acum pro-viață!

Să fim serioși. Eu am întâlnit încă pe cineva care a trecut de la poziția pro-viață la poziția pro-alegere și are dovezi medicale să susțină cererea lui sau a ei.

Știu că credeți că e nepoliticos să te bagi în viața oamenilor, pentru că toți au motivele lor particulare pentru care își avortează copilul. M-am prins de asta. Dar, cu aceeași logică, dacă văd o fetiță că e lovit de un tip pe stradă, eu nu ar trebui să sun la 911 sau să intervin în vreun fel. Păi el trebuie să aibă un motiv personal pentru că a abuzat-o, nu?

Fiul lui Sierra, James

M-ați învățat să iau poziție împotriva nedreptății. Egalitate pentru toți. Ei bine, exact asta fac! Acesta este un genocid global! Nu am acoperit nici măcar jumătate din lucruri oribile despre industria avortului.

Atunci când am spus părinților mei că sunt pro-viață, am realizat că am terminat să încerc să nu-i calc pe alții pe degetele de la picioare. În fiecare zi, copiii mor din cauza avorturilor legale și ilegale în întreaga lume. Sunt un luptător pro-viață creștin, ceea ce înseamnă că încerc să fac asta din dragoste și înțelegere pentru oameni.

Și nu pot să vă spun cât de minunat este să vezi o mamă tânără că naște și îmi mulțumește pentru mesajul de viață pe care i l-am transmis! Așa că, dacă citești acest material și ajungi într-o situația similară, spune clar ce crezi! Fii mândru de a fi de partea vieții! Nu-ți fie frică să vorbești cu femeile și bărbații despre această alegere, cu adevărat finală, pe care o fac. Răspândiți mesajul pentru-viață, și este de lucru!

Vorbiți clar, vorbiți clar, oriunde vă aflați! Așa veți fi voi înșivă.

Prelucrare după LiveAction

Sierra Champion are 19 ani. Ea locuiește în Texas cu soțul ei și cu fiul lor de 19 luni, James. Îi place să cânte, să gătească, să scrie și să se uite la lucruri ciudate ca Dr. Who. Are blogul lucyricardoblog.blogspot.com unde încearcă să înlăture stigmatul mamelor tinere! Este pasionată de asta și de-abia așteaptă să vadă sfârșitul avorturilor!

Un adolescent a alergat pentru copiii nenăscuţi pierzând dreptul de participare la competiţiile sportive şcolare

  

De Peter Baklinski

Jefferson City, Missouri, 25 martie 2013 – Un judecător pro-viaţă spunea cândva: „O dată sau de două ori într-un secol apare câte o problemă… cu consecinţe atât de vaste şi cu cauze atât de profunde încât provoacă fiecare persoană să ia atitudine.” 

Liceanul James Vignola în vârstă de 15 ani s-a hotărât să ia o asemenea atitudine acum două săptămâni. El avea parte de un sezon de atletism bun la Liceul catolic Helias din Jefferson City, Missouri. 

LIFE Runners („Alergătorii Vieţii”), o organizaţie care acordă asistenţă în caz de graviditate căuta alergători pentru ştafeta lor pro-viaţă prin statul Missouri. Alergătorii lor pentru-viaţă pot fi văzuţi prin ţară purtând tricouri albastre pe care scrie: „Nu-i uitaţi pe cei nenăscuţi”.

James a considerat că a sosit momentul să ia atitudine în aceasta directie, dar a apărut o problemă: potrivit regulilor instituite de MSHSAA (Asociaţia pentru Activităţile Liceelor din Missouri) la care este afiliat şi liceul lui, ca să-şi poată menţine eligibilitatea pentru sezonul de atletism, James nu are voie să alerge în nicio competiţie care nu este organizată de şcoală.

În ciuda faptului că LIFE Runners nu are o activitate competiţională – adică nu se face contracronometru, nu se acordă medalii sau clasificări – lui James i s-a spus că dacă va participa la ştafetă va fi descalificat de la activităţile de atletism ale şcolii. Tânărul a considerat că alergatul pentru cei  nenăscuţi este mult mai important decât un întreg an sportiv la liceul lui: „M-am gândit că este cel mai bun lucru de făcut, iar conştiinţa mi-a confirmat” a spus el pentru ziarul „News Tribune”.

Când Anne Carmichael, lidera filialei LIFE Runners din centrul statului Missouri, a aflat despre decizia pe care a luat-o James în ziua în care trebuia să alerge a fost surprinsă, pentru că aflase că altcineva urma să-i ia locul lui James. Anne s-a hotărât să-l susţină pe James, aşa că a venit cu maşina personală ca să-l încurajeze şi să-i facă poze.

L-a găsit alergând bucuros, urmărit de la distanţă mică de mama şi bunicul lui într-o maşină cu semnale de avertizare pentru ceilalţi şoferi să reducă viteza. Bill Pauls, alt lider al organizatiei a mers şi el cu maşina să-l felicite pe James. S-a plasat în faţa lui şi l-a escortat până a terminat ştacheta fluturând un imens steag american din maşină. Această escortă de maşini din jurul lui James a creat senzaţia unei scene desprinse din Forest Gump aşa că un reporter în căutare de ştiri a urmărit grupul până la linia de sosire.

Tatăl lui James, fericit pentru hotărârea luată de băiatul lui a declarat că e „mândru de băiat că şi-a apărat convingerile!”.

În ziua care a urmat, colegii de şcoală ai lui James şi-au exprimat solidaritatea. „Colegii mei cred că asta a fost cea mai bună decizie, dar au fost şocaţi că am ales aşa şi i-am înfruntat pe cei de la MSHSAA”  ne-a spus James.

James a făcut cerere la MSHSAA să revizuiască regula standardului de eligibilitate. Deşi nu mai are voie să alerge pentru şcoala lui, nu regretă hotărârea luată. „Nu-mi place când se spune că este dreptul femeii să-şi omoare copilul. Vreau să îi sprijin pe cei nenăscuţi care n-au nici un cuvânt în apărarea lor”  - ne-a zis el.

Pat Castle, preşedintele organizaţiei LIFE Runners a declarat că tineri ca James reprezintă „generaţia pentru-viaţă care va face sacrificiile necesare care vor avea ca finalitate incriminarea avortului.” Anne a spus si ea: „Felicitări lui James pentru că a luat atitudine ca să susţină viaţa. El este sinteza speranţelor tinerilor nostri si un model demn de urmat pentru ceilalţi tineri.”

Sursa: LifeSiteNews