Se afișează postările cu eticheta conștiința. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conștiința. Afișați toate postările

Mersul vremii atârnă de mersul purtării / Cuvinte despre bărbăția duhovnicească

miercuri, 1 octombrie 2014

| | | 0 comments
foto: Orthphoto
Dacă ne vom înţelege cum trebuie asupra acestui lucru, veţi vedea vremea umblând în bine. Seceta este un necaz care usucă pământul şi seacă şi curajul omului. E un chip mai aspru prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la îndreptare. „La necaz cheamă-Mă pe Mine, zice Domnul, şi-ţi voi ajuta ţie!”. Şi cum putem chema pe Dumnezeu? Îl putem chema şi cu gura şi cu rugăciunea. Dar cea mai ascultată chemare a lui Dumnezeu constă în schimbarea purtărilor - sfinţirea vieţii.

A-ţi face viaţa mai curată, a te elibera de păcat, o poţi face în orice vreme. Nu te opreşte nimic, creştine, să te faci mai bun, mai curat, mai cuminte. Drept aceea, când cineva nu e liber de păcat, să nu pună vina pe altcineva! Să nu pună vina pe sfat sau pe împrejurări, ci pe sine însuşi, pe lipsa tăriei sale de credinţă, pe lipsa dragostei sale faţă de Dumnezeu, că întotdeauna cei care au trăit în păcat au pus vina pe alţii. Aceştia sunt mereu cu cârteala pe buze.

Dar ascultaţi un schimb de cuvinte între Dumnezeu şi oameni: „Odată oamenii I s-au plâns lui Dumnezeu că o duc tare greu cu necazurile, cu lipsurile şi cu păcatele: Drept aţi spus, fiilor, că o duceţi greu cu păcatele... Dacă o duceţi greu, nu le mai faceţi”. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi şi voi, care de cine să asculte mai întâi? Să nu daţi vina pe Dumnezeu, că ne usucă pământul de sub picioare şi vlaga din casă. Să nu-I faceţi nedreptatea aceasta. Toate necazurile, noi ni le-am pricinuit cu păcatele noastre, şi ele sunt urmările şi plata îndesată pentru păcate, până vom înţelege pentru ce ne vin (ne iau de nas) ca să ne săturăm odată de ele. Iar precum că necazurile sunt un grai aspru al lui Dumnezeu cu oamenii, ne stau mărturie cuvintele Scripturii (Levitic 26,1-7). Sunt 3500 de ani de când s-au scris cuvintele acestea, dar mereu rămân dovadă că noi silim pe Dumnezeu să ne bată. În capitolul scripturistic pe care vi l-am citit, aţi auzit despre „poruncile Mele”. Să ştiţi că poruncile lui Dumnezeu sunt poruncile vieţii şi voi aveţi multe greşeli faţă de viaţa voastră, faţă de viitorul copiilor voştri şi faţă de viitorul neamului. Dacă în sufletele drepţilor odihneşte Dumnezeu, închipuiţi-vă cât se chinuieşte în sufletul păcătoşilor! Cât Se chinuieşte Dumnezeu într-o dărâmătură de om! La câtă umilinţă supun oamenii chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Nicăieri nu am întâlnit atâta dărâmătură omenească cum am găsit în părţile acestea. Prin urmare, nicăieri atâta piedică în calea mersului vremii, ca pe aici! Trei păcate sunt grozav de rele pe aici; cruţ urechile copiilor şi păstrez secretul. Conştiinţa fiecăruia are cuvântul. Dacă nu ascultaţi de conştiinţă, ascultaţi cuvântul mai răspicat al Scripturii. Dacă nu ascultaţi nici de cuvântul Scripturii, aşteptaţi din nou împlinirea lor.

Dar tot mai bine e să nu amărâţi pe Dumnezeu, ci să vă întoarceţi, ceea ce mă rog să vă ajute. ... Datoria şi puterea preoţilor este de a da sfaturi oamenilor să nu mai facă rele, că au să plângă lângă ele. Cine ascultă, l-am ajutat; cine nu ascultă, nu-l pot scuti de la lacrimi. Să vedem de aici înainte cine ascultă şi cine nu.


(Pr. Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraş, 2009, p. 88-90)
Sursă: Doxologia

Farmacistă concediată pentru „infracţiunea” de a fi refuzat să vândă pilula de a doua zi

vineri, 6 decembrie 2013

| | | 0 comments

 
1 decembrie 2013, Franța

Sunt Jacqueline F., farmacistă. Mi-am obţinut diploma acum doi ani şi de atunci lucrez ca farmacist. Studiile universitare constituie o etapă importantă în viaţa profesioanală, dar de-a lungul lor eşti învăţat că atunci când începi să profesezi trebuie să renunţi la ceea ce eşti, la convingerile tale, la conștiința ta, pentru ca mai apoi, când ieși pe ușă, să reîmbraci cămaşa propriei conştiinţe. 

Dar, cu cât conştiinţa mea se forma luminând în mintea mea toate întrebările referitoare la viaţă, cu atât mai numeroase deveneau conflictele mele interioare atunci când era vorba despre vânzarea de contraceptive, avortive (contracepţie de urgenţă, sterilete, etc…), ca şi despre vânzarea de medicamente pentru PMA (concepţie in vitro). 

Cu ocazia evenimentului numit Universitatea vieţii, organizat de  Alliance Vita în ianuarie 2013, oala sub presiune care clocotea în mine a explodat. Atunci am luat decizia de a discuta cu angajatorul meu despre această nemulţumire a mea faţă de toate medicamentele contra vieţii. Şi, surpriză, am descoperit că el remarcase drama mea interioară pe care o exteriorizam fără să-mi dau seama. Desigur, el a dorit îndată să înţeleagă de ce se întâmplă asta cu mine. Am discutat liber cu el şi i-am spus fără ocolişuri că în fiecare seară mă întorc acasă spunându-mi că am mai lucrat o zi contra conştiinţei mele şi că, în loc să servesc viaţa prin meseria aleasă, eu o distrug! În acel moment, mi-a propus ca atunci când în farmacie apar astfel de cereri şi prescripţii medicale să fac schimb de post cu el sau cu celălalt coleg şi, drept urmare, l-a chemat imediat pe colegul meu pentru a-l informa. Nu pot să vă descriu bucuria şi uşurarea pe care am simţit-o. Puteam acum să merg să lucrez în pace și cu zâmbetul pe buze. 

Asta a durat fără incidente până în luna iulie 2013. Desigur, au existat unele neînţelegeri din partea unor colegi, dar nici o rezistenţă concretă. Totul funcţiona «simplu» : când eram pusă în faţa unor  astfel de cereri, răspundeam «vă las să discutaţi cu colegul  meu despre asta». 

În iulie s-a pus problema ca eu să părăsesc farmacia aceea pentru o alta (aceasta aparţine, împreună cu alte farmacii, unui grup). După această schimbare lucrurile au început să se complice pentru mine pentru că noul meu şef nu înţelegea refuzul meu şi nu voia să îmi substituie niciun alt farmacist în situaţiile acestea. 

Am lucrat acolo două zile în cursul cărora n-am avut nicio cerere de acel fel, apoi am plecat în vacanţă. Vacanţă mi-a dat ocazia de a reflecta  mult asupra poziţiei mele. Reîntoarsă la serviciu, mi-am reformulat cererea şi am accentuat neputința mea de a livra produse contra vieţii. Şi atunci el a acceptat! Bucurie şi sărbătoare iar! Doar că a fost scurtă de data asta. Curând mi-a adus o scrisoare de avertisment, spunându-mi că o pacientă s-a plâns că, în calitate de farmacistă, n-am vrut să-i ofer pilula de a doua zi. La data respectivă faptul ăsta nici nu era posibil, deoarece îi tranferasem chiar  lui personal  cererile de sterilet, în afară de cele pentru pilula de a doua zi : aşa că el nu avea cum să aibă o posibilă plângere din partea unei paciente pe acest subiect. Mi-a mai spus şi că această scrisoare de avertisment îi va permite să se apere contra Ordinului Farmaciştilor. În cazul în care va primi de la Ordin vreo scrisoare,  le va răspunde că e la curent cu incidentul. Ceea ce era total fals şi constituia în realitate o primă etapă din procedura de concediere. Douăsprezece zile mai târziu sunt din nou convocată, de data aceasta pentru a fi anunţată ca în două săptămâni trebuie să părăsesc locul de muncă, pentru că o clientă le-a trimis un mesaj de ameninţare şi o plângere în acelaşi timp către Ordin pentru că am cerut unei colege să răspundă cererii de pilulă de a doua zi, în loc să o servesc eu însămi. 

Şi de atunci sunt în această procedură, mereu aşteptând decizia lor finală, știind că ei și-au exprimat clar dorinţa de a pune punct colaborării cu mine. De altfel au şi procedat la angajarea unei alte persoane în locul meu,  chiar în ziua în care m-au dat afară pe mine. 

Nu-mi rămâne decât să caut farmacii în care patronii, fără să împărtăşească neapărat poziţia mea (deşi ideal ar fi ca asta să le trezească conştiinţa în legătură cu gravitatea luptei contra vieţii), să mă lase să lucrez potrivit conştiinţei mele. Lucru  care nu-i deloc simplu! 
 
Notă:

Acum două zile, Jacqueline F. a primit scrisoarea de concediere pentru grava eroare de a rămâne fidelă conștiinței sale.
 
Traducere: Alina Daringa
 
Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com