De ce nu mai fac avorturi? Doctorul Anthony Levantino / Convertiri pro-viaţă

Doctorul Anthony Levatino a practicat Obstetrica şi Ginecologia din anii '70. El a început să efectueze avorturi din timpul rezidenţiatului, la un spital din New-York, continuând să facă avorturi în următorii cinci ani, ca doctor ginecolog.

În 1985 doctorul Levatino şi-a anunţat colegii că nu va mai efectua niciodată avorturi. El a ajuns la covingerea că avortul este „cel mai mare abuz împotriva drepturilor omului din timpurile noastre.” Invitat la prima Conferință a Furnizorilor de Avort, în toamna anului 1988, a vorbit public pentru prima dată despre motivul pentru care a încetat să mai facă avorturi, făcându-şi cunoscută povestea sa:

„Nu am fost niciodată implicat într-un mecanism pe scară largă, o afacere care să fi fost creată special, cu unicul scop de a efectua avorturi. Experiențele mele sunt, probabil, generale. Ca medici de Obstetrică-Ginecologie am fost învățați să facem avorturi în timpul rezidenţiatului și apoi am continuat să facem acest lucru, ca parte a practicii noastre private, dar nu ca parte majoritară.

În regiunea Albany, eu şi partenerul meu aveam un statut cumva important, pentru un fapt infam, pe care astăzi îl regret. Eram singurii care efectuau avorturi la termene târzii, prin procedura D&E (Dilatare și Evacuare). Aveam cliente din întreaga regiune a statului nostru, ba chiar şi din statele învecinate, de la 70-80 de mile depărtare.

Nu am numărat niciodată câte avorturi am efectuat, dar mă bucur că nu pot spune că sunt responsabil de 50.000 de avorturi. Totuşi, am făcut sute de astfel de proceduri în care implicarea mea a fost directă: cu forcepsul în mână, introducandu-l în uterul cuiva şi scoţând de acolo un copil.

De ce fac medicii avorturi?

Există mai multe motive. Este profitabil. Se câştigă o mulțime de bani din aşa ceva! Dar există lucruri legate de filozofia gândirii tale care sunt importante. Dacă eşti pro-alegere şi se întâmplă să fii şi ginecolog, atunci ţine de tine să iei instrumentele şi să efectuezi avortul. Aceasta este cea mai naturală asociere din lume.

Pe parcurs afli că poţi face o mulțime de bani din avorturi. În practica mea am primit în medie între 250 și 500 de dolari pentru un avort. Bani în mână.

Există și alte motive iar ele sunt, probabil, nu mai puțin importante. Le-am auzit de multe ori de la alţi obstetricieni: „Bine, eu nu sunt cu adevărat pro-avort, eu sunt pro-femeie”. De câte ori ați auzit asta? Grupările feministe din această țară, chiar dacă nu singure, au făcut o treabă foarte bună când au servit această poveste populației. A distruge viaţa este cumva pro-femeie? Însă o mulțime de obstetricieni au folosit această justificare ca să se scuze pe ei înșiși, și vă spun că mulți dintre ei chiar așa cred. Am crezut şi eu. Nu e greu să fii convins de asta.

Macabra procedură de avort D&C  (Dilatare și Chiuretaj)

În timpul rezidenţiatului, cel puțin o dată, uneori de două ori pe săptămână, îmi venea rândul să efectuez patru, cinci sau chiar șase avorturi D&C într-o singură dimineață.

Când avorționistul termină procedura, trebuie să deschidă săculeţul de aspiraţie şi literalmente să reasambleze copilul. Se face acest lucru pentru a te asigura că nu ai lăsat nimic în urmă. Am avut complicații, la fel ca toți ceilalți. Am avut femei cu uterul perforat. Am avut tot felul de probleme - sângerare, infecție - Dumnezeu știe cât de multe dintre aceste femei sunt acum sterile din cauza avorturilor.

Îmi amintesc că odată am fost chemat în biroul şefului meu pentru că avortul pe care i-l făcusem unei tinere nu fusese complet. Nu mi-am făcut treaba bine, iar ea a eliminat apoi un braţ sau un picior al copilului și s-a speriat pentru că nu şi-a dat seama ce se întâmplă.

Înspăimântătoarea procedură de avort prin otrăvire cu soluţie salină

Disconfortul meu a venit din acel moment deoarece un enorm conflict avea loc în interiorul meu. Făceam avorturile prin aspiraţie de 5-6 ori pe săptămână și în plus efectuam şi avorturi saline noaptea, de câte ori eram de gardă.

Rezidentul de gardă are sarcina de a efectua aceste avorturi şi de obicei făceai două sau trei. Era ceva oribil deoarece de această dată scoteai un copil întreg, intact, care uneori era chiar în viaţă. A fost foarte, foarte înspăimântător.

În perioada în care făceam aceste avorturi, eu şi soţia mea încercam să avem un copil. Eram căsătoriţi de doi ani dar nu reuşise să rămână însărcinată. Dintr-o dată, am realizat că este vorba de o problemă de infertilitate.

Am continuat să fac avorturi; nu m-am oprit. Dar era greu. Începusem să căutăm cu disperare un copil pe care să-l adoptăm, dar în acelaşi timp aruncam la gunoi nouă sau zece copii în fiecare săptămână. Mi-aş fi dorit ca unul din acei oameni să îmi lase mie copilul lor. Dar lucrurile nu funcţionează în acest fel. Era clar că e o problemă.

Conflictul dintre obstetrică și avort

În practica noastră, în cea mai mare parte a timpului ofeream îngrijiri de obstetrică-ginecologie pentru cei care îşi doreau copiii. Este un lucru obişnuit pentru un obstetrician să folosească ecograful în fiecare zi.

Ca doctor știi că aceeia sunt copii, știi că sunt ființe umane, cu brațe, picioare și capete, care se mişcaă şi sunt foarte activi. Dar ţi se reaminteşte asta și de fiecare dată când foloseşti scanerul. Ți se reaminteşte de fiecare dată, pentru că vezi copii acolo - inimi care bat, braţe care se mişcă.

Este o adevărată nebunie. Sunt femei care vin deoarece au hemoragii și se tem că ar putea avea un avort spontan – în acest caz este vorba de cineva care îşi doreşte acel copilul. Nu este lucru mai plăcut pentru mine decât să folosesc scanerul în cazul unei sarcini de şapte-opt săptămâni şi să le arăt o inimă care bate, spunându-le: „Copilul este bine”. Ca obstretician faci asta tot timpul. Și apoi, o oră mai târziu, îţi schimbi halatul şi intri în sala de operații pentru a face un avort. Dacă ai cât de puţină inimă, toate acestea te afectează.

Părinte și avortionist

Procesul de adopţie a fost extenuant. Am trecut prin toate agenţiile de adopţie. Ştiam că motivul pentru care nu găseam un copil pe care să-l adoptăm era acela că persoane ca mine efectuau avorturi. Însă am avut noroc până la urmă. Mi-a venit o idee minunată. Cunoşteam 45 de obstreticieni în oraş. Unul dintre ei trebuia să fi ştiut de vreun copil ce putea fi adoptat în mod privat. Deci, am trecut la fapte. Am vorbit cu fiecare obstetrician din oraș. A durat patru luni, dar, într-o zi, am primit un telefon. Era vorba despre o fată de 15 ani care născuse şi care era de acord să îşi dea copilul spre adopţie. Nu voi uita niciodată acea zi. Trei zile mai târziu, am adoptat o fetiţă sănătoasă. Eram foarte mulţumiţi. Am numit-o Heather.

Creşterea familiei, dezvoltarea practicii avortului

După absolvire m-am alăturat unui ginecolog în zona Albany. Partenerul meu efectua avorturi D&E. De fapt, el era centrul de referință pentru avorturile D&E din zonă. Așa că am învățat să fac astfel de avorturi.

Din nou, nu-mi plăcea în mod special să fac avorturi, dar partenerul meu efectua avorturi și nu am avut obiecții la acest lucru, din punct de vedere moral, așa că am lucrat împreună. În acea perioadă eram retribuit ca nou partener, astfel că nu se cunoştea nicio diferenţă în venitul meu, fie că efectuam sau nu acele avorturi. Pur şi simplu am făcut-o de dragul colaborării. Este un motiv prost privind retrospectiv, dar acesta a fost motivul meu şi aceasta a fost afacerea noastră pentru anii care au urmat.

Acum însă aveam propria mea familie și nu mai există nicio presiune pentru adoptarea unui copil. Însă, așa cum se întâmplă de multe ori, după ce am adoptat copilul, după ani de încercări, soţia mea a rămas însărcinată. Acum aveam un băiat și o fată și eram foarte fericit pentru acest lucru.

O nouă apreciere a vieţii se iveşte la orizont

Totul a fost bine până în data de 23 iunie 1984. În acea zi am fost de gardă, dar am ajuns acasă devreme. Aveam la noi nişte prieteni, iar copiii noștri se jucau în spatele curții.

La 07:25 în acea seară, am auzit scârțâit de frâne în fața casei. Am fugit afară și am găsit-o pe Heather întinsă pe şosea. Am făcut tot ce am putut, dar a murit în braţele noastre.

Când pierzi un copil, copilul tău, totul se schimbă. Dintr-o dată, viaţa unei persoane devine foarte reală, nu doar un concept. Nu mai este vorba doar de un curs de embriologie. Nu mai sunt doar câteva sute de dolari. Este un lucru atât de real. Este copilul tău cel pe care îl îngropi.

După un concediu scurt m-am reîntors la clinică. Nu știu după cât timp de la revenirea mea a fost programat primul meu avort, dar știu că  am mers și l-am făcut. Nu a fost vreun caz special, am făcut procedurile de rutină. Mi-a fost rău, dar am terminat totuşi avortul.

Criza de conştiinţă creşte

Soția mea mi-a spus că ar vrea să fi avut înregistrări video cu mine din acea perioadă. Eram, şi aşa, sub o mare presiune datorită pierderii fiicei mele, dar când ştiam că a doua zi urma să am programat la cabinet un avort deveneam foarte ursuz. Era greu să mă ai în preajmă.

Mă purtam foarte dur cu personalul din cabinetul nostru. De fiecare dată când eram solicitat să programez un avort deveneam foarte nervos. Mă simţeam ca şi cum oamenii mi-ar fi făcut ceva; era ridicol – eu singur îmi făceam ceva.

După câteva luni am început să realizez că este vorba despre copilul cuiva atunci când făceam un avort. Îmi pierdusem copilul, cineva care a fost foarte prețios pentru noi, iar eu nu făceam decât să iau copilul cuiva, scoţându-l chiar din pântecele lor. Ucideam copilul cuiva. Pentru prima dată după toți acești ani nu am mai văzut minunatul „drept al femeii de a alege”, nu m-am mai văzut ca pe un mare medic ce o ajută în rezolvarea problemei. Tot ce am putut vedea a fost că era vorba despre fiul sau fiica cuiva.

Renunţarea la avorturi

Asta este ceea ce m-a determinat să mă schimb. Părearea mea despre mine era la pământ. Am început să mă simt ca un asasin plătit. Însă asta este exact ceea ce am fost. Acesta a fost punctul de la care am considerat că pur și simplu nu mai merită. Preţul pe care trebuia să îl plătesc era mult prea mare. Nu ar fi meritat să continui nici pentru toţi banii din lume.

Aşa că am renunţat. Am dormit mult mai bine în acea noapte.”

Prelucrare după: ProLifeAction şi TheRecord

Notă: Câteva explicaţii în legătură cu metodele de avort descrise în acest articol:

Avorturi chirurgicale în primul trimestru de sarcină

1) Absorbţia/Aspiraţia

„Este o metodă mai modernă care a început să fie practicată şi la noi în ţară. Prin colul uterin dilatat, medicul introduce în cavitatea uterină un tub flexibil din plastic. Sub presiune, copilul este rupt în bucăţi şi aspirat cu o forţă de 30 de ori mai mare decât cea al unui aspirator. La început sunt rupte picioarele şi mâinile, iar apoi coloana vertebrală, capul rămânând pe loc. Acesta fiind prea mare pentru a fi aspirat, medicul îl va sfărâma cu ajutorul unui instrument, după care va fi aspirat" (www.avort.info/).

2) Dilatare și Chiuretaj (D&C)

Metoda avortului prin chiuretaj: este metoda cea mai des utilizată la noi în ţară. La început se dilată colul uterin pentru ca medicul să poată pătrunde cu instrumentele necesare în cavitatea uterină. Cu ajutorul unei chiurete (un fel de cuţit ascuţit), se extrage copilul care astfel ciopârţit în bucăţi. După ce se extrag toate fragmentele copilului, se scoate placenta. Sângerarea este de obicei abundentă. Se verifică dacă copilul a fost scos în totalitate prin „reconstituirea” lui cu ajutorul fragmentelor extrase. Cu toate acestea, se ajunge frecvent la infecţii, perforări uterine, soldate uneori cu extragerea uterului (histerectomie) sau chiar cu moartea femeii” (www.avort.info/).

Avorturi chirurgicale în al doilea trimestru de sarcină

1) Dilatare şi evacuare (D&E)

Această procedură de avort este „cea mai folosită după 13 săptămâni de sarcină” (www.prolife.com/ABORMETH.html), înlocuind avorturile prin soluţie salină şi pe cele chimice în urmă cărora de multe ori fătul supravieţuieşte. Cervixul este dilatat, mai apoi fiind necesar un intrument asemănător unui cleşte, pentru că oasele, la fel ca şi craniul copilului, sunt deja calcifiate. Copilului nu i se aplică nici un anestezic. Medicul care face avortul introduce instrumentul în interiorul uterului, prinde un picior sau orice altă parte a corpului, şi printr-o mişcare de răsucire îl smulge din corpul copilului. Această acţiune se repetă de mai multe ori. Este nevoie de forţă pentru a rupe în bucăţi copilul. Coloană vertebrală trebuie ruptă, iar craniul trebuie zdrobit pentru a fi scoase afară. La finalul procedurii, este necesară asamblarea părţilor trupului pentru a se verifică dacă s-a extras tot. În mod frecvent, părţi ale trupului copilului rămân în uterul mamei. Acest lucru poate provoca complicaţii serioase şi câteodată moartea mamei (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm). Este posibil ca uterul să fie perforat ori organele din apropiere - ca intestinul gros - şi să apară peritonita care poate fi fatală.

Pe scurt, aceasta metodă înseamnă dezmembrarea pe viu a copilului și scoaterea sa afară bucată cu bucată.

2) Amniocenteza salină sau otrăvirea cu sare toxică (Instilaţie)

Acest tip de avort era cel mai des întâlnit în anii '70 şi '80, însă nu se mai foloseşte în prezent din cauza pericolului asupra mamei, în unele cazuri aceasta murind. Metoda era folosită în al doilea trimestru de sarcină, dar „mai ales după a 16-a săptămână” (www.prolife.com/ABORMETH.html). Prin peretele abdominal se introduce cu un ac mare (de amniocenteza) o soluţie concentrată de sare în lichidul amniotic, după ce, în prealabil, a fost extrasă o cantitate substanţială de lichid amniotic (aproximativ 170 gr). Copilul o respiră şi o înghite, se intoxică, se zbate şi uneori intră în convulsii, astfel murind după aproximativ o oră din cauza intoxicării acute cu sare urmată de o vasodilataţie generală, edem, congestie, hemoragie, şoc şi, în final, moartea. După ce a fost administrat un medicament care să-i provoace travaliul, mama intră în travaliu şi, după o zi sau două, naşte un copil mort şi ars. Soluţia salină are un efect coroziv, arzând învelişul exterior al pielii copilului, astfel fiind vizibilă carnea roşie, crudă. Există cazuri în care copiii supravieţuiesc, majoritatea având diagnosticul de paralizie cerebrală, şi alte probleme (orbirea etc). „Această tehnică s-a dezvoltat pntru prima dată în lagărele de concentrare naziste”

Sursă: abortiontv.com

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Convertiri pro-viaţă: Istoria sentinţei ROE vs WADE ce a legalizat avortul în SUA

Pe data de 22 ianuarie 1973, prin sentinţa „Roe vs Wade”, Curtea Supremă a SUA a declarat neconstituţională legea texană ce interzicea avortul. Din sentinţă reieşea că cea mai mare parte din legile împotriva avortului din SUA încălcau dreptul la privacy garantat de cel de-al Paisprezecelea Amendament al Constituţiei. Această decizie a răsturnat toate legile statale şi federale ce interziceau sau restrângeau posibilitatea de a avorta în împrejurări bine determinate. Curtea a stabilit astfel posibilitatea de a avorta în timpul primului trimestru de sarcină (termen ce a fost stabilit în mod convenţional) pentru orice motiv şi, în caz de pericol pentru sănătatea femeii, chiar şi dincolo de această limită.

Cazul, dus în faţa Curţii Supreme, avea de-a face cu situaţia numitei Norma McCorvey care era însărcinată cu cea de-a treia fiică. Norma deoarece provenea dintr-o familie cu probleme, nu a putut să termine şcoala de bază, petrecându-şi cea mai mare parte a adolescenţei într-o casă de corecţie texană; făcea abuz de alcool şi droguri, şi întreţinea relaţii sexuale dezordonate cu parteneri de ambele sexe. La 16 ani se căsătoreşte cu un bărbat violent de la care are două fiice pe care le încredinţează adopţiei. Ajunsă la cea de-a treia sarcină, în 1969, Norma, căutând ajutor, intră în contact cu două tinere avocate din Dallas, Sarah Weddington şi Linda Coffee, care prezintă cazul său în tribunal ajungând să creeze un precedent ce va deschide calea spre liberalizarea avortului în SUA: pentru a obţine câştig de cauză, avocata Weddington nu ezită să susţină că „Jane Roe” (acesta este pseudonimul legal al clientei) a rămas gravidă ca urmare a unui viol în grup.

Pe data de 22 ianuarie 1973 este emisă istorica sentinţă „Roe vs Wade” (Henry Wade este numele procurorului districtual din Dallas), ce deschide cale celor circa 50 de milioane de avorturi realizate în SUA din acel moment până-n zilele noastre.

Între timp Norma McCorvey dă naştere celei de-a treia fiice, pe care o dă ca să fie înfiată, în timp ce viaţa sa continuă ca şi mai înainte, în alcool, fără un loc de muncă fix şi într-o relaţie cu o lesbiană. În 1989 Norma este găsită de o altă avocată, Gloria Allred, care o readuce în atenţia publică, determinând-o să sprijine mişcările pro-avort. Ţine un discurs la Capitol Hill în faţa a mii de persoane şi călătoreşte în lung şi-n lat în SUA pentru a promova drepturile femeilor la sănătate reproductivă.

Norma mai târziu avea să declare: „Reţeaua de televiziune NBC făcuse chiar un mini-serial despre istoria mea. Sarah Weddington a obţinut un contract de consultant, însă eu nu am văzut nici măcar un cent ”. Ani şi ani de zile McCorvey a trăit cu puţini bani până ce i s-a oferit să lucreze într-o clinică de avorturi „Jane Roe”. „Am acceptat în schimbul a şase dolari pe oră şi am devenit secretara ce se ocupa de toate: stabileam vizite, le spuneam clientelor că nu era vorba de un copil, ci doar de o menstruaţie greşită”.

„Deseori minţeam în ceea ce priveşte durata sarcinii căci, dacă se depăşeau zece săptămâni, pacientele trebuiau să plătească dublu. Se făceau avorturi chiar şi în cel de-al doilea trimestru de sarcină. Într-o zi, o tânără a ridicat capul, a văzut picioruşul copilului şi s-a pus pe urlat. A trebuit să-i spun că nu văzuse bine; însă în timp ce îmi plătea, m-a fixat cu ochii înroşiţi spunându-mi: „Ştiţi destul de bine ce am văzut. Mi-aţi spus că nu era un copil”.

„Munca la clinică începuse să mă oprime din ce în ce mai mult psihologic. Când mergeam la lada frigoriferă şi vedeam bucăţile, picioarele şi capetele feţilor îngrămădiţi câte patru sau cinci într-un recipient, mă întorceam acasă şi mă îmbătam”.

În 1993 la sărbătorirea celei de-a douăzecea aniversări de la sentinţa Roe vs Wade, ce s-a ţinut la Casa Albă, Norma nici măcar nu a fost invitată. Activiştilor pro-avort le era de ajuns doar un nume, cel de Jane Roe.

În 1994 apare biografia „Eu sunt Roe, viaţa mea, Roe vs Wade şi libertatea de a alege”.

Chiar în timpul unei prezentări a cărţii are loc prima întâlnire cu activistul pro-life „Flip” Benham, pastor metodist, care în acea împrejurare a acuzat-o pe Norma McCovery că este „responsabilă de moarte a mai bine de 33 de milioane de copii (cei ucişi din momentul pronunţării sentinţei până în acel moment) şi că profanează sângele lor prin vânzarea cărţii”.

Între timp în clinică au început să se întâmple lucruri misterioase. „Colegii mei au început să audă gălăgia copiilor ce alergau de-a lungul holului. Într-o dimineaţă am auzit râsul unui copil. L-am căutat, dar nu l-am găsit. Mi-am înălţat ochii spre cer şi am zis: „Bine, bine, Doamne, nu ştiu ce faci tu acolo sus, însă sper să se termine. Că nu e deloc de râs”.

„Rugăciunea mea spontană m-a mirat, aşa cum mă mirase râsul copilului. Nu vorbisem niciodată cu Dumnezeu. Nu avusem nici un motiv să vorbesc cu El. De fapt îmi era într-un fel duşman. Aşadar, de ce-i vorbeam acum?”

„M-am întors acasă şi mi-am petrecut restul zilei şezută. Când consoarta mea s-a întors acasă, m-a întrebat: „Te simţi bine?”. I-am răspuns: „Sunt bine. Cred că îmi pierd minţile, dar sunt bine”.

În martie 1995 Reverendul Philip Bentham transferă locaţia organizaţiei sale anti-avort, denumită „Operation Rescue”, într-o clădire adiacentă clinicii Normei, iar aceasta este frapată de seninătatea şi de implicare activiştilor pro-life în promovarea principiilor creştine.

Povesteşte Norma: „Mărşăluiau în faţa ferestrelor mele cu lozinci precum: „Avortul este holocaustul american”, „fiul nu este o alegere a ta”.

S-a întâmplat că Norma să se împrietenească cu Ronda Mackey care lucra pentru „Operation Rescue”; se aflau pe fronturi opuse, însă au devenit prietene. Ronda avea o fiică, Emily, de şapte ani.

„Am invitat-o să se joace în biroul meu, la clinică. Ea mi-a cerut să merg cu ei în biserică”.

Credinţa copilei îi deschide inima. Odată cu trecerea timpului Norma începe să ia în serios chestiunea avortului, în special când Ronda îi destăinuie că fusese pe cale să o avorteze pe Emily. Ronda fusese tentată să avorteze, în special din cauza presiunilor familiei, însă amintirile emoţiilor traumatice prin care trecuse o prietenă de liceu ce avortase, au determinat-o pe Ronda să o lase în viaţă pe Emily.

„La puţin timp după aceea, în timp ce mergeam împreună cu Ronda, am văzut că purta o lozincă: „AVORTUL opreşte o inimă care bate”, însoţită de desenul unei inimi roşii, plină de viaţă. Deodată, în acel desen, am văzut inima lui Emily, şi mi-am dat seama că „legea mea” ar fi putut să blocheze inima lui Emily”.

„Această experienţă m-a schimbat cu totul. Avortul nu mai era un drept abstract. Acum avea un chip, acela al unei copile ce se numea Emily. Şi cu o credinţă de copilă, Emily continua să-mi ceară să merg cu ea în biserică. În sfârşit, am zis ca da, căci simţeam o neaşteptată dorinţă da a-l avea pe Dumnezeu în viaţa mea”.

„Pastorul Morris Sheats a încheiat omilia sa cu o invitaţie evanghelică inspirată din versetul lui Ioan 3,16, întrebând: „Este vreunul printre voi care-i obosit să trăiască într-o viaţă de păcat?”. Cum aş fi putut să spun nu? De ani de zile eram obosită, însă era unica stradă pe care o cunoşteam. Am ridicat mâna. Când am ajuns la Pastorul Sheats, l-am văzut pe Isus în faţa ochilor. M-a făcut să mă simt atât de îndurerată pentru toate păcatele mele, în mod special pentru rolul pe care-l jucasem în legalizarea avortului. Continuam să repet: „Doresc doar să anulez tot răul pe care l-am săvârşit în această lume”.

A trebuit să înfrunt crunta realitate. Avortul nu este doar „ceva ce apare în urma conceperii, ci reprezintă uciderea copiilor în sânul mamei”. Nu se poate interveni nici în primul, nici în al doilea ori al treilea trimestru. Avortul – în orice moment – este greşit. A fost dureros de evident”.

Norma McCorvey înţelege că a greşit totul şi decide să-şi schimbe viaţa, abandonând viciile şi convertind-se la religia creştină printr-o ceremonie baptismală celebrată de acelaşi Bentham într-o piscină, în faţa camerelor de filmat, pe data de 8 august 1995 (calea Normei spre adevăr va cunoaşte, după câţiva ani, o altă întorsătură, prin abandonarea metodismului şi intrarea în Biserica Catolică). În 1998 apare o nouă carte scrisă de Norma, „Won by Love” („Cucerită de Iubire”), pe frontispiciul căreia se poate citi: „Această carte este dedicată tuturor copiilor care au fost dezmembraţi prin avort. Vă cer scuze pentru că nu mai sunteţi aici, ci în Paradis cu Tatăl. Şi tuturor femeilor care, din cauza avortului, viaţa le-a fost schimbată. Harul cel minunat poate vindeca inima voastră, astfel încât şi voi să puteţi fi cucerite de iubire”.

„Eu sunt 100% a  lui Isus şi 100% pro-life. Nicio excepţie, niciun compromis”.

Norma McCorvey actualmente are şaizeci de ani şi este una dintre cele mai înflăcărate anti-abortiste din SUA. A fost arestată de mai multe ori în cursul manifestaţiilor împotriva politicilor abortiste.

În 2004 prin recurs la Roe vs Hill, Norma McCorvey a  reconsiderat sentinţa Roe vs Wade şi a cerut schimbarea acestea pe baza cunoştinţelor ştiinţifice actuale în ceea ce priveşte consecinţele psihologice şi fizice provocate de avort,  prezentând circa o mie de declaraţii sub jurământ ale femeilor care avortaseră şi care au susţinut că au suferit deferite daune.

De asemenea, a cerut să se ia în considerare faptul că ştiinţa şi medicina prenatală au descoperit că copilul dezvoltă sensibilitate la stimulii externi şi la durere mult mai înainte decât se credea în 1973.

Recursul a fost respins deoarece s-a motivat că după treizeci de ani procesul nu mai putea fi reluat.

„Trebuie să recunosc – a declarat Norma – că în 1973 am minţit, declarând că am rămas gravidă după ce am fost violată de un grup. Sarah Weddington a construit o bună parte din moţiune ştiind că americanii vor fi de acord cu întreruperea sarcinii unei femei violate. Însă nu era adevărat. Legea care a ucis milioane de vieţi a fost adoptată datorită unei minciuni”.

  

Sursă: Cultura vieţii