Părintele Arsenie Papacioc: "Să fiţi bine spovediţi!"

Părintele Arsenie Papacioc

Mai întâi, repet, să fiţi bine spovediţi. 0 spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: "Ce-am făcut?"

Această stare de cercetare este o stare de prezenţă. Să fiţi bine spovediţi! Nu faceţi cu nici un chip o spovedanie aşa, tradiţională, raţională, ci afectivă: "Domnule, asta am făcut!" Să spuneţi păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie raţională. Deci, să fiţi bine spovediţi! Asta-i taina care mântuieşte! Ce iertaţi voi - episcopilor, preoţilor, duhovnicilor - iert şi Eu. Aceste păcate dezlegate nu se mai iau în vedere, spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, nici la Vămile Văzduhului, nici la Judecata de Apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm este dezlegarea de păcate.

Dă-ţi seama ce uşor poţi să te mântuieşti! Şi te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger. Nu trebuie să existe ruşine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ţi dea ruşine la spovedit. 0 spovedanie bună înseamnă să spui tot. Dacă te ruşinezi, ascunzi din păcate. Apoi să vă cercetaţi oriunde, să vă controlaţi, că e mare greşeală să nu fii înregistrat în tot ce faci. S-ar putea să repeţi un lucru pentru că n-ai ştiut că l-ai făcut, nu te-ai înregistrat.

Urmăriţi-vă pe voi înşivă, înregistraţi-vă paşii şi mintea. Pentru că se poate să te speli pe faţă şi să te speli numai la o subţioară, dar pe una să nu te speli, uiţi. Dacă eşti înregistrat, te întrebi: "Ce fac, unde merg, cine sunt?"

Nu mergeţi la întâmplare, din inerţie simplă. Tu trebuie să ştii că exişti. Dacă tu gândeşti că trebuie să fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat şi vei avea, deci o conduită a vieţii. Plecând de la un lucru care crezi că s-a terminat: "Părinte, sărut mâna, am venit, am spus, acum plec". Nu, băiete! Pe unde te duci, să te înregistrezi mereu: "Eu am înjurat, am vorbit de rău, m-am mândrit etc.". Chiar vă rog să notaţi păcatele atunci când le-aţi făcut, cel mai mare lucrul ăsta ar fi. Nu faceţi pe eroii: "Lasa că ştiu ce să spun acolo!" Poţi să spui şi împrejurarea în care ai făcut lucrul, pentru ca să se uşureze, ori să se agraveze fapta. Să nu vă apuce moartea, aş putea spune, să nu vă apuce seara fără să fiţi spovediţi. Nu ţineţi la faptul că va scrie despre voi că "A murit fără lumânare!" Lumânarea nici nu ajută, nici nu acuză.

Nu păstraţi un păcat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunăoară la cei căsătoriţi, la unul din soţi îi place o altă persoană şi cedează în inima lui. Când sunt împreună ca soţ şi soţie, şi cel care a cedat în inima lui îşi închipuie că trăieşte cu persoana aceea, face un păcat subtil de curvie.

N-ai nevoie să laşi impresie bună duhovnicului. Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a uşurat şi te-a scos din adânc de ape. Tu eşti la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că eşti numai la jumătate de centimetru? Spovedeşte-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca să te lauzi tu pe tine. Şi pe urmă, va mai spun şi altceva, el este plin de har şi te simte, nu este prost, îşi dă seama.

Credeţi că Dumhezeu a făcut duhovnic pe oricine? Şi atunci, te simte şi, delicat, poate să-ţi spună: "De ce mă minţi, măi frate?" Pentru că duhovnicul nu poate să-ţi lase impresia că-ţi cunoaşte ţie păcatele. Îi descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Şi pe urmă nu ne interesează atât de mult părerea duhovnicului, ne interesează că tu ai reuşit să te salvezi în loc să te nenoroceşti. Pentru că, fraţii mei, ori la spovedit să spui păcatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsă ele se vor vădi, dar nespuse nu rămân! Asta să ştie toată lumea. Şi duhovnicul va fi de faţă acolo, la judecată, unde n-ai ce să mai zici, şi nici el.

Sursă: Sfaturi ortodoxe

Vrăjitoria în Congo și dificultățile misiunii ortodoxe în Africa, Părintele Damaschin Grigoriatul

Omeneşte vorbind, Africa este cel mai nedreptăţit continent când vine vorba de răspândirea cuvântului Lui Dumnezeu. Obstacole naturale sau alţi parametri negativi nu au facilitat ca învăţătura să ajungă în cele mai adânci părţi ale continentului, cu excepţia regiunilor din nordul şi nord-estul lui. Se poate să fi fost planul Proniei divine, pentru răspândirea credinţei acolo, chiar recent, in timpul secolului al xx-lea.

Este un fapt cunoscut că alte ‘’biserici’’ creştine s-au stabilit în aproape toată Africa, începând cu jumătatea secolului al XVIII -  lea, prin colonizarea de către popoare europene. În afară de scopul exploatării acelor pământuri purtătoare de aur, aceste popoare au plănuit de asemenea să îşi răspândească religia. Astfel, sunt acolo creştini catolici din secolul al XVIII - lea, protestanţi de la jumătatea secolului al XX – lea, urmaţi de ‘’biserici’’ eretice ale zilelor din urmă, cu un conţinut creştin sau chiar demonic, formate de către pastori africani.

Aceste ‘’biserici’’, care  sunt tăiate din plinătatea Adevărului şi a Vieţii, nu s-au preocupat niciodată – nici în trecut, nici în prezent si nici în viitor – să scoată misticismul african de sub diferitele influenţe demonice şi convingeri. Explicaţia este simplă: diavolul se teme de Adevăr; Adevărul este Hristos şi  Ortodoxia şi este o mare prăpastie între El şi legiunile demonice.

Biserica Ortodoxă  a întârziat mult aducerea mesajului său în Africa. Numai cei mai înflăcăraţi din cler, din Grecia şi de pretutindeni,  care, cu binecuvântarea episcopilor locali, s-au stabilit în diferite regiuni ale Africii şi au aprins mici scântei de lumină duhovnicească. Şi,  doar  această lumină – lumina credinţei şi a vieţii ortodoxe – este capabilă să-l anime pe băştinaşul african şi să să-l descătuşeze din chinurile pe care le generează vrăjitoria şi idolatria.

Călătoriile mele consecutive în Africa Centrală cu scopuri misionare m-au ajutat să-mi fac o imagine autentică a elementului păgân şi să ajung la anumite concluzii.

În Africa – cel puţin în sfera de care eu sunt preocupat cel mai frecvent - nu se pomeneşte de un ateism african. Este un element foarte încurajator, când aspiri să îi conduci  la  adevaratul, Mantuitorul nostru,  Iisus Hristos şi la Biserica Sa.

Vrăjitoria implică o credinţă că,  înăuntrul  animalului şi plantei se află puteri supranaturale, invizibile, care acţionează ca spirite cu diferite caracteristici şi, care influenţează viaţa unei persoane. Una dintre cele mai vechi forme este vrăjitoria ’’homeopată’’. Ca un exemplu, am vrea să menţionăm practica vraciului care, pentru a răni duşmanul, va confecţiona o asemănare a lui (o ’’păpuşă’’) din lemn, ceară sau argilă. O formează astfel încât să semene cu duşmanul, cât mai mult posibil. Dacă nu seamănă cu duşmanul, el ’’botează’’ asemănarea cu numele duşmanului şi apoi începe să-l tortureze în funcţie de rezultatele pe care vrea să le obţină. De exemplu, dacă vrea să provoace moartea unui animal, n-are decât să pună în aplicare moartea acelui animal. Ca să-l omoare pe duşmanul ’’clientului’’ său, el înfige un ac în ’’inima’’ unei păpuşi sau a unei imagini din lemn care se presupune că îl reprezintă pe duşman.

Ei consideră de neconceput ca cineva să poată trăi fără ca viaţa lui să depindă de puteri mai înalte. Aceasta este evident în diferite circumstanţe ale vieţii lor. Dacă, de exemplu, o rudă s-a îmbolnăvit sau a murit, ei cred că cineva îi urăşte şi acum se răzbună. Aşa că fug la doctorul vrăjitor. Îi spun care e problema şi caută să descopere cine a provocat acea soartă groaznică în casa lor.