Persecuţii ale creştinilor in Africa

Organizaţia teroristă Boko Haram a atacat şi ucis prin decapitare 5 oameni în Nigeria de Nord. De la începutul ostilităţilor, 3000 de oameni au fost ucişi de către gruparea extremist islamică. Oroarea a avut loc în Maiguduri, un oraş din nord-estul Nigeriei, a declarat pentru BBC un rezident.

Numai în această săptămână, 23 de oameni au fost ucişi de către Boko Haram. Există informaţii ale agenţiilor internaţionale că s-a înfiinţat încă o grupare criminală numită Ansaru, care foloseşte aceleaşi tehnici de teroare. Luna trecută, aceşti militanţi au ucis 15 creştini în acelaşi oraş.

După o statistică întocmită de Biserica Catolică, în jur de 105 000 de creştini din toată lumea au murit pentru credinţa lor în anul 2012. Această informaţie a fost publicată pe data de 21 decembrie de coordonatorul Comisiei de Observare pentru Libertatea Religioasă din Italia, Massimo Introvigne. Statisticile oferite de acest expert sunt cu adevărat îngrijorătoare: în medie, la fiecare cinci minute, o persoană moare în lume pentru că este creștin.

Cercetătorul a desluşit cele mai persecutate regiuni, localizate în mare parte pe continentul African: Nigeria, Somalia şi Mali. Mari riscuri se găsesc şi în Pakistan, în anumite regiuni ale Egiptului, în ţările în care regimurile comuniste totalitare încă mai există şi astăzi, în frunte fiind Coreea de Nord sau în ţările care sunt parţial sub influenţa naţionalităţilor etnice, precum India.

În ceea ce priveşte sursele persecuțiilor, expertul menționează în primul rând ideologiile agresive: „Pe de o parte există persecuţii crunte, crime şi torturi care iau naștere din anumite ideologii; ideologia fundamentalismului islamic radical, versiunile mai violente ale naţionalismului etnic şi ideologiile vechiului comunism”.

Sursă: Doxologia

Punerea pietrei de temelie a primei biserici româneşti din Africa

Ziua de sâmbătă, 12 ianuarie 2013, a însemnat un moment istoric pentru comunitatea românească din Africa de Sud, deoarece s-a pus piatra de temelie a primei biserici româneşti ortodoxe de pe continentul african. Ceremonia a fost oficiată în Midrand, o suburbie a metropolei Johannesburg, pe terenul parohiei, în prezenţa a peste 70 de români, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Damaskinos, Mitropolit al Johannesburgului şi Pretoriei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Petroniu al Sălajului, P.C. Protopresbiter Răzvan Vasile Tatu şi alţi părinţi.

Parohia românească din Johannesburg, Africa de Sud, îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei. La acest eveniment a participat şi Excelenţa Sa Dl Ambasador Radu Safta împreună cu soţia. Au mai luat parte credincioşi greci. Astfel s-a pus început visului comun al românilor de a avea un locaş de închinăciune în această ţară.

Duminică, 13 ianuarie, la Paraclisul Mitropolitan “Sfânta Treime” din Houghton, Preasfinţitul Părinte Petroniu al Sălajului a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu P.C. Protopresbiter Răzvan Vasile Tatu, Parohul comunităţii româneşti din Africa de Sud, în prezenţa a circa 30 de români.

Sursă: Basilica.ro

Vrăjitoria în Congo și dificultățile misiunii ortodoxe în Africa, Părintele Damaschin Grigoriatul

Omeneşte vorbind, Africa este cel mai nedreptăţit continent când vine vorba de răspândirea cuvântului Lui Dumnezeu. Obstacole naturale sau alţi parametri negativi nu au facilitat ca învăţătura să ajungă în cele mai adânci părţi ale continentului, cu excepţia regiunilor din nordul şi nord-estul lui. Se poate să fi fost planul Proniei divine, pentru răspândirea credinţei acolo, chiar recent, in timpul secolului al xx-lea.

Este un fapt cunoscut că alte ‘’biserici’’ creştine s-au stabilit în aproape toată Africa, începând cu jumătatea secolului al XVIII -  lea, prin colonizarea de către popoare europene. În afară de scopul exploatării acelor pământuri purtătoare de aur, aceste popoare au plănuit de asemenea să îşi răspândească religia. Astfel, sunt acolo creştini catolici din secolul al XVIII - lea, protestanţi de la jumătatea secolului al XX – lea, urmaţi de ‘’biserici’’ eretice ale zilelor din urmă, cu un conţinut creştin sau chiar demonic, formate de către pastori africani.

Aceste ‘’biserici’’, care  sunt tăiate din plinătatea Adevărului şi a Vieţii, nu s-au preocupat niciodată – nici în trecut, nici în prezent si nici în viitor – să scoată misticismul african de sub diferitele influenţe demonice şi convingeri. Explicaţia este simplă: diavolul se teme de Adevăr; Adevărul este Hristos şi  Ortodoxia şi este o mare prăpastie între El şi legiunile demonice.

Biserica Ortodoxă  a întârziat mult aducerea mesajului său în Africa. Numai cei mai înflăcăraţi din cler, din Grecia şi de pretutindeni,  care, cu binecuvântarea episcopilor locali, s-au stabilit în diferite regiuni ale Africii şi au aprins mici scântei de lumină duhovnicească. Şi,  doar  această lumină – lumina credinţei şi a vieţii ortodoxe – este capabilă să-l anime pe băştinaşul african şi să să-l descătuşeze din chinurile pe care le generează vrăjitoria şi idolatria.

Călătoriile mele consecutive în Africa Centrală cu scopuri misionare m-au ajutat să-mi fac o imagine autentică a elementului păgân şi să ajung la anumite concluzii.

În Africa – cel puţin în sfera de care eu sunt preocupat cel mai frecvent - nu se pomeneşte de un ateism african. Este un element foarte încurajator, când aspiri să îi conduci  la  adevaratul, Mantuitorul nostru,  Iisus Hristos şi la Biserica Sa.

Vrăjitoria implică o credinţă că,  înăuntrul  animalului şi plantei se află puteri supranaturale, invizibile, care acţionează ca spirite cu diferite caracteristici şi, care influenţează viaţa unei persoane. Una dintre cele mai vechi forme este vrăjitoria ’’homeopată’’. Ca un exemplu, am vrea să menţionăm practica vraciului care, pentru a răni duşmanul, va confecţiona o asemănare a lui (o ’’păpuşă’’) din lemn, ceară sau argilă. O formează astfel încât să semene cu duşmanul, cât mai mult posibil. Dacă nu seamănă cu duşmanul, el ’’botează’’ asemănarea cu numele duşmanului şi apoi începe să-l tortureze în funcţie de rezultatele pe care vrea să le obţină. De exemplu, dacă vrea să provoace moartea unui animal, n-are decât să pună în aplicare moartea acelui animal. Ca să-l omoare pe duşmanul ’’clientului’’ său, el înfige un ac în ’’inima’’ unei păpuşi sau a unei imagini din lemn care se presupune că îl reprezintă pe duşman.

Ei consideră de neconceput ca cineva să poată trăi fără ca viaţa lui să depindă de puteri mai înalte. Aceasta este evident în diferite circumstanţe ale vieţii lor. Dacă, de exemplu, o rudă s-a îmbolnăvit sau a murit, ei cred că cineva îi urăşte şi acum se răzbună. Aşa că fug la doctorul vrăjitor. Îi spun care e problema şi caută să descopere cine a provocat acea soartă groaznică în casa lor.