Mărturia unei mame a zece copii

Sursă: fundacionvida.net

Când eram mică visam că o să mă căsătoresc și o să am 4 copii, dar când m-am logodit am aflat că fiind operată de apendicită la 18 ani, mi-a fost extirpat un ovar care fusese perforat de mai multe chisturi, iar eu nu puteam face copii. Dar la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Logodnicul meu m-a liniștit și mi-a zis: ”copiii sunt ai lui Dumnezeu, iar noi o să avem mulți”.

Astăzi, sunt căsătorită și pot să spun că este adevărat. Prima mea sarcină la 22 de ani a avut foarte multe complicații, cu șapte amenințări de avort. Tot ce mâncam vomitam, iar începând cu a șaptea lună de sarcină a apărut preeclampsia. Până la naștere am reținut apă și nu am mai mâncat sare. Fiind la prima naștere, la primul semnal de durere în zona coapselor am plecat la spital, dar m-au trimis acasă. M-am întors a doua zi și am rămas timp de  24 de ore. Medicul ne-a informat că riscul este mare și l-a întrebat pe soțul meu între cine să aleagă, între mine sau copil. Soțul meu i-a răspuns că pe amândoi. Am așteptat să apară contracțiile, s-a evitat cezariana şi copilașul nostru s-a născut cu 1,6 kg, fără câteva săptămâni de gestație, dar sănătos.

Au trecut mulți ani de atunci și am fost binecuvântați. Viața e un dar de la Dumnezeu. Timp de 23 de ani am văzut încontinuu biberoane și scutece. Cea mai mică are trei ani și este al zecelea copil. Am avut trei avorturi neprovocate (știu ce se simte, un gol enorm și o tristețe profundă) și o sarcină molară. Fiecare sarcină a fost diferită, dar cu toate a trebuit să am grijă, deoarece exista riscul de avort. Cu al treilea am aflat că sunt însărcinată deoarece am avut o hemoragie, dar slavă Domnului, a putut fi controlată și am stat la pat o lună de zile până la naștere.

În timpul nașterii celui de-al șaptelea copil, am avut binecuvântarea de a fi asistată de un doctor creștin, care m-a ajutat și a așteptat cu răbdare șapte ore ca să evităm cezariana. Nașterea a fost grea, am avut hemoragie, dar s-a terminat cu bine. Și la ultima sarcină mi s-a rupt apa în luna a șasea și a trebuit să stau la pat fără să mă mișc timp de două săptămâni și să urmez un tratament pentru dezvoltarea plămânilor fetiței; am fost amândouă în pericol. Cu adevărat am văzut moartea cu ochii, dar chiar se împlinește vorba ”dai viață, pentru viață”.

La 43 de ani și cu lumea împotrivă, doctorul m-a supus la o cezariană. Aici vreau să mă opresc puțin, deoarece niciodată nu am experimentat ceva asemănător. Nu este nimic pe lume ca sentimentul care îl ai când  îl ajuți pe copilașul tău din pântec să iasă pe lume și fericirea ce o simți când îl vezi, îl simți și îl auzi pentru prima dată. Cezariana e traumatizantă. Prima dată îți fac o injecție, după aia te taie, iar imediat tu doar asculți și îți imaginezi ce se întâmplă…În fine, s-a născut fetița noastră sănătoasă și frumoasă și nu a fost nevoie să fie intubată sau să primească altă îngrijire specială, așa cum se aștepta. A avut nevoie numai de căldură timp de patru ore.

Acum pot să mărturisesc: copii sunt un dar de la Dumnezeu. Viața nu ne aparține, iar eu, slavă Domnului, sunt sănătoasă. Maternitatea face ca noi femeile să ne simțim că facem parte din împlinirea planului lui Dumnezeu în perfectă armonie. Totul pentru dragoste și cu dragoste, fiindcă niciodată nu o să evit să fac copii, iar eu sunt martor că Dumnezeu există, că este Tatăl nostru care ne sprijină și ne dă de toate din abundență.

MONICA CALDERÓN DE VANEGAS 

Catolică 

Guayaquil – Ecuador

Traducere: Irina Gheţau

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Fotografia unui bebeluş avortat la trei luni îl salvează pe altul de la avort

de Steven Ertelt

Pe 20 februarie 2014, site-ul pentru viaţă LifeNews.com a prezentat povestea lui Baby Noah, care a murit în urma unui avort spontan. Imaginea micuţului Noah (Noe) a devenit virală pe Internet. Mama micuţului, Lara, i-a pus numele Noah, care înseamnă „odihnă” şi „pace.”

Kristen Benfield a dat şi ea Share la imaginea micuţului Noah, care şi-a pierdut viaţa înainte de a apuca să vadă lumina zilei. Iar acest lucru simplu i-a dat şansa la viaţă altui copil, care altfel ar fi fost ucis prin avort.

După ce Kristen a dat Share pe Facebook, a primit un mesaj de la o femeie care se numea tot Lara şi care chiar zilele acelea se gândea să facă avort: „Nu mai ştiu exact cum ne-am cunoscut şi am ajuns prietene pe Facebook, dar vreau să-ţi spun că articolul pe care l-ai pus şi fotografia fătului de trei luni au avut un efect profund asupra mea în actuala situaţie. Mulţumesc… Să ştii că postarea ta mi-a schimbat perspectiva. Mulţumesc, fată, cum nici nu ştii”.

Kristen le-a declarat celor de la LifeNews că era în al nouălea cer să ştie că a jucat un rol în salvarea unui copilaş de la avort: „Am primit mesajul în seara în care am postat pe Facebook fotografia cu bebeluşul scump al Larei, iar micul Noah a schimbat gândirea cuiva şi cel mai probabil a salvat şi o viaţă”.

Povestea e cu atât mai emoţionantă pentru Kristen cu cât la început ea nu a reuşit să dea Share şi la fotografie. A trebuit să şteargă postarea iniţială şi a reuşit să publice pe pagina ei şi fotografia copilaşului care a făcut o impresie atât de puternică asupra celeilalte Lara.

„Ascunse sunt căile Domnului! M-am simţi obligată să fac cunoscută povestea lui Noah şi fotografia lui frumoasă. Chiar am dat Share de două ori. Prima dată nu se vedea fotografia”, a mai declarat ea pentru LifeNews. „Pur şi simplu am ştiut că trebuia să fie văzut, aşa că am şters postarea iniţială şi am dat Share astfel încât să se vadă şi imaginea. Sunt atât de recunoscătoare pentru munca celor de la LifeNews.com! Şi numai o viaţă dacă salvezi, contează enorm!”

Sursa: LifeNews.com

Preluat de pe Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Un dar de Ziua Recunoştinţei: o mamă cu cancer agresiv dă naştere unui copil perfect sănătos în ciuda tratamentului

OWENSBORO, Kentucky, 16 noiembrie, 2011 (LifeSiteNews.com)

Într-o dimineaţă, în timpul ce îşi palpa sânul, Erika Vandiver a devenit din ce în ce mai atentă când şi-a dat seama că a găsit un nodul la sânul stâng. Cu doar două luni înainte, în februarie 2009, împreună cu soţul ei Andrew au fost nespus de fericiţi să descopere că ea este însărcinată. De această dată, tânăra mămica se străduia să păstreze noua viaţă.

Înainte de această sarcină, Erika, în vârstă de 28 de ani, suferise patru avorturi spontane, ultimul necesitând o spitalizare de câteva zile din cauză că pierduse sânge. „Îmi era frică nu cumva un alt avort spontan să-mi distrugă sănătatea sau să-mi sfâşie sufletul”, a declarat Erika într-un interviu pentru LifeSiteNews.

Cuplul de tineri căsătoriţi urmărise cu grijă veştile despre sarcină, sperând să îi dea fiului lor de un an şi jumătate, Simon, un frăţior sau o surioară.

Obstetricianul Erikai a crezut iniţial că porţiunea întărită se datora unei colmatări a laptelui sau era o simplă umflătură datorată faptul că era însărcinată, şi i-a spus tinerei mămici să verifice în continuare evoluţia. Dar din aprilie până în iunie umflatura a devenit mult mai mare şi mult mai dureroasă. În acel moment, doctorul Erikăi a decis să se facă o ecografie şi o biopsie.

Gravidă şi cu cancer

Rezultatele care au venit în iulie nu au fost bune. Gravidă acum în săptămâna a 20-a, Erika a fost diagnosticată cu o formă agresiva de cancer de sân. 

„Când am auzit diagnosticului de cancer m-am speriat foarte tare, mai ales că eram gravidă. În acel moment, noi nu spusesem încă nimănui că sunt însărcinată.” 

Totuşi, nu toate veştile erau rele. Ecografia a arătat şi o fetiţă perfect sănătoasă, care trebuia să se nască pe 26 noiembrie – ziua când americanii sărbătoresc Ziua Recunoştinţei. Andrew şi Erika au decis să îi pună fetiţei nenăscute numele Rachel. 

Acum, în timp ce corpul ei era afectat de cancer şi în acelaşi timp o nouă viaţă se dezvoltă, Erika se simţea pe „marginea unei prăpăstii”.

Medicii i-au propus Erikăi să avorteze fetiţa pentru a începe un tratament puternic invaziv împotriva cancerului, care i-ar fi salvat viaţa. Căutând pe internet, Erika a aflat aceleaşi lucruri pe care i le spuseseră doctorii: păstrează copilul şi întârzie tratamentul, ceea ce se presupunea că scad şansele de supravieţuire a mamei, sau avortează copilul şi începe tratamentul imediat, ceea se presupunea că ar creşte şansele de supravieţuire a mamei.

Dar dinăuntrul Erikăi a ieşit la iveală spiritul mamei care luptă să îşi apere copilul. După suferinţa foarte dureroasă a pierderii a patru copii prin avort spontan, ea ştia că nu ar putea niciodată să facă rău în mod intenţionat copilului ei. 

Erika a decis să lupte cu cancerul şi să îşi păstreze bebeluşul. „Am exclus total ideea de a-mi avorta copilul”, a spus ea ferm.

La rândul lui, soţul său, Andrew, nu s-a gândit nicio secundă să aleagă „una sau cealalata”. Era hotărât să îi ofere soţiei sale „tot suportul moral şi toată dragostea” şi „să păstreze o atitudine optimistă faţă de starea ei de sănătate”. 

Tumoarea din sânul Erikăi s-a dovedit a fi triplu negativă, nerăspunzând la niciunul dintre tratamentele hormonale, cum ar fi cel cu Tamoxifin, pe care doctorii i le-au aplicat.

Următorul pas era chimioterapia. Tânăra mamă a devenit foarte îngrijorată. Va afecta oare chimioterapia capacitatea corpului ei de a asigura sănătatea fiicei pe care o purta în pântece? Oare efectele secundare are tratamentului puteau pune în pericol relaţia ei cu soţul sau cu băiatul lor Simon? Va putea păstra apropierea firească dintre soţ şi ea, odată ce ea va fi cheală şi extrem de bolnavă? De asemenea, deoarece ea era principalul susţinător financiar al familiei (era un biolog medico-legal important pentru statul Kentuky) vor mai putea să acopere în continuare nevoile materiale ale familiei?

Dar doctorii i-au mai liniştit îngrijorarea, spunându-i că tratamentul cu Adrimaycina va avea un efect redus sau chiar zero asupra fiicei sale ce îi creştea în burtica.

O mână de ajutor

Împovărată de griji, tânăra soţie şi mamă a simţit că „nu este destul de puternică pentru a continua”. Dar în mijlocul acestor greutăţi, ca o rază de soare, ceva neaşteptat s-a întâmplat: ochii Erikăi au fost deschişi să vadă calea cea bună prin compasiunea şi ajutorul celor din jur. 

Ea spune că este meritul bunilor samariteni care au ajutat-o, la momentul potrivit, pe ea şi pe familia ei. Uneori bunul samaritean a fost un doctor, un coleg anonim, o rudă, un prieten sau chiar cineva complet străin.

„În timpul sarcinii am văzut oameni care s-au trecut pe ei cu vederea şi au fost buni, iubitori, plini de compasiune şi susţinere faţă de mine. Oameni pe care nu îi cunoşteam ne-au oferit bani, s-au rugat şi m-au susţinut în această perioadă fără să se gândească la ei înşişi.” 

În mijlocul durerosului tratament pentru cancer şi în nesiguranţă pentru cum va plăti facturile şi dacă va avea ceva de pus pe masă, Erika spune că şi-a găsit alinare în credinţa. „Credinţa m-a ajutat pe drumul acesta”, şi, de asemenea, i-a dat „nădejde în natura răscumpărătoare a suferinţei”.

Lupta Erikăi cu cancerul şi lupta ei pentru a naşte fetiţa i-au arătat că este cu adevărat binecuvântată. „Este trist că până să se întâmple ceva rău, majoritatea oamenilor (incluzându-mă din păcate aici şi pe mine) nu văd cu adevărat ceea ce oamenii cu adevărat buni din lume reuşesc să realizeze”. 

Ea a învăţat de asemenea că acceptarea unui ajutor te poate face mai puternic. Înainte de boala să era destul de independenţă şi stăpâna pe viaţa ei, dar acum a înţeles ca refuzarea unui ajutor nu o face mai puternică. 

Sensul Zilei Recunoştinţei

A treia etapă a chimioterapiei, din septembrie, a făcut-o să se simtă „mizerabilă, plângăcioasă, morocănoasă şi răutăcioasă”. A început să aibe coşmaruri în care apărea Rachel, coşmaruri care o făceau să se trezească brusc în timpul nopţii şi să nu îşi potă stăpâni tremuratul. Încerca să îşi facă copilul din pântece să se mişte pentru a scăpa de teama că s-a înfăşurat cordonul ombilical în jurul gâtului bebeluşului. Toate acestea o epuizau. 

Vizitele regulate la doctor arătau însă ca Rachel este în viaţă şi sănătoasă, şi chiar loveşte în pântece cu picioruşul, în ciuda tratamentului sever pe care îl urma mama. 

În sfârşit a venit ziua de 26 noiembrie. Apa mămicii de acum fără păr s-a rupt exact când era programată. Rachel a ajuns pe lume după doar 3 contracţii. Fetiţa de 3,8 kilograme avea părul cârlionţat şi negru şi a trecut toate testele cu bine. Andrew şi Erika erau în culmea fericirii. În ciuda faptului că organismul Erikai a fost îmbuibat de medicamente pentru cancer timp de 4 luni de sarcină, micuţa Rachel a reuşit să iasă perfect sănătoasă. 

„Ştiu că eşti foarte norocoasă”, i-a şoptit Andrew fetiţei sale dragi, după ce aceasta s-a născut.

Rachel, la o zi, zâmbind

Cuvinte înţelepte

Erika crede că un diagnostic drastic care apare în timpul sarcinii nu trebuie să o facă pe mamă să se întoarcă împotriva copilului ei. „Rachel este cel mai evident aspect pozitiv al acestui drum parcurs. Ea este fericită, sănătoasă, foarte activă şi este cu adevărat o binecuvântare.”

Brigit Jones, mama Erikăi, crede că întâmplarea fiicei sale poate fi o mărturie importantă care trebuie spusă femeilor gravide care sunt puse de către doctori să aleagă între sănătatea lor şi copilul lor nenăscut. 

„Marea majoritate a femeilor (se pare că şi doctori) pur şi simplu nu sunt conştienţi că există o alternativă de a trata cancerul în timpul unei sarcini, metodă ce se aplică cu succes de peste 20 de ani”, a spus Brigit într-un interviu pentru LSN.

Ca o mamă ce a învins cancerul şi şi-a păstrat copilaşul, Erika încurajează orice mamă care are de făcut faţă unei decizii dificile în timpul sarcinii: „opreşte-te, gândeşte-te, roagă-te, şi fă o tonă de cercetări înainte să opreşti o sarcină”, adăugând că „nu este niciun motiv să te grăbeşti să faci un lucru înainte să ai toate informaţiile”.

Călătoria Erikăi spre însănătoşire rămâne neterminată. „Doar pentru că sunt o supravieţuitoare, asta nu înseamnă că bătălia mea este terminată”, spune ea. De când a născut, acum 2 ani, ea a trecut printr-o mastectomie bilaterală dublă pentru a se asigura că toate celulele canceroase au ieşit din corpul ei, eliminarea unui ovar (cu complicaţii grave), o histerectomie de urgenţă şi refacerea sânilor. 

În ultima lună situaţia financiară a tinerei familii a devenit atâta de şubredă încât Andrew şi Erika au fost forţaţi să aibă în vedere falimentul.

În ciuda acestor nenorociri, familia se bucura că sunt toţi vii şi că sunt împreună. 

„Vreau ca toată lumea să ştie că ESTE posibil să iţi menţii credinţa în timp ce treci prin aceste încercări. Vreau ca toată lumea să ştie că ESTE posibil să îţi duci la bun sfârşit sarcina şi să urmezi un tratament pentru cancer. Vreau ca toată lumea să vadă lucrurile pozitive din situaţia mea, iar nu pe cele negative”, a scris Erika în blogul său recent.

Puteţi să o ajutaţi pe Erika şi familia sa în această etapă a vieţii şi pe blogul ei: Erika’s Miracle Journey. 

http://erikasmiraclejourney.blogspot.com/

Este de asemenea binevenită şi o rugăciune.

Traducere şi adaptare după: 

http://www.lifesitenews.com/news/a-thanksgiving-gift-mother-with-aggressive-cancer-gives-birth-to-healthy-ba