O ştire extraordinară: Tratamentele pentru cancer nu dăunează copiilor nenăscuți

NationalRight to Life News, 1 octombrie 2015

Un studiu prezentat pe data de 28 septembrie în cadrul European Cancer Congress din Viena și publicat simultan în The New England Journal of Medicine arată că femeile însărcinate diagnosticate cu cancer nu trebuie să amâne tratamentul sau să avorteze.

„Rezultatele noastre arată că frica faţă de tratamentul pentru cancer nu este un motiv de a avorta. Tratamentul pe timpul sarcini nu trebuie amânat şi se poate face chiar şi chimioterapie”, a declarat profesorul Frederic Amant, doctor ginecolog oncolog de la Spitalul Universitar Leuven din Belgia. „De asemenea, studiul arată că bebeluşii suferă mai mult dacă se nasc prematur decât din cauza chimioterapiei, aşa că este de preferat evitarea naşterii premature decât a chimioterapiei”.

Profesorul Amant a mai menţionat: „În multe cazuri, la decizia medicilor, femeilor li s-a provocat naşterea prematură pentru a continua tratamentul după naştere”. Concluzia lui? „Naşterea prematură este o problemă pentru aceşti copii, însă chimioterapia nu este”.

Studiul a fost realizat pe 129 de copii ale căror mame, fiind diagnosticate cu cancer în timpul sarcinii, au fost expuşi chimioterapiei, terapiei cu radiaţii sau ambele şi un grup de 129 de copii născuţi din mame care nu aveau cancer.

Potrivit reporterul Robert Preid de la revista HealthDay, bebeluşi au fost observaţi la 18 luni şi la 3 ani.

„Comparativ cu grupul de control, nu am găsit diferenţe semnificative în dezvoltarea mentală la copiii expuşi chimioterapiei, radioterapiei sau doar a operaţilor”, a declarat profesorul Amant și profesorul Antoni de la spitalul Leewenhoek din Olanda.

De asemenea, nici numărul de cicluri de chimioterapie din timpul sarcinii, care au variat între 1 și 10, nu a influenţat starea copiilor.

Constatările cognitive s-au bazat pe un examen neurologic şi un test numit Scara Bayley pentru Dezvoltarea Copiilor, raportează NewYorkTimes. Peste jumătate dintre mamele copiilor aveau cancer la sân şi 16% cancer la sânge.

Profesorul Peter Naredi, copreşedinte al European Cancer Congress, a declarat: „Aceste ultime rezultate ar trebui să fie liniştitoare pentru femeile însărcinate diagnosticate cu cancer şi care, în mod firesc, sunt îngrijorate în legătură cu calea ce trebuie urmată, nu doar pentru ele cât şi pentru bebeluşii lor”.

Naredi, care nu a fost implicat în studiu, a adăugat: „Deşi este necesară urmărirea pe termen lung a acestor copii, mesajul important în acest moment este acela că doctorii nu doar că trebuie să pornească cât mai repede tratamentul pentru cancer, dar trebuie, de asemenea, să încerce să menţină sarcina cât mai aproape de termen”.

Traducere: Mihaela Bejan

Sursa: Știri pentru Viață

O profesoară bolnavă de cancer a născut o fetiţă sănătoasă

de Steven Ertelt

Deşi uneori, când o femeie care are cancer este gravidă, medicii sugerează avortul, Briana Dannen şi soţul ei, Brian, au decis să ducă la termen sarcina, iar de curând, mama a dat naştere unui copil sănătos.

Studiile arată că femeile nu trebuie să facă avort şi pot face chimioterapie chiar dacă sunt gravide. Deşi se luptă cu cancerul de sân, Briana a născut-o pe 10 martie pe Harper June Dannen.

Profesoarea din Sherwood, Oregon, a fost diagnosticată cu cancer când era gravidă în patru luni.

Fiindcă are o formă mai agresivă a bolii, după naştere va face şi un tratament mai puternic de  chimioterapie.

Cu câteva săptămâni în urmă, ea declara că legătura cu fiica ei este „minunată, fiindcă am trecut împreună prin asta, aşa că o să-i pot spune cândva cât de puternică a fost”.

Este o conversaţie care nu-i este străină: „Cu 32 de ani în urmă, când mama era gravidă cu mine, a făcut şi ea cancer la sân. Şi încă mai trăieşte, aşa că mă inspiră şi pe mine”.

Numele de June i l-au dat fetiţei de la mătuşa Brianei, care a murit după ce s-a luptat mult cu cancerul de sân.

În prezent, o prietenă de familie a declarat pentru o televiziune locală că familia se simte excelent.

Sursa: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ştefana Totorcea

Studiu: Persoanele căsătorite au o rată de supraviețuire mai mare în cazul accidentelor prevenibile și cancerului

 

Atenție celor care au fobia angajamentelor: Conform unui nou studiu, adulții necasătoriți, inclusiv cei care nu au fost niciodată căsătoriți și cei divorțați sunt de două ori mai expuși morții ca urmare a  accidentelor prevenibile decât cei căsătoriți. De asemenea, un studiu separat arată că mariajul este mai benefic decât chimioterapia pentru a supraviețui cancerului. 

Pentru studiul lor, intitulat „Latura socială a morții accidentale”, cercetătorii de la Universitatea Rice și de la Universitatea din Pennsylvania au folosit informații demografice de la National Health Interviwe Survey pentru a studia 1.302.090 adulți care au supraviețuit accidentelor sau care au murit în urma unui accident între anii 1986 și 2006, făcând o cancer între vârsta, sexul, starea civilă, nivelul de educație și statutul socioeconomic al subiecților lor. 

Concluzia lor? A fi celibatar a fost considerat a avea același nivel de risc ca și dobândirea unei slabe educații, fiind astfel considerat unul dintre cei mai ridicați factori de risc care duc la moarte accidentală. Oganizația Internațională a Sănătății afirmă că cele mai frecvente cauze ale  accidentelor mortale sunt: focul, otrăvirea și inhalarea fumului.

„Persoanele educate, în mare parte, au o situație materială mai  bună, ce poate fi folosită pentru a preveni accidentele mortale (de exemplu instalarea alarmelor împotriva incendiilo)”, a declarat Justin Denney, îndrumătorul studiului. „În plus, aceste persoane au tendința de a fi mai conștiente de practicile care le pot pune sănătatea în pericol, cum ar fi folosirea în exces a alcoolului și a drogurilor.” 

Denney a explicat că „starea civilă influențează prin susținerea pozitivă pe care o presupune. Poate diminua starea de risc a partenerului și poate oferi un sprijin imediat care salvează viețile în cazul unei urgențe.” 

Legătura dintre căsătorie și rezultatele pozitive de sănătate a fost de asemenea observată de către cercetători prin intermediul Institutului de cancer Dana-Farber al Universității Harvard și spitalului Brigham și Femeile din Boston, unde a avut loc un studiu recent făcut pe mai mult de 700.000 de pacienți diagnosticați cu primele zece forme mortale de cancer. Studiul arată că persoanele căsătorite au fost diagnosticate mai din timp, au primit un tratament mai bun și au avut o rată a supraviețuirii mai bună decât persoanele celibatare, divorțate sau despărțite. 

În cazul cancerului de prostată, sân, colorectal, esofagian și a celui de cap/gât, cercetătorii au concluzionat: „rata supraviețuirii la persoanele căsătorite a fost mai  mare decât rata supraviețuirii în cazul aplicării chimioterapiei persoanelor necăsătorite.” 

„Este destul de uimitor”, a declarat către CNN autorul principal al studiului, Dr. Paul Nguyent. „Este ceva legat de sprijinul social din cadrul unei căsătorii care duce la o rată a supraviețuirii mai mare.” 

Dr. Ayal Aizer, declară pentru Forbe: „Credem că sprijinul dintre soți este cheia care duce la această uimitoare îmbunătățire a ratei supraviețuirii. Adesea, soții pacienților îi însoțesc pe aceștia de-alungul vizitelor și se asigură că înțeleg recomandările medicului și  își administreaza tratamentul complet.” 

Nguyen a declarat pentru CNN că este mai probabil ca persoanele căsătorite să fie diagnosticate din timp deoarece soții de regulă se încurajează unul pe altul să facă analize preventive. „Îți vei cicăli soția să-și facă mamografia. Îți vei cicăli soțul să-și facă colonoscopia”, spune Nguyen.  „Dacă ești de unul singur nimeni nu te va cicăli.” 

În plus, pe lângă diagnosticarea timpurie, și deci un tratament cu un mai mare succes, Nguyen crede că beneficiile mariajului pot ajuta pacientul să treacă mai ușor prin tratamentele epuizante care uneori cauzează dureri fizice și mentale mai grele decât boala însăși. 

„Dacă ai alături un soț/soție care este binevoitor să te ajute la sfârșitul zilei, care să te ajute să-ți ordonezi lucrurile și realmente să te încurajeze să te duci la tratamente,  cred că este mult mai probabil  să-ți duci tratamentul la bun sfârșit și să te bucuri de beneficiile lui”,  a declara Nguyen pentru CNN. „Într-adevăr  am tratat mulți pacienți care în mod evident nu ar fi putut trece prin acest tratament fără soții lor.”

 

Sursă:Știri pentru viață

Traducere: Andreea Rusanovschi

 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Daniella Jackson (21 de ani) a învins cancerul pulmonar, refuzând avortul copilului său

de Peter Saunders

Într-un număr din luna mai al publicaţiei Daily Mail, a fost prezentată povestea impresionantă a unei mame în vârstă de 21 de ani, care a învins cancerul după ce a refuzat să îşi sacrifice copilul nenăscut.

Daniella Jackson a fost diagnosticată cu o tumoare la plămânul stâng la scurt timp după ce a aflat că este însărcinată. Medicii i-au recomandat să avorteze copilul, pentru a putea să fie operată, însă femeia a refuzat.

După o sarcină dificilă, aceasta a născut o fetiţă sănătoasă, iar apoi a fost operată, pentru a-i fi extirpată tumoarea, împreună cu jumătate de plămân. Conform unui raport Metro, tumoarea era carcinoidă, cu dezvoltare lentă, cu rezultate satisfăcătoare faţă de alte tumori pulmonare.

În general, tumorile pulmonare carcinoide au o perspectivă de vindecare mai bună decât alte forme de cancer pulmonar. Persoanele care suferă de tumori pulmonare carcinoide prezintă o rată de supravieţuire de 5 ani în 78%-95% din cazuri şi de 10 ani în 77%-90% din cazuri.

Un an mai târziu, a devenit fericita mamă a unei fetiţe pe nume Rennae – al doilea copil al său – şi i s-a spus că nu mai are nicio urmă de boală.

Fiind o creştină romano-catolică practicantă, Daniella Jackson a declarat că avortarea copilului ei nu a fost niciodată o opţiune, datorită credinţei sale puternice: „Am fost întotdeauna hotărâtă să am copilul. Simţeam o legătură atât de profundă cu fetiţa mea, nu puteam să o părăsesc.”

Avortul ca practică pentru salvarea vieţii mamei reprezintă un procent minuscul din cele 200.000 de avorturi care se fac în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în fiecare an.

În anul 1992, în Regatul Unit, s-a prezentat un raport conform căruia în primii 25 de ani de la punerea în vigoare a Legii de legalizare a avortului din 1967 (The Abortion Act 1967), dintre toate avorturile, numai 0,013% au fost efectuate „pentru a salva viaţa mamei”, însă şi în aceste cazuri, a fost discutabilă problema necesităţii unei astfel de acţiuni radicale. Statisticile privind avorturile din anul 2009 în Anglia şi Ţara Galilor nu înregistrează niciun caz de acest gen.

În general, atunci când viaţa unei mame este pusă în pericol din cauza unei sarcini în curs, copilul este la o vârstă viabilă şi, prin urmare, poate fi salvat pur şi simplu prin grăbirea naşterii. Totuşi, în cazuri foarte disparate, doctorii ar putea spune că este necesară oprirea unei sarcini precoce la jumătatea trimestrului (13-22 săptămâni) în situaţii de urgenţă, pentru a salva viaţa mamei.

Însă este atât de rar un astfel de caz, încât cei mai mulţi obstetricieni nu îşi amintesc nici măcar de un singur caz în toată viaţa lor de practică medicală.

Chiar şi Alan Guttmacher, fost Preşedinte al Federaţiei pro-avort de planning familial din SUA (US Planned Parenthood Federation) spunea încă din 1967:

„În prezent, este posibil pentru orice pacientă să treacă cu bine printr-o sarcină, cu excepţia cazurilor în care suferă de o boală fatală, precum cancer sau leucemie; dar într-o situaţie ca aceasta, avortul nu va putea prelungi, şi cu atât mai puţin nu va putea salva viaţa mamei. ”

De fapt, femeile care suferă de cancer vor renunţa la chimioterapie, iar în cazul nostru la operaţia chirurgicală, pentru copil.

Daniella nu ştia dacă va supravieţui din cauza bolii sale, însă îşi iubea atât de mult bebeluşul, încât era dispusă să îşi asume orice risc şi, dacă era necesar, să îşi sacrifice viaţa pentru viaţa fetiţei sale. Acum iată că are bucuria de a avea grijă şi de a-şi preţui comoara de fetiţă, văzând-o cum creşte. Într-o zi, cine ştie, la cealaltă cumpănă a vieţii, poate Rennae va fi cea care va trebui să aibă grijă de Daniella.

Le doresc Daniellei şi fetiţei Rennae tot ce este mai bun în viaţa lor împreună şi mă rog ca dragostea, dăruirea de sine şi credinţa puternică în Dumnezeu, care au ajutat-o pe Rennae să se nască, iar pe Daniella să se vindece, să crească tot mai mult.

Lectura poveştii lor m-a încurajat şi mi-a dat nădejde să fac cunoscută această mărturie, care poate va fi o încurajare şi pentru alţii, bucurându-se de comoara pe care o reprezintă viaţa unui om, mulţumind Lui Dumnezeu pentru dragostea plină de credinţă şi de dăruire de sine de care a dat dovadă trimiţându-L pe Iisus, care s-a jertfit pentru noi în loc să ne lase să pierim.

Iisus a spus că „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.” Şi a demonstrat această dragoste răstignindu-se pe cruce pentru mântuirea noastră, astfel încât a putut să împartă cu noi nu numai această viaţă, ci toată veşnicia. Astfel ne-a iubit El pe noi.

Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. (Romani 5, 6-8).   

Retipărit cu acordul lui Peter Saunder

Traducere Costrasel Anca, după LifeSiteNews

Un dar de Ziua Recunoştinţei: o mamă cu cancer agresiv dă naştere unui copil perfect sănătos în ciuda tratamentului

OWENSBORO, Kentucky, 16 noiembrie, 2011 (LifeSiteNews.com)

Într-o dimineaţă, în timpul ce îşi palpa sânul, Erika Vandiver a devenit din ce în ce mai atentă când şi-a dat seama că a găsit un nodul la sânul stâng. Cu doar două luni înainte, în februarie 2009, împreună cu soţul ei Andrew au fost nespus de fericiţi să descopere că ea este însărcinată. De această dată, tânăra mămica se străduia să păstreze noua viaţă.

Înainte de această sarcină, Erika, în vârstă de 28 de ani, suferise patru avorturi spontane, ultimul necesitând o spitalizare de câteva zile din cauză că pierduse sânge. „Îmi era frică nu cumva un alt avort spontan să-mi distrugă sănătatea sau să-mi sfâşie sufletul”, a declarat Erika într-un interviu pentru LifeSiteNews.

Cuplul de tineri căsătoriţi urmărise cu grijă veştile despre sarcină, sperând să îi dea fiului lor de un an şi jumătate, Simon, un frăţior sau o surioară.

Obstetricianul Erikai a crezut iniţial că porţiunea întărită se datora unei colmatări a laptelui sau era o simplă umflătură datorată faptul că era însărcinată, şi i-a spus tinerei mămici să verifice în continuare evoluţia. Dar din aprilie până în iunie umflatura a devenit mult mai mare şi mult mai dureroasă. În acel moment, doctorul Erikăi a decis să se facă o ecografie şi o biopsie.

Gravidă şi cu cancer

Rezultatele care au venit în iulie nu au fost bune. Gravidă acum în săptămâna a 20-a, Erika a fost diagnosticată cu o formă agresiva de cancer de sân. 

„Când am auzit diagnosticului de cancer m-am speriat foarte tare, mai ales că eram gravidă. În acel moment, noi nu spusesem încă nimănui că sunt însărcinată.” 

Totuşi, nu toate veştile erau rele. Ecografia a arătat şi o fetiţă perfect sănătoasă, care trebuia să se nască pe 26 noiembrie – ziua când americanii sărbătoresc Ziua Recunoştinţei. Andrew şi Erika au decis să îi pună fetiţei nenăscute numele Rachel. 

Acum, în timp ce corpul ei era afectat de cancer şi în acelaşi timp o nouă viaţă se dezvoltă, Erika se simţea pe „marginea unei prăpăstii”.

Medicii i-au propus Erikăi să avorteze fetiţa pentru a începe un tratament puternic invaziv împotriva cancerului, care i-ar fi salvat viaţa. Căutând pe internet, Erika a aflat aceleaşi lucruri pe care i le spuseseră doctorii: păstrează copilul şi întârzie tratamentul, ceea ce se presupunea că scad şansele de supravieţuire a mamei, sau avortează copilul şi începe tratamentul imediat, ceea se presupunea că ar creşte şansele de supravieţuire a mamei.

Dar dinăuntrul Erikăi a ieşit la iveală spiritul mamei care luptă să îşi apere copilul. După suferinţa foarte dureroasă a pierderii a patru copii prin avort spontan, ea ştia că nu ar putea niciodată să facă rău în mod intenţionat copilului ei. 

Erika a decis să lupte cu cancerul şi să îşi păstreze bebeluşul. „Am exclus total ideea de a-mi avorta copilul”, a spus ea ferm.

La rândul lui, soţul său, Andrew, nu s-a gândit nicio secundă să aleagă „una sau cealalata”. Era hotărât să îi ofere soţiei sale „tot suportul moral şi toată dragostea” şi „să păstreze o atitudine optimistă faţă de starea ei de sănătate”. 

Tumoarea din sânul Erikăi s-a dovedit a fi triplu negativă, nerăspunzând la niciunul dintre tratamentele hormonale, cum ar fi cel cu Tamoxifin, pe care doctorii i le-au aplicat.

Următorul pas era chimioterapia. Tânăra mamă a devenit foarte îngrijorată. Va afecta oare chimioterapia capacitatea corpului ei de a asigura sănătatea fiicei pe care o purta în pântece? Oare efectele secundare are tratamentului puteau pune în pericol relaţia ei cu soţul sau cu băiatul lor Simon? Va putea păstra apropierea firească dintre soţ şi ea, odată ce ea va fi cheală şi extrem de bolnavă? De asemenea, deoarece ea era principalul susţinător financiar al familiei (era un biolog medico-legal important pentru statul Kentuky) vor mai putea să acopere în continuare nevoile materiale ale familiei?

Dar doctorii i-au mai liniştit îngrijorarea, spunându-i că tratamentul cu Adrimaycina va avea un efect redus sau chiar zero asupra fiicei sale ce îi creştea în burtica.

O mână de ajutor

Împovărată de griji, tânăra soţie şi mamă a simţit că „nu este destul de puternică pentru a continua”. Dar în mijlocul acestor greutăţi, ca o rază de soare, ceva neaşteptat s-a întâmplat: ochii Erikăi au fost deschişi să vadă calea cea bună prin compasiunea şi ajutorul celor din jur. 

Ea spune că este meritul bunilor samariteni care au ajutat-o, la momentul potrivit, pe ea şi pe familia ei. Uneori bunul samaritean a fost un doctor, un coleg anonim, o rudă, un prieten sau chiar cineva complet străin.

„În timpul sarcinii am văzut oameni care s-au trecut pe ei cu vederea şi au fost buni, iubitori, plini de compasiune şi susţinere faţă de mine. Oameni pe care nu îi cunoşteam ne-au oferit bani, s-au rugat şi m-au susţinut în această perioadă fără să se gândească la ei înşişi.” 

În mijlocul durerosului tratament pentru cancer şi în nesiguranţă pentru cum va plăti facturile şi dacă va avea ceva de pus pe masă, Erika spune că şi-a găsit alinare în credinţa. „Credinţa m-a ajutat pe drumul acesta”, şi, de asemenea, i-a dat „nădejde în natura răscumpărătoare a suferinţei”.

Lupta Erikăi cu cancerul şi lupta ei pentru a naşte fetiţa i-au arătat că este cu adevărat binecuvântată. „Este trist că până să se întâmple ceva rău, majoritatea oamenilor (incluzându-mă din păcate aici şi pe mine) nu văd cu adevărat ceea ce oamenii cu adevărat buni din lume reuşesc să realizeze”. 

Ea a învăţat de asemenea că acceptarea unui ajutor te poate face mai puternic. Înainte de boala să era destul de independenţă şi stăpâna pe viaţa ei, dar acum a înţeles ca refuzarea unui ajutor nu o face mai puternică. 

Sensul Zilei Recunoştinţei

A treia etapă a chimioterapiei, din septembrie, a făcut-o să se simtă „mizerabilă, plângăcioasă, morocănoasă şi răutăcioasă”. A început să aibe coşmaruri în care apărea Rachel, coşmaruri care o făceau să se trezească brusc în timpul nopţii şi să nu îşi potă stăpâni tremuratul. Încerca să îşi facă copilul din pântece să se mişte pentru a scăpa de teama că s-a înfăşurat cordonul ombilical în jurul gâtului bebeluşului. Toate acestea o epuizau. 

Vizitele regulate la doctor arătau însă ca Rachel este în viaţă şi sănătoasă, şi chiar loveşte în pântece cu picioruşul, în ciuda tratamentului sever pe care îl urma mama. 

În sfârşit a venit ziua de 26 noiembrie. Apa mămicii de acum fără păr s-a rupt exact când era programată. Rachel a ajuns pe lume după doar 3 contracţii. Fetiţa de 3,8 kilograme avea părul cârlionţat şi negru şi a trecut toate testele cu bine. Andrew şi Erika erau în culmea fericirii. În ciuda faptului că organismul Erikai a fost îmbuibat de medicamente pentru cancer timp de 4 luni de sarcină, micuţa Rachel a reuşit să iasă perfect sănătoasă. 

„Ştiu că eşti foarte norocoasă”, i-a şoptit Andrew fetiţei sale dragi, după ce aceasta s-a născut.

Rachel, la o zi, zâmbind

Cuvinte înţelepte

Erika crede că un diagnostic drastic care apare în timpul sarcinii nu trebuie să o facă pe mamă să se întoarcă împotriva copilului ei. „Rachel este cel mai evident aspect pozitiv al acestui drum parcurs. Ea este fericită, sănătoasă, foarte activă şi este cu adevărat o binecuvântare.”

Brigit Jones, mama Erikăi, crede că întâmplarea fiicei sale poate fi o mărturie importantă care trebuie spusă femeilor gravide care sunt puse de către doctori să aleagă între sănătatea lor şi copilul lor nenăscut. 

„Marea majoritate a femeilor (se pare că şi doctori) pur şi simplu nu sunt conştienţi că există o alternativă de a trata cancerul în timpul unei sarcini, metodă ce se aplică cu succes de peste 20 de ani”, a spus Brigit într-un interviu pentru LSN.

Ca o mamă ce a învins cancerul şi şi-a păstrat copilaşul, Erika încurajează orice mamă care are de făcut faţă unei decizii dificile în timpul sarcinii: „opreşte-te, gândeşte-te, roagă-te, şi fă o tonă de cercetări înainte să opreşti o sarcină”, adăugând că „nu este niciun motiv să te grăbeşti să faci un lucru înainte să ai toate informaţiile”.

Călătoria Erikăi spre însănătoşire rămâne neterminată. „Doar pentru că sunt o supravieţuitoare, asta nu înseamnă că bătălia mea este terminată”, spune ea. De când a născut, acum 2 ani, ea a trecut printr-o mastectomie bilaterală dublă pentru a se asigura că toate celulele canceroase au ieşit din corpul ei, eliminarea unui ovar (cu complicaţii grave), o histerectomie de urgenţă şi refacerea sânilor. 

În ultima lună situaţia financiară a tinerei familii a devenit atâta de şubredă încât Andrew şi Erika au fost forţaţi să aibă în vedere falimentul.

În ciuda acestor nenorociri, familia se bucura că sunt toţi vii şi că sunt împreună. 

„Vreau ca toată lumea să ştie că ESTE posibil să iţi menţii credinţa în timp ce treci prin aceste încercări. Vreau ca toată lumea să ştie că ESTE posibil să îţi duci la bun sfârşit sarcina şi să urmezi un tratament pentru cancer. Vreau ca toată lumea să vadă lucrurile pozitive din situaţia mea, iar nu pe cele negative”, a scris Erika în blogul său recent.

Puteţi să o ajutaţi pe Erika şi familia sa în această etapă a vieţii şi pe blogul ei: Erika’s Miracle Journey. 

http://erikasmiraclejourney.blogspot.com/

Este de asemenea binevenită şi o rugăciune.

Traducere şi adaptare după: 

http://www.lifesitenews.com/news/a-thanksgiving-gift-mother-with-aggressive-cancer-gives-birth-to-healthy-ba