IPS Teofan: „Prin încercări către Nașterea în Hristos” / Pastorală de Crăciun

 

Nașterea Domnului - Icoană - Lavra Pecerska

Iubiţi fraţi preoţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos-Domnul,

Ne-a învrednicit Dumnezeu să întâmpinăm şi anul acesta slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca de fiecare dată, sălăşluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni aduce în suflete bucurie, pace şi nădejde. De la copii până la cei în vârstă, cu toţii suntem cuprinşi de taina cea negrăită a Întrupării, încercând a o trăi fiecare după putere: înălţând lui Dumnezeu doxologie în biserici, regăsindu-ne în jurul mesei şi a căldurii căminului, revărsând puţină ali­nare asupra celor sărmani sau aflaţi în suferinţă, ducând mai departe tradiţia strămoşească a colindatului.

Cu adevărat, contemplăm astăzi „Taina străină şi prea­slăvită: cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dum­­nezeu”[1]. Dumnezeu S-a coborât printre oameni din multa Sa iubire pentru ei. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, în­cât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”[2]

Aşadar, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din dragoste ne­ţărmurită faţă de zidirea Sa, devine om, ia asupra Sa slă­bi­ciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre părtăşia cu Dumnezeu, calea spre viaţa veşnică şi nestricăcioasă, pe care o am pierdut-o prin căderea lui Adam. De aici bucuria care a cuprins sufletele celor care au fost martorii Naşterii lui Hristos; de aici bucuria creştinilor de-a lungul veacu­rilor; de aici şi bucuria noastră, a celor de astăzi.

Dreptmăritori creştini, iubiţi şi iubitori de Hristos,

Născându-Se Hristos, îngerii cerului şi o parte dintre oameni s-au bucurat. Îngerii lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”[3].„Ca temelie a păcii şi a bunei voiri între oameni, spune Părintele Dumitru Stăniloae, a fost văzută de îngeri însăşi Naşterea Domnului. Şi mărturia aceasta a îngerilor a fost vestită oamenilor. Căci în noaptea Naşterii s-a văzut oaste mare cerească lăudând pe Dum­nezeu, pentru această temelie a păcii între oameni, pusă de Dumnezeu prin Naşterea Fiului Său ca om, ca Frate al oamenilor, ceea ce a întărit frăţia între ei.”[4] Magii cei în­ţelepţi şi păstorii cei curaţi la suflet s-au alăturat îngerilor şi au trăit ei înşişi bucuria Naşterii lui Hristos. 

Cei lipsiţi de înţelepciunea dumnezeiască şi murdari la suflet nu s-au bucurat însă de aceasta. Dimpotrivă, i-au fost chiar vrăjmaşi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Hristos, chiar de la început, a fost întâmpinat de vrăjmăşie şi ispite. Iată că s-a întâmplat aceasta chiar de când era în faşă!”[5]. Aflând de Naşterea lui Mesia, „regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el”[6]. În încercarea de a-L omorî pe Hristos, Irod a poruncit uciderea pruncilor din Betleem. Pen­­tru a scăpa de prigoană, Sfânta Fecioară Maria, bătrânul Iosif şi Pruncul Iisus se refugiază în Egipt, înfruntând greu­tăţile unei călătorii obositoare şi plină de primejdii.

Bucuria trăirii credinţei şi suferinţa pricinuită de po­trivnicii acesteia, mărturisirea adevărului şi lupta împotriva acestuia s-au împletit de-a lungul istoriei Bisericii creştine. Mântuitorul Însuşi i-a prevenit pe ucenicii Săi: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi”[7].

Începând cu persecutarea din primele trei veacuri a celor ce credeau în Hristos şi până la cruda prigoană îndreptată, în mod special, împotriva Bisericii Ortodoxe în veacul XX, credinţa creştină s-a confruntat cu o vrăjmăşie continuă.

Din păcate, atitudinea ostilă şi persecuţia împotriva creş­tinilor continuă şi astăzi, în plin veac XXI. Ne gândim, în primul rând, la fraţii noştri creştini ortodocşi din Siria care au trăit anul acesta, 2013 de la Naşterea lui Hristos, groaza unei prigoane tot atât de sângeroase ca cele de pe vremea lui Diocleţian sau Stalin. În ţara în care, spune Scriptura, pen­tru prima dată „ucenicii (lui Hristos) s-au numit creştini”[8], în teritorii unde se mai vorbeşte încă limba Mântuitorului, limba aramaică, în acest leagăn al creştinătăţii, sute şi mii de creştini au fost ucişi, multe tinere creştine au fost batjo­corite, doi arhierei ortodocşi au fost răpiţi, 46 de biserici şi mănăstiri ortodoxe au fost distruse. Dacă adăugăm la aces­tea, violenţa similară îndreptată asupra altor creştini din Siriasau asupra celor din Egipt şi alte ţări africane şi asiatice, vedem amploarea furtunii dezlănţuite asupra unei părţi a lumii creştine. Şi aceasta se petrece în anul 2013.

Iubiţi credincioşi,

În viaţa omenirii au fost momente de cer senin şi mo­mente de furtună. Şi precum în trecut aşa şi astăzi, creşti­nă­tatea este chemată în orice situaţie să fie în stare de veghe. „Fiţi treji!”, ne spune Scriptura[9]; „Deşteaptă-te, române”, în­deamnă imnul naţional. Starea de veghe, de priveghere şi atitudinea de deşteptare continuă şi curaj mărturisitor defi­nesc viaţa creştinului adevărat. „În lume necazuri veţi avea”,ne avertizează Hristos Domnul. Şi tot El ne spune: „dar în­drăzniţi. Eu am biruit lumea”[10]. Domnul Hristos ne face păr­­taşi acestei biruinţe şi pe noi fraţii Săi, căci Hristos, „fă­cându-se Frate cu noi, noi toţi devenim fii ai Tatălui ceresc împreună cu El şi fraţi între noi”[11].

Ca fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc avem încre­dinţarea că Fratele nostru mai mare, Hristos Domnul, iu­birea Tatălui şi adumbrirea Duhului Sfânt nu ne vor părăsi. „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”[12], zice Domnul. Pen­tru aceea, în ceas de întristare, sau de prigoană mani­fes­tată într-o formă sau alta, să zicem: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu (...)? Nădăjduieşte în Dumnezeu (...); mân­tui­rea feţei mele este Dumnezeul meu”[13] sau „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?”[14].

Iubiţi fii şi fiice întru Hristos,

Vieţuirea creştină în zilele noastre este pe cât de fru­moasă şi dătătoare de bucurie, sens şi lumină, pe atât de dificilă. Este calea străbătută de Hristos de la Cruce la În­viere. Altă cale spre Înviere, adică spre pace şi bucurie în Duhul Sfânt, nu există în afară de răstignire şi trecere prin necazuri, ispite şi adesea persecuţii. De ce aceasta? Ne răs­punde Sfântul Ioan Evanghelistul: Hristos „Şi-a pus sufletul Său pentru noi şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi”[15], adică pentru toţi, inclusiv pentru cei ce ne urăsc, ne doresc răul sau ne prigonesc. Aceasta este împli­nirea poruncii lui Hristos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, bine­cu­vântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi”[16]. „Chemând pe toţi – spune Părintele Sofro­nie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul – spre a păzi po­runca lui Hristos: «iubiţi pe vrăjmaşii voştri», Biserica se aşază între toate puterile ce se duşmănesc între ele, iar mânia de care sunt pline acele puteri, întâlnind Biserica în calea sa, năvăleşte asupra ei. Biserica însă, înfăptuind lu­crul lui Hristos pe pământ, adică mântuirea întregii lumi, conştient ia asupră-şi povara mâniei tuturor, precum şi Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii. Şi dacă Hristos, în această lume a păcatului, a fost prigonit şi nevoit să sufere, atunci şi adevărata Biserică a lui Hristos va fi prigonită şi va suferi. Este legea duhovnicească a vieţii în Hristos, de­spre care a vorbit Însuşi Hristos şi Apostolii; iar dumne­zeiescul Pavel a exprimat-o hotărât în astfel de cuvinte: «toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi» (2 Timotei 3, 12). Nici propovăduirea Bisericii, care este acelaşi cuvânt: «iubiţi-vă vrăjmaşii», nu încape în lume, şi de aceea lumea în toate veacurile a prigonit şi va prigoni adevărata Biserică”[17].

Singura atitudine posibilă, aşadar, în viaţa unui creştin şi în Biserica lui Hristos este iubirea care, în jertfa ei, îi cu­prinde pe toţi, prieteni şi vrăjmaşi. Cu o condiţie pe care ne-o spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Fiii mei, să nu iu­bim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu ade­vă­rul”[18]. A iubi „cu fapta şi cu adevărul” înseamnă: rugă­ciune neîn­cetată pentru toţi, în special pentru vrăjmaşi, fapta cea bună pentru cel aflat în nevoie, cunoaşterea şi trăirea adevărului de credinţă, propovăduirea Evangheliei lui Hristos celor care nu-L cunosc îndeajuns sau Îi sunt potrivnici, solida­ri­zarea cu cei care suferă din cauza credinţei lor sau a ne­dreptăţilor de orice fel.

De aceea, în aceste zile sfinte de prăznuire a Naşterii Dom­­­­­nului, să ne îndreptăm inima în rugăciune către Dum­nezeu pentru toţi cei care suferă din cauza credinţei lor în Siria şi în alte zone ale lumii. Din multul sau puţinul nos­tru material să facem parte celui în suferinţă aflat, mai aproape sau mai departe de noi. Să veghem ca adevărul de cre­dinţă să fie propovăduit cu tărie, ca guvernanţii să câr­mu­iască treburile ţării inspirându-se din Scriptură, din tradiţiile sănătoase ale înaintaşilor şi din tot ceea ce e autentic ro­mânesc, european şi uman. Familia creştină, formată din bărbat, femeie şi pruncii lor, să fie apărată ca bunul cel maide preţ, împreună cu credinţa şi valorile neamului.

Străduindu-ne să împlinim acestea, Hristos „va lua chipîn noi”[19] ca altădată trup din pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Împlinind, cu ajutorul lui Dumnezeu, cele rânduite de Biserică, ne vom bucura de pacea şi lumina Betlee­mului, vom înţelege „taina minunată a unui Dumnezeu Care, cu toată mărirea Lui necuprinsă, Se coboară atât de mult, încât Se face purtătorul personal al simţămintelor noastre, al legăturilor noastre cu lumea şi cu semenii noştri, al spe­cificului uman”[20].

Dumnezeu să ne cuprindă pe toţi în mila iubirii, iertării şi binecuvântării Sale pentru a glăsui împreună cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”[21].

Vă îmbrăţişez pe toţi întru lumina şi bucuria Naşterii Domnului, dorindu-vă tuturor zile frumoase de praznic şi un An Nou bineplăcut Domnului cu sănătate în familie şi pace în lume.

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice:

[1]Cântarea a IX-a, Utrenia Na[terii Domnului, `n Mineiul pe decembrie, Edi­tura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure[ti, 2005, p. 445.

[2]Ioan 3, 16.

[3]Luca 2, 13-14.

[4]„Na[terea Domnului [i valoarea omului”, `n Dumitru St\niloae, Cultur\ [i duhovnicie. Articole publicate `n Telegraful Român (1942-1993). Opere complete 3, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucure[ti, 2012, p. 764.

[5]Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, traducere, introducere, indici [i note de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, Bucure[ti, 1994, p. 103.

[6]Matei 2, 3.

[7]Ioan 15, 20.

[8]Faptele Apostolilor 11, 26.

[9]1 Petru 5, 8.

[10]Ioan 16, 33.

[11]Pr. Dumitru St\niloae, op. cit., pp. 763-764.

[12]Evrei 13, 5.

[13]Psalmi 41, 6-7.

[14]Psalmi 26, 1-2.

[15]1 Ioan 3, 16.

[16]Matei 5, 44.

[17]Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rus\ de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Re`ntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 128-129.

[18]1 Ioan 3, 18.

[19]cf. Galateni 4, 19.

[20]Pr. Dumitru St\niloae, op. cit., p. 762.

[21]Luca 2, 14.

Sursă: Doxologia

 

Arhim. Melchisedec Velnic: „Prin cinstea pe care o acordăm sfinților ne pregătim pentru viața de dincolo” – Cuvânt la Duminica a XXIV-a după Rusalii

Ne-a ajutat Preabunul Dumnezeu să ajungem în această zi, Duminica a XXIV-a după Rusalii, în care se face și pomenirea Sfântului Preacuviosului părintelui nostru Dimitrie Basarabov, sau Dimitrie din Basarabi, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala Patriarhală din București, unde astăzi este un pelerinaj deosebit de mare.

Am ascultat Evanghelia și cuvântul de astăzi, care ne-a vorbit despre credința în Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, despre învierea fiicei lui Iair, despre tămăduirea acelei femei neputincioase, care avea curgere de sânge, despre cum absolut toți, și fiica lui Iair, și părinții fiicei lui Iair, și apostolii care erau de față, și femeia cea care era bolnavă, absolut cu toții s-au bucurat, am putea spune, de învierea cea lăuntrică, de învierea cea duhovnicească. Înviere este ridicarea noastră din moarte, din robia păcatului, căci fiecare om cunoaște mai mult sau mai puțin păcatul în această lume. Omul se ridică din păcat spre Dumnezeu, atunci când el dorește ca inima lui să se miște și când vrea să-și miște inima spre Dumnezeu. Cu ce plecăm noi din această zi? Cu ce sfat, cu ce gând plecăm spre casele noastre? Ascultând Evanghelia și cuvântul părintelui și ținând cont și de viața Sfântului Dimitrie Basarabov, gândul nostru este acesta: să ne ridicăm fiecare și să-l cunoaștem mai mult și mai intens pe Dumnezeu.

Sfântul Dimitrie Basarabov a fost necunoscut. Prea puțin se cunoaște despre viața lui și s-a învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu pentru smerenia lui cea adâncă.

Unul din părinții Bisericii noastre, Părintele Daniil – Sandu Tudor, care și-a sfârșit viața aceasta în temnița Aiudului, mărturisindu-l pe Hristos prin faptă și cuvânt, a scris un Imn-Acatist închinat Sfântului Dimitrie Basarabov. El are mai multe imne, dar între cele cunoscute este și Imnul-Acatist închinat Sfântului Dimitrie Basarabov, aprobat de Sinodul Bisericii noastre Ortodoxe în anul 1924. Acest părinte al Bisericii, Daniil Sandu Tudor, a spus că s-a învrednicit și el să-l mărturisească pe Hristos în temnițele comuniste și a suferit pentru că a făcut parte din Mișcarea Rugul Aprins.

Am să citesc un fragment, nu din Imnul-Acatist, ci din ceea ce a însemnat el, atunci când a scris Imnul-Acatist. Și iată ce spune despre slava care i se dă Sfântului Dimitrie de către Biserica noastră: „Norodul nostru, cunoscu repede prin el pe vasul cel ales, descoperit prin semn, nouă, spre alinare”. Deci poporul a cunoscut repede, după ce moaștele au fost aduse și așezate, că este un vas ales și dat nouă spre alinare. Și spune mai departe: „Aleargă poporul spre el. Întru toate nevoile și lipsa el ne umbrește cu nevăzuta lui oblăduire, stând astăzi de pază peste sufletul dreptcredincios al Țării Românești în Biserica cea mare a Sfintei Patriarhii.” Iată că acest cuvânt al lui, scris cu aproape 93 de ani în urmă, se adeverește pe deplin în ziua de astăzi. Căci astăzi, cine merge către București și nu trece pe la Sfântul Dimitrie ca să se închine la moaștele lui, să-i aducă un prinos de cinstire?!

Cinstirea aceasta pe care noi o acordăm sfinților, o acordăm lui Dumnezeu, pentru că sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu. Căci dacă tu cinstești pe cineva, dacă cinstești casa cuiva, oare îl cinstești doar pe stăpânul casei ? Oare nu îi cinstești și pe copii ? Dacă a venit cineva la tine în vizită și a venit cu copiii lui, cu familia lui, oare nu-i acorzi toată cinstea ? Sau dacă a venit cu prietenii lui, oare nu-i acorzi toată cinstea ? Așa este și în viața duhovnicească. Sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu și vedeți cât de frumos spune Părintele Daniil: „aleargă norodul spre el, întru toate nevoile și lipsa. Și el umbrește cu nevăzuta lui oblăduire, cu nevăzuta lui purtare de grijă.” Oblăduiește, păzește, acoperă.

Ați văzut că în zilele noastre mulți încearcă să scoată din sufletul românului tocmai această alergare – alergarea spre sfințenie, spre înnoire, spre viața aceasta frumoasă, viața în Dumnezeul nostru, caută să ni-l scoată pe Dumnezeu din suflet. Asistăm astăzi la un îndemn la apostazie cum nu a fost de mult timp. Ați văzut că despre sfinții lui Dumnezeu se vorbește fără respect. Deschideți televizoarele și vedeți că marea majoritate a posturilor de televiziune vorbesc necuviincios. Nu sunt „sfintele moaște”, ci „moaște”, români „fanatici” sau alte vorbe de felul acesta pe care le aruncă mass-media din ziua de astăzi și mai cu seamă în toamna aceasta, despre pelerinajul de la Iași și de la București.

E un îndemn, dragii mei, pe care vi-l oferă o parte din mass-media, care ea mai întâi este apostată. Ei sunt, mai întâi, căzuți din dreapta credință, din cunoașterea lui Dumnezeu, căci inimile lor nu se mai sârguiesc pentru a-L cunoaște și a-L slăvi pe Dumnezeu. Ei cred că totul este aici, că nu mai este o viață veșnică, dar iată că sfinții ne arată, tocmai din contră, că este o viață veșnică, o viață fără de sfârșit. Iar noi, prin cinstea pe care o acordăm sfinților, arătăm că ne pregătim pentru viața cea de dincolo.

Apoi, cum frumos spunea cineva: „Dacă vrei să feliciți pe cineva, să-i spui La Mulți Ani, oare nu te duci să-i spui de ziua lui? Nu te duci să-i spui atunci?” Căci mulți spun: „Dar mergeți altă dată. De ce să vă adunați acum?” Ei bine, acum e osteneala, acum e plata mai multă. De ce mergem la hramurile bisericilor și ale mănăstirilor noastre? Pentru că atunci cinstim pe sfântul sau pe sfânta căruia este închinată biserica sau mănăstirea respectivă. De ce spunem La Mulți Ani? Pentru că atunci e ziua lui, atunci este mai primită dragostea. În felul acesta ne manifestăm dragostea și atașamentul. De aceea, să nu încetați în pelerinajele dumneavoastră, în dragostea voastră față de sfinții lui Dumnezeu, căci ei sunt cei care au cunoscut mai întâi înnoirea, au cunoscut Învierea, precum fiica lui Iair. Ei mai întâi au cunoscut pe Hristos Dumnezeul nostru și Hristos de aceea a venit, ca să ridice pe fiecare.

De aceea, dragii mei, să ne înarmăm cu arma credinței celei statornice, să ne sârguim spre tot ceea ce este bun și să nu facem niciun pas înapoi, așa cum am amintit de multe ori și am spus un cuvânt: „să ne dea Dumnezeu ochi duhovnicești, discernământ”. Avem nevoie, în ziua de astăzi, de mult discernământ, de lămurire în credința noastră, în evlavia noastră, în cumințenia noastră, de o lămurire statornică, adică să fim conștienți, să știm să deosebim binele de rău, căci răul ia de multe ori haina binelui. Lupul se îmbracă în haină de oaie și caută să răpească din turmă, ca să facă prădăciune.

Am spus și ieri un cuvânt din Pateric care a rămas de la un părinte, un sigur cuvânt a rămas de la el. A fost întrebat: „Cum vor fi monahii și creștinii cei mai de pe urmă?” Și el spune: „Cei de după noi vor face pe jumătate, iar cei de la sfârșit, mai nimic.” Și se pune întrebarea: „Dar cum se vor mântui?” Și răspunsul a fost acesta: „Li se va afla lor ispită și dacă se vor arăta lămuriți, vor străluci mai tare ca cei dintâi.” Care-i ispita? Care-i lămurirea? Iată ispita, iată oferta care ni se pune în fața ochilor în ziua de astăzi, când numai că nu ți se spune: „Leapădă-te de credință, leapădă-te de credința în Dumnezeu și în sfinții Săi, nu mai crede în Biserică și în Tainele sale”. Iată oferta care ni se face și, dacă ne vom afla lămuriți, atunci vom ști să deosebim binele de rău, vom ști să deosebim ceea ce este fals de ceea ce este adevăr. Să dăm deoparte falsul, să dăm deoparte minciuna, căci nu este altceva la mijloc decât minciună multă și alergare goală după vânt.

Îmi spunea cineva că un tânăr bine așezat, echilibrat, a mers și el și a vrut să se angajeze la un cotidian din presa scrisă și i s-a spus un singur lucru: „Trebuie să scrii și să lovești în Biserică”. Iar el a spus: „Așa ceva nu voi face”. Și a preferat să nu aibă acel serviciu. Mulți o fac pentru o bucată de pâine, dar pâinea aceea nu este o pâine cu gust bun, ci o pâine care este pâinea și banul lui Iuda, pentru că vinde sufletul fraților și al creștinilor bine așezați, echilibrați. De aceea, să ne dea Dumnezeu lămurire sfântă și curată. Să fim atenți. Noi ne bucurăm de săgețile acestea trimise împotriva sfintei noastre ortodoxii, noi ne bucurăm pentru că acestea ne întăresc în dreapta credință, ne întăresc în răbdare și în dragoste, pricinuiesc minuni. De aceea, să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte. Viața noastră să ne-o petrecem frumos, duhovnicește, să fim atenți la tot ceea ce ni se oferă și să avem discernământ, dreaptă socoteală, să știm să cumpănim, ca să trăim frumos, căci o viață trăită frumos este o viață plăcută lui Dumnezeu.

Facă bunul Dumnezeu ca, în ziua aceasta de pomenire a Sfântului Dimitrie din Basarabi și a Sfântului Mucenic Nestor, ucenicul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care l-a ucis pe Lie și care, în cele din urmă, și-a vărsat și el sângele pentru Hristos, acești sfinți ai lui Dumnezeu să ne ajute ca aceste cuvinte care s-au rostit în biserica noastră să rodească pe deplin. Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate, tărie, bună virtute și discernământ în toate.

(Putna, 29 octombrie 2013)