„Am înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că totul se plăteşte în viaţă” – Un doctor ginecolog nu mai face avorturi în urma unei minuni a Sfântului Dimitrie Basarabov

articol preluat de pe avort.net

„Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin…

Într-o noapte, am visat o mulţime de nou-născuţi care parcă înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine!

De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri, care m-au adus până în pragul disperării. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie ce a mutilat-o. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu îşi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu…

Eram pur şi simplu copleşit!

Deşi eram un om relativ credincios, fără să frecventez prea des bisericile, mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov. În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt, unde greşisem de se abătuseră atâtea nenorociri, dintr-o dată, pe capul meu, şi ce era de făcut. Când am ajuns în faţa moaştelor, nici n-am mai putut gândi ceva… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul.

Ei bine, vă rog să mă credeţi că in noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea asta, pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi, în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile ce se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, avertizându-mă: „Vei vedea ce se va întâmpla, pe măsura ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…”. 

De a doua zi, n-am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate, însoţiţi de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună!

Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătura în viaţa mea… 

Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa, cu greu, dar temeinic şi – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor! Eu am devenit un om cu adevărat credincios, care a înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că totul se plăteşte în viată, după măsura faptelor rele, dar deopotrivă, totul se răsplăteşte în viaţă, după măsura faptelor bune.

Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi?! Cuviosul Dimitrie Basarabov nu a făcut cu mine o minune „obişnuită”, nu mi-a salvat viaţa la modul spectaculos, dintr-un accident de maşină, să zicem, ci mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să mă salvez, prin propriile mele fapte.”

ALEXE I., medic specialist chirurg obstetrică si ginecologie – Bucureşti

Arhim. Melchisedec Velnic: „Prin cinstea pe care o acordăm sfinților ne pregătim pentru viața de dincolo” – Cuvânt la Duminica a XXIV-a după Rusalii

Ne-a ajutat Preabunul Dumnezeu să ajungem în această zi, Duminica a XXIV-a după Rusalii, în care se face și pomenirea Sfântului Preacuviosului părintelui nostru Dimitrie Basarabov, sau Dimitrie din Basarabi, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala Patriarhală din București, unde astăzi este un pelerinaj deosebit de mare.

Am ascultat Evanghelia și cuvântul de astăzi, care ne-a vorbit despre credința în Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, despre învierea fiicei lui Iair, despre tămăduirea acelei femei neputincioase, care avea curgere de sânge, despre cum absolut toți, și fiica lui Iair, și părinții fiicei lui Iair, și apostolii care erau de față, și femeia cea care era bolnavă, absolut cu toții s-au bucurat, am putea spune, de învierea cea lăuntrică, de învierea cea duhovnicească. Înviere este ridicarea noastră din moarte, din robia păcatului, căci fiecare om cunoaște mai mult sau mai puțin păcatul în această lume. Omul se ridică din păcat spre Dumnezeu, atunci când el dorește ca inima lui să se miște și când vrea să-și miște inima spre Dumnezeu. Cu ce plecăm noi din această zi? Cu ce sfat, cu ce gând plecăm spre casele noastre? Ascultând Evanghelia și cuvântul părintelui și ținând cont și de viața Sfântului Dimitrie Basarabov, gândul nostru este acesta: să ne ridicăm fiecare și să-l cunoaștem mai mult și mai intens pe Dumnezeu.

Sfântul Dimitrie Basarabov a fost necunoscut. Prea puțin se cunoaște despre viața lui și s-a învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu pentru smerenia lui cea adâncă.

Unul din părinții Bisericii noastre, Părintele Daniil – Sandu Tudor, care și-a sfârșit viața aceasta în temnița Aiudului, mărturisindu-l pe Hristos prin faptă și cuvânt, a scris un Imn-Acatist închinat Sfântului Dimitrie Basarabov. El are mai multe imne, dar între cele cunoscute este și Imnul-Acatist închinat Sfântului Dimitrie Basarabov, aprobat de Sinodul Bisericii noastre Ortodoxe în anul 1924. Acest părinte al Bisericii, Daniil Sandu Tudor, a spus că s-a învrednicit și el să-l mărturisească pe Hristos în temnițele comuniste și a suferit pentru că a făcut parte din Mișcarea Rugul Aprins.

Am să citesc un fragment, nu din Imnul-Acatist, ci din ceea ce a însemnat el, atunci când a scris Imnul-Acatist. Și iată ce spune despre slava care i se dă Sfântului Dimitrie de către Biserica noastră: „Norodul nostru, cunoscu repede prin el pe vasul cel ales, descoperit prin semn, nouă, spre alinare”. Deci poporul a cunoscut repede, după ce moaștele au fost aduse și așezate, că este un vas ales și dat nouă spre alinare. Și spune mai departe: „Aleargă poporul spre el. Întru toate nevoile și lipsa el ne umbrește cu nevăzuta lui oblăduire, stând astăzi de pază peste sufletul dreptcredincios al Țării Românești în Biserica cea mare a Sfintei Patriarhii.” Iată că acest cuvânt al lui, scris cu aproape 93 de ani în urmă, se adeverește pe deplin în ziua de astăzi. Căci astăzi, cine merge către București și nu trece pe la Sfântul Dimitrie ca să se închine la moaștele lui, să-i aducă un prinos de cinstire?!

Cinstirea aceasta pe care noi o acordăm sfinților, o acordăm lui Dumnezeu, pentru că sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu. Căci dacă tu cinstești pe cineva, dacă cinstești casa cuiva, oare îl cinstești doar pe stăpânul casei ? Oare nu îi cinstești și pe copii ? Dacă a venit cineva la tine în vizită și a venit cu copiii lui, cu familia lui, oare nu-i acorzi toată cinstea ? Sau dacă a venit cu prietenii lui, oare nu-i acorzi toată cinstea ? Așa este și în viața duhovnicească. Sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu și vedeți cât de frumos spune Părintele Daniil: „aleargă norodul spre el, întru toate nevoile și lipsa. Și el umbrește cu nevăzuta lui oblăduire, cu nevăzuta lui purtare de grijă.” Oblăduiește, păzește, acoperă.

Ați văzut că în zilele noastre mulți încearcă să scoată din sufletul românului tocmai această alergare – alergarea spre sfințenie, spre înnoire, spre viața aceasta frumoasă, viața în Dumnezeul nostru, caută să ni-l scoată pe Dumnezeu din suflet. Asistăm astăzi la un îndemn la apostazie cum nu a fost de mult timp. Ați văzut că despre sfinții lui Dumnezeu se vorbește fără respect. Deschideți televizoarele și vedeți că marea majoritate a posturilor de televiziune vorbesc necuviincios. Nu sunt „sfintele moaște”, ci „moaște”, români „fanatici” sau alte vorbe de felul acesta pe care le aruncă mass-media din ziua de astăzi și mai cu seamă în toamna aceasta, despre pelerinajul de la Iași și de la București.

E un îndemn, dragii mei, pe care vi-l oferă o parte din mass-media, care ea mai întâi este apostată. Ei sunt, mai întâi, căzuți din dreapta credință, din cunoașterea lui Dumnezeu, căci inimile lor nu se mai sârguiesc pentru a-L cunoaște și a-L slăvi pe Dumnezeu. Ei cred că totul este aici, că nu mai este o viață veșnică, dar iată că sfinții ne arată, tocmai din contră, că este o viață veșnică, o viață fără de sfârșit. Iar noi, prin cinstea pe care o acordăm sfinților, arătăm că ne pregătim pentru viața cea de dincolo.

Apoi, cum frumos spunea cineva: „Dacă vrei să feliciți pe cineva, să-i spui La Mulți Ani, oare nu te duci să-i spui de ziua lui? Nu te duci să-i spui atunci?” Căci mulți spun: „Dar mergeți altă dată. De ce să vă adunați acum?” Ei bine, acum e osteneala, acum e plata mai multă. De ce mergem la hramurile bisericilor și ale mănăstirilor noastre? Pentru că atunci cinstim pe sfântul sau pe sfânta căruia este închinată biserica sau mănăstirea respectivă. De ce spunem La Mulți Ani? Pentru că atunci e ziua lui, atunci este mai primită dragostea. În felul acesta ne manifestăm dragostea și atașamentul. De aceea, să nu încetați în pelerinajele dumneavoastră, în dragostea voastră față de sfinții lui Dumnezeu, căci ei sunt cei care au cunoscut mai întâi înnoirea, au cunoscut Învierea, precum fiica lui Iair. Ei mai întâi au cunoscut pe Hristos Dumnezeul nostru și Hristos de aceea a venit, ca să ridice pe fiecare.

De aceea, dragii mei, să ne înarmăm cu arma credinței celei statornice, să ne sârguim spre tot ceea ce este bun și să nu facem niciun pas înapoi, așa cum am amintit de multe ori și am spus un cuvânt: „să ne dea Dumnezeu ochi duhovnicești, discernământ”. Avem nevoie, în ziua de astăzi, de mult discernământ, de lămurire în credința noastră, în evlavia noastră, în cumințenia noastră, de o lămurire statornică, adică să fim conștienți, să știm să deosebim binele de rău, căci răul ia de multe ori haina binelui. Lupul se îmbracă în haină de oaie și caută să răpească din turmă, ca să facă prădăciune.

Am spus și ieri un cuvânt din Pateric care a rămas de la un părinte, un sigur cuvânt a rămas de la el. A fost întrebat: „Cum vor fi monahii și creștinii cei mai de pe urmă?” Și el spune: „Cei de după noi vor face pe jumătate, iar cei de la sfârșit, mai nimic.” Și se pune întrebarea: „Dar cum se vor mântui?” Și răspunsul a fost acesta: „Li se va afla lor ispită și dacă se vor arăta lămuriți, vor străluci mai tare ca cei dintâi.” Care-i ispita? Care-i lămurirea? Iată ispita, iată oferta care ni se pune în fața ochilor în ziua de astăzi, când numai că nu ți se spune: „Leapădă-te de credință, leapădă-te de credința în Dumnezeu și în sfinții Săi, nu mai crede în Biserică și în Tainele sale”. Iată oferta care ni se face și, dacă ne vom afla lămuriți, atunci vom ști să deosebim binele de rău, vom ști să deosebim ceea ce este fals de ceea ce este adevăr. Să dăm deoparte falsul, să dăm deoparte minciuna, căci nu este altceva la mijloc decât minciună multă și alergare goală după vânt.

Îmi spunea cineva că un tânăr bine așezat, echilibrat, a mers și el și a vrut să se angajeze la un cotidian din presa scrisă și i s-a spus un singur lucru: „Trebuie să scrii și să lovești în Biserică”. Iar el a spus: „Așa ceva nu voi face”. Și a preferat să nu aibă acel serviciu. Mulți o fac pentru o bucată de pâine, dar pâinea aceea nu este o pâine cu gust bun, ci o pâine care este pâinea și banul lui Iuda, pentru că vinde sufletul fraților și al creștinilor bine așezați, echilibrați. De aceea, să ne dea Dumnezeu lămurire sfântă și curată. Să fim atenți. Noi ne bucurăm de săgețile acestea trimise împotriva sfintei noastre ortodoxii, noi ne bucurăm pentru că acestea ne întăresc în dreapta credință, ne întăresc în răbdare și în dragoste, pricinuiesc minuni. De aceea, să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte. Viața noastră să ne-o petrecem frumos, duhovnicește, să fim atenți la tot ceea ce ni se oferă și să avem discernământ, dreaptă socoteală, să știm să cumpănim, ca să trăim frumos, căci o viață trăită frumos este o viață plăcută lui Dumnezeu.

Facă bunul Dumnezeu ca, în ziua aceasta de pomenire a Sfântului Dimitrie din Basarabi și a Sfântului Mucenic Nestor, ucenicul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care l-a ucis pe Lie și care, în cele din urmă, și-a vărsat și el sângele pentru Hristos, acești sfinți ai lui Dumnezeu să ne ajute ca aceste cuvinte care s-au rostit în biserica noastră să rodească pe deplin. Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate, tărie, bună virtute și discernământ în toate.

(Putna, 29 octombrie 2013)