Sf. Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic; Pilda Semănătorului (Duminica a XXI-a după Rusalii)

APOSTOLUL

I CORINTENI, IX, 2-12;

Fraţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este. N-avem, oare, dreptul să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa? Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra? Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi Legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră». Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, trebuie să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade». Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? Dacă alţii se bucură de acest drept asupra voastră, oare nu cu atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos.

II TIMOTEI, III, 10-15;

Fiule Timotei, tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă-răbdare, în dragoste, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat!, şi din toate m-a izbăvit Domnul. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

GALATENI, II, 16-20;

Fraţilor, ştiind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

TIT, III, 8-15;

Fiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.

EVANGHELIA

LUCA VII, 36-50;

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar şti cine şi ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar şti că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îţi spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin puţin iubeşte. Şi a zis către ea: iertate îţi sunt păcatele! Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă şi păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.

LUCA VIII, 5-15;

Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: a ieşit semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, o parte a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Altă parte a căzut pe piatră şi, dacă a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală. Altă parte a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând o dată cu ea, au înăbuşit-o. Iar altă parte a căzut în pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. După ce a spus acestea, a strigat: cine are urechi de auzit să audă! Dar ucenicii Lui L-au întrebat: ce înseamnă pilda aceasta? Atunci El a răspuns: vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi în pilde, pentru ca, văzând, să nu vadă, şi auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cele de lângă drum sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu, dar vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Cele din loc pietros sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar aceştia nu au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar în vreme de ispită se leapădă. Cea căzută între spini, aceştia sunt cei care aud cuvântul, dar umblând sub povara grijilor, a bogăţiilor şi a plăcerilor vieţii acesteia, se înăbuşă şi nu rodesc desăvârşit. Iar cele de pe pământ bun, aceştia sunt cei care, cu inimă curată şi bună, auzind cuvântul, îl păstrează şi fac rod prin răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: cine are urechi de auzit să audă.

IOAN XVII, 1-13;

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar  viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.

PF Daniel - Predică la Pilda Semănătorului - text

IPS Antonie Plămădeală - Predică la Pilda Semănătorului - text 

IPS Bartolomeu Anania - Predică la Pilda Semănătorului - audio

Învierea fiului văduvei din Nain (Duminica a XX-a după Rusalii)

APOSTOLUL

GALATENI 1, 11-19;

Fraţilor, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam, şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

EVANGHELIA

LUCA 7, 11-16;

În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, şi era ea văduvă; iar din oraş popor mult era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, s-a atins de cosciug, iar cei care-l duceau au stat şi El a zis: tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!Iar cel ce fusse mort s-a sculat în sus şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

PF Daniel - Predică la învierea fiului văduvei din Nain - audio

IPS Antonie Plămădeală - Predică la învierea fiului văduvei din Nain - text

Părintele Constantin Necula - "Nu plânge!"

"Hristos Domnul la porţile Nainului. După ce în Capernaum vindecase sluga sutaşului, a unui păgân în care Domnul a văzut credinţă mai multă decât la cei din Israel (Luca 7, 1-10). Dacă în cetatea aceea întâlnise boală şi-o biruise, aici şi-acum Hristos întâlneşte moartea, contrafacerea bucuriei… Nu-i uşor de închipuit ce tablou era acolo, câtă durere şi jale înconjurau biata văduvă al cărei unic copil (Luca 7, 12), deci unicul sprijin pământesc, era dus să fie dat ţărânii. Să fi remarcat în văduva aceasta Hristos taina văduvei din Sarepta Sidonului, duioasa disperare a aceleia? (3 Regi 17, 18). Aceea în care s-a luat de piept cu „omul lui Dumnezeu”, Ilie, cerându-i viaţa înapoi? Sau poate era ceva din - putem admite deja - văduvia propriei Maici şi din aducerea-aminte (înainte vedere) a faptului că undeva, tot la margine de cetate, Fiul Mariei, Unul-Născut, se va da iarăşi „sicriului de taină mântuitoare” - ce este Crucea, spre mântuirea oricărui suflet. Cert este că Hristos, întâlnind durerea maicii, face din moarte, bucurie. Aşa cum numai El este în stare să facă!

Odată, prin al doilea an de preoţie, în oraşul meu natal, am fost martorul unei îngropăciuni (căci nu înmormântare era) care m-a cutremurat mai mult ca altele. Un tânăr se sinucisese, undeva într-o pădure. Şi familia, prieteni, colegii toţi, cu bătăi în piept şi urlete de durere se despărţeau de tânărul acela. Pentru că preot - după rânduiala cuminte a Bisericii - nu era, pe margine, nişte lăutari cântau bucăţi triste - mare parte din ele romanţe… În durerea mamei copilului aceluia era cea mai dramatică luptă din câte mi-a fost dat să văd… 

Stam pe margine - tocmai înmormântasem pe un om tare drag mie - şi, cu nodul în gât, îmi imaginam pe văduva din Nain… Câtă deznădejde, cât nu este prezent Hristos! După ce l-au aşezat în groapă şi au plecat toţi, m-am dus lângă moviliţa de lut galben şi-am rostit „Tatăl nostru…” Nu de dragul celui care îşi grăbise plecarea, ci din solidaritate - poate necanonică - cu femeia aceea - mamă de rană cu văduva din Nain. Nu ştiu de unde a răsărit lângă mine. Poate că nici nu plecase… Pe faţa ei se-aşezase o umbră, fină cât o pânză de păianjen - o umbră de nădejde. Pe care nu eu i-o dădeam, ci taina aceasta a prezenţei lui Hristos în întâmpinarea disperaţilor lumii.

Mi-am înţeles atunci, mai mult ca oricând, Dumnezeul Căruia-I slujesc şi a Cărui iubire mi-e hrană cerească şi pământească. El rămâne Făcătorul de minuni; ba, mai mult, El e Minunea, pentru că El e Viaţa. Când m-am întors între ai mei, mama mea a fost cea care - simţindu-mi plânsul, mi-a pus capul pe umărul ei, m-a mângâiat şi mi-a zis: „Dragul mamei…” Este reacţia care mi-a confirmat că toate maicile au în inima lor ceva din sabia care trece prin inima Maicii Domnului. Şi-am înţeles că de dragul unor astfel de fiinţe, icoane de duh ale împlinirii Iubirii, Hristos schimbă moartea-n bucurie. Vă închipuiţi coloana de oameni care duceau - tot în cântare lăcrimată - pe tânărul din Nain cum s-a întors acasă. Cum este şi răspunzi: Unde-ai fost? La o înmormântare. Sau… Unde-ai fost? „La o Înviere!!!”

Când Domnul Iisus îi spune femeii: „Nu plânge”, nouă ne porunceşte să luăm aminte. Că-n deplina tâlcuire a Duhului Sfânt Biserica-maică poartă spre Înviere pe fiecare din noi atunci când ne asumă şi, mai ales, când ne lăsăm asumaţi de ea. Şi noi suntem fii, unici fiecare în felul său, acestei teribile legături de pământ şi cer care ne este aşezarea în Biserica Slavei.

Să luăm seamă, dar. Să facem din Hristos aliatul Maicii de duh ce ne este Biserica (şi a mamei de trup) ca, fie şi la ieşirea din Nainul vieţii acesteia, să căpătăm mila cea mare. A învierii cu Hristos, de Hristos."

Sursă: Librăria Agnos

Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia