Sfântul Grigorie Sinaitul / Despre spovedanie şi duhovnicie

 

„Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepatimirii, suire şi călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşază în vistierie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină".

Părintele Rafail Noica: Despre spovedanie și duhovnicie (4)

Ce este spovedania? Dacă îmi iertaţi îndrăznirea asta, voi spune că a devenit un lucru prea clinic. Spovedania nu înseamnă numai a spune un număr de gânduri sau de fapte pe care le-am făcut, asta e un bun început pentru un începător. Spovedania, că tot ce este duh, devine stare; o stare a firii omului. Prea Sfinţitul spunea despre Adam că nu i s-a spovedit lui Dumnezeu. Ce era în Adam? Era o închidere faţă de Dumnezeu. Dacă ar fi spus: „Doamne, am păcătuit, am făcut ce ai spus să nu fac, iartă-mă!” – sau cum avem în rugăciunile noastre: „Eu, ca un om, am păcătuit; Tu, ca un Dumnezeu, iartă!” – Noi ştim că Dumnezeu l-ar fi iertat; n-avem nevoie de vreo dovadă. Fiindcă dacă noi, într-o zi sau de mai multe ori am făcut o spovedanie mai adevărată, mai cu durere, mai cu înţelegere, păi ştim în ce fel am zburat… Am auzit asta şi de la copii care s-au spovedit aşa: un copil de şapte ani, când şi-a sfârşit spovedania, zburda prin biserică! Spunea: „Părinte, acum pot să fug!” Vine înapoi: „Nu numai pot să fug, pot să zbor!” Şi într-adevăr, ne simţim sufletul curat. Cu cât era mai mare întunericul – ca să-l citez pe Sfântul Pavel: „Acolo unde s-a înmulţit păcatul” – cu atât mai mare e bucuria şi uşurarea sufletului, adică „prisoseşte harul”.

Mai e un lucru foarte important: voinţă proprie. Dacă eu nu voiesc să mă mântuiesc, păi nimeni nu poate voi pentru mine. Şi aici este încă o greutate a duhovnicului: cum poate să fie duhovnic bun în aceste condiţii? Trebuie mai întâi ca ucenicul să fie bun. Dar nu o îmbunătăţire din aceasta pentru care trebuie 60 de ani de rugăciune şi 20 de învăţătură, ci o înţelegere, o dibuire, un chiţibuş – iertaţi-mi cuvântul – duhovnicesc şi pentru duhovnic, şi pentru ucenic. În ucenic trebuie totuşi să se nască o dorinţă de mântuire aşa încât să poată şi acel ucenic să spună ce am auzit de la părintele Sofronie: “Cine poate să se teamă mai mult pentru mântuirea mea decât eu însumi?” Dar lucrul ăsta nu e adevărat pentru fiecare. Deci, în înţelepciunea noastră omenească şi în pregătirea noastră omenească şi în psihologie şi altele, trebuie să încercăm să intrăm în relaţie cu cel în a cărui mântuire intrăm noi, ca duhovnici, în aşa fel încât să putem inspira acel suflet să dorească, să poftească din toată inima mântuirea. Aşa cum poftim pătimaş cele ale trupului, şi chiar cu mult mai mult, să poftim cele ale duhului, pentru că nimic să nu ne oprească în goana noastră după duh. Să ne fie teamă – frica lui Dumnezeu, frică de a-L pierde pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu cu atâta gingăşie Se retrage de la mine, încât nici nu observ decât la un moment dat că nu mai am rugăciune, că m-am răcit în duh, ca şi Adam şi Eva, că m-am dezbrăcat de harul pe care îl avusesem adineauri sau cândva sau după Liturghie, după împărtăşanie, şi acum nu-l mai am. Unde am păcătuit, unde am făcut ceva de s-a despărţit de mine lumina mea, viaţa mea, Dumnezeul meu?

Sursă: rafailnoica.wordpress

Părintele Efrem Katunakiotul / Despre spovedanie şi duhovnicie (4)

Părintele Efrem Katunakiotul (1912-1998) este considerat ca unii dintre cei mai mari duhovnici ai Muntelui Athos. A fost unul dintre ucenicii binecunoscutului gheron Iosif Isihastul. Dacă ceilalţi ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat conducerea a câte unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a preferat isihia, rămânând retras în pustia Katounakiei. Redăm mai jos câteva din sfaturile sale adresate monahilor simonopetriti, despre ascultare.

Prin duhovnic vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, aşadar, să-l vezi că pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu. Eu am experienţa personală a neascultării şi a constrângerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrâns zicându-i: „Dacă nu facem aceasta… plec." Părintele Nichifor a fost nevoit să accepte. Când m-am întors la chilia noastrã, părintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit să facem lucrul ăsta? După ce mor eu, vei putea să faci ce vrei".

Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu şi la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârşită ascultare la Tatăl Ceresc te primeşte, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slava veşnică.

Dacă te trimite duhovnicul pe lună şi te duci, eşti în ascultare. Îl odihneşti pe duhovnic? Îl odihneşti pe Dumnezeu.

 

Ascultarea aduce iluminare, lacrimi şi rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinsteşti şi îl iubeşti pe duhovnic, atât de mult primeşti. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător ca o flacără şi de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipseşte această flacără, diavolul ne va devora.

Teologia (cuvântarea de Dumnezeu) este rezultatul rugăciunii, iar rugăciunea este rezultatul ascultării. Când faci ascultare o să găseşti şi rugăciune şi teologie (cuvântare de Dumnezeu). Când însă nu faci ascultare nu găseşti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis rădăcină, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găseşti rugăciune. Se poate să o găseşti acum sau să o găseşti mâine.

Primul lucru pe care l-am întâlnit noi la părintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mântuieşte prin rugăciunile duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cât de unit eşti cu duhovnicul, pe atâta de mult har primeşti. Ca fierul în foc, se face şi el foc. Pe cât îl îndepărtezi de foc, cu atâta se răceşte.

Rugăciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum şi în continuare va veni harul.

Părintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va ieşi bine numai şi numai pentru ascultare! Nu are importanţă cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda că L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam că L-a avut stareţ pe Dumnezeu şi că era în Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, căci a făcut neascultare. Cu ce l-a împiedicat de la sfinţenie pe marele Acachie faptul că duhovnicul său era sucit şi nebun şi îl bătea zilnic? Cu nimic!