Se afișează postările cu eticheta revoluţie sexuală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revoluţie sexuală. Afișați toate postările

Gabriele Kuby: „România nu este deloc înapoiată, ci dimpotrivă. Să nu credeţi că toate lucrurile bune vin din Occident”

luni, 10 noiembrie 2014

| | | 0 comments



de Ştefana Totorcea,
Ştiri pentru viaţă, 10 noiembrie 2014

Între 3 şi 6 noiembrie 2014, sociologul german Gabriele Kuby a venit în România pentru a-şi promova carte proaspăt lansată,
Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti. Vă prezentăm un interviu în exclusivitate cu această autoare catolică şi mamă a trei copii.

Cartea dumneavoastră despre revoluţia sexuală a fost caracterizată în Germania de către unii cititori drept „un şoc”. Ce anume este atât de şocant în ea?


Pentru majoritatea oamenilor este un şoc, deoarece prezintă întregul tablou al revoluţiei sexuale globale care are loc la ora actuală. Majoritatea oamenilor văd că nu mai avem valori stabile, că nu mai avem familii stabile, că homosexualitatea este prezentă pretutindeni, dar nu văd ce se ascunde în spatele acestor lucruri. În cartea mea sper că am reuşit să ofer o imagine completă a revoluţiei sexuale globale. Aceasta se ascunde în spatele conceptului de gen, despre care majoritatea oamenilor nu ştiu ce este. În conceptul de gen se ascunde sămânţa de-reglementării tuturor standardelor sexuale. Aceasta se întâmplă în toate ţările occidentale şi se extinde în toată lumea.

Unii ar putea să vă râdă în nas, reproşându-vă că vă place teoria conspiraţiei.


Am 18 pagini de surse care argumentează ceea ce spun. Sunt conştientă că scriu împotriva curentului. Mă aflu acum aici, într-o ţară care până în 1989 a fost sub dictatură comunistă, deci voi ştiţi mai multe decât mine despre rezistenţă, despre propaganda oficială, despre a impune lucruri societăţii.

Puteţi face o comparaţie între felul în care comunismul a afectat familia şi felul în care o afectează feminismul anti-familie şi ideologia de gen? Vorbiţi-ne puţin, vă rugăm, despre noul totalitarism, care promite, cum au făcut toate regimurile totalitare, fericirea şi libertatea.

Aceste ideologii au multe în comun, cu toate că aceasta nu este vizibil imediat. Ambele sunt împotriva familiei, ambele fac foarte dificilă – dacă nu imposibilă – sarcina părinţilor de a-şi educa propriii copii, de a-i ţine într-o zonă în care oamenii se dezvoltă puternici, având o identitatea puternică prin intermediul familiei. Dictaturile totalitare luptă împotriva acestui lucru. Ideologia de gen, sau genderismul, face exact aceasta, doar că într-un fel mult mai subversiv. Nu este vorba de o presiune pe care să o detectăm imediat, ci ne este „vândută” sub pretextul libertăţii. Subtitlul cărţii mele este „Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Şi cred că mai există o asemănare pe care trebuie să o detectăm. Pentru toate regimurile totalitare, nu numai pentru comunişti, ci şi pentru nazişti, Biserica este întotdeauna cel mai mare duşman. Dictaturile au distrus biserici, le-au dărâmat, au ucis preoţi şi episcopi, i-au închis şi i-au torturat şi aşa mai departe. Naziştii au făcut asta, comuniştii au făcut asta. Această nouă mişcare nu torturează încă, dar începe să trimită oamenii la închisoare – se întâmplă deja – şi luptă pe faţă împotriva Bisericii Catolice, de exemplu, împotriva reprezentării acesteia la Naţiunile Unite şi în instituţiile Uniunii Europene. Aceasta este principalul lor duşman.

Există asemănări cu regimurile totalitare. Deşi acum pare a se promova libertatea, toleranţa, anti-discriminarea şi alte asemenea vorbe, acestea sunt de fapt găunoase şi sunt în realitate folosite pentru a răsturna valorile şi a induce oamenii în eroare, manipulându-le mintea – aşadar iată că sunt destule asemănări cu ideologiile totalitare. O altă asemănare stă în faptul că se încearcă să li se refuze părinţilor puterea de decizie cu privire la copiii lor (n.r.: şi educaţia acestora). Vor să distrugă familia, să dezrădăcineze oamenii, să le distrugă identitatea, iar această distrugere merge mai profund ca niciodată.

Am avut marele privilegiu şi onoarea şi ocazia să îl vizitez pe Papa Benedict al XVI-lea anul acesta. El numeşte ceea ce se întâmplă o „revoluţie antropologică”. Vorbeşte despre profundul neadevăr al acestei ideologii. În timpul acelei vizite private, mi-a spus: „Anticrist ajunge acum mai adânc ca niciodată în inima omului”. Ca fiinţe umane, noi am schimbat rădăcina propriei umanităţi, care se găseşte acum sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei. Ne propunem disoluţia identităţii bărbatului şi a identităţii femeii. Se mai spune că orice orientare sexuală este bună şi trebuie respectată, tolerată. Şi, dacă nu ne declarăm de acord cu ea, suntem puşi la zid ca „homofobi” care discriminează.

Deja se pregătesc legi care vor trimite oamenii la închisoare şi li se vor aplica amenzi foarte mari dacă îşi exprimă părerea că nu este bine.

Dacă Revoluţia Sexuală îşi propune să elimine toate diferenţele dintre bărbat şi femeie, de ce insistă azi atât pentru drepturi speciale acordate femeilor? Cu alte cuvinte, de ce să luptăm pentru drepturile femeii, dacă identitatea sexuală devine ceva fluid şi superfluu, fără nicio legătură cu determinările anatomice, transformându-se doar într-o chestiune de alegere subiectivă, personală?


Exact. Este una din multele contradicţii interne ale acestei ideologii .
Judith Butler, a cărei carte, Gender trouble. Subversion of Identity (Probleme de gen. Subversiunea identităţii), a stat la baza acestei ideologii, furnizându-i concepte şi limbaj, era conştientă de această contradicţie. Şi alţi profesori specializaţi în studii de gen au sesizat-o şi cred că putem spune fără să greşim prea mult că problema femeii este folosită doar ca un fel de sprijin. Se pretinde că se luptă pentru femei, dar în realitate se distruge identitatea de gen, iar toată această luptă pentru drepturile omului se va prăbuşi în momentul în care femeia va avea aceeaşi putere cu bărbatul – ceea ce se şi întâmplă acum.

Ce se va întâmpla cu bărbatul şi femeia în eventualitatea în care Revoluţia Sexuală învinge şi vom avea o societatea bazată pe preceptele acesteia?

Deja sunt multe semne. Dacă se continuă astfel, nu e semn bun: familiile sunt distruse, căsătoria este distrusă. Nu femeile, ci anumite organizaţii pentru femei şi organizaţii europene lansează tot felul de mesaje care spun că toate femeile sunt nişte victime, iar toţi bărbaţii se comportă ca violatori şi prădători sexuali faţă de femei. Consecinţa este că bărbaţii îşi pierd interesul de a mai deveni taţi, iar femeile îşi pierd interesul de a mai deveni mame. Aceasta se oglindeşte cu claritate în criza demografică prin care trecem. Foarte curând, aceasta va conduce la probleme foarte grave în societate, chiar şi în bogata noastră Germanie. Deoarece sistemele noastre de asigurări sociale nu vor putea menţine standardele cu care ne-am obişnuit. Aceste standarde încă mai permit menţinerea păcii. Oamenii obţin încă banii care le trebuie. Odată ce aceasta va cădea – ceea ce se va întâmpla foarte curând, deoarece nu mai avem copii care să intre pe piaţa muncii şi să plătească taxe şi contribuţii sociale – sistemul social nu va mai putea funcţiona şi vom intra într-o zonă în care brutalitatea şi violenţa vor deveni omniprezente în societate. A început deja: la Paris, la Londra, am văzut deja părţi din oraş în flăcări. Şi vom mai vedea. La voi în ţară e multă sărăcie. Dar aceasta începe să apară şi în unele zone din Germania. Şi, când sistemul economic nu va mai permite bunăstarea materială de până acum, cred că se va mai întâmpla ceva: vom fi prea plini de griji pentru a ne mai preocupa de probleme precum homosexualitatea şi schimbarea de gen sau alte astfel de nebunii.

De altfel, acestea sunt nişte probleme care ţin de numai 1,6% din populaţie (nu 3%, nu 5%, nici 10%, ci doar 1,6% s-au declarat homosexuali într-un studiu oficial al Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA). Din acest procent de 1,6% din populaţie, doar 2-3% sunt interesaţi de parteneriate civile. De ce? Fiindcă duc o viaţă promiscuă. Acesta este stilul lor de viaţă. Să privim societatea, gândindu-ne la generaţiile viitoare. Ce fac acum? De ce schimbă sistemul de valori şi
întregul sistem legal pentru o minoritate dintr-o minoritate, care nici măcar nu ajunge la 1% din populaţie?

Unii nu înţeleg ce este atât de rău să le vorbeşti copiilor despre sex la şcoală. Ce le-aţi spune acestora?


Un copil sexualizat îşi pierde copilăria. Copilăria este prin definiţie o zonă în care copilul poate creşte şi se poate juca…Copilăria este asexuală. Iar familia are nevoie de o zonă nesexualizată. Sexul are loc între părinţi şi nicăieri altundeva în familie. Dacă această regulă cade, cade şi copilăria. Este de neimaginat ce se întâmplă în şcolile americane şi germane, în toate
ţările occidentale. Dacă copii sunt obligaţi la şcoală să vorbească despre sexualitate, ceea ce se întâmplă deja, dacă se uită la desenele din manuale, care sunt obscene şi pornografice, îşi pierd simţul ruşinii. Aceasta este foarte necesar pentru orice om, absolut necesar! Chiar şi Sigmund Freud a spus că, dacă distrugi simţul ruşinii, nu mai poţi educa oamenii.

Dacă ne împingem copiii în experienţe sexuale precoce, începând de la grădiniţă, dacă îi învăţăm contracepţia
la şcoală şi îi pregătim pentru „prima dată”, tinerii, înainte de a se maturiza suficient încât să aibă drept de vot, vor avea o mulţime de experienţe dureroase. Şi vor începe să se îndoiască şi să-şi piardă capacitatea de a se mai ataşa de altă persoană. Ataşamentul este necesar pentru căsătorie, pentru familie. Dacă ai suferit mult înainte să împlineşti 18 sau chiar 20 de ani, îţi pierzi acest ideal: „Da, vreau să îmi găsesc pe cineva. Da, vreau să am o familie”. Pierzi acest lucru. Nu mai îndrăzneşti, nu mai crezi în asta. Aşadar, le distrugem abilitatea de a-şi întemeia o familie, ceea ce intră în contradicţie cu însăşi dorinţa tinerilor. Toate anchetele şi sondajele arată că tinerii au ca ideal de viaţă întemeierea unei familii. Iar generaţia noastră are datoria să îi facă capabili interior şi din punct de vedere psihologic pentru a forma o familie şi a-şi folosi sexualitatea în mod corect. În plus, bolile cu transmitere sexuală au explodat pretutindeni şi îi fac pe oameni infertili. Şi practicile homosexuale sunt asociate cu riscuri mari de sănătate. Ar trebui să prevenim tânăra generaţie în legătură cu riscurile, dar nu ni se permite, în timp ce cupluri homosexuale sunt invitate în şcoli (n.r.: să vorbească despre viaţa lor).

În ce măsură sunt instituţiile europene abilitate să pună în aplicare politicii bazate pe ideologia de gen?


Instituţiile europene susţin sută la sută această ideologie. UE şi ONU fac tot ce le stă în putinţă pentru a submina familia şi sistemul nostru de valori. Şi numesc această acţiune „drepturile omului”: promovarea agresivă a căsătoriei homosexuale în toate ţările, promovarea agresivă a ideologiei de gen ca politică de stat, promovarea obligativităţii ca femeile să aibă asigurate un procent din toate locurile de pe piaţa muncii şi din alte poziţii-cheie, promovarea preluării de către stat a îngrijirii copiilor mici la creşă. Pot face aceasta şi chiar o fac. Dacă pot? Da, pot. Sunt foarte puternice aceste instituţii. Iar în spatele lor se ascund forţe politice şi economice. Dar vestea bună este că apare şi rezistenţa politică: în Franţa, în Lituania, unde a fost interzisă propaganda prohomosexualitate în şcoli, în Ungaria, unde au acum Constituţie creştină, în Croaţia, unde a fost organizat un referendum care să consfinţească faptul că numai un bărbat şi o femeie se pot căsători, şi în Slovacia la fel. Astfel că în Parlamentul European se construieşte o rezistenţă. Se întâmplă lucruri.
Oamenii încep să se trezească.

Fac şi eu ce pot cu această carte. Reuşeşte să trezească multă lume cartea mea.
Trebuie ca, la toate nivelurile societăţii, să ne unim forţele şi să intrăm în luptă cu motoarele turate la maximum, pentru a spune: „Nu!”

Ce sfaturi aveţi pentru românii şi în general pentru toţi oamenii care vor să-şi păstreze familia şi identitatea neştirbite?

În primul rând, nu mai gândiţi că sunteţi în urmă. Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest – în realitate este adevărat exact opusul. De fapt, din vest vin lucruri realmente malefice. Am auzit o ştire azi. Nişte ONG-uri din România au declarat că ţara voastră trebuie să prindă din urmă (n.r.: trenul educaţiei sexuale din Occident). Puteţi fi foarte fericiţi că această distrugere nu a avut încă loc în ţara voastră. Şi ar trebui să vă mobilizaţi în toată ţara în orice coaliţie posibilă, cu oricine, inclusiv de peste graniţe, şi cu oricine din interiorul ţării care poate lupta împotriva acestui lucru. Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia. Fiindcă va prăbuşi mai întâi familia. Aceasta este rădăcina. Aşa că trebuie să faceţi tot ce puteţi. Şi puteţi fi fericiţi că dictatura comunistă v-a protejat de revoluţia sexuală care a început în Occident în 1968. Încă mai aveţi un sistem de valori conservatoare. Încă mulţi oameni mai cred că familia (n.r.: naturală) este bună, că homosexualitatea nu este corectă. Aşa că răspândiţi vestea că nu sunteţi deloc înapoiaţi. Ba dimpotrivă. Puteţi fi fericiţi că aceste lucruri încă nu s-au întâmplat. Fiindcă are loc distrugerea societăţii, iar Uniunea Europeană este purtător de stindard în acest sens.



LGBT-vision şi Euro-cultul identităţii de gen

luni, 12 mai 2014

| | | 0 comments



de Pr. Eugen Tănăsescu, adevarul.ro

„Femeia cu barbă” a fost desemnat(ă) câştigătorul Eurovisionului de anul acesta. Astfel, Europa mai face un pas pe calea revoluţiei eliberării sexuale, în numele păcii, libertăţii şi toleranţei. Riscul cel mare este însă doar mimarea lor.

Eurovisionul nu este doar un loc al jocurilor politice. Este şi un puternic mijloc de expresie artistică a identităţii europene, mai precis a valorilor care unesc Europa. Alegerea Conchitei Wurst (Tom Neuwirth pe numele său, 26 ani) drept câştigător al competiţiei nu este decât un rezultat firesc al revoluţiei eliberării sexuale, pe care Europa a intensificat-o în ultima vreme, inclusiv la nivelul Parlamentului European (reamintesc doar reuşita, fie şi formală, fără implicaţii juridice, a Raportului Lunacek şi alte câteva acte pe această temă, în pregătire). Aşadar, era de aşteptat. În plus, confirmă că acordarea aceluiaşi premiu acum 16 ani către Dana Internaţional (Israel) nu a fost doar o întâmplare. Iar de atunci, nu cred că a fost ediţie din care să fi lipsit o melodie (măcar) care să problematizeze tematica LGBT şi a revoluţiei sexuale.

Acum însă se trece la un nou nivel. Dincolo de drepturile fiecăruia, Europa lansează o nouă provocare: identitatea de gen. Pe scurt şi mai clar este vorba de idealul nediscriminării pe criteriul identităţii de gen. Indiferent de sexul tău biologic (bărbat sau femeie), ai dreptul să te simţi altceva (femeie, bărbat sau chiar o combinaţie între acestea), fără a fi discriminat de către societate.

Evident, fundamentul acestei filozofii este cel de tip eliberator: scăparea din chingile normelor şi limitelor specifice genului, ce apar din exteriorul ego-ului, fie şi de ordin biologic. Pe româneşte: ce dacă sunt bărbat/femeie, am dreptul să mă port şi să mă simt ce vreau. De altfel, motto-ul în viaţă al „femeii cu barbă” exprimă clar această ideologie. „Be the best version of yourself rather than a bad copy of someone else!”


Însă nu acestea mă îngrijorează cel mai mult. Pilda evanghelică a Fiului Risipitor este suficient de lămuritoare în privinţa drepturilor şi a discriminărilor, a toleranţei şi homofobiei.

Dacă risipitorul este liderul pildei, totuşi nu sunt de neglijat nici profilurile tatălui şi fratelui. Prin urmare, dacă sunt semeni de-ai mei care vor neapărat să meargă pe drumul revoluţiei sexuale, n-au decât. Nu-i pot urî pentru asta. Dimpotrivă. Am de ales între a fi ca tatăl sau ca fratele risipitorului.
 
Dar dacă aleg să fiu ca tatăl, atunci mă îngrijorez şi mă întristez. Pentru că ştiu ce va urma. Iar fiul o va afla pe pielea lui. Mai precis, mă îngrijorează următoarele:
 
1. Lipsa de identitate. Chestiunea „identităţii de gen” pare „cool”, mai ales pentru relativişti. Să fii ce vrei, când vrei, indiferent de normele sociale sau bagajul genetic este un adevărat catharsis pentru omul contemporan, care se simte destul de oprimat şi încorsetat de „sistem” (mare lucru dacă nu cumva politicienii încurajează această filozofie ca o compensare a euro-scepticismului). Riscul îl reprezintă însă chiar...lipsa de identitate. El apare mai clar dacă luam seama la mecanismele stabilirii propriului ego. De regulă, acestea presupun valori ce nu se schimbă de la o zi la alta. Dar nu şi pe termen mai lung. Astfel devine posibilă schimbarea scării de valori a persoanei, poate chiar apariţia tulburărilor de personalitate, ceea de poate avea ca efect negativ bulversarea întregii vieţi. Dar şi avantaje imense pentru cei ce, mai mult sau mai puţin interesat, vor să-ţi spună ei cine eşti. „Nu ştii tu, nu-i o problemă...te informăm noi!” poate fi un bun slogan de marketing în orice zonă: economic, politic, religios, artistic. „Omul nou” tinde să se repete.O susţine şi textul piesei câştigătoare. Dar pe cine mai interesează mesajul, când ai atâta spectacol imagistic?
 
2. Fragilitatea idealurilor. Câştigătorul Eurovision-ului a declarat după concurs: „This night is dedicated to everyone who believes in a future of peace and freedom". Nobile idealuri, înalte aspiraţii. Dar greu de atins, în condiţiile unei Europe ce se cam gripează în faţa problemelor economice şi politice şi al unui euro-scepticism crescând. Nici măcar „unitatea în diversitate” nu mai pare aşa plauzibilă, atunci când vezi ţări membre UE care se tachinează şi împung reciproc. Şi atunci? De unde atâta pace când omenirea întreagă pare mai tensionată ca oricând? Câtă libertate mai intră în discuţie, când drepturile sunt limitate nu prin dictaturi, ca odinioară, ci prin limitări şi condiţionări economico-politice, negociate pe mesele marilor puteri? De pildă, de ce avem nevoie să discutăm astăzi, la nivel european, despre cedarea de suveranitate? Şi dacă ar fi vorba doar de cea statală...din păcate se poate şi mai rău. Anume suveranitatea interioară.
 
3. Europa devenită cult. Am mai scris-o: europenismul tinde să devină religie. Cel puţin pe plan moral-social, Europa vrea să stabilească ce e bine şi ce e rău, în ce să credem şi în ce nu (aici neutralitatea religioasă a spaţiului public îi serveşte de minune pentru că poate pune în loc orice). Într-un cuvânt, schimbarea mentalităţilor. Iar aici, femeia cu barbă punctează iarăşi: „I really hope that I get the chance to change some minds all around Europe”. Ori, asta nu e ceva de luat în glumă deloc, deşi vorbim de divertisment. Dar cine nu cunoaşte puterea de transformare a divertismentului, nu va înţelege mare lucru din entertainment-ul globlizant. „Cui ne închinăm?” este o întrebare care arată puterea determinantă a credinţei în valorile pe care le urmezi şi le aplici în viaţă. Unii (par din ce în ce mai mulţi) se închină banului (profitului), averilor, faimei, minciunii, manipulării, materiei etc. Alţii (par din ce în ce mai puţini), aleg să urmeze cinstea, dreptatea, adevărul, corectitudinea, ruşinea etc. Nu fără riscuri şi necazuri, să recunoaştem. Că doar aşa am ajuns la criza morală, care generează la rându-i, restul crizelor. Dar Europa la ce se închină? După mine, la o reeducare valorică. Care nu poate începe decât cu, desigur, „open mind”. Iar sexualitatea este cel mai bun loc de unde se poate începe, pentru că ţine de un anume tip de intimitate. Prin sexualitate s-au reuşit multe acolo unde diplomaţia şi dialogul clasic au eşuat. Inclusiv profituri ce au transformat-o deja în ramură serioasă a economiei mondiale (se presupune că doar în USA ar egala industria îmbutelierii apei plate şi pe cea digitală, adică 8 miliarde dolari anual – se poate spune deci că se bea pornografia ca apa chioară). În fapt, ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este ca, în numele libertăţii şi al păcii, să pierdem însăşi libertatea şi pacea. De acord că homofobia e păcătoasă. De acord că nu trebuie urât păcătosul, ci doar practica păcătoasă. În fine, de acord că fiul risipitor are tot dreptul să-şi ia viaţa în mâini şi să şi-o facă praf dacă asta vrea. Eu nu pot rămâne decât părinte. Dar în nici un caz nu trebuie să mi se impună să accept alegerea lui. Între toleranţă şi acceptare este o mare diferenţă, deşi Austria pare să creadă că sunt obligatoriu legate una de alta: „For me the most special and honoring thing is that Austria shows tolerance and acceptance and I’m so happy to be this statement”, zice Conchita Wurst.
 
Nici măcar n-aş dori ca numărul (majoritatea) să stabilească adevărul, deşi este fundamentul democraţiei, dar şi propriul călcâi al lui Ahile. Nu-mi place ca, sub un ton ameninţător, să mi se spună că discriminez doar prin opiniile mele şi pot răspunde juridic pentru delict de opinie. Nu vreau să pierd locul de muncă doar pentru că eu cred altceva decât susţinătorii LGBT şi vreau să o manifest ca atare, cu tot atâtea drepturi şi şanse ca şi ei. Nu vreau ca pruncilor mei să li se spună la şcoală că ei, noi sau eu, ca preot sau creştin, sunt un habotnic şi un retardat ştiinţific doar pentru că nu cred în evoluţionism. M-am săturat de agresivitatea cu care liberala Europă încearcă să mă „lumineze”, dar orbecăie în a pune ordine în treburile cu adevărat importante şi urgente. Mi-e deja greaţă de ipocrizia oficialilor europeni, care, când e vorba de profit şi economie, susţin brusc specificul naţional (propriul buzunar adică), dar când vorbim de valori şi spirit, devin rapid universalişti. Poate e vremea să înţeleagă că tot ce trebuie să dispară din Europa este demagogia, falsitatea, fariseismul. La cât îi plătim, ar fi cazul... Dar, în toată această ecuaţie, unde o fi România? Nicăieri altundeva decât pe drumul pierderii identităţii. Acordarea a 8 puncte (al treilea punctaj, ca importanţă) către Austria este un semnal clar că România alege valorile europene la grămadă, de regulă împrumutând rapid ce e mai rău şi cu mult mai greu ce este bine. Linguşeala, ploconitul la înaltele porţi politice, practicarea comisionului şi votul prin trădarea valorilor celor pe care îi reprezinţi nu par a fi atât de problematice pentru europarlamentarii români (unii deja dovediţi, nu insist). Iar acum, că vin alegerile europene, toţi candidaţii ne promit binele european. Dar mai nimeni nu ne spune cum arată el, cu ce se mănâncă şi mai ales, ce ne costă...Măcar ei or şti?


                                                                                      Preluare de pe adevarul.ro
 









„Uniformizați! Nu există jucării pentru fete și jucării pentru băieți!”

marți, 15 octombrie 2013

| | | 0 comments

„Uniformizați!” – iată una dintre dogmele revoluției sexuale care se impune din ce în ce în mai multe zone ale societății. „Nu există diferențe între bărbat și femeie” și, dacă există, ele trebuie anulate.

Regimul comunist s-a străduit să elimine diferența dintre oameni prin eliminarea diferenței de proprietate. Pentru aceasta a fost nevoie să fure proprietățile majorității oamenilor.

Activiștii revoluției sexuale doresc să elimine diferențele între oameni prin înlăturarea oricărui aspect care ține de diferența între bărbat și femeie și și de taina comuniunii lor. Pe măsura desfășurării ei, ea va fura oamenilor firescul.

În prezent, copiilor li se fură jucăriile potrivite firii lor.


Începând cu o campanie de Crăciun realizată anul trecut de filiala suedeză a companiei Toys „R” Us şi în care apăreau fotografii cu fete ţinând un pistol de jucărie în mână sau băieți și fete jucându-se împreună într-o bucătărie, asupra principalilor retaileri de jucării a început să fie pusă o presiune tot mai mare pentru a renunţa la convențiile de marketing vechi de câteva decenii, care împărţeau majoritatea jucăriilor într-un gen sau altul.




După Suedia a venit rândul Marii Britanii. Un grup de părinţi a iniţiat o campanie intitulată „Let Toys Be Toys (Lăsaţi jucăriile să fie jucării), reuşind să convingă lanţul de magazine din Marea Britanie al aceleaşi companii Toys „R” Us „să elaboreze noi planuri pentru a face comercializarea jucăriilor mai cuprinzătoare, eliminând referirile explicite la gen”, precum și să folosească reclame eliberate de constrângerile tradiționale de gen.

Care a fost motivaţia acestui demers?

„Îngrijorarea faţă de influenţa nefastă pe care „stereotipurile sexiste”, utilizate încă pe scară largă în industria jucăriilor, o au asupra copiilor.”

Deci, imaginile cu fetiţe având grijă de bebeluşi sau băieţei construind maşinuţe sunt nişte „stereotipurile sexiste” care nu fac decât: „Să limiteze imaginația și interesului copiilor, prin promovarea unor jucării potrivite doar pentru fete iar altele doar pentru băieți.”

Iar în opinia acestor părinţi este un lucru foarte grav faptul că: „Chiar şi în anul 2013, băieţii şi fetiţele cresc spunându-li-se că anumite jucării sunt „pentru” ei, în timp ce altele nu sunt. Acest lucru este nu doar confuz, dar şi extrem de limitant, deoarecele modelează puternic ideile lor despre cine sunt şi ce pot deveni în viitor.”

Astfel, în luna septembrie, Toys „R” Us, a anunţat că, în magazinele sale din Marea Britanie, jucăriile nu vor mai mai avea etichete de tipul „pentru băieți” sau „pentru fete”. Noile standarde vor fi stabilite prin simboluri, direct în magazine, iar imaginile vor prezenta copiii de ambele sexe jucându-se cu aceleași jucării .

Promotorii campaniei „Let toys be toys” s-au arătat încântaţi de decizia companiei:

„Suntem încântaţi să lucrăm atât de strâns cu un retailer important în domeniul jucăriilor şi credem că avem multe puncte în comun”, a declarat într-un comunicat de presă Megan Perryman, promotoare a campaniei „Let toys be toys”. Aşteptăm cu nerăbdare ca Toys „R” Us să deschidă calea către un viitor mai cuprinzător pentru fete şi băieţi.”

Potrivit declaraţiei „Let toys be toys”, şi alţi retaileri de jucării din Marea Britanie, inclusiv Tesco, Sainsbury’s, Boots, The Entertainer şi TJ Maxx, au fost de acord să îndepărteze din magazinele lor etichetele „băiat” şi „fată”, ca răspuns la această campanie.

Aceştia se alătură altor magazine din Marea Britanie care au făcut  deja eforturi pentru a pune capăt separării pe sexe din departamentele pentru  jucării. Vara trecută, Harrods  a lansat un nou şi masiv departament organizat pe tematici, în locul organizării pe sexe. Înainte, Hamleys a înlocuit culorile siglei sale, roz şi albastru, cu roşu şi alb.

Schimbările au început să se facă simţite şi de cealaltă parte a oceanului. Astfel, situl A Mighty Girl, un site ce colecţionează cărţi, jucării şi filme pentru fete, a lansat o petiţie pe Chage.org prin care îndeamnă la urmarea exemplului dat de magazinele Toys „R” Us.

„Urmându-le exemplul, Toys "R” Us din Statele Unite pot transmite un mesaj important copiilor, părinţilor şi altor persoane, prin care să se arate că interesele copilului nu ar trebui să fie limitate de sexul său.”

Fondatoarea GoldieBlox (o companie care vizează atragerea fetiţelor  către jocurile de construcţii), Debra Sterling, are un alt plan pentru a desfiinţa stereotipurile de gen de la Toys „R” Us. În iulie, Sterling a lansat o campanie pentru a-i determina pe părinţi şi copii să meargă în magazinele locale şi să facă poze fetiţelor jucându-se cu cuburile pentru construcţii.

Șansele sunt împotriva noastră”, a scris Sterling pe YouTube. „Ni s-a spus că GoldieBlox nu poate supravieţui lângă Barbie, în magazinele de masă. Prin convenţie, jucăriile legate de inginerie pentru fete sunt o „nişă” pentru persoanele înstărite și pentru Internet. Împreună trebuie să dovedim că această convenţie este greşită”.

Vor trece ani până când societatea își va reveni și va înțelege că nu este vorba despre o convenție, ci că aceasta este firea lucrurilor. Așa cum au trecut decenii până când societatea a înțeles că proprietatea privată ține de firea lucrurilor. Până atunci însă, e posibil ca revoluția sexuală să procedeze cu opozanții ei la fel cum a procedat cea comunistă.


Prelucrare după The Christian Science Monitor 
Traducere: Iuliana Onea



Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com