 |
| foto: Даниил Иванов (OrthPhoto) |
Ce este smerenia și cum o putem dobândi?
Smerenia este fructul înțelepciunii. Un om înțelept și învățat este întotdeauna
smerit. Ignoranții sunt orgolioși. Și asta este foarte important de știut. Mai mult, un om cu viață sfântă totdeauna
este smerit. Pe măsură ce te apropii de lumina divină, îți vezi propriile tale
limite și îți dai seama că nu îți poți permite să fii mândru, orgolios.
Eu, dintotdeauna, am iubit foarte mult curățenia fizică și curățenia morală. N-am
putut suporta murdăria, așa cum nu am putut suporta niciodată ignoranța care este tot o
murdărie, dar de natură spirituală. Curățenia te poate ajuta să fii smerit.
De ce? Pentru că ea este un pisc pe care nu-l poți atinge niciodată. Nu
poți realiza în totalitate curățenia. Și atunci te umilești pe tine, în primul
rând. În forul tău interior nu-ți vine să te mândrești. Zici: „Sunt
păcătos", deși poate că ai o curățenie și o viață morală destul de înaintată. Dar nici cel mai mare
sfânt nu este desăvârșit. Și atunci, văzând că n-ai realizat ceea ce iubești așa de mult - puritatea,
curățenia, desăvârșirea - atunci, în mod normal, devii foarte smerit.
De ce credeți că în Pateric și în Viețile Sfinților se vorbește atât de mult de faptul că smerenia este cea mai importantă virtute,
când, totuși, în Noul Testament, Mântuitorul ne spune că punctul culminant al trăirii
creștine este iubirea de Dumnezeu și de aproapele (Mat.
22, 35-40)?
Da, așa este cuvântul Mântuitorului, însă tot Domnul Iisus Hristos ne spune: „Luați jugul Meu asupra
voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă
sufletelor voastre" (Mat. 11, 29).
Să fim blânzi și smeriți cu inima! Acesta este chipul cel mai frumos pe care îl prețuiește Mântuitorul: blândețea și smerenia. Iubirea
este o virtute care este peste toate celelalte virtuți. Când un om reușește să iubească, în
adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu. Dumnezeu
l-a creat pe om și întregul univers din iubire. Și dintr-o infinită iubire față de noi S-a întrupat și S-a făcut om precum
suntem noi, ca pe noi să ne ajute să ne îndumnezeim20. Cine a fost mai smerit
decât Iisus Hristos?
Deci, iubirea este o virtute care e de altă natură decât smerenia și blândețea. Smerenia și blândețea realizează iubirea.
Un om care nu-i blând, un om care nu-i smerit, acela nu poate iubi în
profunzime; iubirea în înțeles de agapi, iubire duhovnicească, nu iubirea
trupească, lumească, care e cu totul altceva. Iubirea face parte din cele trei
virtuți teologice capitale, alături de credință și nădejde. Tradus,
oarecum în mod liber, virtuți teologice ar însemna puteri de Dumnezeu
grăitoare.
Un creștin nu se poate realiza duhovnicește dacă este robit de orgoliu, de
mândrie. Care a fost primul păcat din care s-au născut toate relele? Orgoliul,
mândria. Și atunci, ca să putem să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, în primul rând
trebuie să ne smerim.
Smerenia ne ajută să ne eliberăm de dispreț și de toate
închipuirile: că suntem mai grozavi, mai teribili decât alții Mândria aduce disprețul față de alții, așa cum citim în pilda cu vameșul și fariseul. Fariseul
avea toate calitățile, nu era minciună ce spunea! Postea, era un mare învățat, un iubitor de
lege, un iubitor de neam, dar pe toate le anula prin mândria care îl împingea
la dispreț: „Nu sunt ca ceilalți oameni!" (Luc. 18, 11). Auzi, ce cuvânt îndrăzneț și ce cuvânt dureros;
nu dur, ci dureros!
Un om smerit privește totdeauna cu respect la toată lumea, vede calitățile tuturor oamenilor,
vede darurile pe care le-a primit fiecare de la Dumnezeu. Un om smerit este un
om lucid, un om realist.
Smerenia se poate
dobândi făcând ceva anume?
Smerenia se câștigă cunoscând toate acestea; cunoscându-ți limitele și ajungând la credința că toate darurile pe
care le ai sunt primite și nu este vorba de meritul tău.
Eu niciodată nu am crezut că darurile - multe, puține - cu care m-a
înzestrat Dumnezeu sunt fructul înțelepciunii mele. Slăbiciunile, greșelile, acelea le
declar, mi le împropriez, acelea sunt ale mele. Dar dacă am mai multe sau mai
puține daruri, sunt foarte convins, constat, că ele sunt primite. Al meu este
numai că m-am învoit cu îndemnurile și cu darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu. Este o
conlucrare a voinței mele libere cu voința lui Dumnezeu. Când ești conștient de toate
acestea, atunci nu poți să fii orgolios.
(fragment din volumul „Arhiepiscop Justinian Chira -Trăiţi frumos şi-n bucurie”)
0 comments:
Trimiteți un comentariu