Arhim. Melchisedec Velnic: „Vrei să schimbi ceva în viaţa ta? Începe prin a chema numele lui Hristos!"

Arhim. Melchidedec Velnic - Stareţul Mănăstirii Putna

Arhim. Melchisedec Velnic, Cuvânt la Duminica a IV-a după Paşti, a Slăbănogului, 15 mai 2011 - audio

Hristos a înviat! Preacuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi,

Sunt trei săptămâni de când ne salutăm între noi când ne întâlnim unul cu celălalt cu acest salut frumos: „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” Astăzi este deja a patra duminică. Căci întâia duminică este considerată chiar cea a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, a Sfintelor Paşti; şi aceasta este a patra duminică. Aţi auzit din Evanghelie, aţi auzit din cuvântul părintelui despre ce ne-a pus în faţa ochilor astăzi Biserica noastră, ca o mamă bună, ce învăţătură ne-a dat, ce învăţătură ne-a transmis. Şi nu alta, ci una şi aceeaşi ca şi în celelalte duminici: despre puterea lui Hristos, despre puterea de înnoire a lui Hristos, despre puterea Bisericii lui Hristos. Căci ce este mai frumos şi mai covârşitor decât să vezi că un paralitic care aştepta de 38 de ani să fie vindecat. Îngerul se cobora din când în când şi nu se ştia când se coboară. Unii tălmăcitori spun că o dată la un an, alţii – o dată la zece ani; nu se ştie când se cobora îngerul Domnului. Atât era semnul: se tulbura apa şi cel care intra întâi acela se făcea sănătos.

Dar, oare, de ce au pus Părinţii minunile acestea tocmai acum, în perioada aceasta pascală? Pentru a ne arăta că Hristos poate. Hristos Domnul, Cel care a înviat din morţi, este izvorul tuturor bunătăţilor; este dătătorul de viaţă. Şi dacă nu avem un om care să ne arunce în scăldătoare, cum este cel de la Vitezda, care aştepta 38 de ani – „Doamne, nu am om.” Îl întreabă Iisus: „De ce stai, de ce nu cobori şi tu?” „Nu am om, Doamne.” – ei bine, noi, fraţilor, ce putem să răspundem? Că avem Dumnezeu; nu avem om, dar avem Dumnezeu, Îl avem pe Iisus. Şi dacă Îl avem pe Iisus, avem de toate. Nu avem o Vitezda, nu avem un lac, nu avem o scăldătoare cu cinci pridvoare de jur împrejur – imaginaţi-vă cinci etaje de jur împrejur, poate unii aţi fost la Ierusalim şi aţi văzut. Cinci etaje erau, toate pline, ticsite cu orbi, schiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Fiecare aşteptând să intre primul; cinci etaje pline cu asemenea oameni bolnavi. Dar noi, fraţilor, avem Biserica, care este mai mult decât un Siloam, care este mai mult decât o scăldătoare, Vitezda.

Aici în Biserică Îl întâlnim, ne întâlnim cu Hristos, Îl avem pe Hrisos, Care este izvorul vieţii noastre. Am pus accentul în noaptea Sfintelor Paşti tocmai pe lucrul acesta, că Hristos este izvorul vieţii noastre şi fără Hristos nu putem face nimic. Fuge omul, aleargă omul în stânga, în dreapta, caută omul să evadeze de sub oblăduirea lui Dumnezeu. I se pare lui, în nebunia lui – căci, iertat să-mi fie, când omul refuză pe Dumnezeu şi fuge de bunătatea Lui, acela este un moment de nebunie, un moment de paranoia, de depărtare, de rupere: nu vreau eu, eu refuz asta, de ce eu să fac metanii, să mă închin, să merg la Biserică, de ce? Nu! Eu vreau să fiu liber. Şi tocmai atunci, sărmanul, se găseşte înrobit. Când omul vrea să fie liber, să fugă de Dumnezeu, tocmai atunci se înrobeşte cel mai mult. Tocmai atunci se năclăiește, se adânceşte în păcate şi fărădelegi. De ce? Pentru că Îl refuză pe Izvorul vieţii, pe Dătătorul de viaţă. 

De aceea, fraţilor, în această duminică, a patra după Sfintele Paşti, la trei săptămâni distanţă de la slăvita Înviere, să mergem acasă convinşi că Îl avem pe Hristos şi avem o Biserică. Avem o Biserică unde ne-am născut, unde creştem şi unde trăim. Şi scopul vieţii noastre nu este plăcerea, nu este distracţia, nu este bogăţia, adunarea de comori şi câte şi mai câte, căci viaţa noastră nu este de aici, ci este de dincolo. Spune Apostolul Pavel foarte frumos despre Domnul Iisus Hristos cel Înviat – căci dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa şi zadarnică este şi propovăduirea noastră. Ei bine, dar Hristos a înviat şi S-a făcut început al învierii noastre. 

Ce înseamnă a se face început al învierii noastre? Adică, pentru mine, pentru fiecare dintre noi, El ne naşte încă de pe aici la o nouă viaţă. De ce am spus că Hristos este izvorul vieţii? Este dătătorul a tot binele. Vrei ceva, vrei să schimbi ceva în viaţa ta? Începe chemând numele Domnului Iisus Hristos într-ajutor, al Fecioarei Maria, al sfinţilor Lui. Avem o bogăţie, ortodoxia este atât de bogată în cuvinte, în învăţături, are atâtea medicamente de vindecare puse la îndemâna creştinilor, încât nimeni nu poate spune că a căutat ceva să ia şi nu a avut ce să ia, că a căutat un medicament în ortodoxie pentru o patimă a lui sau un necaz şi nu a găsit medicamentul, că nu a găsit pe cine să strige. Ţi se pare că este greu să chemi numele Domnului Iisus? Ai pe Fecioara Maria, care este mamă bună, care ştie ce înseamnă durerea de mamă, ce înseamnă lacrima de mamă. Ştie absolut toate, şi durerea de fiu, şi bucuria, şi necazurile, le cunoaşte pe toate. 

Vă amintesc un cuvânt care mie îmi place enorm, că Fecioara Maria – o descrie unul dintre Părinţii Bisericii – „se bucura în necazuri şi era recunoscătoare faţă de cei ce o prigoneau”. Auziţi, în necazuri se bucura şi recunoscătoare faţă de cei ce o prigoneau. Ei bine, mintea mea acum a fugit la „sfinții închisorilor”, care de multe ori erau recunoscători faţă de cei care îi umileau, care-i batjocoreau, care îi schinjuiau. De ce? Pentru că îl aveau pe Hristos înăuntrul lor. Şi aceasta este bogăţia cea mai mare: să-L ai pe Hristos.

Ei bine, noi, fraţilor, fiind în Biserică, Îl avem pe Dumnezeu. Câţi nu sunt, sărmanii de ei, pe paturile spitalelor, necăjiţi, amărâţi, uitaţi de copii sau de părinţi, fără rude, fără prieteni, fără cunoscuţi. În minte mi-au venit acum două exemple cum Dumnezeu le-a purtat de grijă, dar am să amintesc doar unul singur. O femeie în vârstă, care nu mai avea pe nimeni, era de aici din preajmă, de lângă Rădăuiţi, din Horodnic, i se apropia sfârşitul şi nu avea pe nimeni, dar Îl avea pe Iisus. Cu evlavie şi credincioşie a venit aici, la mănăstire. Aici s-a mărturisit, s-a împărtăşit şi nu a mai trecut mult timp şi şi-a dat obştescul sfârşit. Şi a fost condusă, între clopotele mănăstirii şi clopotele satului, căci neavând pe nimeni a fost îngropată aici, în satul Putna. Iată cum Dumnezeu i-a purtat de grijă, sărmana de ea, o femeie deosebită, cu o evlavie şi o trăire deosebită. 

Şi mai e încă un caz asemănător, în care au venit copiii şi au luat-o, în cele din urmă. Le-a purtat Dumnezeu de grijă. Poartă Dumnezeu de grijă. Am văzut aici, la părinţi, în anii ce au trecut; unul dintre ei tocmai se pregătea să treacă dincolo şi cineva i-a bătut la uşă. Cine l-a trimis să bată la uşă? Preabunul Dumnezeu: mergi că acela pleacă, du-te lângă el şi fii acolo. Deci poartă Părintele Ceresc de grijă. De aceea, iubiţii mei, să fim convinşi că dacă nu avem pe cineva lângă noi Îl avem pe Dumnezeu. Și chiar dacă avem tată, mamă, frate, surori, copii prieteni, cunoscuţi... sunt aceştia o bogăţie, într-adevăr, dacă şi ei, la rândul lor, Îl au pe Dumnezeu. Să ai un om plin de har lângă tine este o bogăţie, dar să ne străduim ca noi să fim bogaţi tocmai prin a-L avea pe Dumnezeu. 

Să-L avem pe Dumnezeu înăuntrul nostru, cum am spus de atâtea ori, e un cuvânt al Sfântului Ioan Evanghelistul; v-am îndemnat să citiţi epistolele Sfântului Ioan, nu degeaba v-am îndemnat, şi toate Evangheliile, dar în mod deosebit Evanghelia de la Ioan, pentru că Ioan a fost apostolul iubirii şi a cunoscut, a pătruns adâncurile. El este vulturul, cum vedeţi pictat la baza turlei, lângă el apare vulturul, e înălţimea la care s-a ridicat, a cunoaşterii lui Dumnezeu. Ioan spune: „Cel ce este în voi e mai mare decât cel ce este în lume” (I Ioan IV, 4). Adică Cel ce este înăuntrul meu e mai mare decât judecătorul, decât procurorul, decât guvernatorul sau mai ştiu eu ce; decât tot cel care este în lume. În felul acesta, dragii mei, eu sunt o valoare, creştinii sunt o valoare. Creştinilor, fraţii mei, sunteţi o valoare prin numele lui Iisus pe care Îl purtaţi şi Care este înăuntrul vostru, prin numele lui Dumnezeu. Să fiţi conştienţi de lucrul acesta, să-l duceţi cu tărie şi să fiţi cu încredere. Nici un creştin care îşi dă seama de valoarea lui nu îşi va pune capăt zilelor sale sau nu va face rău. Cum să faci rău cuiva? Căci nu te lasă Cel pe care tu Îl porţi înăuntrul tău. Iar dacă am o suferinţă sufletească sau trupească mă plâng Lui, în Biserica Lui, iar Biserica îmi pune la dispoziţie tot ce am nevoie. Avem Sfintele Taine, avem sfintele rugăciuni, dar mai înainte de toate avem Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

A petrece la Sfânta Liturghie este cel mai mare ospăţ, a fi la Sfânta Liturghie este timpul cel mai preţios din viaţa dumneavoastră. Nu veţi avea timp mai preţios înaintea lui Dumnezeu decât timpul pe care îl petreceţi în comuniune cu preotul la Sfânta Liturghie. A fi la Liturghie înseamnă a-L trăi pe Hristos şi a fi în comuniune deplină cu Hristos. Și atunci Biserica îmi este Siloam, îmi este scăldătoare, îmi este Vitezda; de aceea am spus: nu ai om, ai Dumnezeu, nu avem o Vitezda, ci avem Biserica, care e mai mult decât toate. Nici nu se poate compara. Apoi avem bogăţia de sfinţi, pe Maica Domnului, pe apostoli, pe prooroci. Să nu vă fie teamă să îi chemaţi în rugăciunile dumneavoastră. Cum să nu-l chemi pe Sfântul Ilie, care a fost ridicat cu tot cu carul la cer. „A fost atât de aprig, cum să strig la el?” Strigă, frate, la el pentru că este atât de blând ca toţi sfinţii, ca şi Hristos Domnul; este lângă tine, imediat vine şi te sprijină. Deci, avem această bogăţie, aceste nestemate sau cum să le numesc... daruri, le avem în Biserica noastră.

Iubiţii mei, astăzi serbăm unul dintre aceste daruri, pe Sfântul Pahomie cel Mare. Noi, monahii, ar trebui să cugetăm astăzi mai mult decât oricând la viaţa noatră şi la chipul nostru, la portul nostru pe care îl avem. În bisericile vechi, ca şi în mănăstirea noastră – căci atunci când s-a pictat biserica Mănăstirii Putna ca să păstrăm tradiţia, ierminia, rânduiala aşezării sfinţilor, aşa cum a fost altă dată – trecând din pronaos în naos, în camera mormintelor, pe arcul peretelui de-acolo sunt zugrăvite două scene: Maria Egipteanca şi cu Zosima, ca să ne aducă nouă aminte că prin pocăinţă venim la Hristos, iar în partea opusă, spre mormântul lui Ştefan, este pictat sfântul Pahomie cel Mare şi îngerul lui Dumnezeu. Îngerul este îmbrăcat în schimă monahală, adică în îmbrăcăminte monahală, și-i arată lui Pahomie, care a fost întemeietorul vieţii de obşte, iată, în felul acesta să te îmbraci pe tine, să îţi croieşti hainele tu şi toţi cei care îţi vor urma ţie. Deci noi, monahii, ar trebui să cugetăm astăzi mai mult la rânduielile sfântului Pahomie. Cât le respectăm, cât le iubim, cât ne supunem lor şi cât căutăm să îl urmăm pe sfântul Pahomie îndeaproape. Deci, este un moment de reflecţie pentru toţi monahii şi pentru întregul monahism ortodox la pomenirea sfântului Pahomie.

Aş vrea să vă amintesc, iubiţii mei, că în săptămâna aceasta urmează Înjumătăţirea Praznicului – miercuri, iar sâmbătă, pe 21, va fi pomenirea sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, iar duminica viitoare – Duminica samarinencii, dialogul acela superb dintre Iisus şi acea femeie samarineancă. Vă amintiţi cum a plecat ea în cetate şi a spus: Mi-a spus toate câte am făcut şi Veniţi că am aflat pe Mesia! Este mesajul de a-L afla, de a fi şi de a rămâne cu Iisus. Şi acesta este şi mesajul nostru de astăzi: L-am aflat pe Iisus, să fim cu El şi să rămânem cu El, căci fără Iisus şi fără de numele Lui nu putem să facem nimic. Să chemăm cât mai des numele Lui într-ajutor şi numele Lui ne va sfinţi pe noi. Şi ne va face pe noi optimişti, încrezători şi să ne înnoim, pentru că înnoindu-ne pe noi îi vom înnoi şi pe cei din jur.

La aceasta vă poftesc, la aceasta ne cheamă duminica de astăzi, să ne ridicăm din greşelile noastre şi să venim la Hristos, căci El este bun şi milostiv şi, cum spune Sfântul Ioan tot în Epistola întâi, în capitolul trei, versetul trei, că cel ce nădăjduieşte în Hristos, Care este curat, şi Hristos îl va face curat de toată urma păcatului care este cumva întru El.

Facă Bunul Dumnezeu ca în numele Lui să ne sfinţească, numele Lui să fie pe buzele noastre şi lăudat să fie numele Lui în veci! Amin!

Hristos a înviat!