 | |
| Sursa |
Oricine are ceva vechime în mişcarea
pentru viaţă şi-a pus cel puţin o dată întrebarea: „N-ar trebui ca avortul să
fie legal în cazul în care o femeie a fost victima unui viol?”
Chiar dacă potrivit
statisticilor făcute de Planned Parenthood mai puţin de 1% dintre avorturi sunt
făcute de către femei care au fost victimele unui viol sau incest, adepţii mişcării
pentru dreptul la alegere a femeilor de a face avort insistă ca aceste avorturi
să devină legale în SUA, chiar dacă acest lucru va avea ca rezultat mii de
avorturi pe an făcute din cu totul alte motive.
De fapt, hotărârea judecătorească
din cazul Roe vs. Wade a fost dată pe un argument legat de viol – Norma
McCorvey, în calitate de reclamant sub numele fictiv de Jane Roe, a susţinut că
a fost supusă unui viol în grup şi de aceea avea nevoie să facă avort. Câţiva
ani mai târziu, ea a recunoscut că a minţit în legătură cu violul ca să atragă
simpatia adepţilor mişcării pentru dreptul la alegere.
Aceştia au convins cu succes
publicul că victimele violurilor au nevoie de avorturi. Se prezumă că femeile
care au rămas însărcinate în urma unui viol sunt incapabile să-şi dorească
copilul, că nu vor fi fericite să nască acel copil şi că este complet nefiresc
că o femeie să dorească să aibă copilul unui violator.
Când adepţii mişcării pentru
dreptul la alegere aduc argumente în sprijinul legalizării avortului în caz de
viol, le lipseşte mereu un element din discurs – părerile femeilor care au fost
violate şi au păstrat copii rezultaţi. Vocile acestora ar trebui ascultate atât
de către adepţii mişcării pentru dreptul la alegere, cât şi de către cei ai mişcării
pentru viaţă. Aceste persoane sunt singurele care cunosc din interior traumă
emoţională pe care o provoacă un viol şi oroarea stârnită de gândul că au rămas
însărcinate în urma acestuia. Şi ceea ce ne spun s-ar putea să ne surprindă.
Kathleen DeZeeuw, mama unui
copil conceput în urma unui viol a luat atitudine împotriva adepţilor mişcării
pentru dreptul la alegere al femeii care susţineau legalizarea avortului în caz
de viol:
„Ca victimă a unui viol şi
mamă a unui copil conceput în urma unui viol, mă simt personal atacată şi
insultată de fiecare dată când aud că avortul ar trebui să fie legalizat în caz
de viol sau incest. Mă simt de parcă eu şi celelalte femei în situaţia mea
suntem folosite pentru promovarea avorturilor, deşi n-am fost chemate să ne
exprimăm şi noi părerea. (1)
Cum ar trebui să o tratăm pe
femeia care a fost violată şi se gândeşte să facă avort?
DeZeeuw zice:
„Cum am mai spus, o femeie
este în acele momente extrem de vulnerabilă şi n-are nevoie să mai fie supusă încă
unui act de violenţă. Ea are nevoie de cineva care să o asculte cu atenţie, să ţină
la ea şi să-i acorde timp ca să se vindece.” (2)
DeZeeuw susţine că de multe ori,
victimele violurilor se află sub presiunea celor apropiaţi ca să facă avort.
Oamenii se simt adesea foarte neliniştiţi în preajma unei victime a violului.
Nu ştiu cum să procedeze cu trauma ei, nu ştiu cum să o consoleze şi de multe
ori vor ca problemă pur şi simplu să dispară pentru ca ea să „treacă peste
asta”. Aceste sentimente se amplifică atunci când victima unui viol rămâne şi însărcinată.
Când ei îi spun femeii să scape de copil pentru că sarcina îi va reaminti
permanent de viol, de fapt chiar ei înşişi sunt aceia care nu pot să uite că ea
a fost violată oridecâte ori o văd însărcinată. Deşi este adevărat că a rămâne însărcinată
în urma unui viol este un eveniment foarte traumatizant, victimele violului
care au ales să păstreze copiii spun adesea că şi-ar fi dorit ca oamenii din
jurul lor să le sprijine mai mult.
Statisticile despre victimele
violului şi avort sunt surprinzătoare pentru mulţi. Au fost făcute două studii
despre victimele rămase însărcinate în urma unui viol. În amândouă studiile,
70% dintre victime au hotărât să dea naştere copiilor. Acest lucru contrazice
prejudecata cum că toate femeile violate doresc să avorteze după aceea.
Potrivit spuselor a doi medici care au participat la unul dintre studii, Sandra
Kathleen Mahkorn şi William V. Dolan:
„[Acest studiu] demonstrează
că sarcina nu împiedică victima violului să dea un răspuns emoţional adecvat
traumei; ba din contră, dacă există dragoste şi sprijin, o atitudine care nu
condamnă şi comunicare empatică, femeia poate da nişte răspunsuri emoţionale şi
psihologice sănătoase în ciuda poverii suplimentare aduse de sarcină.” (3)
Potrivit celui de-al doilea
studiu, făcut în 2000, a reieşit că 78% dintre femeile care au făcut avort după
ce au fost violate au recunoscut că au luat o hotărâre greşită, zicând că „avortul
nu este răspunsul corect în cazul victimelor violurilor.” Pe de altă parte,
nici măcar o singură femeie dintre cele care au ales să păstreze copilul (70%
din totalul victimelor) nu a regretat acest lucru. Unele dintre aceste femei şi-au
oferit copiii spre adopţie, iar altele au ales să-i crescă, dar amândouă
categoriile n-au regretat că au născut copiii.
Aceste statistici par
neverosimile şi aproape imposibil de crezut. Dar sunt adevărate. Femeile care
au păstrat copiii rezultaţi în urma unui viol au avut adesea parte de o mai bună
recuperare psihologică în urma traumei decât femeile care au ales să facă
avort.
O femeie care a făcut avort după
ce a fost violată a vorbit la o adunare a mişcării pro-viaţă ţinută în
Mississippi. Iată un fragment din mărturia ei:
„Am fost violată înainte cu o
lună să împlinesc 18 ani şi din cauza violului am fost atât de îngrozită şi ruşinată,
încât am ales să fac avort din frică. Violul meu a fost o nimica toată pe lângă
ce i-am făcut eu copilului meu. Ce mi-a făcut mie violatorul nu se compară cu
ceea ce i-am făcut eu copilaşului meu. Violatorul meu nu m-a ucis – stau în faţa
dvs. astăzi. Am trei copii frumoşi acasă şi un soţ iubitor, dar am ales să-mi
omor copilul din cauza ruşinii, a vinovăţiei, a fricii de ce a putut să-mi facă
un bărbat. Violul nu justifică avortul. Vreau să spun că... am obosit să tot
folosesc scuza că am fost violată pentru a face un avort. Vă spun chiar acum că
am obosit să folosesc violul ca scuză. Ani în şir am avut depresii, m-am gândit
să mă sinucid, chiar am şi încercat. Am irosit ani întregi bând ca să-mi amorţesc
durerea, să-mi amorţesc coşmarurile înfricoşătoare şi am fost în cele din urmă
diagnosticată cu şoc post-traumatic, dar nu numai din cauza violului, ci şi din
cauza avortului. Trebuie să verbalizăm lucrurile astea, nu numai pentru copii,
ci şi pentru mamele aflate în situaţia mea şi care cred că iau o hotărâre înţeleaptă,
dar nu este aşa.” (4)
Puteţi vedea videoclipul cu mărturia
întreagă aici: video.
Încă o femeie care a fost violată
şi copilaşul ei se fac auziţi:
„Victimele avorturilor se fac
atât de slab auzite în mass-media... dar s-ar putea să trebuiască să
contra-atacăm cu o sinceritate brutală ca să demascăm toate minciunile. Am fost
violată, am ascuns acest lucru şi burta care tot creştea timp de 7 luni. Am născut
o fetiţă şi am dat-o spre adopţie. Dar dacă mai auziţi pe cineva care zice ceva
atât de prostesc precum: „Păi dacă ai fost violată de ce ai vrea să duci
sarcina până la termen?”, vă rog trimiteţi-l la mine! M-am săturat să-i văd cum
dau sfaturi altora în legătură cu nişte chestiuni, fără măcar a se deranja să
ceară părerea unei femei care chiar a trecut prin aşa ceva... De ce pornesc de
la presupunerea că femeile nu sunt în stare să facă faţă? Din două rele nu iese
una bună. Sunt atât de furioasă pe cei din industria avorturilor încât nu vă
pot spune. Aproape că mă convinseseră şi pe mine să intru într-o clinică de
avorturi şi să-mi omor fetiţa în chiar prima zi în care am aflat că sunt însărcinată
(fără a-mi anunţa părinţii sau pe oricine altcineva), dar din fericire n-am făcut-o,
slavă Domnului că a avut grijă! Părerea mea despre tot s-a schimbat după câteva
zile după ce am acceptat din adâncul inimii că în mine creştea o mică viaţă.
Dar totuşi faptul că mi-au oferit toate facilităţile ca să-mi omor fetiţa, pe
care o iubesc acum că pe ochii din cap, mă umplu de furie împotriva lor.
[...] (5)
Încă o femeie este recunoscătoare
că violul s-a petrecut înainte să se dea sentinţa în cazul Roe vs. Wade şi
că din cauza asta n-a avut cum să facă un avort (fiind ilegal):
„Niciodată, în anii care a
urmat naşterii ei, n-am regretat că am născut-o. Totuşi am privit retrospectiv
de multe ori cu recunoştinţă că în acele momente nicio legislaţie statală nu-mi
asigura soluţia facilă şi instantă a unui avort gratuit. Sunt recunoscătoare
pentru că în acele momente aş fi putut cădea pradă minciunii cum că un
avort mi-ar fi rezolvat toate problemele. Dar din fericire acea ispită n-a fost
la îndemână.” (6)
O altă femeie victimă a violului
şi copilaşul ei, pe nume Sharon, vorbesc:
„Fără urmă de îndoială,
avortul ar trebui descurajat. Avortul este un mod îngrozitor de a face faţă
unei sarcini rezultate în urma violului, chiar dacă cred că este un mod al
multor oameni de a ignora victima şi nevoile acesteia.” (7)
Joan Kemp, consilier în caz de
viol, este de acord:
„După un viol există pentru
perioade variabilede timp o repulsie firească faţă de orice ar putea avea legătură
cu violul: un loc anume, trăsăturile violatorului cum ar fi îmbrăcămintea,
rasa, mustaţa etc. Este normal ca acest sentiment să se transfere şi asupra
copilului nenăscut, conceput în urma violului. Totuşi aceste sentimente dispar în
timp. Când acest lucru nu se întâmplă de la sine, pshihoterapia cu un
specialist în cazurile de viol este extrem de eficientă. Victimele violurilor
cu care am lucrat erau conştiente şi contrariate de aceste sentimente
inadecvate. Nu erau de acord, de exemplu, ca cineva să le spună că toţi bărbaţii
din rasa violatorului erau infractori înnăscuţi şi nici că bebeluşii lor
rezultaţi în urma violului sunt nedemni să trăiască, vor avea o predispoziţie
genetică să devină infractori şi că vor fi blestemaţi să se simtă nedoriţi şi
plini de amărăciune. O persoană aflată în criză caută soluţii constructive, nu
sfaturi ca să o arunce în disperare.” (8)
Lee Ezell, autoarea cărţii The
Missing Piece („Bucata lipsă”), a fost violată şi a rămas însărcinată. În
carte povesteşte cum şi-a întâlnit fata, pe care o dăduse să fie adoptată:
„Ne-am întâlnit pentru prima
oară după o lună de la prima noastră conversaţie telefonică. Nu există cuvinte
care să exprime cum m-am simţit când Julie a intrat în camera mea de hotel.
În faţa mea stătea copilul a cărei
amintire o ascunsesem în inimă atâţia ani de zile, copilul care mi-a dat primii
nepoţei [.]...
M-a îmbrăţişat. Am plâns amândouă.
Bob [soţul ei] mi-a zis cu toată dragostea adunată în
voce: «Vă mulţumesc că n-aţi avortat-o pe Julie. Cum ar fi fost viaţa mea fără
ea»
...
Faptul că mi-am revăzut fetiţa
mi-a îmbogăţit existenţa dincolo de orice limită. Cuplul care a adoptat-o,
Eileen şi Harold Anderson, sunt nişte oameni frumoşi.
Julie, Eileen şi cu mine am
vorbit cu numeroase grupuri despre ce ni s-a întâmplat. Cred că mesajul nostru
este că aşa cum lucruri rele se pot întâmpla oamenilor buni, tot aşa, ceva
frumos poate rezulta dintr-un fapt urât. Julie este dovada vie a acestui lucru.” (9)
O altă victimă a violului care a
ales să păstreze copilul a adresat o scrisoare editurii:
„Imaginaţi-vă cum arată
frumoasa mea fetiţa, Jessica: are 8 luni, n-are dinţişori, dar are un cap plin
de păr şi se pare că-i place mult sucul de mere. Este iubită de mine, de
bunicii ei, de unchi şi de cele două surori ale ei nespus de mult.
Şi ea este un copil rezultat în
urma unui viol.
Am fost violată în 1992. Mi-am îndeplinit
datoria de cetăţean şi am declarat violul la poliţie. Am colaborat cu
procurorul districtual ca să obţinem condamnarea atacatorului meu. A fost
achitat pentru că data la care a avut loc violul a fost dificil de dovedit.
Când am aflat că sunt gravidă în
urma violului, am fost îngrozită. Am stat în cumpănă mult timp neştiind ce
alegere să fac.
Bunul simţ ar presupune că un
avort ar fi cea mai bună soluţie, nu? Greşit! Oricât de monstruoasă fusese
conceperea copilaşului meu (iar violul este un act degradant şi demoralizator
care are consecinţe pe viaţă), ştiam că o nouă viaţă se dezvolta în interiorul
meu. Am ales să consider că acest copil este al meu, iar nu al violatorului.
Prietenii şi familia m-au sprijinit 100%, dar alegerea mi-a aparţinut şi ştiu că
am ales bine.
Absolut toţi copiii sunt daruri
de la Dumnezeu, indiferent de cum au fost concepuţi.
M-am temut că voi vedea chipul
violatorului meu oridecâte ori m-aş fi uitat la copil – dar n-a fost aşa. Văd o
fetiţă frumoasă şi fericită care n-a fost planificată şi care n-a fost rodul
iubirii – dar cu toate acestea ea este iubită foarte, foarte mult.” (10)
Femeia care a făcut această mărturisire
nu este singura care s-a îndrăgostit de un copil rezultat în urma unui viol.
Rebekah Berg, care a fost violată şi a ales să-şi nască băieţelul, a oferit următoarea
poveste în cartea „Courageous”, scrisă de Kristin Hawkins, în care sunt
descrise vieţi ale tinerilor militanţi pentru viaţă din toată America:
„Băiatul meu este rezultatul
unui viol şi este o excepţie de la regulă, cum se zice. O mulţime de femei
aflate în situaţia mea au făcut avorturi, justificându-se în fel şi chip pentru
această alegere. Dar copilul rezultat în urma unui viol rămâne tot un copil,
indiferent de modul în care a fost conceput. În mod sigur nu am ales să fiu
violată şi nici nu am ales să rămân gravidă. Şi nici copilul meu n-a ales să
fie conceput. N-aveam niciun drept să-i răpesc viaţa din cauza evenimentului îngrozitor
care mi s-a întâmplat.
Gândul că băieţelul urma să moştenească
aceleaşi gene ca şi violatorul mi-a măcinat sufletul pe perioada sarcinii. Oare
urma să nasc încă un violator? Oare făceam mai mult rău decât bine născându-l?
Caracterul blând şi atent faţă de ceilalţi al fiului meu îmi confirmă că nu
există nicio „genă de violator” în el. Când îl privesc în ochi simt numai
dragoste şi l-am iubit din primul moment în care mi l-au aşezat la piept după
ce l-am născut”. (11)
Niciuna dintre aceste femei care
au ales să păstreze copiii după viol nu ar spune că a fost o alegere uşor de făcut.
Trauma lăsată de un viol o poate bântui pe victimă pentru tot restul vieţii.
Dar dacă mai adăugăm şi un avort la acea traumă situaţia se agravează.
Aceste femei şi multe altele au
aflat că faptul de a naşte copiii le-a permis să depăşească violul, să facă un
gest absolut altruist şi să se vindece. Dar cel mai important este ca victimele
violurilor să aibă sprijinul celor apropiaţi, indiferent dacă au rămas sau nu însărcinate.
În cazul în care au rămas gravide să ne ferim să le dăm „sfaturi care să le
arunce în disperare”. Mai degrabă să le încurajăm să ia o hotărâre cu care să
poată trăi atât mama, cât şi copilul. Ar trebui să ne reamintim că atunci când
ne opunem avortului în cazul victimelor violurilor nu salvăm doar viaţa
copiilor, ci le salvăm şi pe mame.
- David C. Reardon, Julie Makimaa şi Amy Sobie – „Victims and Victors: Speaking Ouţ About Their Pregnancies, Abortions, and Children Resulting From Sexual Assault”, Springfield, ÎL: Acorn Books 2000, pag. 46
- Ibidem.
- Sandra Kathleen Mahkorn şi William V. Dolan – „Sexual Assault and Pregnancy” în „New Perspectives on Human Abortion” de Thomas Hulgers, Dennis Horan şi David Mall, pag. 194
- David C. Reardon, ş.a. “Victims and Victors: Speaking Out About Their Pregnancies, Abortions, and Children Resulting From Sexual Assault”
- Mesajul către blogurile pro-viaţă din 8 februarie 2009: http://www.prolifeblogs.com/articles/archives/2009/02/abortion_after.php
- David C. Reardon ş.a. – “Victims and Victors: Speaking Out About Their Pregnancies, Abortions, and Children Resulting From Sexual Assault”, pag. 94
- David C. Reardon ş.a. “Victims and Victors: Speaking Out About Their Pregnancies, Abortions, and Children Resulting From Sexual Assault”, pag. 89
- Joan Kemp – “Abortion: The Second Rape”
- Lee Ezell – “I Was Raped” Lovematters.com advertising supplement, Vol. 18, 2009
- Tamara L Roleff – „Abortion: Opposing Viewpoints” (San Diego, Greenhaven Press, 1997) pp. 137-138
- Kristin Hawkins – „Courageous: Students Abolishing Abortion in This Lifetime” (Students for Life of America, 2012) pag. 16
Sursa: LifeSiteNews
0 comments:
Trimiteți un comentariu