Breaking News: British Medical Association (BMA) a aprobat o moțiune de susținere a consilierii în criză de sarcină independentă de providerul avortului !

miercuri, 27 iunie 2012

| | |

Miercuri, 27 iunie, în cadrul întâlnirii anuale a BMA, reprezentanții medicilor britanici au votat o moțiune privind accesul la consilierea femeilor în criză de sarcină. Una din prevederile ei ne interesează în mod direct, în condițiile în care în Parlamentul României se dezbate Legea privind înființarea cabinetelor pentru consilierea în criză de sarcină. Este vorba despre prevederea prin care este sprijinită consilierea femeilor în criză de sarcină independent de instituția solicitată pentru avort.

Doctorul Mark Pink, propunând moțiunea, a arătat că aceasta nu limitează ci extinde capacitatea femeii de a decide. Punctul lui de vedere este exact cel expus de inițiatorii și susținătorii legii consilierii în criza de sarcină din România.

Profesoara Wendy Savage a răspuns că a fost purtător de cuvânt pentru organizații centrate pe dreptul femeii de a alege (n.n. organizații care, judecând după efectul practic, militează pentru mărirea numărului de avorturi) și că este ”o insultă totală” pentru medici așa-numita cerință a consiliere independentă. A susținut că argumentele pro și contra avort sunt prezentate în cadrul fiecărui consult ce are în vedere avortul și mă majoritatea consilierilor independenți actuali nu sunt de fapt independenți. Punctul ei de vedere este identic cu ceea ce susțin contestatarii legii privind consilierea în România.

În final moțiunea a fost adoptată, reprezentând o premiză majoră pentru legiferarea parlamentară în Marea Britanie a consilierii independente de medicul și cabinetul solicitat pentru avort. 

Rezultatul dezbaterii de la British Medical Association este important pentru noi, căci arată că trendul sistemelor medicale avansate, NHS fiind unul dintre cele mai performante din lume, este consilierea independentă de cabinetul solicitat pentru avort. În acest mod se exclude conflictul de interese, în care cel care face avortul, și primește bani pentru aceasta, este și cel care face consilierea.


Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.