“Valoarea persoanei este veşnică. Dacă o diminuam în Dumnezeu, o diminuam
şi în om. Aici se arăta valoarea numelui. În fiecare Sfânta Taină persoana este
numită cu numele ei, fiind astfel pusă în valoare pentru totdeauna. Dacă
persoană are o valoare pentru Dumnezeu, ea are o valoare veşnică. Câtă vreme nu
luăm în serios persoana, nu suntem cu adevărat oameni şi-L dispreţuim pe
Dumnezeu ca Persoană. Mântuirea nu priveşte specia umană, ci persoanele.
Creştinismul vede valoarea veşnică a omului pentru că vede importanţa
persoanelor.
Persoană nu se lasa cunoscută în întregime în actele ei de iubire şi de
libertate, ea este totdeauna surprinzătoare, totdeauna nouă. Nu este un obiect.
E mai aproape de noi decât un obiect şi, în acelaşi timp, rămâne extrem de misterioasă.
Pe măsură ce o cunosc, îşi dezvăluie profunzimile, posibilităţile ei
surprinzătoare. Se adânceşte. Dumnezeu e simţit că o persoană foarte apropiată,
Care vine la noi şi Se îngrijeşte de noi.
Persoană nu poate fi izolată. Ea nu există decât în comuniune. Se
realizează pe măsură interesului ei pentru celălalt şi a interesului celuilalt
pentru ea. E taina Sfintei Treimi. Hristos arată valoarea veşnică a persoanei
umane făcându-se omul personal, cum spune Sfântul Teodor Studitul. În Hristos
avem adevărata umanitate, o umanitate cât se poate de personală; şi avem de
asemenea revelaţia Numelor personale ale lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh, întru Care e botezat orice creştin. Dumnezeu este numit; şi omul este
numit. Numele aparţine relaţiei bipersonale. Dumnezeu Îşi descoperă Numele Său
şi invocă numele persoanei umane daruindu-i-se.
E aici legătură între Taina Crucii şi Taina persoanei. Pe pământ omul trece
prin multe încercări. Fiecare suferă o cruce. Ea este grea şi lipsită de
semnificaţie pentru cel care nu are pe cineva să-l mângâie. Dacă ar găsi
alături de sine o astfel de persoană, Crucea i-ar deveni mai uşor de suportat
descoperindu-i-se însuşi sensul Crucii. Sensul pozitiv al Crucii este acela de
a ne îngădui să ne realizăm că oameni.
„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe
voi…. Căci jugul Meu e uşor şi sarcina Mea este uşoară” (Mt 2, 28-30)
„Nu ne putem realiza fără comunicarea noastră celuilalt. Nu putem deschide
poarta celuilalt, nu putem dărâma zidul care-l închide pe celălalt şi zidul
care ne închide pe noi înşine, fără experienţă Crucii. Hristos a dărâmat zidul
despărţitor. Numai Crucea dărâmă zidul. Intrăm în viaţa prin comunicarea cu
celălalt. Intrăm la Dumnezeu prin Cruce, primind de la Hristos puterea de a-L
însoţi. Civilizaţia de astăzi suferă de această izolare a omului.
Am văzut un spital modern. Am fost izbit de tehnicile
extraordinare. Din întâmplare, am observat printr-o uşă deschisă două femei întinse,
aproape epuizate, neputând să-şi ţină ochii deschişi. Nici o persoană alături de ele să le spună un cuvânt….
Nu putem înlocui persoana prin tehnică. Prefer să rămân în sărăcia mea, dar
să fiu împreună cu soţia şi fiica mea. Pentru aceasta e nevoie de iubire, e
nevoie de dăruire. Lucru greu, fiindcă-mi jenează comoditatea. Dar dacă evit să
fiu aproape de celălalt, atunci voi suferi poate chinuri veşnice. Crucea care
mă mântuieşte nu este suferinţa mea, ci suferinţa celuilalt; suferă el pentru
mine sau sufăr eu pentru el. Hristos a suferit pe Cruce pentru ceilalti- nu
pentru Sine Însuşi sau pentru un grup anume în dispreţul unui alt grup.”
“Omul poate îndura boală, dar duhul abătut cine-l va ridica?” (Pilde 18,
14)
