Interviu cu capul unei familii care numără zeci de membri: „Te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung”

de Alexandra Nadane, Studenţi pentru viaţă 

L-am cunoscut pe Liam Ó hAlmhain la o masă rotundă de la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României. Este director de abonamente la o publicaţie catolică şi în aprilie a fost la Bucureşti pentru a participa la conferinţa internaţională Traficul de persoane: O ameninţare la ValorileFamiliei. El a venit pentru a susţine cauza pro-familie şi a-i îndemna pe români să fie mai pro-activi ca societate civilă şi a obţine astfel politici publice care protejează familia naturală.

Irlandezii sunt foarte asemănători cu românii prin faptul că au un puternic filon religios. Deosebirea dintre noi şi ei ar putea sta în faptul că ei au încă o cultură pro-viaţă foarte pronunţată. După ce am vorbit un pic cu Liam despre familia lui – conversaţie de rutină, în pauza de cafea –, ne-am dat seama că avem ce învăţa de la irlandezi şi în termeni de cultură pro-adopţie.

Câţi copii aveţi?

Am 10 copii – nouă în viaţă.

Câţi dintre ei au fost adoptaţi?

Numai al doilea a fost adoptat, când băiatul avea vreo trei ani. Soţia mea devenea îngrijorată. Nu voiam doar un băiat, pur şi simplu. Noi ne doream o familie. De fapt, a fost destul de ciudat. Eu am fost cel care a sugerat adopţia, dar fără succes, până într-o zi, când soţia a descoperit cât de mult iubea… un iepure pe care îl aveam pe lângă casă. Atunci mi-a zis: „Aş putea iubi şi un copil adoptat, de fapt cred că ar fi mult mai bine decât un iepure!”

Femeile adesea se tem că nu ar putea iubi un copil care nu e carne din carnea lor…

Exact! Aceasta încă mai reprezintă o problemă. Dar iată că, de atunci şi până acum, soţia mea a ajuns să aibă o mulţime de copii. Şi a devenit şi un adevărat expert în adopţie. Cu toate aceastea, încă i se pare că eu am o relaţie mai bună decât ea cu fiica noastră adoptivă. Eu am spus mereu că mă asemăn cu Dreptul Iosif, fiindcă şi el a fost tatăl adoptiv al lui Iisus. Dar noi i-am spus de la bun început fetei că a fost adoptată. Fratele ei mai mare era băiat, cel care a venit pe lume după ea a fost băiat, iar următorul tot băiat. Aşa că, atunci când soţia mea a rămas gravidă cu al cincilea copil şi era întrebată ce era, ea răspundea: „Sigur că băiat! Fetele le adoptăm!” Cam asta spunea totul, nu-i aşa?

Câţi nepoţi aveţi acum?

17, din care doi sunt adoptaţi.

Nepoţii adoptaţi sunt ai fiicei voastre adoptive?

Chiar aşa. Din punct de vedere medical, nu există motive pentru a nu avea copii, dar cred că motivul poate fi unul psihologic. Aşa că, la opt sau nouă ani după căsătorie, a adoptat primul copil, iar acum se pregăteşte pentru a doua adopţie, deja a ales copilul.

Cum se desfăşoară procesul de adopţie în Irlanda?

Fiica mea trăieşte în Spania, unde procesul de adopţie e puţin diferit decât în Irlanda. Iar la noi, din câte ştiu, există firme de adopţie care îi ajută pe cei care vor să găsească un copil adoptabil. În prezent, se adoptă mulţi copii din Rusia, Vietnam, se realizează adopţii internaţionale.

Ne-aţi povestit că aveţi în familie un copil din India. Care dintre ei este?

Fata mea din Spania a adoptat un copil indian. Şi aşa am devenit şi naşul de botez al unui copil indian care s-a convertit la catolicism. Este copilul natural al unui tată catolic din Dehli. Tatăl mai sprijină un copil aflat într-un orfelinat din India. Avem mulţi prieteni care au adoptat. Eu sunt mai în vârstă. Pe vremea noastră, erau şi destui copii irlandezi adoptabili, iar toţi prietenii de vârsta noastră au adoptat copii irlandezi. Generaţia de după noi a apelat la adopţii internaţionale. A existat şi o fază în care se puteau adopta destul de mulţi copii din România. Vecinii de pe strada noastră au adoptat copii din Peru. Vin de departe. Şi copiii lor sunt foarte diferiţi unul de celălalt.

Aşadar, Irlanda are o cultură a adopţiei?

Are. Are cultura copiilor. Chiar şi cumnata mea, care, timp de nouă ani, nu a reuşit să facă copii, a adoptat. Iar peste un an a născut şi propriul ei copil natural.

Irlanda este mai conservatoare decât restul Europei, e foarte ataşată de valorile familiei naturale, nu?

N-aş spune „conservatoare”. Aşa spune mai degrabă înclinată către familia tradiţională. Dar nu aş califica-o drept „conservatoare”, totuşi. Însă, într-adevăr, Irlanda este ţara cu cea mai mare rată a natalităţii din Europa – aproape dublă faţă de a României.

Avem o situaţie destul de dramatică aici în ceea ce priveşte rata natalităţii şi valorile familiei. Aveţi un mesaj pentru români?

Mi-e greu să mă gândesc la asta. Să ştiţi că şi Irlanda se îndreaptă spre aceeaşi situaţie. Tinerii ar trebui încurajaţi să se căsătorească mai devreme, să se încreadă în Dumnezeu şi să nu caute exclusiv bunăstarea materială. E adevărat că te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung.

Preluare de pe Știri pentru viață

Relaţiile sexuale întâmplătoare te distrug emoţional / Cuvinte pentru tineri (XLIX)

de Dennis Leap

 

Am avut recent ocazia să lucrez cu nişte persoane provenite din medii foarte diferite. Mare parte din discuţii au fost simple conversaţii. Una dintre femei era însă foarte deschisă în privinţa vieţii personale. Fără a fi chestionată, îşi prezenta filosofia despre sex şi relaţii. Fusese măritată şi divorţase de câteva ori, iar acum era într-o perioadă de relaţii sexuale fără obligaţii. Părea să facă sportul acesta cu o anumită pasiune.

Totuşi, studiind-o o perioadă de timp, am observat că de multe ori era deprimată. Într-o zi a venit şi m-a întrebat: „De ce sexul la întâmplare îi face pe oameni să sufere?”

Această întrebare sinceră şi dureroasă merită un răspuns atent.

Sex la întâmplare înseamnă relaţii sexuale numai pentru plăcerea fizică, fără implicare emoţională şi fără obligaţii. În forma lui extremă, implică sex cu necunoscuţi – fără nume, fără trecut, fără ziua de mâine. Urmăreşte în mod conştient evitarea dezvoltării unui tip de relaţie.

Sexual la întâmplare este lăudat în filme şi la televizor. Există websituri pentru sex întâmplător, deseori conectate cu cele de pornografie, pentru a facilita întâlniri. Mulţi autori îi laudă avantajele. Suntem asiguraţi de senzaţiile tari ale acestui stil de viaţă. Satisfacţiile sunt prezentate în culori pozitive.

Filosofia care se află la baza acestor lucruri este aceea că căsătoria este depăşită; sexul la întâmplare nu-ţi poate face rău; toată lumea îl face; nu vrei să pierzi – vino şi tu!

Asta e o filozofie foarte şchioapă. Riscurile sunt minimizate iar riscurile unor probleme pe termen lung sunt ignorate.

Să privim lucrurile în faţă. Folosirea eronată a sexului aduce multă nefericire persoanei. Sexul marital, monogam e singura sursă adevărată de satisfacţie.

Sexul la întâmplare este foarte riscant şi periculos pentru toţi cei implicaţi. Pentru tineri, sexul la întâmplare este lucrul cel mai distructiv. Toţi părinţii trebuie să abordeze această problemă. De ce? Tinerii şi adolescenţii sunt cele mai facile victime ale acestei filosofii.

Generaţia adultă actuală trebuie să gestioneze şi problemele cauzate de promiscuitate. Societatea noastră înnebunită după sex trece cu vederea, în mod conştient, consecinţele acestor acţiuni.

Contraceptivele – inclusiv prezervativele – nu sunt o soluţie. Răul produs merge mult dincolo de sarcină nedorită sau boli cu transmitere sexuală.

Noile cercetări neurologice arată că nu există sex sigur în afara căsătoriei. E foarte interesant cum a ajuns ştiinţa la o asemenea concluzie.

Creierul şi sexul

Cercetările neurologice ne oferă informaţii utile despre felul în care sexul afectează creierul uman. Folosind tehnici IRM, cercetătorii au obţinut o imagine clară a ceea ce se petrece în creiere în timpul activităţii sexuale. Deşi acestea nu sunt informaţii noi, ştiinţa confirmă că folosirea sexului ne poate conferi deplinătate sau ne poate afecta, eventual pe viaţă. Aceste constatări ştiinţifice adaugă suport pentru educaţia sexuală necesară ce trebuie oferită adolescenţilor şi tinerilor noştri.

Joe McIlhaney şi Freda Bush, medici ginecologi, au luat datele neurologice şi le-au tradus într-o carte pe înţelesul tuturor, numită Hooked (Agăţat). Dr. McIlhaney a fondat Medical Institute for Sexual Health pentru a studia epidemia mondială de sarcini şi boli cu transmitere sexuală la adolescente. Aceşti doi specialişti au multe experienţă în lucrul cu adolescenţii şi tinerii. Au văzut consecinţele teribile suferite de tinerii noştri din cauza folosirii necorespunzătoare a sexului.

În cartea Hooked, cei doi discută răul emoţional şi psihologic pe care îl provoacă sexul întâmplător creierelor tinere, în dezvoltare. „Cu ajutorul tehnicilor şi tehnologiilor de cercetare moderne, cercetătorii confirmă că sexul este mai mult decât un act fizic de moment”, afirmă ei. „El produce schimbări puternice, pe termen lung în creierul nostru, care ne determină şi ne influenţează viitorul într-o măsură surprinzătoare.”

Cu alte cuvinte, folosirea sexului ne poate menţine creierul sănătos sau îl poate afecta grav.

Legături emoţionale

Creierul a fost descris ca fiind cel mai mare organ al omului. Neuroştiinţele confirmă acest lucru. Sexul declanşează un amplu proces chimic la nivelul creierului. Există trei substanţe chimice diferite care inundă creierul de la începerea şi până la finalizarea actului sexual: dopamina şi oxitocina la femei şi dopamina şi vasopresina la bărbaţi. Fiecare substanţă e menită unui scop anume.

Dopamina se ştie că induce o reacţie de satisfacţie atunci când realizăm ceva incitant. Atleţii au deseori niveluri ridicată de dopamină în timpul antrenamentelor. Dopamina are un efect de dependenţă, ceea ce ne face să ne dorim repetarea acelei experienţe realizate.

Oxitocina este prezentă atât la bărbaţi, cât şi la femei, dar la femei are un rol mult mai important. Ştiinţa ştie de ceva vreme că oxitocina este prezentă atunci când mama îşi hrăneşte copilul. Ea ajută şi accelerează procesul de conectare dintre mamă şi copil. În timpul actului sexual, eliberarea de oxitocină în creierul femeii o ajută pe ea să se conecteze cu partenerul ei.

Vasopresina are un rol similar la bărbaţi. Pe lângă faptul că îl ajută pe bărbat să se conecteze cu copiii lui, în timpul actului sexual îl ajută la conectarea cu partenera lui.

Ce legătură au toate acestea cu sexul la întâmplare? McIlhaney şi Bush explică legătura. Ei subliniază că părinţii trebuie să înţeleagă rolul pe care îl joacă aceşti hormoni în timpul actului sexual.

Referindu-se la dopamină şi la tinerii care practică sexul la întâmplare, ei scriu: „Se pare că semnalul de secreţie a dopaminei funcţionează foarte bine la aceşti tineri. După ce fac sex, vor să repete mereu şi mereu experienţa. Am arătat în altă parte că sexul e ca dependenţa de droguri, alcool sau nicotina; e de înţeles că o persoană mai tânără sau mai bătrână ar vrea să trăiască din nou acea senzaţie.”

Procesul de secreţie dopamină în creier nu are legătură cu valorile; nu face distincţie între comportamentul pozitiv şi cel negativ. Dacă o persoană se simte bine în relaţii sexuale riscante, secreţia de dopamină va încuraja repetarea acelui comportament riscant.

Pierderea conectivităţii

Secreţia de dopamină în timpul relaţiilor sexuale este foarte puternică. De aceea, un cuplu activ sexual, după ce s-au despărţit, va ajunge destul de repede la relaţii sexuale cu o nouă persoană. Într-o societate care încurajează sexul întâmplător, mulţi oameni trec repede de la un partener la altul. Deseori rezultatul e dependenţa sexuală. Tabloidele sunt pline de poveşti ale vieţilor distruse ale celor ce suferă de această dependenţă.

Aceasta e o problemă dificilă şi e foarte greu de rezolvat. Iar cei ce trec de la un partener la altul suferă de un rău şi mai mare.

Oxitocina şi vasopresina, cele două substanţe ce influenţează conectarea, sunt la fel de puternice ca dopamina. Neuroştiinţele arată că aceşti hormoni sunt secretaţi la contactul fizic intim, cum ar fi îmbrăţişare sau sărut. McIlhaney şi Bush explică: „Atunci când doi oameni se unesc fizic, în urma actului sexual sunt secretaţi neuro-hormoni puternici, influenţând sinapsele lor cerebrale şi imprimând acolo legătura lor. Când cei doi rămân împreună o viaţă, legătura se maturizează. Acesta e un factor major care îi ţine împreună, oferind dorinţa după act sexual, conducând la urmaşi şi asigurându-i pe acei urmaşi de dragostea celor doi părinţi care îi cresc şi îngrijesc.” Deşi acestea nu sunt informaţii noi, neuroştiinţele confirmă valoarea incomensurabilă a sexului monogam în cadrul căsătoriei.

De asemenea, ştiinţa afirmă caracterul distructiv al sexului întâmplător. Doctorii explică: „De fiecare dată când o persoană întreţine relaţii sexuale sau are un contact fizic intim, se creează o legătură. Când survine ruptura într-o relaţie formată, apare confuzie şi deseori durere la nivelul creierului celor tineri pentru că legătura s-a rupt.”

Problema descrisă aici are un efect mult mai profund şi de durată. Autorii afirmă: „Mai mult, există dovezi că atunci când se repetă acest ciclu sex/conectare/despărţire de câteva ori sau de mai multe ori, chiar şi dacă legătura a avut viaţă scurtă, se produce un rău asupra capacităţii înnăscute şi importante de a dezvolta relaţii semnificative şi profunde cu alte fiinţe umane.”

Un stil de viaţă cu relaţii sexuale întâmplătoare duce la pierderea conectivităţii cu ceilalţi oameni. Adevărul este că toţi oamenii avem nevoie de ataşament pentru a supravieţui şi funcţiona. Utilizarea corectă a sexului promovează dezvoltarea personală şi contribuie la clădirea unei vieţi de familie stabile. Prin contrast, sexul întâmplător afectează capacitatea omului de a forma relaţii de durată.

McIlhaney şi Bush avertizează asupra coroziunii emoţionale cauzate de sexul întâmplător care îi face pe oameni să fie mai puţin oameni: „S-ar putea să sune dur, dar dacă încercăm să eliminăm această conectivitate din relaţiile sexuale, îndepărtăm singurul aspect pur uman al lor iar actul sexual rămas nu e altceva decât un comportament animalic grosier.” Să ne gândim serios la acest cuvinte.

Abstinenţă până la căsătorie

Să fim sinceri. Ştiinţa descoperă ceva ce Dumnezeu le spune oamenilor de mii de ani.

Dumnezeu i-a învăţat pe oameni cum să se folosească corect de relaţiile sexuale. Imediat după crearea Evei şi după aducerea ei la Adam, El le-a spus primilor părinţi „să fie un trup”. Noua pereche urma să se folosească de relaţiile sexuale pentru a se conecta unul cu altul pe viaţă. De asemenea, li s-a spus să se înmulţească – să-şi întemeieze o familie care avea să stăpânească şi să umple Pământul (Facerea 2:24). Nu era nici o ruşine în relaţiile sexuale desfăşurate în limitele indicate de Dumnezeu (versetul 25).

Sexualitatea umană a fost concepută de un Creator spre binele omenirii. Pentru a obţine acest bine, relaţiile sexuale trebuie să rămână în cadrul căsătoriei. Abstinenţa până la căsătorie este singura modalitate funcţională pentru relaţii sexuale sănătoase. Este interesant de remarcat că un studiu realizat printre adolescenţi a indicat că 93% dintre cei chestionaţi considerau că au nevoie de un mesaj pro-abstinenţă puternic din partea părinţilor şi a altor adulţi.

Sursă: Alianţa Familiilor din România

Părintele Roman Braga este grav bolnav și are nevoie de rugăciune

Obştea mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Michigan a postat la începutul lunii iulie un anunţ privind starea de sănătate a Părintelui Roman Braga, duhovnicul mănăstirii:

„Cu durere vă anunţăm că, în ultimele săptămâni, Părintele Roman (Braga) a simţit o înrăutăţire a stării sale de sănătate şi, ca urmare, a făcut câteva analize. Conform rezultatelor investigaţiilor, Părintele prezintă o tumoră deasupra rinichiului drept si metastaze extinse la nivelul oaselor.

În momentul de faţă se simte slăbit şi obosit, dar este supravegheat în ambulatoriu, se poate deplasa încet şi poate veni la slujbele de dimineaţă. Suferă de dureri de spate, dar este foarte calm şi nu doreşte tratamente.

În următoarele zile, cu ajutorul medicului nostru de familie şi al doctorilor Jane si Dan Hinshaw, vom organiza îngrjirea paliativa pentru a-i oferi confort şi a-i gestiona/combate durerea.

Rugaţi-vă pentru Părintele Roman şi pentru noi, ca să-i putem acorda cea mai bună îngrijire posibilă. Vă suntem recunoscători pentru dragostea şi grija voastră faţă de Parintele Roman, dar vă rugăm să nu ne telefonaţi, pentru că nu putem gestiona numarul mare al apelurilor. Vom pune pe site noutăţi la fiecare două zile, sau în orice moment vor apărea schimbări importante. 

Domnul să vă binecuvânteze pe toţi!

Maica GABRIELLA

şi surorile."

Update (13 iulie 2013):

„Starea Printelui Roman în săptămâna trecută a fost stabilă. El a fost consultat de medic şi a putut merge puţin. A participat la toate slujbele de dimineață și la Sfânta Liturghie de miercuri."

Interviu cu Părintele Roman, octombrie 2012:

Tinerii sunt buni

Tinerii sunt aceiași în America și în România. Diferențele dintre generațiile de tineri sunt diferențe de cultură. Unii au trăit într-o cultură și alții în alt mod de cultură. Sunt împotriva celor care spun: „Ce bine era odată și acum uite cum este!”

În general, tinerii sunt aceiași, sunt buni. Adulţii sunt răi, noi suntem răi. Nu tinerii au inventat, în răstimpul de până la douăzeci de ani, drogurile. Noi le-am inventat. Nu copiii sunt răi, nu tinerii sunt răi. Nu săracul student care conduce mașina este cel care a pavoazat orașele cu femei goale și cu toată literatura pornografică. Pe aceasta nu o scriu tinerii, căci ei sunt imaturi. Ei se înfruptă din ea. Noi trebuie să ne căim înaintea lui Dumnezeu și să plângem pentru copiii aceștia.

Tinerii care cresc ne văd pe noi și fac ceea ce facem noi. Pentru că educația nu se învață din cărți. Poți să publici oricâte cărți și manuale de educație. Tânărul le citește, le pune de-o parte și cu atâta rămâne, cu niște noțiuni. Dar educația se face prin exemplu. Nu-i dai copilului lecții cu degetul: „Trebuie să faci asta, asta și asta!” El nu înțelege. El face ce fac mama și tata. Eu, dacă am învățat ceva, am învățat pentru că mama m-a luat de mână și m-a dus la icoana Maicii Domnului și mi-a spus că acesta, Pruncul, este Iisus Hristos și aceasta-i Măicuța Domnului și „El e Domnul nostru”. Și cu atâta am rămas. Cei câțiva psalmi pe care-i știu pe de rost, îi știu de la mama, pentru că ea știa Psaltirea aproape pe de rost. Pe mine nu m-au învățat didactic, eu am făcut ce au făcut părinții. Eram opt copii. Seara nu ne culcam fără rugăciune; îngenuncheam toți: tata, mama și copiii. Și ne-au învățat să ne luăm iertare unul de la altul, sărutam mâna tatei și a mamei și ne duceam să ne culcăm. Nu era nimic teoretic. Ne luau de mână și ne puneau în genunchi. Sigur, cei mai mici nu erau atenți la rugăciune, dar mai târziu lor li se întipărește în minte că rugăciunea este o chestiune de viață și de moarte pentru că mama și tata se rugau. Sau mai târziu spun: „mama n-ar face asta”, „tata n-ar face asta”.

Exemplul părinților este mare lucru, și ei nu știu asta.

Implicarea în societate

Trebuie să existe o reacție împotriva a tot ceea ce este rău în societate. Și mai ales la români, care sunt înclinați să imite tot ceea ce aici, în America, se aruncă deja la gunoi. De exemplu, este o mișcare foarte puternică împotriva avorturilor în America. Eu am fost patru ani la rând cu icoana Maicii Domnului la Casa Albă. Pe 22 ianuarie se adună la Washington milioane de oameni. Și este interesant că sunt evrei foarte mulți, ortodocși, catolici nici nu mai vorbim; merg toate seminariile ortodoxe de aici, se duc și episcopi ortodocși. Mergeam opt kilometri până la Curtea Supremă, unde acum 30 de ani s-a hotărât liberalizarea avorturilor, și acolo ne rugam pentru copiii care au fost avortați. Toți cei de pe lături, huiduindu-ne, aruncau cu orice. Dar nu ne uitam la asta, ne duceam.

Un alt exemplu: tinerii noștri – pentru că avem o organizație puternică de tineret în episcopia noastră – au cumpărat cărțile de slujbă și alte lucruri pentru biserică din banii lor. Se duc și spală mașinile. Sau vând ciocolată pe stradă de la ușă la ușă pentru asociațiile care luptă împotriva cancerului. Fetița părintelui Dumitru Ichim de la Kitchener, din Ontario, a străbătut toată Canada pe patinele cu rotile pentru asociația împotriva cancerului. Este medic acum, dar era de 16 ani când a făcut treaba aceasta. Știți câți bani a adunat? Căci cine, când o vede, nu se-ndură să-i dea?

Vorbeşte cu Hristos!

Eu tuturor tinerilor le spun: „Vorbeşte cu Hristos!” Ce să vorbeşti? Despre toate: că la facultate ai un profesor așa și așa, că ţi-e foame… Dacă vorbești cu Iisus Hristos, diavolul nu găsește o portiță deschisă în mintea ta ca să-ți aducă ce ai văzut pe stradă. Pentru că mereu spui: „Doamne, uite că sunt obosit, trebuie să mă culc puțin. Am să încerc să citesc puțin și mă culc.” Dialogul acesta permanent cu Dumnezeu este soluţia. O să spuneţi: „Dar ce, aceasta-i rugăciune? Ca să fie rugăciune trebuie să citești psalmul cutare!” Este o rugăciune! Pentru că ce este rugăciunea, în fond? Este comunicare cu Dumnezeu. Ce sunt psalmii, decât un dialog cu Dumnezeu? În felul acesta noi devenim o rugăciune, o rugăciune „ambulantă”, care nu întotdeauna se face prin cuvinte, ci prin faptul că trăiești în prezența lui Iisus Hristos, căci El este întotdeauna cu noi. Nu poți să faci abstracție de prezența Lui în viața noastră.

De exemplu, ești în mașină, conduci mașina și spui: „Știu că ești pe locul din față aici cu mine, spune-mi ceva!” Și Mântuitorul îți răspunde. Cum? Îți dă sugestii cum să-ți rezolvi problemele. Dumnezeu întotdeauna răspunde la rugăciuni: „Da” sau „Nu”. Sunt rugăciuni și cereri pe care Dumnezeu nu ni le satisface pentru că noi vrem să trăim confortabil, numai confortabil, să nu suferim deloc. Dar nu este mântuire fără cruce. El nu ne dă o cruce grea; crucea noastră personală este necesară, pentru că omul care n-a suferit este foarte superficial. Nu înțelegi lucrurile când hălăduiești, când o duci bine.

Dialogul cu Dumnezeu te face să ai mintea disciplinată și curată, face să nu mai vină prostiile acelea care se leagă într-o structură și te duc la păcat, la păcate intime. Pentru că omul este lăcașul Duhului Sfânt, este biserică sfințită, și biserica asta nu poate fi pictată cu imaginile murdare care îți vin în minte, ci trebuie pictată cu icoane.

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”,

Rives Junction, octombrie 2012

Sursă: Revista „Cuvinte către tineri"