Se afișează postările cu eticheta percepţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta percepţie. Afișați toate postările

Tatăl lui Noah: schimbarea percepţiei globale asupra sindromului Down

luni, 9 septembrie 2013

| | | 0 comments



de Nancy Flanders

9 august 2013 (LiveActionNews) – Atunci când Rick Smith şi soţia sa au aflat că fiul lor nou-născut suferea de sindromul Down, pentru o clipă, viaţa lor s-a întors cu susul în jos. Ca şi în cazul oricăruia dintre noi care a primit un diagnostic pentru copilul nostru, au existat un million de întrebări, fiecare dintre acestea adresate cu teamă şi îngrijorare. Rick şi-a propus să facă ceea ce mulţi parinţi au făcut – a pornit un blog pentru a arăta lumii gradul de normalitate al fiului şi a vieţii sale. Însă el a făcut-o printr-un mesaj pro-viaţă.
Pe blogul său, Rick scrie:

„La scurt timp după naşterea lui [Noah], am fost şocaţi să aflăm că 92% dintre copiii diagnosticaţi cu sindromul Down prin testare prenatală au fost avortaţi."

Din păcate, are dreptate. Tot el vorbeşte şi despre modul în care doctorul şi-a cerut scuze şi a parcurs din nou fişele medicale ale soţiei sale pentru a vedea dacă s-a omis ceva, sau ceva care l-ar fi ajutat pe Rick şi pe soţia lui să iasă din această situaţie – prin intermediul avortului.

Astfel, Rick şi-a propus să schimbe felul în care lumea priveşte persoanele cu sindromul Down. El a decis să-i sfătuiască pe viitorii părinţi să nu se mai teamă atât de mult atunci când copilul lor este diagnosticat cu sindromul Down. Cu o exprimare simplă, de genul: „cuplu în expectativă (niciun copil afară din pântece)”, atunci când s-a referit la el şi la soţia sa însărcinată, el prezintă lumii încrederea sa în viaţa înainte de naştere.

Susţinerea unui punct de vedere pro-viaţă poate atrage cuvinte dure din partea cititorilor, cum ar fi “Nu aş vrea să am povara unui copil cu sindromul Down. Eu aş fi terminat sarcina.” Dar prin expunerea acestor convingeri pro-viaţă, Rick a salvat vieţi. Pentru aceasta, se merită, în ciuda criticilor.
Un părinte i-a scris, zicând:
  
„Aseară am primit un telefon cum că activitatea mea sanguină este anormală, iar copilul meu s-ar putea să aibă sindromul Down. […] În timp ce primul meu gând a fost să îl avortez dacă se confirmă sindromul, totul s-a schimbat mulţumită poveştii tale şi a altora precum a ta."

 
Apoi, pe pagina National Sanctity of Human Life Sunday, Rick a postat despre atitudinea sa pro-viaţă. Această postare specială s-a numit „Pântecele mamei, cel mai periculos loc din lume pentru un copil cu sindromul Down” iar în aceasta, Rick vorbeşte despre ceea ce putem face pentru a schimba viziunea globală asupra avortului în general, şi mai ales, a avortului de copii cu sindromul Down. El notează faptul că este greşit să păstrăm tăcerea în ceea ce priveşte avortul şi spune că prin împărtăşirea poveştilor proprii şi a punctelor de vedere, putem ajuta familiile, părinţii, şi copiii. El scrie:

„Oamenii nu sunt poveri. Oamenii sunt daruri de la Dumnezeu. Aceştia sunt creaţi după asemănarea Sa cu un scop. Fiecare. persoană. de. pe. această. planetă ... din pântece sau din afara acestuia. Permiteţi-mi să o spun din nou, iar de data aceasta să citiţi lent. Fiecare persoană de pe această planetă este un dar de la Dumnezeu, creată dupa asemănarea Sa, într-un scop grandios."

Scopul evident al lui Noah – şi nu numai – este acela de a-l ajuta pe tatăl lui să îşi îndeplinească unul din propriile scopuri: de a salva vieţile copiilor nenăscuţi ce suferă de sindromul Down. Pentru aceasta, acordăm respectul cuvenit amândurora.

Notă: Nancy este o mamă ce lucrează de acasă, care scrie articole pentru părinţi, despre copii cu nevoi speciale, şi despre dreptul la viaţă. Ea este norocoasa mamă a trei fetiţe vioaie, dintre care una suferă de fibroză chistică, şi îşi petrece orice moment liber căutând să strângă fonduri pentru un remediu al acestei afecţiuni. Puteţi citi blogul său personal la www.ChronicAdmissions.com.


Sursă: LifeSiteNews
Traducere: Andreea Dancu 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 

18 Aprilie, Bucureşti: Conferință „Despre percepţia binelui şi a răului” - Maica Siluana Vlad

sâmbătă, 13 aprilie 2013

| | | 0 comments


Joi, 18 aprilie 2013, de la orele 18.00, va avea loc conferinţa cu tema „Despre percepţia binelui şi a răului” ce va fi susţinută de Maica Siluana Vlad, la sala ArCub, str. Batiştei, nr. 14 (în spatele hotelului Intercontinental).

Arhiepiscopul Hristodulos: Ce este Ortodoxia?

sâmbătă, 23 martie 2013

| | | 0 comments





Vorbind despre Ortodoxie înţelegem Biserica. Fără Biserică nu ar exista Ortodoxie, aşa cum fără sfinţi nu ar exista sfinţenie. Biserica înseamnă expresia Ortodoxiei şi aplicarea ei în viaţă. De aceea se înşală cei care vorbesc despre Ortodoxie, fără să recunoască Biserica, sau împletesc ditirambi în tonuri lirice despre Ortodoxie – lucru care începe în ultima vreme să devină un fel de modă în ţara noastră -, dar refuză să trăiască viaţa Bisericii.

Adevăraţii ortodocşi nu s-au mulţumit niciodată cu o percepere cerebrală a Ortodoxiei, nici nu s-au limitat la cercetări ştiinţifice în laborator pentru descoperirea ei, ci cu şi prin revendicarea deplină a Bisericii, au urmărit cunoaşterea şi experienţa ei prin trăire. Dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, şi dacă nu ar exista Biserica, atunci Ortodoxia ar fi o concepţie teoretică, de textură mentală şi o preocupare culturală a timpurilor noastre, fără vreo renaştere mai adâncă şi esenţială a inimii şi a existenţei, cu toate consecinţele ei vitale.

Dar, deşi toate cele anterioare constituie adevăruri evidente, totuşi poporul nostru ortodox în ţara noastră pare să nu le mai cunoască în profunzime, ci dimpotrivă să manifeste o adâncă neînţelegere a ceea ce este Biserica şi a misiunii ei. Astfel, cu toate că Biserica exprimă dinamic şi exclusiv Ortodoxia şi ca credinţă şi ca mod de viaţă, este interpretată de mulţi ca o realitate lumească şi, în mod deosebit, în patria noastră, ca o completare a mecanismului statal, fapt care îi răpeşte elementele fundamentale şi esenţiale şi o retrogradează ca pe o organizaţie birocratică, înstrăinată de natura ei deosebită.

Drama Bisericii noastre constă în fond în faptul că poporul ei ortodox nu cunoaşte, în afară de mici excepţii, înţelesul ei foarte profund şi o confundă cu organisme şi sisteme lumeşti, fiind târât spre aprecieri care o şi nedreptăţesc, dar şi pe el însuşi îl privează de valorificarea ei. Astfel, într-adevăr, Biserica încetează să funcţioneze ca o comunitate de persoane, îşi pierde dimensiunea ei omenească şi se transformă pur şi simplu într-o instituţie pur socială, care serveşte anumite nevoi ale poporului precum o instituție de folos comun. Percepția comună despre Biserică în Grecia astăzi este cel puțin greşită. Este înfăţişată ca o creaţie de natură juridică, cu o mai multă sau mai puţină spiritualitate. Este mai degrabă ideologie decât mod de viaţă şi de mântuire.

Cei mulţi, dacă nu ne iubesc, ne îngăduie ca pe un fapt divers al vieţii. Au nevoie de noi ca să depăşească plictiseala prozaismului zilnic. „Căci o viaţă fără sărbători e un drum lung fără hanuri.”

Oamenii politici. Percepţiile acestea le adoptă în multe cazuri şi oamenii noştri politici care nu cunosc ce reprezintă din punct de vedere teologic Biserica. Mulţi dintre aceștia o abordează ca pe „un rău necesar” sau ca pe o „mare belea” care îi preocupă, având de stabilit cu slujitorii ei un aranjament periculos, care se traduce uneori prin voturi negative sau pozitive pentru ei. Vorbesc despre „preoțime” și înțeleg obscurantism şi Ev Mediu. Ei văd Sfântul Cler ca pe un paria al societăţii care stoarce banul statului, banul poporului. Nu recunosc Bisericii vreo misiune de renaștere, o consideră bună pentru prunci și bătrâni, cele două extreme ale vieții. Cei mai mulți dintre ei „merg la biserică” la doxologiile oficiale, nu trăiesc misterul vieţii, nu participă la Sfânta Liturghie, nu se împărtăşesc. Biserica o văd şi ca pe un adversar al lor în unele dăţi, mai ales când văd, în persoana vreunui ierarh dinamic, că influenţează poporul.

Profesionalizare. Iar noi, de cealaltă parte, ne-am împăcat cu situaţia aceasta, am urmărit şi ne-am înscris în rândul persoanelor întreţinute de bugetul de stat, ne încasăm în fiecare lună leafa şi rămânem satisfăcuţi. Însă pândeşte pericolul profesionalizării şi nu ne dăm seama că, cu cât mai mult depindem economic de stat, cu atât avem mai puţină libertate de abordări în chestiuni foarte mari. Consecinţa este că tăcem când e nevoie să înălţăm strigăt şi ne punem în cârcă păcate ale altora. Şi acelaşi stat, cunoscându-ne bine, ne ţine subjugaţi numai cu ameninţarea privării noastre de privilegiile pe care ni le-a asigurat ,,reciprocitatea”. Şi câţi, oare, se opun privării de drepturile dobândite pentru o renaștere pe care însă o cer timpurile şi o râvneşte poporul?

De fiecare dată când se vorbeşte despre o promovare pe altă treaptă a sfinţitului cler şi despre o prezenţă dinamică a Bisericii în arena istorică, ne izbim de ameninţarea de privare de privilegii cu care am trăit îndelung şi cu care poate unii s-au şi identificat. Noua pornire care trebuie să se facă pentru a prinde trenul istoriei impune o rapidă metamorfoză şi schimbare de mentalitate, precum şi o atitudine dinamică faţă de viaţa însăşi. Dar pericolul confruntării cu statul şi al urmărilor ei, în principal pe plan economic, acţionează în cele din urmă suspensiv, cu consecinţa de a ne învârti într-un cerc vicios şi de a nu putea să ne eliberăm. De aceea de acum n-ai să lucrezi cu unu-doi, ci cu tot clerul care trebuie să contribuie la strădania generală. Cine, aşadar, să îndrăznească apoi să predice o revoluţie paşnică în Biserică, chemând cler şi popor la mobilizarea generală a dragostei, şi cine se va hotărî să vorbească pe limba sincerităţii în orice domeniu, atunci când interesele sunt atât de legate de aspiraţii şi năzuinţele de realitate? Suntem recunoscători adesea acelora care ne-au înscris în schema de salarizare din bugetul public, dar câţi ne gândim la îngrozitorul preţ în libertate pe care îl plătim şi-l vom plăti pentru mult timp încă? Citeşte mai mult...