Sfântul Nicolae Velimirovici: „Inima în Marele Post” (VIII)

Ştii tu oare, fiule?

De ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s'a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii? Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s'au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.

Ştii tu oare, fiule, de ce s'au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime? Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele? Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă.

Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

Fragment din Sfântul Nicolae Velimirovici: „Inima în Marele Post”, editura Predania

O capelă bizantină a Sfântului Nicolae descoperită în Mira Lichiei

Traducere şi adaptare: Lucian Filip

În secolul IV, un episcop pe nume Nicolae, a transformat oraşul Mira (Turcia) de pe coasta mediteraneană, într-o capitală creştină. După ce timp de 800 de ani oraşul a fost un loc de pelerinaj din Imperiul Bizantin, acesta a dispărut îngropată la 5m adâncime în mâlul apelor agitate ale râului Myros. Tot ce s-a păstrat a fost Biserica „Sfântul Nicolae”, părţi ale unui amfiteatru roman şi morminte cioplite în stâncile dealurilor. Astăzi, după 700 de ani, Mira iese din nou la suprafață.

Arheologii au descoperit pentru prima dată vechiul oraş în 2009, folosindu-se de un sistem geo-radar care a detectat anomalii ale căror formă şi dimensiune semănau cu nişte ziduri şi clădiri. În următorii doi ani, aceştia au dezgropat o mică şi extraordinară capelă care s-a păstrat, în ciuda condițiilor îndurate din secolul XIII până în prezent.

O cruce cioplită într-o singură stâncă, atunci când este luminată de soare, îşi reflectă forma chiar înăuntrul altarului. În interiorul bisericii există o frescă impresionantă.

Integritatea structurii capelei arată că oraşul Mira s-ar fi putut păstra sub pământ, în mare măsură, intact. „Acest lucru înseamnă că putem găsi oraşul iniţial, ca în cazul oraşului Pompei” a declarat Nevzat Cevik, arheolog în cadrul Universităţii Akdeniz, şi supraveghetorul excavărilor din Mira, dedesubtul oraşului de astăzi Demre.

Ocupat încă din secolul al IV-lea î.Hr., Mira era unul din cele mai puternice oraşe din Lichia, deţinând o cultură nativă ce îşi avea rădăcinile în Epoca Bronzului. A fost invadat de perşi, grecii l-au elenizat, iar în cele din urmă a fost controlat de către romani. Până ce capela a fost scoasă la suprafaţă, singura rămăşiţă a erei bizantine era Biserica „Sfântul Nicolae”.

Orașul Mira a atras şi invadatori. În secolele VII - IX, a fost atacată de arabi. În secolul al XI-lea turcii seleucizii au pus stăpânire pe oraş, iar moaştele Sfântului Nicolae au fost furate de negustori care pretindeau că au fost trimişi de însuşi Papa şi aduse în Bari, în sudul Italiei.

Până în secolul al XIII-lea, oraşul Mira a fost, în mare parte, abandonat. Cu toate acestea, cineva a pus bazele capelei  folosindu-se de pietrele adunate de la clădirile și mormintele distruse. Decenii mai târziu, se pare că soarta oraşului Mira a fost pecetluită de ploile torenţiale.

Fresca din capela dezgropată este de-a dreptul remarcabilă. Având o înălțime de aproape 2m, pictura ilustrează icoana Deisis, un subiect des întâlnit în iconografia bizantină dar fresca capelei din Mira este diferită. În mod normal acest tip icoană îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus ca împărat, aşezat pe tron, ţinând în mână Sfânta Evanghelie, având în dreapta pe Fecioara Maria, iar în stânga pe Sf. Ioan Botezătorul, amândoi rugându-se, însă în cea de la Mira Fecioara Maria şi Ioan ţin în mână pergamente cu texte greceşti.

Pergamentul lui Ioan conţine un citat din Evanghelia după Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29) iar cel al Fecioarei Maria expune un dialog dintr-o rugăciune, în care ea mijlocește pentru oameni, rugându-L pe Iisus să le ierte păcatele.  Dr. Akyurek a afirmat că acest pergament din mâna Fecioarei a fost văzut în Cipru şi Egipt, dar niciodată în Turcia.

Capela este o parte a unui sit arheologic mai larg care include amfiteatrul roman, în mare parte restaurat în secolul II d.Hr. după ce un cutremur a distrus o porţiune din Lichia şi portul Andriake, la o distanţă de trei mile spre sud. Fiind timp îndelungat un port mediteranean principal, Andriake a fost locul unde Sf. Apostol Pavel s-a îmbarcat pe un alt vas, îndreptându-se spre Antiohia. Descoperirile includ şi un atelier ce producea purpură regală şi vopsea albastră extrasă din melcul Murex şi o sinagogă din secolul V, prima dovadă arheologică a vieţii iudaice din Lichia creştină.

Mare parte din oraşul Mira se află sub construcţiile moderne din Demre, aşadar  arheologii nu sunt siguri unde vor începe următoarele săpături. Aceştia cumpără proprietăţi de la locuitori ca să prevină excavările ilegale, deşi judecând după numărul mic al artefactelor găsite până acum, jefuitorii vor fi dezamăgiţi: se pare că ultimii locuitori ai oraşului Mira au fost conştienţi de inundaţiile ce urmau să aibă loc, şi şi-au împachetat lucrurile înainte să părăsească oraşul.

Sursă: Doxologia