Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)

Evanghelia

Luca 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în faţa Galileii. Când a ieşit pe uscat, l-a întâmpinat un om din oraş care avea diavol şi care de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai sălăşluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înaintea Lui şi cu glas tare a grăit: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui prea Înalt? Te rog, nu mă chinui! Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl apucase, şi-l legau în lanţuri şi în obezi, şi-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de diavol în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: care îţi este numele? Iar el a răspuns: legiune, căci mulţi diavoli intraseră în el. Şi-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe munte; şi L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a pornit de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Atunci au ieşit locuitorii să vadă ceea ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră diavolii îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos lângă picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar cei care văzuseră le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Şi L-a rugat pe El poporul ţinutului Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar Iisus a intrat în corabie şi s-a înapoiat. Dar bărbatul din care ieşiseră diavolii se ruga de El să-l lase lângă Dânsul; Iisus însă i-a dat drumul, zicând: întoarce-te în casa ta şi povesteşte cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât bine i-a făcut Iisus.

Pr. Ilie Cleopa - “Despre oamenii demonizați”

“Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu“ (Luca 11, 20)

Iubiți credincioși,

Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, vom înțelege două lucruri de mare folos. Întâi, cât de mare și nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu și, al doilea, cât de mare și cumplită este răutatea diavolilor față de om și de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.

Demonul călător / Cuvinte pentru tineri

Foto: Sergey Ryzhkov (OrthPhoto)

de Danion Vasile

Maica Siluana Vlad povestea: „Cândva, demult, am trăit ceva straniu. Era noapte, spre ziuă, eram în casa unor prieteni, după o aniversare, cred, şi dormeam cam de-a valma, pe unde apuca fiecare, fiind foarte mulţi. La un moment dat, am simţit o puternică tulburare faţă de prezenţa trupului de lângă mine. Era o bună prietenă care dormea liniştită. Nu-mi venea să cred. M-am uitat de jur împrejur. Toţi cei din cameră dormeau adunaţi fiecare în propriul trup. M-am întors la mine şi la tulburarea mea. M-am privit cu atenţie şi am definit-o: era o dorinţă de necontrolat, acum aş numi-o compulsivă, de a lua în braţe trupul de lângă mine. M-am speriat. Mi-am privit atentă frica şi am simţit că e o frică de cineva. Dar nu era nimeni treaz. Deşi atunci ziceam că nu cred în Dumnezeu, am făcut ce făcea copilul din mine când se temea de întuneric: m-am închinat. Ştiu că a dispărut totul ca un fum şi că am adormit zâmbind. Dar, a doua zi, un foarte bun prieten care dormise în altă cameră mi-a mărturisit înspăimântat că a fost agresat de unul dintre invitaţi şi că s-a simţit ca în iad. Atunci am spus: uite ce empatie pe mine!, şi i-am povestit, amuzându-ne amândoi. Atunci nu ştiam ce ştiu acum. Acum ştiu că atunci am fost atacată de demonul care îl chinuia pe acel invitat. Acum ştiu că suferinţa celor care au căzut în acest fel de a fi este o suferinţă greu de vindecat pentru că mare şi iscusit este demonul care se ocupă de acest sector al iadului din noi”. 

Cred că această mărturie este clară: stând în preajma oamenilor care trăiesc în patimi – fie că este vorba de beţie, de desfrâu sau de droguri –, mergând la petreceri împreună cu astfel de oameni, ne expunem riscului de a fi atacaţi de diavolii care îi ispitesc pe aceştia. Nu e vorba de situaţiile în care suntem constrânşi să vieţuim împreună, să studiem sau să muncim unii lângă alţii. Nu, deşi un creştin care lucrează într-un mediu păcătos va încerca să îşi schimbe locul de muncă… E vorba de situaţiile în care alegem de bună voie să ne petrecem timpul liber în preajma oamenilor ce trăiesc în patimi. 

În Vieţile Sfinţilor, găsim multe referinţe despre diferite locuri bântuite de duhurile rele. Şi vedem că sfinţii nu evitau astfel de locuri, ci uneori şi le alegeau ca adăposturi. Iar duhurile rele plecau. Dacă am fi la măsura sfinţilor, nu am avea de ce să ne temem, chiar dacă am sta toată ziua între mari păcătoşi. Numai că, având credinţă slabă, trebuie să ne ferim de ispite… 

Sursă: Revista OrthoGraffiti