Evanghelia
Luca
8, 26-39
În
vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gerghesenilor,
care este dincolo de apă, în faţa Galileii. Când a ieşit pe
uscat, l-a întâmpinat un om din oraş care avea diavol şi care de
multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai
sălăşluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a
strigat şi a căzut înaintea Lui şi cu glas tare a grăit: ce ai
cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui prea Înalt? Te rog, nu
mă chinui! Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul
acela, pentru că de mulţi ani îl apucase, şi-l legau în lanţuri
şi în obezi, şi-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era
mânat de diavol în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: care
îţi este numele? Iar el a răspuns: legiune, căci mulţi diavoli
intraseră în el. Şi-L rugau să nu le poruncească să meargă în
adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe
munte; şi L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; şi
le-a îngăduit. Şi, ieşind diavolii din om, au intrat în porci,
iar turma s-a pornit de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar
păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat
de veste în oraş şi prin sate. Atunci au ieşit locuitorii să
vadă ceea ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe
omul din care ieşiseră diavolii îmbrăcat şi întreg la minte,
şezând jos lângă picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar
cei care văzuseră le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Şi
L-a rugat pe El poporul ţinutului Gerghesenilor să plece de la ei,
căci erau cuprinşi de frică mare. Iar Iisus a intrat în corabie
şi s-a înapoiat. Dar bărbatul din care ieşiseră diavolii se ruga
de El să-l lase lângă Dânsul; Iisus însă i-a dat drumul,
zicând: întoarce-te în casa ta şi povesteşte cât bine ţi-a
făcut ţie Dumnezeu. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât
bine i-a făcut Iisus.
Pr.
Ilie Cleopa - “Despre
oamenii demonizați”
“Iar
dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la
voi Împărăția lui Dumnezeu“ (Luca 11, 20)
Iubiți
credincioși,
Dacă
vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de
astăzi, vom înțelege două lucruri de mare folos. Întâi, cât de
mare și nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu și, al
doilea, cât de mare și cumplită este răutatea diavolilor față
de om și de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.