Cerșetorul, iarna grea și rugăciunea Mariei

Lapovița ce cădea era supărătoare. Vântul puternic dinspre nord nu lăsa nimic în picioare. Frigul aspru era de nesuportat.

Marcos s-a învelit într-o pătură și s-a ghemuit deasupra cutiilor de carton ce le întinsese. A oftat adânc. A băut o gură de apă din sticlă. Toate semnele arătau că noaptea ce va urma va fi una de coșmar.

Se întreba dacă se va mai trezi dimineața sau dacă va muri înghețat. Privea în dreapta, în stânga, gândindu-se că poate va trece din întâmplare cineva să-i mai dea câte ceva. Mall-ul de lângă el aproape se golise. „De ce, Dumnezeul meu, am ajuns în această situație? De ce mă pedepsești așa de crunt?”, murmură Marcos, privind cerul. Privea ca și cum ar fi așteptat un răspuns. Degeaba însă a așteptat. Ceasul care era agățat pe mall arăta 01.45. A privit blocurile de vizavi. Luminile apartamentelor erau stinse toate. Doar una dintre acestea mai era aprinsă. „Vreun bolnav sau vreun bebeluș îi ține treji pe oamenii aceia”, se gândi el. „Cel puțin stau la căldură și au pe cineva care să aibă grijă de ei.” Dintr-odată a văzut o rază albăstruie ce cobora din cer și care a intrat în apartamentul respectiv, pe ușa de la balcon. Marcos s-a speriat. S-a cutremurat! A început să­-și frece ochii, nu cumva să aibă halucinații. A încercat să se gândească la altceva pentru a scăpa de halucinații. Ochii însă nu putea să și-i stăpânească. Erau ațintiți spre acea curioasă lumină albăstruie ce ajunsese în apartamentul respectiv. A crezut că are un vis. S-a hotărât să se ridice puțin și să meargă câțiva pași. Credea că în felul acesta va scăpa de halucinații. „Poate este ultima mea noapte și Dumnezeu îmi dă acest semn!” A privit din nou spre apartament. Lumina era și mai puternică. „Cu frigul acesta cred că m-am zăpăcit cu totul”, a spus pentru sine Marcos, apoi s-a întors la culcușul lui. „Degeaba m-am ridicat”, spunea. S-a așezat și s-a înfășurat cu pătura. În mod inconștient, și-a făcut cruce și și-a aplecat capul.

„Trei ore au rămas. Vor trece...” Și a început să se gândească la toate relele și neascultările pe care le săvârșise în viața sa, cum nu ascultase de mama sa. Ar fi vrut să dea timpul înapoi, să poată fi un alt om.

Fără să vrea, a privit iar spre bloc. Lumina cerească albăstruie rămăsese pe loc. Atunci a văzut o rază de lumină că venea spre locul unde se afla el. Toate împrejurul lui se luminaseră și o căldură umpluse locul. A simțit atunci o mână care îl atinse. S-a întors să vadă cine era, dar nu a văzut pe nimeni. În câteva fracțiuni de secundă cineva l-a ridicat, purtându-l pe brațe, până s-a pomenit în balconul pe ușa căruia intrase lumina. A privit înăuntru. A văzut o tânără ce avea mâinile ridicate și se ruga. Îngeri luminați stăteau alături de ea.

Citea dintr-o carte de rugăciuni. Fața ei strălucea ca soarele. A așezat cartea într-o parte. Psaltirea era cartea. Fata, în continuare, a deschis un caiet și a început să citească diverse nume. Îngerul care stătea în dreapta ei scria. „Doamne, trimite căldura Ta și săracului care stă vizavi de blocul meu, în această iarnă grea. Izbăvește-l, Hristoase al meu! Cheamă-l din nou alături de Tine și condu-l spre pocăință!”, spuse fata îndată. Și apoi a continuat cu diverse alte rugăciuni.

Marcos povestește: „Asemenea rugăciuni nu am auzit niciodată în viața mea. Lacrimi au început să curgă pe obrajii mei. Era așa de frumos acolo sus în balcon. Era așa de cald. Nu știu cât timp am stat. Știu doar că atunci când aceleași mâini nevăzute m-au coborât înapoi în stradă, deja se lumina de ziuă. A fost cea mai dulce noapte a vieții mele... Chiar dacă nu apucasem să dorm, mă simțeam odihnit și puternic. Am fugit peste drum și m-am așezat într-un loc ferit de vânt. Voiam să o întâlnesc pe această tânără, să-i mulțumesc pentru darul pe care mi-l făcuse și pentru rugăciunile ei. Pe la ora 9.00, o văd că iese din bloc. Am fugit aproape de ea. Doar ce m-a văzut, a băgat mâna în geanta ei, crezând că o să îi cer ajutor.

‒ Nu, nu, Maria. Nu vreau ajutor. Vreau să-ți mulțumesc pentru marele dar pe care mi l-ai făcut și pentru rugăciunile tale.

‒ De unde știi numele meu? m-a întrebat ea.

‒ Am auzit aseară rugăciunile tale, a bolborosit acela, înghițindu-și aproape limba. Sunt cerșetorul pentru care ai rugat pe Domnul să-l salveze și să-l ajute să se pocăiască. Spune-mi, Maria, ce să fac?

‒ A! Am înțeles! Tu ești acela care și-a făcut cruce, i-a spus atunci ea. Te priveam de după jaluzelele ușii de la balcon. Vroiam să te strig să vii să dormi împreună cu noi, dar nu știam cum vor reacționa părinții mei, deoarece era trecut deja de miezul nopții. Și pentru că nu puteam să te ajut, I-am cerut acest lucru lui Hristos: să te ajute să treci această noapte și să nu îngheți. Hristos a făcut iar o minune. Așteaptă să sun pe mama mea ca să-ți facă un mic-dejun gustos, pentru că eu trebuie să plec la serviciu.

Înainte să pot zice ceva, Maria m-a băgat în lift. A vorbit cu mama ei, în timp ce eu mă simțeam foarte prost. Nu știu de cât timp nu mai intrasem într-o casă. M-am uitat prin sufragerie. Acolo era o icoană a Maicii Domnului și în fața acesteia ardea o candelă.

‒ Simte-te bine și nu te neliniști. Hristos te iubește.

După puțin timp, a venit din dormitorul alăturat tatăl Mariei, Lambros, după cum mi s-a prezentat. S-a așezat alături de mine. Urania prepara ceva de mâncare pentru soțul ei, în timp ce acela s-a dus în dormitor și s-a întors cu niște haine noi.

‒ Marcos, cred că aceste haine îți vor veni. Dacă nu îți vin, o să îți cumpăr niște pantaloni și o cămașă. Pulovere și bluze am multe și sunt pe măsura ta. Urania a pregătit deja boilerul să faci o baie, până se termină mâncarea ca să mâncăm.

‒ Nu este nevoie, domnule Lambros. Voi bea un ceai și voi pleca, am zis și mi-am ascuns fața de rușine.

‒ Nu te rușina, creștinii sunt frați. Au același Tată și aceeași mamă, pe Fecioara Maria.

În timp ce eu am făcut baie, domnul Lambros a pregătit toate hainele pentru mine și le-a așezat într-o cutie. De multe luni nu purtasem haine proaspăt călcate. Am rămas două ore împreună cu ei și le-am povestit în detaliu ceea ce trăisem noaptea trecută. Aceia își făceau foarte des Sfânta Cruce și-I mulțumeau lui Dumnezeu. După cum mi-a zis doamna Urania, Maria vrea să se asemene cu Sfânta Paraschevi. Să se învrednicească, după exemplu sfintei, să poată da lumina lui Hristos oamenilor...

La plecare, domnul Lambros mi-a dat 300 euro și mi-a sugerat să merg în Peloponis, la o mănăstire aproape de Corint. Acolo se afla cutare stareț. „Spune-i că te-am trimis eu și roagă-l să te primească ca muncitor acolo la mănăstire”.

Ceea ce a urmat este iar o minune. „Însă cea mai mare minune este aceea că există încă familii sfinte, creștine”, i-a mărturisit Marcos starețului. Apoi, i-a cerut starețului să-l ajute și pe el să devină monah și să se învrednicească să retrăiască lumina necreată. Să retrăiască acea călduroasă și dulce noapte ce-i topise iarna grea și înghețul inimii lui. Să trăiască lumina lui Hristos pe care i-au arătat-o rugăciunile neprihănite ale Mariei.

Traducerea și adaptarea: Elisei Roncea

Sursa: Doxologia

Cerul şi pământul / Poezie

foto: OrthPhoto

de Ioan Alexandru

Trece-vor graiurile universului

Se va stinge-n ţărână seara

Pământului. Lămpile vor orbi

Şi-n văzduh va amuţi larma

Cucuvăilor. Vulturii se vor retrage

În nevăzut şi tăria vederii

Se va preface-n amurg. Toate

Se vor aduna în acea matcă

Uşoară de nimic din care

Smulse-au fost de Duh la începuturi.

Atunci te voi vedea pe Tine

Cum mă vezi şi ne-om cunoaşte

Îndeaproape cuvânt din cuvânt

Putere din putere. Dimineaţa fi-va,

Fi-vor ani fi-va şi reveni-vor blânde

-N veşted vânt aprinsele tulburătoarele zări

Ce ne hrăneau nădejdea altădată.

Pământ şi cer vor trece ca o faclă

Din umbra sfântului mormânt

Rămâne-vă lumina din văpaie

Rămâne-vă uitarea din cuvânt

Rămâne-vă iubirea iubitoare

Din sărăciile ce sunt.

Sursă: Romanian voice

Sfântul Nicolae Velimirovici: „Inima în Marele Post” (V)

Sursă foto: Andreas.Ch (OrthPhoto)

„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” /Gal. 4:6/

1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor - mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.

2. De ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit un astfel de post aspru? Fără îndoială, pentru ca să ne întoarcem mintea de la toate măruntele griji zilnice şi să cugetăm la ceea ce e de căpătâi şi cu adevărat contează. Ca să ne amintim obârşia noastră şi adevărata noastră cale şi adevărata noastră patrie.

3. Ştii tu, fiul meu, de ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit postul? Negreşit, pentru a ne aminti că măcar de suntem făcuţi din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci şi pe el a trebuit cineva să-l zidească. Ca să ne amintim de cerul care îl purtăm în noi, în această coajă trupească şi pământească. Şi să putem despărţi în noi cele cereşti de cele pământeşti, şi cele veşnice de cele stricăcioase, şi cele netrecătoare de cele trecătoare, şi pe călător de maşina călătorului.

4. În om, inima este de căpătâi. În inimă e sângele, în sânge e sufletul, în suflet e duhul. Inima trupească şi sângele sunt din pământ şi spre pământ tind, sufletul şi duhul sunt din ceruri şi spre ceruri tind. De aceea se poate vorbi despre inima din inimă, adică de inima duhovnicească din inima trupească. Căci, de nu ar fi aşa, cum ar fi putut spune Atoateştiitorul: din inimă ies gândurile rele, minciuna şi hula? Cum ar putea acestea ieşi din carne şi din sânge? Iată, acestea numai din suflet şi din duh pot ieşi!

5. Duhul este în suflet şi duhul mişcă sufletul. Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu. Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!

6. Sunt însă şi duhuri nu de la Dumnezeu, care mişcă sufletul împotriva lui Dumnezeu. Învăţaţi-vă să deosebiţi duhurile! Neîncetat, roagă-te lui Dumnezeu să îţi dăruiască Sfântul său Duh, acelaşi care a fost în Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos şi care S'a pogorât asupra Apostolilor la Cincizecime şi care a mişcat sufletele tuturor sfinţilor şi drepţilor până în ziua de azi.

7. În această a cincea săptămână a Postului Mare, tu vei dărui inima ta lui Dumnezeu. Şi când sufletul tău se va linişti, Dumnezeu va trimite Sfântul Duh să primească inima ta, să se sălăşluiască în inima ta şi o ia şi să o călăuzească.

8. Cum vei simţi că adevăratul Duh al lui Dumnezeu a venit în inima ta? E uşor şi simplu, spun sfinţii purtători de duh: după bucuria şi mângâierea ce se va răspândi în întreaga ta fiinţă. După pacea şi liniştea din inima ta. După puterea şi tăria şi luminadin tine. Şi mai ales pentru că nu vei putea vorbi altfel despre Dumnezeu decât zicând: Părinte!

9. Pentru aceasta, bine vei cuvânta această săptămână a Postului Mare şi bine vei cuvânta sfinţii lui Dumnezeu, care au rânduit postul. Şi vei mulţumi Maicii tale Biserica Pravoslavnică că te-a deprins cu postul. Căci vei vedea câştigul postului, iar postul se va îndreptăţi în faţa minţii tale. Slavă şi mulţumită Domnului în veac şi în veacul veacului. Amin.

Fragment din Sfântul Nicolae Velimirovici: „Inima în Marele Post”, editura Predania