Învăţături despre bine şi rău: Despre înţelepciune şi înteligenţă

Fotograf: Monica Drăgan

Omul vede mijloacele şi scopul vieţii prin înţelepciune, dar la această înţelepciune nu se poate ajunge numai prin puterea proprie. Pentru a ajunge la această înţelepciune, duhul omului trebuie să fie luminat de Duhul Sfânt. Omul, prin duhul lui, tinde să ajungă la desăvârşire, să cunoască ce este viaţa şi cum se trăieşte, dar această tendinţă nu este suficientă. Dorinţa şi străduinţa omului trebuie să se împletească cu puterea venită de sus. Dacă puterea omului nu se uneşte cu puterea lui Dumnezeu, înţelepciunea nu se mai poate numi înţelepciune, ci poate fi numită doar inteligenţă. Între înţelepciune şi inteligenţă există o mare deosebire. De exemplu înţelepciunea păstrează viaţa morală, dar un om inteligent poate fi şi desfrânat şi rău, deşi cunoaşte multe.

De asemenea, prin puterea inteligenţei omul poate crea lucruri care să ducă la derutarea adevărului sau la distrugerea vieţii, căci în raţiunea omului poate să se infiltreze şi puterea Satanei, în timp ce înţelepciunea, fiind luminată de darul Duhului Sfânt, va conduce întodeauna spre binele omului şi al omenirii, spre adevăr şi lumină.

Din Sfânta Scriptură cunoaştem cazuri în care duhul omului unit cu Duhul Sfânt a descoperit lucruri viitoare, proorocind. Astfel, Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, în duh fiind, a prevăzut că fiul său va pregăti calea Domnului. În duh fiind, Maica Domnului a prevăzut lucrarea Fiului ei în istorie. În duh fiind, Dreptul Simeon l-a luat pe Prunc în braţe şi a spus: Acesta este lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Israel”. Duhul lor era aşadar în legătură cu Duhul Sfânt.

Toată scriptura scrisă de evanghelişti, apostoli şi prooroci este scrisă fiind ei cu duhul lor în Duhul Sfânt. De aceea Biblia este sfântă şi ne descoperă Calea cea adevărată a Vieţii. Tot omul care gândeşte trebuie să fie cu duhul său în Duhul Sfânt. Cel care creează, organizează, conduce în lume, trebuie să fie cu duhul său în Duhul Sfânt. Cel care descifrează prin ştiinţă paginile şi tainele vieţii, ale naturii, trebuie să fie cu duhul său în Duhul Sfânt. Numai atunci ştiinţa este bună, atunci gândirea este bună, atunci pacea şi bunăvoinţa sunt în lume. Dar întrucât oamenii se mândresc numai cu duhul lor propriu, cu eul lor, fără să se pună în legătură cu Dumnezeu, fac literatură, politică, ştiinţă   care nu sunt de la Dumnezeu, iar atunci se împiedică şi ne împiedicăm noi toţi, mai ales în vremurile noastre.

Sfântul Serafim de Sarov spune că scopul vieţii noastre este să dobândim Duhul Sfânt. Acesta ne povăţuieşte pe calea cea bună şi numai prin Duhul Sfânt putem ajunge la înţelepciunea necesară pentru a cunoaşte adevărul adevărat, care este Domnul nostru Iisus Hristos şi prin El a cunoaşte viaţa noastră.

Protos. David – Mănăstirea Putna
Fragment  din Predica la Duminica dinaintea Înălţării Sf. Cruci

Duminica dinaintea Naşterii Domnului

EVANGHELIA

MATEI 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; şi de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.

APOSTOLUL

GALATENI 1, 11-19

Fraţilor, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam, şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

*

PF Daniel – Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Maica Domnului a trebuit să aibă un logodnic din trei raţiuni: Mai întâi, dacă o fecioară năştea un copil fără să aibă un soţ, atunci ea ucisă cu pietre pentru că era considerat acest copil ca fiind din desfrânare. În al doilea rând, Iosif este logodnicul Mariei pentru a arăta că Mântuitorul Hristos se naşte din neamul lui Iuda, pentru că era din seminţia lui Iuda şi se împlinesc astfel profeţiile făcute de prooroci cu sute de ani înainte. Şi în al treilea rând, Maica Domnului avea nevoie de cineva care să o protejeze, să o ocrotească, iar copilul avea şi el să-i slujească cineva. Vedem acest lucru atunci când a trebuit să fugă în Egipt.

Naşterea Mântuitorului Hristos este un lucru unic, este om adevărat şi Dumnezeu adevărat, însă ce este cu totul deosebit este răspunsul Maicii Domnului. Umanitatea a oferit lui Dumnezeu ceea ce a avut mai bun, aşa cum spun cântările Naşterii Domnului. Aceasta este marea taină a iubirii lui Dumnezeu pentru lume. Ascultă mai mult...

*

Părintele Constantin Galeriu – Predică la Duminica dinaintea Naţterii Domnului

Îngăduiţi a spune o smerită reflecţie, experienţă: Pregăteam o lucrare şi, deodată, în lucrarea aceea mi-a apărut o idee, o altă idee, încă una. Şi se legau una de altă şi-mi dădeam seama că fiecare idee nu trebuie văzută singular, într-un fel de autonomie a ei. Avea fiecare identitatea ei, dar se lega de altele, tot aşa cum un copilaş leagă literă de literă şi face un cuvânt, apoi o propoziţie, o frază. Aşa cum un arhitect leagă fiecare detaliu având în vedere edificiul, catedrala întreagă; sau tot aşa cum istoria o vezi în fapte singulare, dar şi în unitatea ei. Aşa şi Vechiul Testament; îl vezi şi în fapte singulare, dar şi în unitate. Deci ai viziunea unei opere şi în particular dar şi întreagă. Ai viziunea vieţii tale şi în particular, când erai prunc, copil, tânăr adolescent, mai vârstnic, dar şi în totaliatatea ei.

O Doamne! Atunci am zis: acum te înţeleg, Doamne, mai bine! Acum înţeleg că Tu ai întreaga istorie, o porţi în Tine, Doamne, dacă eu amărâtul şi smeritul de om am realizat aceasta. Şi aici se desfăşoară tocmai una din trăsăturile chipului lui Dumnezeu în noi pe care nu o are nici o făptură. Au celelalte animale viziunea istoriei? Gândiţi-vă! Mi-aduc aminte de o lucrare în care era scris că sărmana Ladighina avea un cimpanzeu şi voia să-l facă om. Dar cum să-l facă? Să-l pună să facă şi el ceva ce face omul: să bată un cui. Doi ani s-a luptat Ladighina cu Johny cimpanzeul să bată cuiul şi n-a reuşit. De ce? Pentru că cimpanzeul nu avea viziunea, semnificaţia, sensul raţional de a fi. Sau nu-l potrivea, sau nu-l fixa. Dar înrădăcinarea noastră în Rădăcina Unică a Fiului lui Dumnezeu făcut Om, e cea care ne salta peste lume, ne dă această viziune a întregului în măsura noastră, dar şi dincolo ne înrădăcinează în Dumnezeu, fapt ce am simţit cu adevărat. O, Doamne! Înţelegem cum Tu ai viziunea întregii opere a Ta. Toată opera o are Dumnezeu în El, aşa cum eu, amărâtul de mine am şi eu o operişoară cât de mică, acolo!

Aşa L-am înţeles, în măreţia Lui şi conştiinţa s-a unit cu sufletul în fata măreţiei şi a adevărului dumnezeiesc şi am înţeles şi profeţiile şi toate aceste genealogii. Pentru că toate se legau unele de altele tocmai prin apropierea noastră adâncă de Dumnezeu; şi mi-am zis atunci cuvântul Fericitului Augustin: “Doamne, să te cunosc pe Tine ca să mă cunosc pe mine.” Sau cum spunem noi la spovedanie adeseori, câte unui suflet care stă la îndoială: “Ai Scriptură în casă? O citeşti? Ştii că în Noul Testament este vorba de dumneata?” Păi dacă acolo e vorba de Icoană, de Rădăcina noastră, de Mântuitorul Iisus Hristos, e vorba şi de noi. Nu ne putem cunoaşte dacă nu-L cunoaştem pe El. Cunoscându-L pe El ne cunoaştem pe noi, în taina aceasta, vedeţi, în care se dezvăluie deodată întreaga revelaţie dumnezeiască; şi atunci credem cu tărie în ea. Credem că aşa a fost pentru că ai impresia că este o experienţă a vieţii tale. Şi întind atunci rădăcina în El. Simţi că oriunde te vei afla eşti cu El, mai ales acum, când, iată, a trebuit să vină ştiinţa ca să mai adauge şi ea ceva: că în fiecare făptură, bobita cât de mică de creaţie, se oglindeşte făptura întreagă. Citeşte mai mult...

*

Părintele David – Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Dacă vrem Adevărul, înţelepciunea, dreptatea şi iubirea să le căutăm la Hristos, în Biserica Sa. Ni le-a dăruit nouă şi ne-a spus: “creşteţi cu acestea”. Acesta este nucleul pe care ca un grăunte de muştar, ca un aluat curat dumnezeiesc ni l-a dăruit prin Biserică pentru ca să fermenteze întreaga omenire. Nu Biserica-locaş ci comunitatea noastră a creştinilor ortodocşi care trebuie să crească în Hristos prin Duhul Sfânt, prin Adevărul şi înţelepciunea lui Dumnezeu, prin frumuseţea, sfinţenia şi iubirea Lui. Prin Patimile lui Hristos, a pecetluit Adevărul său. Să legăm înţelepciunea noastră cu înţelepciunea lui Dumnezeu, să aplicăm în viaţă dreptatea lui. Ascultă mai mult…

Tămăduirea femeii gârbove

APOSTOLUL

EFESENI 6, 10-17;

Fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi, deci, tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcaţi fiind cu platoşa dreptăţii, şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.

EVANGHELIA

LUCA 13, 10-17;

În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de faptele măreţe săvârşite de Dânsul.

*

PF Daniel - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Din Evanghelia de astăzi învăţăm că femeia gârbovă avea multă credinţă şi smerenie, precum şi îndelunga răbdare, întrucât ea suferea fără să cârtească, fără să se revolte, fără să se plângă, fără să ceară milă cuiva. Trupul ei era gârbov, dar sufletul ei era drept. Trupul ei era plecat spre pământ, dar sufletul ei se înalta adesea în rugăciune către Dumnezeu. În ziua în care Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni a ridicat-o, a vindecat-o, ea a început să preamărească pe Dumnezeu. La virtuţile sale: credinţa puternică, smerenie profundă şi răbdare îndelunga se adauga şi multă ei recunoştinţa că preamărire a lui Dumnezeu. Îndată ce a simţit binefacerea vindecării, ea a preamărit pe Dumnezeu.

Prin urmare, femeia gârbova devine un mare dascăl pentru noi toţi. Ea este pentru noi o lumină mai ales în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, ca timp de pregătire pentru primirea Mântuitorului Iisus Hristos în peştera inimii noastre, în intimitatea sufletului nostru, care, din cauza păcatelor, devine întunecos şi rece, dar se luminează şi se încălzeşte prin rugăciune, post şi milostenie, prin Spovedanie şi Împărtăşanie. Din acest motiv, trebuie să ne întărim credinţa, să cultivăm smerenia, să înmulţim rugăciunea, să ne întărim răbdarea în timpul încercărilor şi să facem milostenie. Să nu uităm să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că existăm, că suntem sănătoşi, că suntem iubiţi de Dumnezeu, chiar dacă trecem prin necazuri, boli şi ispite. Citeşte mai mult...

*

IPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Întâi este fiinţa omului şi apoi Biserica. Se spune în Pateric că un tânăr frate a intrat într-o mănăstire să se facă călugăr, iar Stareţul i-a dat o ascultare, pentru că în mănăstire fiecare trebuie să facă ceva. L-a trimis la spitalul mănăstirii ca să aibă grijă de călugării bătrâni şi bolnavi, dar şi de drumeţii care se întâmplau să ajungă acolo şi să fie cuprinşi de o boală, erau şi ei ţinuţi în acest spital monastic până se vindecau. Fratele s-a supus, şi-a făcut treaba o lună, două, trei, un an, şi după un an a mers la Stareţ şi i-a spus: „Părinte Stareţ, eu am venit la mănăstire cu alte gânduri: să mă rog, să merg la slujbe, să fac mătănii, să citesc Psaltirea noaptea, şi m-aţi trimis aici. Eu am făcut ascultare, dar nu pentru asta am venit, aşa că puneţi pe altul la bolnavi şi mie daţi-mi voie să vin la biserică. Şi i-a răspuns Stareţul: Nu, tu du-te înapoi, fiindcă acolo e Liturghia ta, se numeşte Liturghia Patimilor. Mai degrabă te mântuieşti lângă bolnavii pe care îi ajuţi, decât dacă vii zi de zi şi noapte de noapte la biserică şi eşti absent cu sufletul. 

Să nu fiţi gârbovi sufleteşte! Să staţi drepţi în faţa lui Dumnezeu. În Sfânta Liturghie auziţi chemarea "Sus să aveţi inimile". Asta înseamnă a te uita spre măreţia lui Dumnezeu, spre puterea Lui şi în perspectiva propriei tale mântuiri. Ascultă mai mult... 

*

Pr. Nicolae Steinhardt - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Pericopa femeii gârbove (ca şi cele ale omului cu mâna uscată şi bolnavului de idropică) ni-L arată pe Hristos ca Biruitor. Aici mai ales, în textul evanghelic, fariseii ies ruşinaţi; mânia mai-marelui sinagogii e înfrânată şi făcută de basm şi de ocară, în vreme ce toţi ceilalţi participanţi şi gârbova se bucură şi preamăresc. Adversarii Domnului au fost învinşi, birocraţia a pierdut partida; binele, sănătatea şi voioşia au pus deplină stăpânire pe terenul unde s-a dat lupta. Scena întreagă este de mare dramatism, iar lecţia – dublă – e limpede: mereu este vremea de a săvârşi binele, pe loc fără nici o amânare, nici o căutătură a minţii ori a ochiului şi în altă parte decât într-acolo unde se află răul, ori durerea, ori necazul ce urmează a fi stârpite; mereu suntem datori a ţine piept îngustimii şi răutăţii.

De astfel de fariseisme şi orori birocratice (şi sunt din aceeaşi lume ca şi protestul împotriva tămăduitorilor prin cuvânt în zi de sabat) creştinului îi este mare silă şi groază. Învăţătorul său nu a propovăduit bucherismul, puţinătatea, domnia literei şi triumful mărunţişurilor. Domnul înmulţirii pâinii şi peştilor i-a dat numai pilde concepute de un duh gata a dărui belşugul, bucuria, sporirea, sănătatea. Pe aceasta din urmă nu încape îndoială că Domnul a iubit-o; ne putem, aşadar, oricând ruga pentru sănătate şi a fi convinşi că Hristos Mântuitorul este şi Hristos Tămăduitorul, neiubitor de tristeţe, puţinătate, sărăcie şi ferecare. Citeşte mai mult...

                                    *

Arhim. Melchisedec Velnic - Stareţul Mănăstirii Putna - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Atât timp cât îl avem pe Hristos, cât avem Taina Pocăinţei şi a smereniei şi Taina Sfintei Împărtăşanii, atât timp cât credem drept, nu avem o credinţă gârbovită. Cei care s-au depărtat şi se despart de dreapta credinţă, au o credinţă gârbovită şi au nevoie de Hristos care să-i îndrepte şi să-i ajute să meargă pe calea cea bună. Mai este puţin până la Praznicul Naşterii Domnului. Să ne grăbim să ieşim din gârbovirea sufletească. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare Liturghie, să iertăm şi să răbdăm, să nu uităm de pocăinţă, de păcatele noastre. Cel ce-şi vede păcatele sale este mai mare decât îngerii, iar aceasta înseamnă a te cunoaşte pe tine însuţi. Ascultă mai mult...

*

Pr. David de la Mănăstirea Putna - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Domnul le-a dat oamenilor ştiinţă ca să fie spre slava minunilor sale, dar Scriptura arată că vindecarea este a Celui Preaînalt. Eficacitatea medicinei este foarte medicinei este foarte mărginită. Medicii înşişi recunosc că rareori vindecă,  uneori ori ajută, de cele mai multe ori doar calmează durerile. De multe ori bolile nu provin din cauze naturale, ci din  cauze mult mai adânci care întrec posibilităţile de intervenţie ale medicinei, de aceea, adevăraţii creştini, fără să dispreţuiască ajutorul ştiinţei trebuie să vină mai întâi la Dumnezeu şi să ceară intervenţia Sa atotputernică. 

Cei bolnavi şi necăjiţi au mai multă nevoie să vină la biserică. Biserica este un spital mare unde ei vor primi cu siguranţă vreun leac folositor. Dacă nu vor primi un leac pentru boala lor trupească, cu siguranţă cei suferinzi vor primi un leac sufletesc, adică luminare, alinare, întărire, ca să sufere cu răbdare şi tărie încercarea la care sunt supuşi. Bolile trupului au un sfârşit, chiar dacă vine odată cu moartea, însă bolile sufleteşti, dacă le vom tămădui în viaţa aceasta, nu vor avea niciodată sfârşit. Este foarte de plâns faptul că cei care au sufletul gârbovit de povara păcatului nu aleargă la Doctorul sufletului şi nu caută vindecare. Dacă ei vor, Domnul pune mâna Sa peste ei, prin gura duhovnicului spune cuvântul de iertare care îi vindecă. În felul acesta îi dezleagă de boala mortală a păcatului. Ascultă mai mult...

Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia