Patriarhul Daniel: „Naşterea de prunci este întotdeauna un dar de la Dumnezeu”

Uneori Dumnezeu îngăduie ca cineva să nu aibă imediat copii în baza naturii pentru a arăta că natura, dacă este roditoare, este roditoare nu de la sine prin înlănţuirea de legi oarbe ale naturii, ci este roditoare tot prin binecuvântarea lui Dumnezeu. 

Deci, natura umană când este sănătoasă şi roditoare este pentru că în rodirea însăşi se află lucrător harul lui Dumnezeu. Şi atunci când soţul şi soţia care doresc să aibă copii nu au copii înţeleg mai bine că naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu şi nu un simplu dar natural care vine de la sine în mod automat. 

Indiferent că e vârstă tânără sau înaintată, naşterea de prunci este totdeauna un dar de la Dumnezeu. Numai când nu primim imediat acest dar ne dăm seama cât de mare este valoarea lui. Ca şi sănătatea, numai când nu mai avem sănătatea înţelegem mai bine cât de preţioasă este ea.

Sursă: Basilica

Patriarhul Daniel – Doctor Honoris Causa al Universităţii Titu Maiorescu

Universitatea Titu Maiorescu din București i-a acordat joi, 10 decembrie 2015, titlul de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru contribuţia excepţională la dezvoltarea Bisericii şi asumarea rolului şi importanţa ei în viaţa societăţii.

Evenimentul a avut loc în Aula Universităţii, în prezenţa Senatului instituției de învățământ superior, a autorităților de stat, a reprezentanților mai multor culte din România și a peste 500 de studenți.

Laudatio (discursul de elogiere) a fost rostit de Prof. univ. dr. Iosif Urs, Președintele Universității Titu Maiorescu, menţionând că Patriarhul României este „o călăuză spirituală pentru identitatea, demnitatea și afirmarea românilor în lumea de azi”.

„Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a venit cu un suflu nou în fruntea Bisericii, cu gândul de a o întări şi de a o înnoi, de a o creşte, de a o face mai solidă şi mai puternică pentru astăzi şi pentru viitor. Întemeietor, ziditor şi înnoitor, a adus în fruntea Bisericii noastre o viziune nouă, construită pe conştiinţa şi demnitatea credinţei strămoşeşti prin care a oferit un cadru nou de dezvoltare şi de evoluţie ortodoxiei româneşti. Viziunea şi fapta Patriarhului se întemeiază pe conştiinţa că Biserica şi credinţa reprezintă factori esenţiali ai identităţii spirituale a individului şi a societăţii. Întărirea şi dezvoltarea Bisericii înseamnă consolidarea identităţii şi conştiinţei de sine a poporului. De aceea, a construit biserici, de aceea a vrut ca fiecare sat din România să aibă un lăcaş de rugăciune, de laudă şi mulţumire către Dumnezeu. Dezvoltând Biserica a întărit structura de rezistenţă a acestei naţiuni”, a spus Profesorul Iosif Urs.

După decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Titu Maiorescu, Patriarhul României a mulțumit instituției pentru acest titlu academic.

„Dorim să mulţumim în mod deosebit Universităţii «Titu Maiorescu» pentru această onoare pe care ne-a făcut-o astăzi. Am acceptat acest nou doctorat Honoris Causa pentru a încuraja cooperarea dintre Universitate şi Biserică spre binele comun al societăţii şi pentru a aprecia la rândul nostru dinamica acestei Universităţi care are nouă facultăţi, este relativ tânără, dar foarte creatoare, dinamică şi promiţătoare. Desigur, un mod suplimentar de motivaţie sentimentală este şi faptul că Titu Maiorescu a fost nepot de episcop după mamă. Mama sa, Maria Popasu, a fost sora Episcopului Ioan Popasu al Caransebeşului care a păstorit 24 de ani la Caransebeş, între anii 1865 - 1889”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României a rostit apoi cuvântul „Originea religioasă a dreptului, secularizarea lui şi nevoia actuală de dialog interdisciplinar” din care redăm un fragment. Cuvântul integral poate fi citit aici.

„Dreptatea din credinţă dăruită de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, este una împlinitoare și înnoitoare în raport cu Legea Vechiului Testament. Astfel, dreptatea sau îndreptarea dobândită prin credința în Hristos depășește legalismul bazat pe formalism și autosuficiență, structurat prin atenția excesivă spre detalii exterioare. Dreptatea din credinţă invocată în Evanghelia și în epistolele Noului Testament nu este doar o lucrare formală și exterioară. Ea implică o stare și o angajare lăuntrică, o transfigurare a puterilor omului prin experiența harului, o spiritualitate a comuniunii personale a omului cu Dumnezeu.

Dreptatea nu este o lucrare realizată pentru imagine socială, pentru dobândirea aprecierii opiniei publice. Mântuitorul Iisus Hristos Se adresează ucenicilor, atenționându-i în acest sens: «Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru din ceruri» (Matei 6, 1).

Dreptatea care derivă din credinţa în Hristos este distinctă în raport cu dreptatea Legii Vechi și a popoarelor politeiste sau păgâne (căci există şi o dreptate a păgânilor, care din fire fac cele ale legii naturale – conform învățăturii Sfântului Apostol Pavel din epistola către Romani 2, 14-15). Dreptatea izvorâtă din credinţă presupune deopotrivă dimensiunea interiorității, a discreției şi a relației de iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de oameni. În acest sens, Iisus spune ucenicilor Săi: «Căci zic vouă că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor» (Matei 5, 20)”.

Patriarhul României a primit și medalia omagială „25 de ani de la înființarea Universității și 175 de ani de la nașterea lui Titu Maiorescu”.

Sursa: Basilica

Eminescu – o icoană ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti

Vasile Gorduz, Mihai Eminescu, statuie în Montreal

„Eminescu este un sfânt al naţiei române, dar nu este un sfânt ca toţi sfinţii, ci un sfânt al culturii şi spiritualităţii noastre ortodoxe româneşti. De ce? Pentru că Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt şi mai curat; el a cunoscut adâncurile limbii, ale culturii şi ale spiritualităţii noastre româneşti. Suferinţa pe care a avut-o de îndurat i-a fost crucea de dinainte de înviere. Aşa cum fiecare dintre noi, pentru a ajunge la bucuria Învierii, trebuie să rabde Săptămâna Patimilor şi să treacă prin Cruce, aşa şi Eminescu a avut crucea lui. Pe umerii săi a dus crucea culturii şi spiritualităţii româneşti, a avut de pătimit pentru întreaga spiritualitate şi cultură românească. De aceea, mergem la Eminescu şi îngenunchem înaintea lui: nu ca înaintea unei icoane a unui sfânt din calendarul Bisericii noastre, ci ca înaintea unei icoane ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti. 

Cu drag îi păstrăm bustul în incinta mănăstirii, pentru că l-a iubit pe Ştefan şi Putna, pentru că a iubit Biserica şi neamul şi s-a identificat cu ele. Cu drag îi aprindem o lumânare şi cu drag în această zi am săvârşit slujba de pomenire a lui şi a întregii sale familii. Înaintea lui nu se cuvine să facem nimic altceva decât să îngenunchem şi să-i mulţumim pentru tot ce a făcut şi, în mod deosebit, pentru că s-a jertfit pentru neam. Eminescu a fost răstignitul culturii române pentru ca ceilalţi care au venit după el să trăiască bucuria învierii, să se poată dezvolta şi să poată aprofunda spiritualitatea şi cultura românească, dar în albia săpată de el.”

Arhim. Melchisedec Velnic, 15 ianuarie 2012 

Sursă text:  Ziarul Crai Nou

„Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată.”

Nichita Stănescu 

"În dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravietuieşte nu numai prin istoria sa, ci şi prin creaţiile sale."

Mircea Eliade

"Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită."

Nicolae Iorga 

"În mare taină mi-a căzut în mâini un volum cu publicistica lui Eminescu. De atunci spun mereu că este manualul meu fundamental de istorie. "

Grigore Vieru

"Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană."

I.L. Caragiale

"Trecerea lui Eminescu prin lumea noastră, ce extraordinară ordine nu a adus ea, câtă fiinţă n-a instituit, cu toată nefericirea şi dezordinea din el! "

Constantin Noica

[Statuia lui Eminescu realizată de sculptorului Vasile Gorduz și amplasată la Montreal reprezintă] „trecerea lui Eminescu la o spiritualitate din ce în ce mai despuiată, la o ieşire din tot ceea ce ar fi stilizare convenţională – nimic din amintirea draperiei clasice – este un fel de stihar ca pentru judecata din urmă pe care îl îmbracă marea poezie. Este sensul însuşi al acestei evoluţii, capabilă de o austeritate extraordinară, trăită adânc, trăită dramatic, nu dată de la sine ca cea a florii care se naşte doar ca să fie frumoasă, ci a unei mari cuceriri morale”. 

„Eminescu este o răscumpărare pentru noi toţi, şi asta trebuie să avem puterea să spunem, să afirmăm cu tărie, împotriva atacurilor necugetate, împotriva acestei nesăbuinţe care încearcă să ne rupă de una din marile rădăcini, nu numai ale spiritualităţii, dar ale identităţii româneşti."

"De «totdeauna» se leagă întreaga prezenţă a lui Eminescu faţă de noi, faţă de făptura poporului nostru şi faţă de tot ceea ce este permanenţă românească. El ne duce către un „totdeauna” al fiinţei româneşti încât de natura aceasta este angajamentul, este îndatorirea pe care o avem noi faţă de Eminescu."

Dan Hăulică

Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere şi în acelaşi timp fidel şi păstrător al identităţii sale”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

VIDEO Spovedania unor medici decoraţi de Patriarhul Daniel pentru că au refuzat să mai facă avorturi: „Mă simţeam ca un killer plătit să ucidă”

 

Dr. Ionel Cioată, unul dintre cei mai căutaţi ginecologi din Timişoara, a fost decorat de Patriarhul Daniel pentru că refuză să mai facă avorturi Foto youtube

adevarul.ro, 2 ianuarie 2015

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, i-a decorat pe 18 medici din Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere cu Diploma Originală şi Medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Patriarhul a încercat astfel să-i răsplătească pe medicii care s-au decis să salveze vieţile copiilor condamnaţi la moarte înainte de a se naşte.

Prezent săptămâna trecută la Timişoara pentru întronizarea noului Mitropolit al Banatului, dar şi pentru a-şi ridica titlul de cetăţean de onoare al judeţului Timiş, Preafericitul Daniel a decorat cu Medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” 18 medici din Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere. Cei 18 medici sunt: Cristina Valea (medic primar de familie care a covnis peste 700 de femei să renunţe la avort), conf. dr. Dan Păscuţ (şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie), Ionel Cioată, Mariana Luca, Dănciulescu  Carmen, Oana Cristina Damaschin, Gheorghe Budău, conf. dr. Ioan Sas, Gabriela Cristea, Marius Forga, Florica Al Jobory, Anca Hudiţeanu, Alexandru Moscu, Zoran Popa, Olimpia Oprea, Florina Todoruţ, Olivera Iordacheşi Ionel Spătaru.

”Dacă mama mea ar fi făcut avort, eu nu mă mai bucuram astăzi de familia mea”

Numărul medicilor care refuză să facă avorturi este în creştere la Timişoara, medici renumiţi şi foarte căutaţi refuzând să mai facă întreruperi de sarcină. Unul dintre primii medici care a luat această decizie imediat după Revoluţie este conferenţiarul Dan Păscuţ, şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II din cadrul Univerităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara. Într-un interviu acordat Asociaţiei Pro Vita, medicul Dan Păscuţ povesteşte cum a luat decizia de a renunţa la practicarea avortului.

Un alt medic, foarte renumit în Timişoara, care refuză să mai facă avorturi este Ionel Cioată. Acesta a luat decizia de a renunţa la practica avortului în urmă cu 15 ani. „A fost o decizie greu de luat pentru că avortul era o practică pe care am învăţat-o în cursul pregătirii mele şi mă ascundeam în spatele acestei datorii ale mele de a face acest lucru”, a declarat medicul Ionel Cioată într-un interviu pentru televiziunea creştină Alfa şi Omega TV. Ionel Cioată a declarat că în familia lui subiectul era intens dezbătut şi soţia a încercat să îl convingă să renunţe la avorturi, dar momentul hotărâtor a venit în postul Crăciunul din anul 1999.

„Decizia mea a fost luată după câteva vizite la Muntele Athos, unde am avut discuţii cu vrednicul de pomenire, părintele Petroniu. El mi-a spus să am grijă ce fac pentru că acest păcat este capital. În Postul Crăciunului din 1999-2000, am fost să mă spovedesc. Părintele mi-a spus că nu mă pot împărtăşi până nu rezolv problema. A fost durere mare pentru că eu nu am putut lua parte la sfânta împărtăşanie. A fost picătura care a umplu paharul”, îşi aminteşte emoţionat medicul Ionel Cioată.

Citeşte mai mult pe adevarul.ro

Eminescu, în căutarea absolutului / 5

Eminescu – o icoană ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti

Vasile Gorduz, Mihai Eminescu, statuie în Montreal

Eminescu este un sfânt al naţiei române, dar nu este un sfânt ca toţi sfinţii, ci un sfânt al culturii şi spiritualităţii noastre ortodoxe româneşti. De ce? Pentru că Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt şi mai curat; el a cunoscut adâncurile limbii, ale culturii şi ale spiritualităţii noastre româneşti. Suferinţa pe care a avut-o de îndurat i-a fost crucea de dinainte de înviere. Aşa cum fiecare dintre noi, pentru a ajunge la bucuria Învierii, trebuie să rabde Săptămâna Patimilor şi să treacă prin Cruce, aşa şi Eminescu a avut crucea lui. Pe umerii săi a dus crucea culturii şi spiritualităţii româneşti, a avut de pătimit pentru întreaga spiritualitate şi cultură românească. De aceea, mergem la Eminescu şi îngenunchem înaintea lui: nu ca înaintea unei icoane a unui sfânt din calendarul Bisericii noastre, ci ca înaintea unei icoane ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti. 

Cu drag îi păstrăm bustul în incinta mănăstirii, pentru că l-a iubit pe Ştefan şi Putna, pentru că a iubit Biserica şi neamul şi s-a identificat cu ele. Cu drag îi aprindem o lumânare şi cu drag în această zi am săvârşit slujba de pomenire a lui şi a întregii sale familii. Înaintea lui nu se cuvine să facem nimic altceva decât să îngenunchem şi să-i mulţumim pentru tot ce a făcut şi, în mod deosebit, pentru că s-a jertfit pentru neam. Eminescu a fost răstignitul culturii române pentru ca ceilalţi care au venit după el să trăiască bucuria învierii, să se poată dezvolta şi să poată aprofunda spiritualitatea şi cultura românească, dar în albia săpată de el. 

Arhim. Melchisedec Velnic, 15 ianuarie 2012 

Sursă text:  Ziarul Crai Nou

„Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată”. 

Nichita Stănescu 

"În dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravietuieşte nu numai prin istoria sa, ci şi prin creaţiile sale."

Mircea Eliade

"Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită."

Nicolae Iorga 

"În mare taină mi-a căzut în mâini un volum cu publicistica lui Eminescu. De atunci spun mereu că este manualul meu fundamental de istorie. "

Grigore Vieru

"Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană."

I.L. Caragiale

"Trecerea lui Eminescu prin lumea noastră, ce extraordinară ordine nu a adus ea, câtă fiinţă n-a instituit, cu toată nefericirea şi dezordinea din el! "

Constantin Noica

[Statuia lui Eminescu realizată de sculptorului Vasile Gorduz și amplasată la Montreal reprezintă] „trecerea lui Eminescu la o spiritualitate din ce în ce mai despuiată, la o ieşire din tot ceea ce ar fi stilizare convenţională – nimic din amintirea draperiei clasice – este un fel de stihar ca pentru judecata din urmă pe care îl îmbracă marea poezie. Este sensul însuşi al acestei evoluţii, capabilă de o austeritate extraordinară, trăită adânc, trăită dramatic, nu dată de la sine ca cea a florii care se naşte doar ca să fie frumoasă, ci a unei mari cuceriri morale”. 

„Eminescu este o răscumpărare pentru noi toţi, şi asta trebuie să avem puterea să spunem, să afirmăm cu tărie, împotriva atacurilor necugetate, împotriva acestei nesăbuinţe care încearcă să ne rupă de una din marile rădăcini, nu numai ale spiritualităţii, dar ale identităţii româneşti."

"De «totdeauna» se leagă întreaga prezenţă a lui Eminescu faţă de noi, faţă de făptura poporului nostru şi faţă de tot ceea ce este permanenţă românească. El ne duce către un „totdeauna” al fiinţei româneşti încât de natura aceasta este angajamentul, este îndatorirea pe care o avem noi faţă de Eminescu."

Dan Hăulică

Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere şi în acelaşi timp fidel şi păstrător al identităţii sale”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

Ion şi Doina  Aldea Teodorovici - Eminescu