Fondator al fitoterapiei
moderne în România, om de știință cu o bogată activitate de
cercetare şi academică, Ovidiu Bojor este membru al mai multor
academii din ţară şi din străinătate. În 2004, Academia Română
îi acordă diploma „Meritul Academic”. Este deţinător al
titlului de Senior Honoris Causa, acordat de către Forumul
Preşedinţilor Patronatelor din România. Este preşedinte al
Patronatului Planta Romanica şi membru al Academiei Medicale. A
condus expediţii ştiinţifice şi misiuni exploratorii în
Himalaia, Afganistan, Ruanda, Tanzania, Uganda, Burundi şi Botswana.
Deţine peste 35 de brevete de invenţie, majoritatea aplicate în
cercetare şi în producţie. I s-au decernat medalii de aur la
Saloanele de Invenţii de la Bucureşti şi Geneva.
Născut la Reghin, la 1
noiembrie 1924, cel care şi-a dedicat viaţa oamenilor și științei,
profesorul dr. Ovidiu Bojor nu ar fi existat dacă o minune
dumnezeiască nu l-ar fi împiedicat ca, în toamna acelui sângeros
an 1940, să meargă la Mureşenii de Câmpie pentru a-şi petrece
ultimele zile de vacanţă alături de vărul său, Victor… Atunci
au fost împuşcaţi de către criminalii horthyşti, toți cei cinci
membri ai familiei Bujor și alți șase apropiați ai acestora,
pentru simpla vină de a fi fost români.
Ovidiu Bojor a iertat de
mult, dar de uitat, nu poate să nu uite…
Întreaga familie a
preotului Andrei Bujor, unchiul dumneavoastră, a fost masacrată în
comuna Mureşenii de Câmpie, în noaptea de 23-24 septembrie 1940,
din ordinul contelui Albert Wass imediat după cedarea Transilvaniei
de Nord Ungariei horthyste. Ce sentimente v-au trezit încercările
de reabilitare a contelui Wass în procesele intentate de urmașii
săi ?
Curtea de Apel de la Cluj
a respins irevocabil cererea de reabilitare a lui Albert Wass
deoarece există probe indubitabile împotriva lui. E un act de
dreptate. În afară de alți șase nefericiți, toți membrii
familiei mele au fost ucişi în chinuri groaznice din ordinul lui
Wass.
Printre cei împuşcaţi
în altă localitate, Sucutard, tot din ordinul lui Wass, se numără
şi două tinere evreice de 19 ani care avertizaseră jandarmeria cu
privire la crima colectivă care se punea la cale în castelul
grofului.
În timpul ocupaţiei
Ardealului de Nord, autorităţile horthyste au comis crime
abominabile, i-au ucis și i-au deportat la Auschwitz şi la
Buchenwald pe evrei, i-au ucis și au izgonit români. Eu sunt un om
credincios… Născut fiind la Reghin, până în ’40, ne jucam pe
stradă, maghiari, români, evrei, saşi şi ţigani. Atunci am
învăţat română, maghiară şi germană. Pe stradă, cu copiii.
Nu se punea problema urii de rasă, singurele conflicte erau când
cineva punea altcuiva o piedică la un joc de fotbal. Am avut apoi
profesori universitari maghiari cu care am fost în relaţii
excelente, în secuime am avut prieteni buni. Mai târziu, am lucrat
pe patru continente şi am colaborat cu reprezentanţi ai tuturor
raselor de pe Terra.
Priviţi înapoi
cu mânie…?
Vă
mărturisesc că nu. În fiecare an, la 23 septembrie, merg la
biserică, dau patru slujbe de pomenire şi mă rog ca Domnul să le
dea o pedeapsă cât mai uşoară criminalilor. „De ce pomeneşti
criminalii?” m-au întrebat nu o dată preoții. Dar oare cine are
nevoie mai mare de iertare, victima sau criminalul? Noi am fost
creaţi după chipul şi asemănarea perfecţiunii supreme. Dacă
nu-i urmăm exemplul, începem să decădem până ne prăvălim în
hău. Este una dintre învăţăturile preotului Andrei Bujor care a
pierit, atunci…
Care este crezul
dumneavoastră în viaţă ?
Am cerut
părerea a 36 oameni din 28 ţări pentru volumul „Pledoarie pentru
pace” care apare, anual, în Pakistan. Mi s-a spus „În această
carte vă rog să dezvoltaţi nelimitat ideile dumneavoastră”.
M-am rezumat la 12 pagini, deşi puteam scrie mult mai mult… De
multe ori omul este inferior animalului. Leul sau lupul nu ucid de
dragul de a ucide, ci pentru a mânca. Omul coboară deseori sub
nivelul animalelor, din setea de a distruge. Îmi vine să cred că,
spre deosebire de ele, a pierdut instinctul protejării propriei
specii. Crezul meu? Omul trebuie să fie Om. Om cu O mare… dar să
nu uite!
*
Preotul Andrei Bujor, †
20 septembrie 1940
Tragedia familiei
preotului român Andrei Bujor din satul clujean Mureşenii de Câmpie
şi a altor locuitori din comună a avut loc după instaurarea
oficială în Transilvania ocupată a administraţiei militare
ungare. În localitate erau cantonaţi soldaţi ai armatei maghiare,
conduşi de locotenentul Csordás Gergely, din Regimentul 19 honvezi
din Nyiregyhaza.
Modul în care s-a
desfăşurat această atrocitate a fost stabilit de aceeaşi instanţă
clujeană, Tribunalul Poporului, la 13 martie 1946. În casa
preotului român, ce era căsătorit şi avea 3 copii, erau cantonaţi
mai mulţi soldaţi unguri. Fiind deranjat de agresivitatea
militarilor, părintele pleacă la Cluj pentru a solicita intervenţia
comandamentului militar, însă se întoarce în seara zilei de 20
septembrie, fără a obţine nimic. Locotenentul Csordás Gergely
trimite imediat o patrulă de 12 soldaţi înarmaţi în casa
preotului Bujor cu ordinul precis de a-l extermina împreună cu
toată familia, precum şi cu cei arestaţi în aceeaşi după
amiază: cantorul Gurzău Ioan şi soţia lui Valeria, învăţătorul
Petrea Gheorghe împreună cu soţia Natalia, fiica Rodica în vârstă
de 5 ani şi soacra Ana Miron. Soldaţii trimişi se conformează
ordinului primit şi îi împuşcă pe toţi cei prezenţi în casa
parohială şi anume pe membrii familiei Bujor prin camerele de
culcare, iar pe ceilalţi prin curte. Aceeaşi soartă a împărtăşit-o
şi servitoarea preotului, de origine maghiară, Juhasz Sarolta.
Toate victimele, în număr de 11, au fost îngropate în aceeaşi
noapte în curtea casei. S-a dovedit apoi în faţa instanţei
clujene că masacrul a fost comis la îndemnul contelui Wass Albert,
care îl ura pe părintele Bujor din cauza unui teren de vânătoare
şi pentru că vedea în dânsul un mare român.
