Din viaţa celui care a înfiinţat jocurile preolimpice

  

de Dan Cârlea

Evanghele Zappa (1800-1865), acesta este numele celui care, prin perseverenţa şi banii săi, a făcut ca în Atena anului 1859 să se desfăşoare o serie de probe sportive reunite într-o manifestare care este precursoarea de drept a adevăratelor olimpiade din zilele noastre.

O fericită coincidenţă a făcut ca în ziua de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci (Rusia) să ne parvină la redacţie o carte care are ca temă biografia celui care a contribuit financiar la reluarea întrecerilor sportive inventate de grecii antici, cunoscute sub numele de Jocuri Olimpice.

Cartea se numeşte „Evanghele Zappa - Aspecte inedite din viaţa, din activitatea şi din iniţiativa reînfiinţării Jocurilor Olimpice“ şi îl are ca autor pe pr. prof. univ. dr. Gheorghe Drăgulin, un autor plin de energie creatoare chiar şi la vârsta onorabilă pe care o are.

Am considerat potrivit să aducem în atenţie această lucrare despre personalitatea lui Evanghele Zappa nu doar pentru coincidenţa cu Jocurile Olimpice, ci şi pentru că, prin actele sale de mare filantrop, el rămâne o figură luminoasă în epoca în care a trăit, mai ales că o bună parte din viaţa sa se leagă de pământul românesc. 

În cele peste 180 de pagini, autorul a strâns o seamă de articole pe care le-a publicat, în timp, în mai multe reviste şi ziare, articole referitoare la aspecte din viaţa şi activitatea acestui fost militar de origine greacă  - spune el însuşi, dar de origine destul de neclară în fapt, se pare că, totuşi, aromână - stabilit în Ţara Românească în secolul al XIX-lea, un mare moşier, dar şi un mecena, ctitor de biserici şi instituţii culturale. Şi, desigur, precursorul Jocurilor Olimpice moderne. Este o lucrare bine documentată, care trimite către arhive şi multe acte din vremea moşierului, dar şi spre surse străine, în plus, având reproduse şi câteva scrisori şi fotografii ale persoanelor din alte ţări cu care a corespondat autorul pe tema în cauză.

Cine a fost, aşadar, Evanghele Zappa? S-a născut în 1800 în comuna Labovo, vilayetul Ianina din Grecia, într-o familie de negustori. După ce s-a înrolat în armată la 13 ani în solda lui Ali Paşa, conform cărţii pe care o prezentăm, „în timpul ostilităţilor acestuia, aliat acum cu sulioţii (munteni din Epir de limbă albaneză, de religie ortodoxă) împotriva trupelor sultanului, se apropie de Marco Boczari, al cărui aghiotant a ajuns în scurtă vreme“. Face dovada unor fapte de vitejie, dar renunţă la cariera de militar şi ajunge administrator al unor sate de vlahi din Epir (Grecia), apoi, nemaisuportând stăpânirea turcească, emigrează în Macedonia, iar după aceea, tot din cauza persecuţiei turce, pleacă în locuri mai puţin supravegheate de turci: Ţările Române. S-a stabilit în 1833 în Bucureşti, unde a făcut negoţ şi a devenit arendaş de terenuri agricole, până când a ajuns arendaşul mai multor moşii mănăstireşti închinate Muntelui Athos. A devenit apoi mare proprietar de moşii. Din documentele consultate de autorul cărţii reiese că Evanghele Zappa a posedat în Valahia aproximativ 15.000 hectare de teren agricol. Iată ce moşii şi bunuri imobile deţinea: Broştenii Noi, Uleşti, Megieşeasca, Slujitori, Valea Măcrişului, Cegani, Pârţani, Bereasca, pădurea Stoieneşti sau Pisica, hanul Cernica sau hotelul Athena din Bucureşti.

Datorită averii sale impresionante, a urcat treptele ierarhiei, fiind pe rând membru în Comisia pentru agricultură a Ministerului Treburilor Dinlăuntru, numită de locotenenţa domnească în 1848, serdar în 1850, paharnic în 1953.

În această perioadă şi-a zidit un conac fortificat la Broştenii Noi din Ialomiţa, precum şi o biserică (unde şi este înmormântat). Tot pe banii săi a făcut biserică în satul Uleşti, aici donând clădiri pentru Primărie şi Şcoala Primară. Evanghele Zappa a creat Fondul Zappa în valoare de 5.000 de galbeni, cu care s-au premiat lucrări ştiinţifice ale Academiei Române. A contribuit la redeşteptarea naţională a albanezilor, dăruindu-le în scopuri culturale şi educaţionale 25.000 de galbeni. Actele sale filantropice au fost însă mult mai numeroase, nu le putem enumera aici.

În ceea ce priveşte contribuţia sa la reînceperea Jocurilor Olimpice, trebuie ştiut că Zappa a donat Guvernului grec 400 de acţiuni şi peste 3.000 de galbeni, înfiinţând astfel Epitropia Olimpicelor. Cu banii săi s-a construit palatul Zappeion destinat întrecerilor sportive din patru în patru ani. În 1859 şi-a văzut visul împlinit: Jocurile panelenice de la Atena, care au premers şi au deschis gustul pentru adevăratele Jocuri Olimpice de azi. Pierre de Coubertin este cel care a preluat la sfârşitul secolului al XIX-lea ideea şi a reînfiinţat efectiv olimpiadele.

Nu este de trecut cu vederea nici filantropia vărului său, Constantin Zappa, care a donat bani pentru construirea Ateneului Român.

Sursă: Ziarul Lumina

Un fost taliban a fost creştinat la Muntele Athos

 

Ahmed s-a născut şi a crescut într-un sat din Afganistan în mijlocul războiului. Amintirile sale din copilărie se reduc la praf, sărăcie, război şi educaţie islamică obligatorie.

“Nu-mi amintesc cine cu cine lupta. Oricum, era un război continuu.”

Ani de zile a lucrat pentru talibani făcând diverse lucruri. A fost un musulman fanatic care a aparținut așa-numitului islamism radical. La un moment dat nu a mai putut suporta acest tip de viață: mizerie, sărăcie, violență, durere, și moartea pe care o vedea peste tot.

La 23 de ani a trecut munții în Pakistan și apoi în Iran. Singurul lui "pașaport" a fost limba comună, farsi.

A lucrat timp de doi ani fără documente și, în cele din urmă, a ajuns pe coasta Asiei Mici, în Turcia, care pentru el a fost poarta spre paradisul din Vest.

Într-o seară de iarnă, acum nouă ani, folosind o barcă gonflabilă cu care copiii se joacă pe plajă, două vâsle şi cinci sticle de apă, împreună cu un prieten, a sărit în mare, aproape de Lesvos, care părea atât de aproape.

Aceasta este povestea, cu propriile lui cuvinte:

„Marea era neagră ca smoala. A fost o noapte de iarnă fără lună, iar vântul bătea foarte tare. Nu știam să înotam, iar valurile arătau ca nişte munţi. Undeva, în depărtare, se vedea o lumină roșie intermitentă. Barca era ca o coajă de nucă pe valuri. Ne-am dat repede seama că drumul spre paradis nu era nici scurt şi nici ușor. După aproximativ zece ore am ajuns la coasta stâncoasă şi abruptă. Eram disperaţi pentru că nu știam dacă vom putea urca. În cele din urmă am reuşit să urcăm și am ajuns la un drum neasfaltat  Nu după multă vreme am întâlnit o femeie în vârstă îmbrăcată în negru. Femeia avea capul acoperit şi am crezut că este musulmană. Prietenul meu vorbea puţin engleza, în schimb ea nu. Prin semne ne-a arătat calea spre un drum asfaltat și ne-a dat câteva monede, despre care știam că erau tot ce avea, pentru a lua autobuzul spre oraș. Am ajuns în port și am luat primul feribot spre Piraeus. La uşa însă ne-au prins. După trei luni petrecute într-un mic centru de primire pentru imigranţi, în care se aflau mulți oameni ca noi, ne-au dat o hartă și am mers la Atena. Am învățat limba greacă și am avut mai multe locuri de muncă până când ne-am angajat într-o companie care instala panouri solare. M-au plătit bine, mi-au făcut asigurare socială şi am depus actele pentru a primi azil politic. Am lucrat pentru această companie timp de șase ani. În toți acești ani mergeam şi stăteam în apropierea bisericilor, ceva atrăgându-mă parcă acolo, apoi am început să şi intru în ele. Mă simţeam foarte liniştit. Pe măsură ce greaca mea se îmbunătăţea, am vrut să știu mai multe despre Hristos. Am găsit Noul Testament dar era într-o limbă pe care nu o înțelegeam – greaca koine. În cele din urmă am găsit unul albastru în greaca pe care o ştiam. Am început să-l citesc. Am decis că vreau să devin creștin. Am plecat din Atena atunci când compania s-a închis și am mers în provincie pentru a găsi alt loc de muncă. În cele din urmă, în orașul din apropiere, am găsit un apartament mic aflat la subsolul unei clădiri. La scurt timp înainte de Paști, în 2013, am decis să cer trecerea mea la Creştinism.”

În miercurea Înjumătățirii Praznicului, pe 5 iunie după vechiul calendar, seara, pe balconul chiliei athonite de la Marouda, deasupra de Karyes, cum te uiți spre Schitul Sf. Andrei și spre albastrul fără sfârșit al Mării Egee, aceeasi mare pe care o traversase cândva din directia opusă, sub un cer frumos și un soare strălucitor, Ahmed a devenit un creștin.

El a luat numele de Alexandru.

Traducere după MYSTAGOGY